Femeia asta a trăit un an după cuvântul Bibliei

Povestea de mai jos o are drept protagonistă pe Rachel Held Evans, o scriitoate americană de 33 de ani din Dayton, Tennessee, care și-a propus ca un an întreg să trăiască după cuvântul Bibliei.

Evanghelista și-a început proiectul în 1 octombrie 2010 și a respectat timp de 364 de zile toate învățăturile din Biblie, din Vechiul și Noul Testament.

S-a supus soţului ei, şi-a lăsat părul să crească, şi-a croit singură hainele, a învăţat să gătească, şi-a acoperit capul când se ruga, i s-a adresat soţului ei cu „stăpâne”, a încercat să fie blândă şi tăcută și nu a bârfit, după cum povestește chiar ea pe blogul personal.

De altfel, fiecare lună a dedicat-o ueni virtuți lăudate în Biblie: ataşamentul faţă de familie şi pentru treburile casnice, obedienţă, modestie, frumuseţe, puritate, fertilitate, respect, tăcere, caritate şi credinţă. Pe parcursul anului, s-a ghidat după cele zece porunci biblice pentru femei.

Totodată, ea a intervievat mai multe femei care practică poligamia, evreice, amish şi evangheliste, totul pentru a înţelege perspectivele lor asupra feminităţii. A citit Biblia şi a examinat versetele care se refereau la mame, fiice, soţii, văduve, regine şi preotese.

Printre altele, în Biblie se spune că o femeie trebuie să-şi preamărească soţul la poarta oraşului, așa că Rachel a scris o pancartă cu „Dan is awesome” (Dan este grozav, n.r) şi și-a aşteptat soțul la intrarea în oraş.

Dificultățile nu au întârziat să apară în viața lui Rachel, dar americanca nu s-a dat bătută. Ea a conștientizat că, dacă ai voință le poți depăși.

Cel mai greu, după cum mărturisește, i-a fost să se supună soţului ei. „A fost o provocare, pentru că eu şi soţul meu avem o relaţie bazată pe egalitate. A fost cam ciudat să încercăm să impunem o ierarhie în relaţia noastră”, a declarat Rachel.

„Scopul meu nu a fost să iau în râs Biblia şi nici să glorific elementele patriarhale. Am urmărit să iniţiez o conversaţie despre felul în care interpretăm şi aplicăm preceptele biblice în viaţa noastră de zi cu zi.

Sper că aventurile mele le vor inspira pe femei să fie mai permisive cu ele însele şi cu celelalte, pentru că adevărul este că toate alegem când vine vorba de feminitatea biblică”, îşi explică scriitoarea demersul.

Tu ce părere ai despre inițiativa ei? Ar fi dificil pentru tine să faci ceea ce a urmat Rachel?

Ce credea Mareșalul Antonescu, despre români: “Țară de tâlhari!”. Cum voia să-i pedepsească pe cei care erau în afara legii

Mareşalul Ion Antonescu, disperat de faptul că se fură din spitale, din ajutoare, chiar şi din hrana cailor, a propus măsuri radicale: de la însemnarea hoţului cu fierul roşu până la reintroducerea pedepsei cu moartea.

Istoricul Alesandru Duţu a făcut publice stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri din timpul guvernării lui Ion Antonescu. Disperat de faptul că se fură şi din donaţii, mareşalul Ion Antonescu a vorbit foarte dur într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la 10 decembrie 1941.

„La centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă lucrurile s-au petrecut la fel. În toate locurile unde se colectează sunt găsiţi oameni şi femei care fură din obiectele donate. Toţi fură. Ţară de tâlhari“, spunea Antonescu celor prezenţi.

„Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă“

Mareşalul se plângea că miliţienii care trebuiau să asigure garda în spitale furau şi atunci au fost înlocuiţi cu premilitari, însă furturile au crescut. „De-abia îşi punea un medic paltonul în cuier că imediat venea cineva, băga mână în buzunar şi-i lua mănuşile.

S-au furat ceasornice de prin sertare şi multe alte obiecte. Este ceva nemaipomenit. Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta. De multe ori mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele. Este ceva groaznic.

Tineretul să facă acestea fapte?… În ce hal de dezorganizare se găseşte Şcoala, Familia, Biserica noastră. Trebuie făcută o educaţie serioasă în această privinţă. Este o ruşine să se comită furturi la centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă.

