Iată cu ce să stropești roșiile pentru a obține o recoltă bogată – Soluții naturale

Cu ce stropim rosiile pentru o cultura bio? Este intrebarea sezonului pentru gradinari. Administrarea de ingrasaminte este esentiala pentru o dezvoltare armonioasa a tomatelor din gradina si pentru un rod bogat.

Pentru o productie buna, rosiile au nevoie in special de azot, fosfor si potasiu, insa la fel de importante sunt si celelalte elemente precum magneziu, calciu, fier, bor, cupru si zinc.

Pentru ca multi dintre noi ne dorim recolte bio sau eco, fara chimicale, este important sa stim ca putem hrani plantele de tomate cu solutii preparate din elemente pe care le avem prin casa.

Iar pe langa hranire, vom alunga si cei mai multi daunatori si cele mai multe boli de pe plante, spune extranews.ro.

1. Apa de cenusa

Unul dintre cele mai populare ingrasaminte pentru tomate, dar nu numai, este apa de cenusa.

Intr-o galeata, punem 500 de grame de cenusa la care adaugam 5 litri de apa clocotita. Lasam sa se aseze cenusa la fund si apoi punem apa intr-un alt vas.

Adaugam peste ea inca 5 litri de apa, preferabil de ploaie sau de la put si solutia este gata. Putem stropi cu ea atat tomatele, cat si alte plante din gradina.

2. Solutia de urzici

Urzicile le gasim pe toate santurile, iar unii dintre noi fac din ele preparate delicioase. Trebuie sa stiti insa ca urzicile sunt vedete in cultura ecologica, ajutand atat pe post de ingrasamant cat si de insecticid si chiar fungicid.

Asadar, culegeti o mana buna de urzici, pe care le tocati si le puneti in pamant in jurul plantei de tomate. Sau, preparati urmatoarea solutie, cu care stropiti rosiile pe frunze si pe tulpina:

Puneti intr-o galeata de 10 litri de apa urzici ( cam jumatate galeata), fara flori si radacini, si puneti peste ele apa calduta.

Apoi, lasati la macerat in soare timp de 7-10 zile, iar dupa puteti folosi deja solutia. Din aceasta solutie concentrata, diluati 1 litru la 10 litri de apa si stropiti intreaga planta de tomate.

Pentru un efect maxim, puteti adauga si o mana de cenusa.

Solutia concetrata ramasa o puteti folosi la stropiri ulterioare.

3. Drojdia de bere

Drojdia de bere este folosita pentru stimularea cresterii plantelor, daca urmati aceasta reteta:

Intr-un vas de 3 litri dizolvati un jumatate de pahar de zahar, la care adaugati 100 de grame de drojdie de bere. Acoperiti vasul si lasati sa dospeasca timp de o saptamana. Din solutia rezultata, puneti un pahar la 10 litri de apa si stropiti rosiile.

Solutia poate fi folosita si la alte culturi precum vinetele sau ardeii.

Si aceasta solutie poate fi folosita la fertilizarea pe frunze, dar si direct la radacina.

4. Solutia cu lapte

Laptele, chiar si cel cumparat de la magazin, laptele degresat sau chiar zerul va vor fi de mare folos in gradina de legume, atat pe post de ingrasamant, cat si pentru combaterea unor boli micotice.

Astfle, puneti un litru de lapte la 9 litri de apa, la care adaugati aproximativ 30 de picaturi de tinctura de iod. Stropiti in intregime planta cu aceasta solutie o data la 7-10 zile.

5. Solutia de bicarbonat

Bicarbonatul de sodiu are o multime de intrebuintari mai putin stiute in gospodarie. Una dintre ele este in gradina de legume. Puneti 1-2 lingurite intr-un litru de apa calduta si stropiti cu aceasta solutie plantele. Apoi pudrati frunzele cu cenusa.

6. Cojile de banana

Cojile de banana sunt bogate in potasiu si magneziu, elemente necesare dezvoltarii optime a plantelor. Cum procedati cu ele? Foarte simplu.

Maruntiti bine cojile de banana si le incorporati in sol in jurul plantelor. Magneziul si potasiunl continut de acestea vor hrani tomatele dar si alte plante din gradina dvs.

