Cristina e românca din Italia care dă gratis de mâncare în faţa barului ei din Brescia

Zeci de pachete cu mâncare proaspătă sunt oferite de tânără, pe ele scriind: “Ia, dacă ţi-e foame”.

Cristina Georgiana Vlad trăieşte de 18 ani în Italia şi este proprietara unui bar în Brescia, Zerotrenta.

Românca a impresionat întreaga ţară cu iniţiativa ei de a oferi mâncare oamenilor fără adăpost sau cu probleme.

Mai întâi a încercat să ducă singură pachete cu mâncare în zone frecventate de oamenii străzii, dar a fost dificil, după cum singură recunoaşte.

Aşa că i-a venit altă idee, inspirată dintr-o campanie de solidaritate din România. Acum pune mâncare în pungi, scrie pe fiecare: “Ia, dacă ţi-e foame”, şi le lasă lângă barul ei.

“De-a lungul vieţii mele au fost momente când am suferit de foame, aşa că ştiu exact ce înseamnă asta şi ştiu cum se simte cineva care e singur şi marginalizat.

Aceasta este contribuţia mea. Dacă mai multe baruri, brutării şi pizzerii ar face asta, mai puţini oameni ar suferi şi ar fi mai puţină risipă.”, a declarat Cristina.

Românca pune în fiecare seară în pungi fructele, sandwichurile, brioşele şi cornurile care nu s-au vândut la bar în timpul zilei, le sigilează şi le oferă gratis celor care sunt înfometaţi.

Românca recunoaşte că i-a fost frică să nu fie amendată pentru iniţiativa ei, dar valul de simpatie şi susţinere pe care l-a stârnit i-a dat curaj să meargă mai departe.

Valul de praf saharian vine spre România. Fenomenul extrem, explicat de meteorologi

După ploaia îngheţată, trecem printr-un nou fenomen extrem. Un nor de praf saharian vine din nordul Africii şi va afecta sud-estul Europei, inclusiv România.

Vom avea temperaturi de primăvară, în special în vestul ţării, unde termometrele vor arăta şi 17 grade.

Anul trecut, un fenomen similar a acoperit mai multe oraşe cu o peliculă roşie de praf.

Meteorologii spun că un front atmosferic cald dinspre nordul Africii va pătrunde în ţara noastră şi va aduce cu el şi particule de praf saharian.

Mihai Timu, meteorolog: Va fi aer cald cu suspensii, in momentul in care vor fi precipitatii, picaturile inglobeaza acel praf si il aduce la nivelul solului.

Dupa ce am avut masinile acoperite cu gheata in urma fenomenului freezing rain si ne-am chinuit zeci de minute sa curatam parbrizul, acum ne-am putea trezi cu ele acoperite de praf rosu.

Am mai patit asta anul trecut. Atunci, cei mai castigati au fost patronii spalatoriilor.

Anul trecut, în Oradea, mașinile au fost acoperite de o peliculă fină de praf, în timp ce la Timiș ploaia a lăsat urme de noroi roșiatic pe autoturisme și pe ferestrele locuințelor.

Acum, norul de praf va fi deasupra României cel puţin două-trei zile, spun meteorologii. Poate afecta inclusiv traficul aerian.

Florin Prunariu, pilot de avioane: Dacă este un nor dens dens, ar putea avea efecte negative în timp asupra motoarelor avioanelor. Dacă este praf foarte fin şi suspensii mai rare, în principiu scade vizibilitatea.

Românii au simţit încă de astăzi încălzirea vremii. În partea de vest a ţării au fost şi 12 grade Celsius, cu mult peste media lunii februarie.

Iar anomaliile climatologice continuă şi în următoarele zile. Temperaturile vor creşte în weekend până spre 18-20 de grade. În Capitală, mercurul din termometre se va opri la valoarea de 12 grade Celsius.

Vești bune pentru pensionari: cum pot primi bani mai mulți, în 2019, conform legii

Pensionarii vor lua mai mulți bani în 2019. S-a pregătit legea care permite pensionarilor să-și rotunjească pensia. Ei au acum posibilitatea de a obține și alte venituri suplimentare, fără ca pensia pe care o încasează lună de lună să fie pierdută.

Pensionarii pot acum obține sume suplimentare de bani fie ca persoane fizice autorizate (PFA), fie din drepturi de autor, chirii sau dividende.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii prevede posibilitatea de a cumula venituri atât din activități dependente, cât și din activități independente cu pensia.

Iar asta indiferent de cât de mari sunt aceste venituri. Pensionarii care vor să beneficieze de această prevedere trebuie doar să depună o declarație unică.