Mă întreb eu: aceasta este o naţie care poate lupta pentru idealurile ei naţionale? Tâlhari! Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă; dar şmecheria aceasta se repercutează asupra viitorului naţiei“, reclama mareşalul.

„Să-i punem cu fierul roşu semnul «hoţ»“

Nici după doi ani situaţia nu se rezolvase, astfel că dintr-o stenogramă datată

3 februarie 1942, aflăm că Antonescu se plângea de aceleaşi obiceiuri ale românilor. „În alte ţări s-au luat măsuri foarte drastice şi măsuri întregi, nu jumătăţi de măsuri.

De pildă, la noi, la Ajutorul de Iarnă s-au comis furturi grozave. Am prevăzut sancţiuni foarte grave pentru asemenea fapte şi am cerut dlui Stoicescu o lege în acest sens, dar d-sa nu mi-a dat încă această lege.

Pedepasa nemţească

În Germania s-a întâmplat că s-a furat şi acolo la Ajutorul de Iarnă şi Führer-ul, personal, a dat ordinul ca făptaşul să fie imediat executat.

Eu nu mă pot apăra de tâlhari. În Armată se fură din hrana soldatului, se fură din hrana calului, se fură echipamentul. Eu am cerut dlui Stoicescu să punem pe fruntea celui care a fost prins furând, de la un pui, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roşu semnul «hoţ».

Să vedem câţi vor vrea să poarte, o viaţă întreagă, pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsa cu moartea.

Nu vreau să mai umplu puşcăriile, să răpesc timpul tribunalelor cu asemenea chestiuni. Dacă luăm această măsură drastică, nu mai e nevoie nici de puşcării, nici de tribunale pentru hoţi“.

Horoscop Neti Sandu 9 decembrie 2018. O zodie va primi un premiu important

Se pare c-o să ne vină inima la loc după multe emoţii, încordare şi nelinişte şi o să ne recăpătăm încrederea şi în noi şi în ceilalţi.

Vibraţia zilei este 9 şi o să ne ghidăm după intuiţie atunci când o să luăm decizii.

BERBEC:

Cineva o să vă dea înapoi o datorie sau măcar aflaţi când are de gând să v-o returneze, că nu i-or fi intrat banii. O s-aveţi prilejul să treceţi în revistă nişte evenimente festive, poate vă duceţi la un spectacol de gală şi o să vă-mprieteniți cu nişte oameni, daţi şi de sponsori, colaboratori.

TAUR:

O veste de la cineva plecat şi care în cel mai bun caz o să şi vină c-aveţi multe de povestit. Se poate să fiţi înconjuraţi de oameni tineri care vor să acţionaţi într-un grup, să daţi o mână de ajutor la pregătirea unui eveniment de ţinută.

GEMENI:

E posibil să-ntâlniţi pe cineva care să se muleze pe idealul vostru în dragoste şi să faceţi o pereche de invidiat. O să căpătaţi un loc mai sus, pe scara socială, poate vă alăturaţi unor oameni care au vizibilitate, s-au v-aţi făcut remarcaţi prin ceva anume.

RAC:

Se poate s-aveţi o explicaţie cu cineva cu care aţi avut nişte discuţii în contradictoriu şi-o să vă puteţi înţelege de-aici încolo. Revederea cuiva o să vă aducă o rază de speranţă că o să puteţi fi în continuare în relaţie şi o să curmaţi o suferinţă din dragoste.

LEU:

Se poate să vă invite cineva la o aniversare şi să revedeţi pe cineva de care v-a fost dor şi poate aflaţi şi de un job care v-ar fi pe plac. Pentru că nu vă e deloc indiferentă o persoană apropiată o să faceţi tot posibilul s-o revedeţi, să faceţi câte ceva pentru ea, încât să rămână prezentă în viaţa voastră.

FECIOARĂ:

Cineva care-a mai încercat cândva să vă cucerească mai încearcă şi s-ar putea să reuşească de data asta. Se poate să daţi o fugă la rudele sau la prietenii care locuiesc nu departe de oraşul în care staţi şi să vă-ntoarceţi până diseară, să fiţi fresh mâine.

BALANŢĂ:

Se observă succes la apariţiile voastre în public şi o să luaţi vreun premiu, câştigaţi un concurs, un meci, apar nişte recompense. Poate primiţi musafiri şi cadouri pentru casă, ori le faceţi şi voi cadou de casă nouă, ori de casă de piatră unor proaspăt căsătoriţi, dacă vă duceţi la o nuntă.