Calendar pentru stropirea pomilor – Tratamente de făcut în livada casei

O schemă de tratamente generală pentru toți pomii fructiferi! Calendarul cu tratamente pentru o livadă de familie cu pomi diversificați include o listă cu toate stropirile ce trebuie efectuate într-un an într-o mică plantație pomicolă.

Schema are specificitatea că nu face diferențierea între tratamentele pentru diferitele specii de pomi, cum de regulă întâlnim în livezile tradiționale, de familie, din România.

Costi Mariniță, un pomicultor pasionat care deține o livadă cu 200 de pomi fructiferi, a publicat pe un grup de specialitate schema de tratamente pe care o aplică cu succes în fiecare an.

Cu precizarea că stopirile trebuie făcute și ținând cont de condițiile de vreme, calendarul a fost foarte bine primit de restul pomicultorilor care l-au apreciat ca fiind util.

Calendarul stropirilor în livada mixtă

Tratamente în livadă la începutul lunii martie – fungicide cuprice Funguran/Champ

Tratamente în livadă la finele lunii martie – stropire cu Confidor Oil.

Tratamente în livadă la începutul înfloritului – Bravo și Calypso.

Tratamente în livadă la scuturarea petalelor – Dithane și Calypso

Tratamente în livadă în luna mai – Bravo și Mopsilan.

Tratamente în livadă în luna iunie – Topsin și Karate Zeon.

Tratamente în livadă în luna iulie – Dithane și Decis.

Tratamente în livadă în luna august – Topsin și Karate Zeon.

Tratamente în livadă în luna noiembrie – încă un tratament cu Funguran sau Champ.

Produsele utilizate sunt: Champ 77 WG (fungicid de contact de la Nufarm), Confidor Oil (insecticid sistemic de la Bayer), Calypso 480 SC (insecticid de la Bayer), Bravo 500 SC (fungicid de la Syngenta), Mospilan 20 SG (insecticid de la Sumi Agro),

Topsin 70 WDG (fungicid de la Sumi Agro), Karate Zeon (insecticid de la Syngenta), Dithane M-45 (fungicid de la Dow Agro), Decis 25 WG (insecticid de la Bayer), Funguran OH 50 WP (fungicid pe bază de cupru de la Spiess-Urania).

Costi Mariniță a precizat că tratamentele din iunie și din iulie nu sunt obligatorii, ci trebuie făcute numai dacă se observă semne de boală la pomi.

Nu se recomandă două stropiri cu ulei horticol în același sezon, iar stropirea cu Champ din primăvară trebuie efectuată numai după ce s-au făcut tăierile la pomi.

În timpul înfloritului, schema se poate suplimenta cu o stropire cu fungicidul Aliette 80 WG de la Bayer la gutui și peri în caz de vreun semn de foc bacterian.

Cum le pui pe masă, cum dispar – Clătite olandeze delicioase

Ingrediente necesare:

1 kg făină

2 linguri amidon

1 l lapte

500 ml apă

6 ouă

2 linguri zahăr

1 linguriță sare

4 linguri ulei vegetal

400 g cașcaval

1 linguriță praf de copt

mărar

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui mixer, batem ouăle. Adăugăm zahărul și amestecăm până la omogenizare.

2. Treptat, adăugăm laptele, amidonul și apa. Într-un bol separat, amestecăm făina cu praful de copt, pe urmă o adăugăm treptat în compoziția de lapte.

3. Adăugăm cașcavalul dat prin răzătoare și mărarul tăiat mărunt. Amestecăm foarte bine până obținem un aluat moale și omogen.

4. Prăjim clătitele într-o tigaie încinsă, fără ulei.

Pofta buna!

Rețeta delicioasă de aluat – Poate fi păstrat la frigider chiar și o perioadă mai lungă de timp

Ingrediente pentru prima variantă:

100 g drojdie

1 linguriță sare

500 ml lapte

4 linguri zahăr

400 g unt

1.5 kg făină

Ingrediente pentru a doua variantă:

100 g zahăr

80 g unt

60 g grăsime

500 ml lapte

500 g făină

16 g drojdie uscată

1 linguriță sare

Mod de preparare:

1. Într-un bol, turnăm laptele.