Pensionarii pot câştiga mai mulţi bani în 2019. Legea este la promulgare pe masa peşedintelui Klaus Iohannis

Veştile bune vin după ce a apărut Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Aceasta le permite pensionarilor să obțină venituri din activități independente, indiferent de cuantum, fără să li se suspende plata pensiei, coform legii.

„Cei pensionați anticipat pot obține simultan aproape orice alte venituri care nu presupun un raport de muncă/de serviciu. Pot obține venituri din chirii, din dividende, din activități agricole.”, este una dintre specificaţiile din noua lege care este la un pas de aprobare.

Noua lege permite persoanelor care au meserii precum clovnii, călăreţii de circ, dresorii de animale salbatice, soliştii vocali de operă, dansatorii, acrobaţii, instrumentiştii suflători, balerinii sau cascadorii, să se încadreaze la meserii grele.

Ca recompensă statul le va permite prin noua lege retragerea timpurie din câmpul muncii. Varianta de lege a trecut de cele două Camere ale Parlamentului, iar în acest moment trebuie doar aprobată de Klaus Iohannis.

Monica Pop, schimbare de look. Cum arată acum renumitul medic oftalmolog

Monica Pop, unul dintre cei mai apreciați medici oftalmologi din țara noastră și-a schimbat look-ul. După ce a postat o fotografie pe o rețea de socializare, fanii au fost uimiți de noua sa înfățișare.

Medicul are părul tuns scurt și deschis la culoare, într-o nuanță de argintiu.

Iar, cum Monicăi Pop îi stă bine așa, fotografia a fost apreciată rapid de prietenii săi din mediu virtual. De altfel, internauții nu doar că i-au dat mii de like-uri, ci au și complimentat-o.

Schimbare de look pentru Monica Pop

„Vă luminează fața! Arătați foarte bine’, „Un look de nota 10, parcă ați fi o actriță. Vă stă de minune”, „Superbă’, „Schimbare de look super tare…

Vă prinde foarte bine”, „Îmi place foarte mult schimbarea asta de look”, „Ce îmi place culoarea părului”, „Vă stă excelent cu acest nou look.

Aproape că nu v-am recunoscut”, „Vă stă super’, „Un look minunat”, „Wow! ce schimbare de look! Super vă stă”, sunt câteva dintre comentariile urmăritorilor din mediul online ai Monicăi Pop.

De asemmenea, aceasta s-a reinventat după perioada mai puțin luminoasă din viața ei. Despre cum s-a tratat și experiența prin care a trecut, a vorbit în cadrul unei emisiuni.

Monica Pop (n. 22 iunie 1953) este un medic oftalmolog român, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din București. Este născută într-o familie de medici.

Are funcția de Manager General[1] al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

Este cadru didactic universitar din anul 1983, în prezent Profesor Universitar. Este căsătorită cu Dr. Ing. chimist Mircea Pop, cercetător la Academia Română și au o fiică, Letiția.

Este cel mai vechi director de spital din Capitală la ora actuala (din aprilie 1994)

A fost membru titular al Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Două mii de grădinari colindă ţara şi oferă gratuit seminţe ca să salveze legumele şi fructele româneşti

Două mii de grădinari, membri ai asociaţiei ”Seminţe cu suflet” vor străbate şi în acest an toată ţara, organizând pieţe libere, unde vor oferi, gratis, seminţe tuturor celor care doresc să cultive şi să mănânce legume şi fructe româneşti, gustoase ca cele din copilărie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele asociaţiei, Rodica Meiroşu.

“Noi, începând de sâmbătă, vom organiza pieţe de seminţe gratuite în toată ţara, din săptămână în săptămână. Deci, avem de organizat 11 pieţe, printre care şi Sibiul. Şi vor fi distribuite seminţe gratuite şi, dacă este posibil, venim şi cu plante, cu lăstari.

Prin aceasta căutăm să promovăm şi să păstrăm seminţele vechi româneşti, cât încă le mai avem, soiuri cu gustul nostru vechi”, a explicat Rodica Meiroşu.

Prima piaţă de “seminţe cu suflet” din acest a avut loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 10,00, la Facultatea de Horticultură din Bucureşti.

În pieţele organizate de aceşti grădinari se pot primi şi dărui seminţe de la legume, fructe, flori, plante medicinale autentice, româneşti.

“Eu vin la pieţe cu seminţe de la o sută de soiuri de plante, legume, fructe, plante medicinale, flori. Tot felul de seminţe pe care le cultiv în grădină”, a arătat Rodica Meiroşu.