SCORPION:

O să fiţi parcă mult mai activi pe scenă socială, vă implicaţi în diverse activităţi, acţiuni, evenimente care să vă aducă notorietate.

E posibil să vă-ndragostiți de cineva pe care-l veţi cunoaşte într-un grup de prieteni şi să vă meargă bine dacă sunteţi pregătiţi pentru o nouă relaţie, altminteri o să treacă pe lângă voi.

SĂGETĂTOR:

E o revedere care ar putea schimba ceva esenţial în viaţa voastră de cuplu şi poate vă căsătoriţi anul viitor. Veşti dintre cele mai bune, întâlniri, o s-aveţi motive să petreceţi alături de cei dragi şi să fixaţi cât de curând o nouă revedere.

CAPRICORN:

Se poate să primiţi o invitaţie la masă şi să petreceţi clipe de neuitat alături de o persoană deosebită. Poate fi o zi importantă pentru voi şi prezenţa cuiva să schimbe în bine atmosfera din relaţia de cuplu, să vă eliberaţi de închistare.

VĂRSĂTOR:

Or să vă caute foşti prieteni sau oameni pe care nu i-aţi mai văzut de mult, să strângeţi rândurile, să aveţi nişte activităţi continue. E ceva care vă macină şi puteţi vorbi deschis cu persoana care va răscoleşte, ieşiţi la cafea, la plimbare şi reparaţi ce s-a stricat, salvaţi relaţia.

PEŞTI:

Se poate să vă implicaţi într-un eveniment care poate fi şansa voastră de relansare pe scenă socială. Se poate să fiţi invitaţi la o ceremonie şi să nu fie neapărat cu cheltuială, dar o să fie distracţie, vă faceţi noi prieteni, ca să ieşiţi mai des pe la mondenităţi.

Prinţul Louis, la 8 luni, a învăţat să facă salutul regal

Cu toţii ne amintim momentele simpatice în care George şi Charlotte au făcut salutul regal în public. Ei bine, aflăm că fratele lor mai mic, Louis, a învăţat şi el să facă ”the royal wave”.

Ne-a spus-o mama lui, Ducesa de Cambridge, în timpul vizitei oficiale din Cipru. Ea le-a dezvăluit unor simpatizanţi regali, strânşi pentru a întâlni cuplul princiar, că mezinul ei a început deja să-şi exerseze salutul regal.

M-a întrebat dacă apuc să dorm noaptea şi mi-a povestit că Louis a început să facă salutul regal”, a mărturisit Rhian Davis (32), care a venit la întâlnirea cu Ducesa însoţită de fiica ei în vârstă de zece săptămâni.

Ne amintim că Charlotte ştia de la un an să facă salutul regal (vezi vizita în Canada), şi de la doi ani deja o imita pe mama sa în a face reverenţe regale

Ea ar fi putut ajunge Ducesă de Cambridge în locul lui Kate. Prinţul William a vrut s-o ia de sotie

Acum un mariaj fericit şi sunt părinţii a trei copii minunaţi. Totuşi, nu e pentru nimeni o surpriză faptul că William şi Kate n-au avut, dintotdeauna, o relaţie perfectă.

La un moment dat, ei s-au despărţit, iar Prinţul Marii Britanii s-a îndrăgostit de o altă femeie.

Presa tabloidă din Marea Britanie a titrat, de-a lungul anilor, mult despre Isabella Calthorpe. Şi deşi acum nu mai prezintă niciun pericol, Isabella a fost singurul obstacol a lui Kate, chiar aceasta recunoscând-o drept ”singura femeie care m-ar putea face geloasă”.

Asta şi pentru că de când s-au întâlnit, William a fost cucerit de această tânără aristocrată, model şi actriţă. Totuşi, momentul în care William a dat frâu sentimentelor faţă de ea a coincis cu pauza din relaţia cu Kate, din 2017.

Chipurile, atunci, Prinţul Marii Britanii şi Isabella Calthrope şi-ar fi consumat idila, aducându-l pe William în pragul de a o cere în căsătorie.

Din fericire pentru Kate, Isabella Calthorpe i-a refuzat nenumăratele cereri în căsătorie ale lui William, motivând că rolul la Palat nu i se potriveşte şi că o relaţie cu el i-ar fi umbrit cariera de actriţă pe care avea de gând s-o urmeze.

Totuşi, când Kate şi William s-au împăcat, în acelaşi an, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, cea care avea să fie astăzi Ducesă de Cambridge i-ar fi interzis iubitului ei s-o mai contacteze ori să relaţioneze vreodată cu Isabella Calthorpe.