Adăugăm drojdia și amestecăm foarte bine, pe urmă adăugăm sarea și zahărul. Mixăm până la omogenizare.

2. Treptat, adăugăm făina cernută și untul moale.

Amestecăm bine până obținem un aluat fin și pufos.

3. Punem aluatul la frigider pentru 1-2 ore.

O rețetă perfectă pentru Musaca de cartofi cu carne tocată

Ingrediente necesare:

1 kg cartofi

1 kg carne tocată

400 g ciuperci

4 cepe

200 g cașcaval

sare, piper, maioneză, ulei

Mod de preparare:

1. Pentru început, curățăm cartofii, pe urmă îi tăiem cubulețe. Îi prăjim într-o tigaie încinsă cu ulei.

2. Într-o tigaie separată, prăjim carnea tocată până obținem o culoare omogenă.

3. Peste carnea tocată, adăugăm ceapa tăiată mărunt și ciupercile tăiate cubulețe.

4. Separat, dăm cașcavalul prin răzătoarea mare.

5. Într-o tavă de copt tapetată cu ulei, adăugăm 1/3 din cantitatea de cartofi prăjiți. Pe deasupra, adăugăm jumătate din amestecul de carne tocată.

6. Adăugăm a 2-a treime din cantitatea de cartofi prăjiți, apoi restul de carne tocată. La final, completăm cu un ultim strat de cartofi prăjiți.

7. Pe deasupra, adăugăm cașcavalul dat prin răzătoare iar la final tapetăm cu maioneză. Coacem la temperatura de 200 de grade, până se rumenește frumos.

Poftă bună!

Idei pentru decorarea pervazului ferestrei în modul cel mai original

Dacă intenționați să efectuați reparații în locuința dvs., asigurați-vă că utilizați aceste idei

Chiar dacă aveți un apartament complet nou și nu spațios, puteți să vă dotați pervazul într-un mod original. Pentru acest design al pragului de fereastră nu este nevoie de o mulțime de bani.

Decorarea ferestrelor

Probabil nu ați presupus că pervazul obișnuit al ferestrei poate fi unul dintre cele mai confortabile locuri din casă.

În acest loc poți să muncești și să te relaxezi. O masă de scris pentru un copil, o masă în bucătărie, o toaletă în dormitor – aceasta nu este o listă completă a tuturor utilizărilor pervazului ferestrei.

Un astfel de design al pragului de fereastră va economisi spațiu în cameră, face posibilă utilizarea maximă a luminii și, bineînțeles, face ca interiorul să fie mai interesant.

Vă oferim o selecție de idei pentru decorarea pervazului ferestrei într-un mod original.

Pragul de fereastră din bucătărie poate fi transformat într-o blat excelent. Acest truc vă va economisi spațiu și va crește suprafața de lucru.

Apropos, aceasta poate fi soluția perfectă pentru așezarea chiuvetei. Nu este frumos să spălați vasele distras și să contempleți vederea în afara ferestrei?

Pervazul ferestrei poate fi o masă completă. Această idee poate fi aplicată spațiilor mici.

Suprafața de masă poate fi făcută din piatră naturală sau artificială, din PAL sau material compozit.

Nr.5

Nr.6

Acest design elegant și funcțional este o soluție ideală pentru apartamente mici, unde fiecare metru de spațiu este important.

Cum vă place acest pervaz de fereastră?

Nu este mai interesant decât un dreptunghi obișnuit?

Un prag de fereastră – o bancă va deveni probabil un loc preferat pentru un copil, în cazul în care decideți să aplicați o astfel de idee în proiectarea unei camere pentru copii.

O soluție excelentă pentru aranjarea apartamentelor înghesuite

Nu este necesar să vă bucurați de micul dejun sau de o băutură rece în bucătărie. Credem că această opțiune de design la pervazul de pe balcon, vă va plăcea foarte mult!

O priveliste incantatoare

Probabil ați înțeles deja că pervazul ferestrei poate fi locul principal în casă!

Poate aduce mult mai multe beneficii decât să fie un stand pentru plantele de interior sau un loc pentru a stoca suveniruri.