O parte dintre seminţele care se vor găsi în aceste pieţe altfel provin şi de la preotul-cercetător Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Anul trecut, Papa Francisc a primit, în timpul vizitei efectuate de premierul Viorica Dăncilă, la Vatican, seminţe de la 10 soiuri de top, realizate de cercetătorii Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău şi selectate de Costel Vânătoru.

În 9 februarie, pentru prima dată, o parte dintre aceşti legumicultori vor organiza un târg de seminţe şi la Sibiu, oraş care, în acest an, are statutul de Regiune Gastronomică Europeană. Târgul de seminţe va fi găzduit de Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu.

“Primul târg de seminţe se va numi “Seminţe de primăvară” şi va fi în 9 februarie, între orele 10.00 şi 18.00, în foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA, sediul nou.

S-au anunţat până în acest moment, 25 de producători de legume, fructe şi flori din toată ţara, care vor oferi în regim gratuit, seminţe reproductibile din cele mai bune soiuri tradiţionale româneşti. Este ca o piaţă de seminţe şi informaţii despre grădinărit. Este pentru prima dată la Sibiu. Grupul acesta se numeşte “Seminţe cu suflet”. (…)

Este important că acest grup generează un spaţiu colegial, este ca un fel de breaslă, care asigură existenţa şi distribuirea gratuită a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversităţii.

Acest grup s-a cristalizat şi susţine dreptul oricărui cultivator, amator sau cu experienţă, de a avea acces la seminţe reproductibile, fără monopol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, Anca Vasilescu.

În mod inedit, cei din Asociaţia “Seminţe cu suflet” oferă celor pasionaţi de grădinărit seminţe gratis.

“Mulţi se miră, pentru că, încă, în România mai sunt oameni care ştiu să dăruiască fără să ceară nimic în schimb. Dar scopul şi mesajul acestui grup este să înmulţească seminţele şi să le răspândească mai departe. (…)

Aceste seminţe sunt pe cale de dispariţie şi noi căutăm să le răspândim şi să le înmulţim. Noi vrem oameni buni, pasionaţi de grădinărit.

Avem 2.000 de membri cu care colindăm toată ţara. Avem 24 de pieţe organizate în ţară cu seminţe şi avem şi două festivaluri făcute anul trecut”, a spus Rodica Meiroşu.

Potrivit acesteia, cei care doresc să salveze seminţele soiurilor româneşti fac totul voluntar.

“Puteam şi noi să vindem, dar noi am început pe un grup de prieteni, cu schimb de seminţe, să ne întâlnim. Avem patru ani de când e acest grup format. A devenit cunoscut.

Mă bucur că foarte multe familii vin cu copiii în braţe, vin să ia aceste seminţe pentru sănătatea lor şi a copiilor lor. Undeva, vreau să se ducă ştafeta mai departe, mai ales în rândul tinerilor, pentru că văd că foarte mulţi merg de la oraş la ţară să aibă o grădină. (…)

Am ajuns în situaţia în care seminţele reproductibile o să dispară şi o să fim manevraţi şi manipulaţi să semănăm ce vrea piaţa.

Noi dorim ca seminţele noastre româneşti să fie păstrate ca un tezaur”, a arătat preşedintele Asociaţiei “Seminţe cu suflet “, Rodica Meiroşu. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)

Elevul de 10 din Vaslui. Este olimpic şi va studia biologia la Oxford

Este copilul de 10 spun in cor părinţii şi profesorii săi. Este olimpic şi va studia pe viitor biologia la Oxford. Vrea să devină cercetător dar din păcate nu în ţară, ci în Marea Britanie.

Vlad este în clasa a XII-a şi a reuşit performanţa, ca în toţi anii de liceu să obţină numai note de 10.

Cătălin Igant, directorul liceului „Mihail Kogălniceanu” Vaslui: „Este un elev tenace, inteligent, extraordinar de bun la toate obiectele de studiu”.

Vlad este fascinat de biologie iar asta se vede şi din cele peste 100 de diplome şi medalii pe care le-a obţinut de-a lungul anilor. Ultimul succes: a obţinut punctaj maxim la olimpiada naţională şi va concura cu elevi din toată lumea la competiţia internaţională din Marea Britanie.

Vlad Sîmbotin, elev: „Învăț destul de mult, în medie, să zic, 4-5 ore, dar înspre probele olimpiadelor se mărește durata, vreo 10 ore uneori, e program ceva mai intens, dorm destul de puțin”

Gianina Romaşcu, profesor de biologie: „Mereu avea întrebări, mereu mă suna, mereu îmi trimitea mailuri sau mesaje… dar aici cum este? că aici spune într-un fel, aici în alt fel …și am observat că este interesat, foarte dornic să afle mai mult, să reușească”.