Ba chiar în scenă a intrat şi Carole Middleton, care i-ar fi zis lui William să-i pună pe deget un inel fiicei sale cât mai curând. Ceea ce s-a şi întâmplat, însă trei ani mai târziu, în 2010.

sabella Calthorpe (38) este fiica lui John-Gough-Calthorp, fiul baronului Sir Richard Anstruther-Gough-Carlthorpe, şi a lui Lady Mary-Gaye Georgiana Lorna Curzon. Isabella s-a căsătorit cu moştenitorul Sam Branson (33).

Andreea Ibacka, prima declaraţie după ce a născut o fetiţă perfect sănătoasă

Andreea Ibacka a făcut primele declaraţii după ce a devenit mamă de fetiţă. Se pare că se simte foarte bine! Prietenii deja au mers să le viziteze!

În urmă cu trei zile, Andreea Ibacka a adus pe lume o comoară, primul ei copil şi al lui Cabral. Prezentatorul TV a fost cel care a anunţat că soţia lui a născut într-un spital din Bucureşti.

Iată că acum vin şi primele veşti de la proaspăta mămică care se află încă în spital. Andreea Ibacka se simte bine, pare că deja s-a ridicat din pat şi a primit primii oaspeţi. Prietenii au văzut-o pe Petunia, au adus flori şi cele mai bune urări.

Vedeta a scris pe Instagram că e în culmea fericii, a postat şi o poză cu câteva buchete superbe de flori.

„Aşa de mult iubire în spatele acestor uşi”, a scris Andreea Ibacka pe Instagram.

Andreea Ibacka e singură în spital

Pe data de 4 decembrie 2018, Andreea Ibacka a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă. Tăticul a fost în culmea fericirii şi a postat un mesaj emoţionant: „Salut. Sunt Cabi. Tatăl lui Inoke și al… Petuniei (da, nu avem nume nici acum).

În primul rând… vă spun că m-ați făcut praf cu mesajele de ieri. V-ați oprit și ne-ați urat frumos, de m-a luat și mai tare de cap. Și pentru asta vă mulțumim!!!

În al doilea rând, pare că mulți au intuit deja… la fel cum n-am prea expus-o pe Inoke, n-o voi expune nici pe sorsa a mică. E mai bine așa, mai ales pentru ele.

Și vă mulțumim că înțelegeți treaba asta.

Pitica e bine. Grăsuță, scandalagioaică și atentă deja la tot ce e în jur.

Andreea Ibacka e bine și ea. Mă rog, fericită leșinată…

Am pus prima poză pe care o am cu ea. Ea mă ține de deșt, eu leșin… d-astea.’

Iată că acum, la trei zile de când a venit minunea pe lume, Cabral a fost nevoit să plece din spital, probabil a avut anumite responsabilităţi. A lăsat-o pe Andreea în spital cu bebeluşul.

„Mda…şi eu sunt hai-hui prin oraş…”, a precizat el.

De mult nu a mai fost văzută în public. Cum arată în prezent Kira, fiica lui Gică Hagi

Este fiica celebrului fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România.

Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o ţară întreagă, însă femeile din familia lor nu apar în lumina reflectoarelor atât de des precum o fac ei.

Deşi nu a mai fost văzută de mult timp în public, Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi, are o carieră de invidiat.

Anul trecut, Kira s-a angajat în Beverly Hills la o companie importantă din domeniul entertainment-ului, Ownzones Media, care a dezvoltat o aplicaţie prin care furnizează conţinut digital pentru industriile de film şi televiziune.

Job-ul ei a apărut imediat după ce a studiat actoria la Academia de Teatru şi Film „New York“ din Los Angeles.

Kira Hagi vine des în România, însă nu apare în public, ea nefiind foarte activă nici pe reţelele de socializare. Recent, s-a aflat că ea va primi un rol în filmul „Între chin şi amin“, inspirat de unul dintre cele mai negre momente din istoria României: experimentul Piteşti.

„Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii.

Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie“, a scris Kira pe internet, făcând referire la filmul care va apărea în 2019.

Bianca Drăgușanu, la un pas să se mărite cu Alex Bodi! ”Din septembrie, pentru totdeauna”

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi formează un cuplu de trei luni. Se pare că afaceristul a cucerit-o iremediabil, lucru care o aduce pe Bianca la un pas de măritiș.