Ce sunt, de fapt, roșiile cherry

Roșiile cherry au umplut majoritatea supermarketurilor din România căci sunt extrem de delicioase. Ce sunt ele, de fapt, puțini consumatori știu.

Roșiile cherry sunt mai mici, dar la fel de gustoase ca roșiile normale plus că au o serie de proprietăți pentru sănătate.

Roșiile cherry ajută la menținerea sănătății pielii și sunt, așadar, adjuvante în tratamentele cosmetice. De altfel există și câteva măști pe bază de roșii cherry, dar despre asta vă spunem într-un alt material.

Aceste roșii conțin beta caroten, care are o acțiune protectoare asupra pielii și licopen, element important ce contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire.

Aceste roșii mititele au o serie de antioxidanți în compoziție care țin anumite tipuri de cancer la distanță.

Vitamina K și calciul din roșiile cherry întăresc oasele, iar de oase se pare că s-ar ocupa și licopenul, benefic în prevenirea osteoporozei conform ultimelor descoperiri.

Consumul de rosii proaspete este recomandat de medici persoanelor diabetice. Doza minima recomandata de medici unui adult, pentru prevenirea diabetului, este de o rosie pe zi.

Rosia actioneaza asupra organismului si ca energizant, reducand nivelul de zahar si, datorita potasiului, acest aliment este recunoscut pentru reducerea tensiunii arteriale. Daca vrei sa ai o inima sanatoasa si vesnic tanara, mananca rosii cu incredere!

Pune coji de rosii pe fata daca ai probleme cu tenul si iti vei curata chipul de imperfectiuni. De asemenea, rosiile deblocheaza porii evitand astfel formarea cosurilor si a acneei.

Casă din chirpici: Da, se poate trăi simplu și frumos! Interiorul locuinței este superb

N-ai nevoie de multe lucruri ca să fii fericit, așa spune Elena, proprietara acestei case cu adevărat speciale din Ciolpani.

Și da, pe măsură ce descoperi casa asta îți dai seama că are dreptate. Împreună cu soțul ei Doru și cei trei copii au pornit într-o aventură incredibilă în urmă cu doi ani de zile, când au cumpărat terenul de lângă București și s-au mutat la cort până la finalizarea construcției.

A fost greu, căci i-a prins și sezonul rece până au terminat casa, iar copiii au și răcit în perioada aia.

Dar ce satisfacții enorme la final, când au terminat-o și când știu că au contribuit fiecare pentru ea!

Și nu doar că ei s-au simțit împliniți, dar uite, ne inspiră și pe noi și ne dau certitudinea că se poate să ai casa și grădina visate, să trăiești în armonie cu natura și să te mulțumești cu veselia copiilor tăi și cu roadele muncii tale.

Foto: Dragos Boldea

Preocupați de ceea ce înseamnă spiritualitate, Elena și Doru au traversat perioade interesante în viața lor. Au avut o vilă mare, cu etaj, frumoasă, dar ciudat: în timp ce și familia lor creștea, căci au trei copii Andrei, Alexandru și Sofia, s-au trezit în căutare de altceva…

Elena spune că mereu și-a dorit ceva simplu, ceva cât mai aproape de Dumnezeu, dacă vrei. Când a dat peste vorbele înțeleptului nostru sculptor Constantin Brâncuși a înțeles dintr-o dată mai multe:

„Simplitatea nu este un scop în sine, dar ajungi la ea fără să vrei pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”.

Și nu doar că a înțeles, dar a trăit asta odată cu construcția casei lor, pe care au denumit-o Casa Brândușa.

Elena și-a schimbat de câteva ori meseria. În 2006 a ales să se reprofileze pe peisagistică, deși, cu ceva timp înainte de asta făcuse o bună carieră în domeniul finanțelor. Dar aproape de flori, de natură, de frumos a avut parte de revelația acestei case…

Da, au ales să-și schimbe traiul, să fie aproape de tot ce înseamnă natural. Mă feresc să spun o casă eco, pentru că e mai mult decât atât.