Şi elevii de 10 se distrează, aşa că Vlad iese frecvent în oraş cu prietenii, joacă tenis şi cântă la chitară.

Mihnea Dima, coleg: „De fiecare dată când am nevoie de ceva merg la el și mă ajută fără nicio problemă, ieșim, avem și activități distractive împreună”.

Florin Sîmbotin, tatăl: „Ca toți copiii, e pasionat de cunoaștere, cel mai important pentru el e să cunoască și cât mai mult”.

După bacalaureat, Vlad se va înscrie la Facultatea de Biologie a Universităţii Oxford, din Marea Britanie. Visul lui este să rămână acolo şI să devină cercetător.

Casa din baloti de paie care costa 1.000 de euro si are o suprafata de 75 de metri patrati. Arhitectul din Brasov spune ca este foarte rezistenta

Proiectul apartine lui Bogdan Muresan, un arhitect din Brasov, iar la baza constructiei locuintei stau balotii de paie. Fundatia se construieste din pietre de rau peste care se toarna o placa de beton.

In acea placa se introduc suportii pentru balotii de paie, iar peste toata structura se monteaza acoperisul, care este facut din lemn.

Balotii, care reprezinta peretii casei au o latime de jumatate de metru. La final totul se tencuieste si se vopseste cu var. O casa din baloti de paie care costa 1.000 de euro are o suprafata de 75 de metri patrati.

Constructia unei astfel de case in regim propriu dureaza intre doua si cinci saptamani. Contrar a ceea ce ar putea crede multa lume, casele din baloti de paie au o multime de avantaje:

– rezista foarte bine la cutremure, deoarece sunt foarte elastice;

– sunt foarte eficiente energetic. Vara sunt racoroase iar iarna sunt calduroase;

– aceste case nu ard si rezista bine si la umezeala, o inflitratie de 19% apa in interiorul “zidurilor” nu pune probleme.

Aceasta metoda de constructie a caselor nu este noua si a fost adoptata la scara larga de americani, norvegieni si germani.

Printul Nicolae vorbeste in premiera despre indepartarea sa din Casa Regala a Romaniei

Nicolae al României a acordat un interviu publicaţiei elveţiene L’Illustré, în care a vorbit despre viaţa sa şi a dezvăluit în premieră culisele dezmoştenirii sale.

Interviul din L’Illustré a fost realizat în localitatea elveţiană Geneva, acolo unde Prinţul Nicolae al României se află împreună cu soţia sa, Ana-Maria de Roumanie, şi a fost publicat pe 27 ianuarie.

Nepotul Regelui Mihai a vorbit pe larg despre viaţa sa şi a detaliat în premieră momentul care a condus la retragerea titlului de principe al României şi excluderea din linia de succesiune la tron, printr-un decret al Casei Regale a României, în august 2015.

Avocaţii lui Nicolae au declarat ulterior că n-au văzut niciodată documentul oficial care ar fi fost parafat de Regele Mihai, aflat la vremea respectivă în Elveţia, grav bolnav.

Până în acest moment, nu este clar dacă fostul suveran al României şi-a pus semnătura pe actul de revocare, aşa cum au declarat oficiali ai Casei Regale.

“N-am primit niciodată o explicaţie credibilă din partea familiei mele. Decizia a fost luată fără să fiu informat, în timp ce mă aflam în vacanţă în Croaţia.

Am fost convocat la Bucureşti şi am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost forţat să abdice în 1947, de către mătuşa mea, unchiul meu şi un membru al cabinetului.

Am primit o copie a deciziei fără niciun cuvânt drept explicaţie. N-am văzut niciodată actul original şi nici n-am mai putut să vorbesc cu bunicul meu până la sfârşit. În mod evident, am fost marcat”, a declarat Nicolae al României în cadrul interviului.

Reprezentanţii Casei Regale au declarat ulterior că au decizia a fost luată din cauza incompatibilităţii morale a principelui cu rigorile cerute de această titulatură.

Ulterior, au fost mediatizate zvonuri lansate de o fostă parteneră a tânărului care a pretins că are un copil.

Jurnaliştii de la L’Illustré mai scriu că Principesa Margareta, mătuşa lui Nicolae al României, n-a răspuns solicitărilor de a acorda un punct de vedere în această chestiune.