Blondina l-a ales și pentru că o respectă, înțelege și iubește, lucru confirmat și de apropiații vedetei.

”Bianca și Bodi se întâlnesc, iau deseori masa împreună și el o respectă foarte mult.

Se văd din luna august, iar atunci, Bianca se afla într-o pauză cu Tristan Tate și tot încerca să scape de el, pentru că acesta nu ar fi fost decât un bărbat care căuta femei, imatur, care nu știa să-și asume lucrurile la adevărata lor importanță”, a declarat în urmă cu ceva vreme o sursă din anturajul Biancăi.

În urmă cu o sătămână, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au aniversat trei luni de când sunt împreună, iar el, atent, a surprins-o cu un buchet de trandafiri roșii și albi, dar și cu o felicitare pe care a scris data în care și-au început dragostea, cât și cea în care au sărbătorit-o pe a treia, anume: ”1/9-1/12”.

Blondina, bucuroasă, a filmat cadourile primite de la iubit și le-a publicat și pe Instagram Stories. Iar, fiind o zi specială pentru amândoi, a atașat un mesaj la fel de special pe imagini: ”Din septembrie pentru totdeauna”.

Bianca Drăgușanu este la un pas să se mărite cu Alex Bodi!

În urmă cu o sătămână, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au aniversat trei luni de când sunt împreună, iar el, atent, a surprins-o cu un buchet de trandafiri roșii și albi

Mai mult, aceasta este clar răsfățată de afaceristul originar din Mediaș a împărtășit fiecare dar primit de la el cu admiratorii din mediul virtual.

De curând, în urma unei ședințe de shopping, vedeta s-a ales cu o geantă Prada de 2.000 de euro, o pereche de cizme de 1.500 de euro și alte câteva piese vestimentare.

Prima apariţie a Prodancei lângă Reghe după zvonurile de divorţ! Ce a spus impresara despre relaţia cu antrenorul

După ce, în urmă cu o lună, s-a zvonit foarte tare că soţii Reghecampf s-au despărţit, Anamaria nu mai pune poze cu Reghe sau nu se mai duce la soţ, basca vedetele o relaţie doar pentru a nu-şi pierde averea, ei bine, cei doi îşi trăiesc povestea de dragoste bine merci departe de ochii lumii care îi arată cu degetul!

Toate bârfele au pornit, cel mai probabil, de la faptul că Prodanca a evitat în ultima vreme să îşi mai pună pe tapet viaţă privată, aşa cum o făcea în trecut!

Drept dovadă, pe reţele ei de socializare,controversată impresara şi-a postat doar imagini din locurile în care munceşte, cu jucătorii pe care îi promovează, sau cu emisiunea matrimonială pe care o moderează

Anamaria Prodan şi Reghe ignoră bârfele! ”Toate lucrurile rele s-au spus despre ei”

“Lumea este foarte rea! Prodanca este, fără discuţie, la ora actuală, cel mai de succes manager din lumea sportului cu balonul rotund mioritic şi fireşte, a atras şi foarte multă antipatie! De aici, şi răutăţile spuse la adresă ei şi a familiei!

Oricum, orice s-a zis nu a putut să o dărâme, oricât au încercat toţi, pe orice parte. Au făcut-o curvă, au făcut-o prostituată, au făcut-o în toate felurile, şi nu au reuşit să o distrugă, fiindcă nimeni nu a avut nici măcar o dovadă!

Dimpotrivă, Ana a râs şi mai tare de duşmanii ei. Din acest motiv, şi din frustrare, aceştia au scornit nişte poveşti despre ea şi despre toţi care, vezi Doamne, i-ar fi amanţi!

Nici acest lucru nu a afectat-o! Din contra, femeia se amuză. Cert este că Reghe şi Ana îşi petrec timpul împreună şi nu le pasă de nimeni şi de nimic”, au dezvăluit surse din preajma vedetei.

Pe de altă parte, dacă tot sunt curioşi oamenii în privinţa situaţiei actuale în cuplul Reghecampf, ei bine, agenta FIFA lămureşte lucrurile.

Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf ignore bârfele şi, de mai bine de două săptămâni, cei doi se distrează maxim în Emirate! ”Ana merge mereu la plajă, apoi, împreună cu Reghe şi prietenii se distrează la câte un restaurant de fiţe,

iar pentru nu mai da curs speculaţiilor, a început să îşi şi posteze imagini cu ea şi Laur, ca doi porumbei”, au dezvaluit aceleaşi surse pentru WOWbiz.ro!