Elena a investit mult suflet în casa asta. Și nu doar ea, ci întreaga familie. Ea spune prea frumos ca să nu-i redau vorbele aici: “Materializarea casei Brândușa a fost un drum de autocunoaștere în care am reușit să mă descopăr și astfel să mă valorizez în mod autentic.

Mi-am dat voie să visez, să mă joc cu formele, materialele și culorile, să fiu din nou copil, de fapt, poate chiar pentru prima dată copil. Așa s-a născut casa, din bucuria de viață împărtășită cu bărbatul inimii mele și cu copiii noștri”.

Despre asta e vorba oameni buni! Despre bucurie pură! Să o lași să curgă prin tine și s-o scoți la lumină, căci ce sens are să-ți faci o casă ca la carte, dacă nu e visul tău?

Ce sens are, în general, să faci ceva pe lumea asta doar ca să fie făcut, dacă nu e materializarea visului tău?

Construcția casei a fost un proces viu și interactiv, spune Elena. Da, pentru că a fost o aventură. Multe emoții, amintiri și întâmplări au fost încapsulate în zidurile ei, în pardoseală, în fiecare bucată de lemn.

Dacă această casă ar putea vorbi, cu siguranță ai auzi multă veselie. Elena mărturisește că pur și simplu casa parcă îi spunea la fiecare pas ce trebuie făcut, iar ea a știut să asculte.

Așa a ales materialele și a redescoperit tehnicile tradiționale, așa s-au modelat formele curbe și s-au așternut culorile și decorațiunile. A simțit în perioada aceea de creație a casei că ceva, deasupra ei, o ghidează și o inspiră.

Spre exemplu, i-a fost suficient o singură ședință la un curs de mozaic ca să descopere în ea această abilitate de-a crea singură, și mai apoi de a-și învăța și copiii, să compună mozaicurile din casă. Da, tot ce vezi, de la pereți la pardoseli să știi că este montat cu mâinile lor.

Da, casa este foarte simplă, mică, și totuși uimește. La interior nu are mai mult de 60 de metri pătrați, suprafața construită fiind de 81 mp.

Amprenta casei la sol este de formă pătrată, fiecare latură având nouă metri. În spatele casei există o terasă generoasă de 34 mp orientată către grădina de legume și anexele casei, de la locul sobei cu cuptor de pâine la micul atelier, unde Elena pictează mobilier, la chioșcul de grădină acoperit cu stuf.

Ca să-ți faci o idee, la interior cei trei copii (cu vârste de nouă, șapte și cinci ani) au unul din cele două dormitoare. Elena și Doru au un dormitor în care au găsit loc și pentru o masă de birou.

În centrul casei e un hol de jur împrejurul căruia se deschid toate încăperile, adică pe lângă cele dormitoare mai este o baie, o cămară și zona de zi cu bucătărie deschisă și sufragerie.

Da, deși de afară n-ai spune, dar casa are și un pod, locul preferat de lectură și joacă a celor mici.

Ei bine și acum să-ți spun despre finisaje, decorațiuni și mobilier. Casa a fost ridicată pe o fundație de piatră și are structura din lemn de rășinoase.

Zidăria este din chirpici, da, din cărămizi de chirpici peste care a fost aplicată tencuială de pământ, inclusiv la nivelul tavanelor peste care s-a zugrăvit cu vopsea de var.

Are toate instalațiile necesare, de la cele electrice la cele termice, iar pentru încălzire să știi că soba din bucătărie este vitală căci nimic nu se risipește, ci este direcționat către caloriferele din celelalte încăperi.

Izolația podului este din pâmânt și vată bazaltică (așa cum prevede legea pentru construcții pe structură din lemn).

Dar uită-te la finisaje, cât de originale sunt, observă muchiile rotungite ale pereților și tâmplăriei interioare, vezi geamurile lor pictate de mână și admiră mozaicurile făcute cu bucăți de ceramică și pietricele decorative.

Așteptăm părerile voastre , va mulțumim!

A cumpărat nişte containere obişnuite şi le-a transformat într-o casă de invidiat

Cu toţii am văzut multe cazuri când oamenii îşi făceau casă din materiale mai puţin obişnuite pentru construcţii.

Noi vă prezintăm istoria unei domnişoare care s-a hotărât să facă un experiment: ea şi-a făcut casa din containere ce se utilizează pentru transportul de mărfuri pe mare.