De ce gemenii lui Meghan Markle și ai Prințului Harry nu vor putea primi titlul de prinți sau prințese

Familia regală este fericita, deoarece Meghan Markle este însărcinată cu gemeni, lucru confirmat și de aceștia. Regina le-a acordat câteva titluri nobiliare viitorilor părinți, Ducele și Ducesa de Sussex, însă, potrivit regulilor, gemenii nu vor primi titlul de prinți sau prințese.

După rânduiala britanică, stabilită încă din 1917 de Regele George V, se arată că toți copiii Prințului de Wals vor deveni de cum se vor naște Prinți și Prințese, doar că situația nu este la fel și în cazul nepoților.

Fiul sau fiica Ducilor de Sussex va ocupa al șaptelea loc în ordinea de succesiune la tron, dar acest lucru nu vine la pachet și cu titlul de Prinț sau Prințesă.

Așadar, în momentul în care Prințul William s-a căsătorit în 2011 cu Kate Middleton, aceasta a devenit oficial „Her Royal Highness, Prințesa William of Wales”, precum și Meghan Markle, care a devenit „Her Royal Highness, Prințesa Harry of Wales”.

Însă, oficial, cele două nu poartă titlul de Prințesă pentru că nu sunt din familii regale.

În anul 1917, când Regele George V a hotărât ca numele familiei să fie „Windsor”, la ceva vreme, Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au decis ca toți descendenții familiei regale ce nu au titulatura de Majestatea sa, Prințesă sau Prinț să poarte numele de familie regală de Mountbatten-Windsor.

Luând în calcul aceste reguli, copiii lui Meghan Markle și ai Prințului Harry vor purta cel mult titulatura, probabil, de Lord ori Lady Mountbatten-Windsor.

Cu toate acestea, în 2012, înainte ca Prințul George să se nască, Regina a aprobat o nouă lege prin care se anunța că Toți copiii fiului cel mare al Prințului de Wales vor avea și se vor putea bucura de stilul, titlul și atributul de Majestatea sa, având titulatura oficială de Prinț sau Prințesă înaintea numelui creștin.”

Când începe vacanța intersemestrială pentru elevi

Elevii au motive de bucurie anul acesta pentru că vor avea mai multe zile de vacanță, conform structurii anului școlar. Aceștia abia așteptau ca după vacanța de iarnă să vină, după teze și lucrări, vacanța intersemestrială.

Perioada care cuprinde liberul dintre semetre ale elevilor este între 2 și 10 februarie. Luând în calcul zilele de vacanță și cele de Sărbători legale, elevii s-au bucurat, până în vacanța de vară de 18 zile libere.

Din acestea se exclud zilele de sâmbătă și duminică. Urmatoarele zile libere oficiale au fost: 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, 1 mai – Ziua Muncii, 5 iunie – Ziua Invatatorului (In institutiile de invatamant in care contractul colectiv de munca prevede ziua nelucratoare), 17 iunie – Rusalii.

Când ”pică” vacanță intersemestrială pentru elevi

Semestrele anului școlar au fost împărțite astfel: – semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019)– semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019). Vacanța intersemestrială a elevilor este cuprinsă între 2 și 10 februarie 2019.

Între 20 aprilie și 5 mai 2019 va veni vacanța de primăvară, iar între 15 iunie și 15 septembrie este așteptata vacanță de vară.

Structura anului școlar 2018-2019

Anul școlar derulat din 2018-2019 este unul dintre cele mai scurte din ultimii 10 ani de zile. În total are 34 de săptămâni de ore de curs, care au 168 de zile de școală.

Semestrul I

Cursuri școlare: 10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri

Prima vacanță: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018

* această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a

Vacanța de iarnă: 22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică

Cursuri: 14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri

Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică.

Semestrul al II-lea

Cursuri: 11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri

Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică

Cursuri: 6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri

Vacanța de vară 2019: 15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, despre vacanțele elevilor din anul școlar 2019-2020

„Foarte mulți părinți mi-au reproșat că au luat vacanță copiii pe 21 decembrie, au avut vacanță până în 15 ianuarie, o perioada foarte lungă, prea mult, după care mai au 3 săptămâni de vacanță, se termină semestrul și încep, mai au încă o vacanță și semestrul următor.

După părerea mea, vacanța această este mult prea lungă. Sau, dacă o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În așa fel încât, după vacanță, copilul să înceapă un alt semestru.

Pentru că altfel îl zăpăcim. Trei săptămâni stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la școală încă trei săptămâni, îi încheie situația, copilul este încă nereconectat la programul de învățământ după trei săptămâni de vacanță.

Vacanța de iarnă (ne gândim să o scurtăm -n.r.) şi ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele 1-12.

Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a spus Ecaterina Andronescu despre structura anului școlar 2019-2020.