O fată de la țară a reușit să își deschidă o afacere de succes cu fonduri europene

tânără în vârstă de 25 de ani din județul Botoșani a reușit să își deschidă o afacere de succes în satul natal.

Cum vine dintr-o familie cu o situație financiară modestă, ea a apelat la fondurile europene pentru a-și pune pe picioare afacerea.

Cătălina Gherasim a reușit, cu ajutorul fondurilor europene, să își deschidă o pizzerie și gogoșerie, singurele din comună.

În prezent, fata este asaltată de comenzi, iar produsele ei au devenit celebre în tot județul. Tânăra, din satul Hulubești, comuna Pomârla, a cunoscut de-a lungul vieții greutățile financiare, însă a fost suficient de ambițioasă pentru a-și deschide o mică afacere, cu ajutorul unui proiect pe fonduri europene.

Astfel, Cătălina a reușit să își deschidă o mică patiserie, în care produce și vinde pizza, gogoși și covrigi. „Am fost o singură dată la Pomârla cu treabă.

Acolo am gustat pizza la o brutărie locală. Mi-a plăcut atât de mult că am adus pizza și acasă. Soției i-a plăcut atât de mult încât m-a trimis la sfârșitul săptămânii să mai aduc. Au gustat și prietenii”, a declarat un tânăr din municipiul Botoșani

Cum a pornit Cătălina afacerea

Primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru, a afirmat că familia fetei este foarte modestă financiar. „Cătălina trăia doar cu mama și cu sora sa. Doar ele.

A pornit de la nimic. Tocmai de aceea eu o consider o poveste cu adevărat de succes”, a precizat Dumitru Chelaru.

Pentru a se întreține și pentru a-și ajuta familia, tânăra a început să lucreze imediat după ce a terminat liceul. Astfel, a ajuns să facă naveta de la Pomârla în municipiul Dorohoi, la aproximativ 20 de kilometri.

„Am lucrat în domeniul alimentaţiei publice, la un restaurant-pizzerie. Şi acolo am învăţat cum să prepar pizza, am văzut cam ce se cere.

Mi s-a părut rentabil şi mi-aş fi dorit să am propria mea pizzerie. Dar atunci era doar un vis nebunesc, irealizabil”, a povestit Cătălina.

După ce mai mulți ani a făcut naveta și a muncit din greu, fata a aflat de la primărie despre programul prin care se pot obține fonduri pentru deschiderea unei afaceri.

„Nu știam mare lucru despre așa ceva. Credeam oricum că nu am nicio șansă. Eu, să deschid o afacere?! Mi se părea ceva de vis. Și mai ales la țară.

Cui îi spuneam, râdea. Cu toate acestea m-am hotărât să încerc, doream mult să fac ceva cu adevărat pentru mine. Am apelat la un consultant, m-a ajutat și m-am trezit că am fost acceptată”, a continuat tânăra.

„Nu-mi venea să cred, nu știam ce să cred, nu știam ce să fac. Mă apucase și teama, dar am zis că trebuie să încerc, mai ales că visul meu devenea realitate”, a precizat Cătălina Gherasim.

La începutul anului, tânăra a câștigat o finanțare de aproximativ 44.000 euro, bani cu care și-a cumpărat utilaje pentru brutărie și pizzerie..

Astfel, ea și-a amenajat un spațiu în satul Pomârla, în apropierea unui liceu. „M-am gândit că are vad lângă liceu, este și centrul comunei, trece lumea.

Am încercat să folosesc tot ce am învățat de-a lungul timpului”, a mai spus fata. Cătălina a angajat doi săteni care nu aveau loc de muncă, o femeie de 40 de ani și un tânăr de 20 de ani. „Pentru mine este o șansă nesperată aici la țară.

Mă simt atât de bucuros când mă salută lumea pe stradă și mă întreabă: Unde te duci: Eu le răspund: la serviciu. Nu stau degeaba și câștig un salariu cinstit”, a spus unul dintre angajați.

Cătălina lucrează împreună cu angajații ei, încă de la primele ore ale dimineții. Aceasta este singura pizzerie și gogoșerie din comună și de pe o rază de câțiva zeci de kilometri.

Astfel că, clienții vin neîncetat, în special elevii, angajații de la Primărie și Poliție. „Caută oamenii de toate.

Dar mai ales pizza. Și gogoșile. Nu-mi vine să cred că visul meu a devenit realitate. Aici, la țară”, a încheiat Cătălina Gherasim.