Claudie Dubreuil din Mirabel (Quebec, Canada) a decis să-şi construiască o casă dintr-un material foarte neobişnuit.

Ea a contactat o companie de proiectare şi a procurat 4 containere pentru mărfuri.

Peste două săptămâni containerele erau gata, iar echipa de constructori a reuşit să realizeze carcasa clădirii într-o singură zi. Din exterior pereţii au fost acoperiţi impecabil cu lemn de pin.

În interior casa arată extraordinar.

Datorită ferestrelor mari, încăperile par mai spațioase.

Scara în spirală ocupă un loc deosebit în designul casei.

Bucătăria este complet utilată!

Plită electrică, frigider, hotă etc…

Baia arată fantastic şi ea. Claudie visa să aibă dormitorul făcut în stilul unui hotel bohemian. Spaţiul camerei este complet deschis şi include baia

La parter poate fi văzută culoarea originală a containerelor. Iar la etaj a făcut o terasă cu duş.

O adevărată casă de lux, nu-i aşa?

Cum să obțineți recoltă de ceapă care să vă ajungă pe un an întreg – din experiența unui grădinar

Ceapa nu iubește solul argilos, dacă pământul din grădina dumneavoastră este de acest tip, atunci trebuie să adăugați nisip și turbă și să amestecați.

De asemenea, solul trebuie să fie slab alcalin, dacă este acid, obligatoriu introduceți toamna (primăvara deja va fi târziu) dolomită măcinată pentru dezoxidare.La plantarea răsadurilor, acestea trebuie înmuiate pentru 10-20 de minute în soluție de permanganat de potasiu pentru dezinfectarea materialului săditor.

Apoi trebuie să tăiați vârful, pentru ca ceapa să crească mai rapid.În rânduri adăugați puțină sare, care vă va ajuta în lupta contra muștei cepei.Alături de ceapă plantați morcov, care la fel va speria musca cepei. La rândul său, ceapa sperie musca morcovului. Un fel de ajutor reciproc.

Efectuați 3 fertilizări:

– prima: în faza primelor 2 frunze cu soluție de gunoi de grajd (1l de gunoi la 1 găleată de apă) sau cu gunoi de pasăre (1 pahar la 1 găleată de apă) + 30-40 gr de superfosfat, dizolvat preventiv în apă caldă, + 1 pahar de cenușă.

– a doua: după 2 săptămâni cu 30 gr de superfosfat + 10 gr de uree + 5 gr de potasiu la 1 găleată de apă.

– a treia:la sfârșitul lunii iunie cu 30 gr de superfosfat + 10 gr de uree + 5 gr de potasiu. Dacă veți adăuga îngrășămintele la începutul lunii iulie, atunci excludeți azotul (ureea).

Și nici într-un caz nu exagerați cu îngrășămintele de azot, cozile de ceapă vor fi foarte dezvoltate, în schimb va avea de suferit însăși bulbul legumei.

Din fertilizanții cu potasiu cel mai potrivit este sulfatul de potasiu, pentru că ceapa are nevoie de sulf, iar de potasiu depinde cum se va păstra leguma. Cenușa la fel conține potasiu.

Nici într-un caz nu folosiți gunoi proaspăt de grajd și clorură de potasiu (chiar dacă îl adăugați, atunci doar toamna), acestea scad randamentul producției. Nu neglijați fosforul, el răspunde de mărimea bulbilor.

Un lucru foarte important, pentru că cu toții ne dorim ca ceapa să se păstreze o perioadă cât mai îndelungată. Deci, pentru aceasta, trebuie să strângeți roada la timpul potrivit, și anume până la primele ploi din luna august.

Perioada recomandată este sfârșitul lunii iulie. Dacă întârziați, deja nu mai puteți face nimic pentru ca leguma să se păstreze mult timp.Desigur este nevoie să uscați ceapa.

Apoi să înlăturați toată murdăria uscată și să tăiați tulpinile uscate, lăsând doar 8-10 cm. Vă mai recomandăm să alegeți periodic ceapa. Dacă se strică una, de la ea încep să se strice toți bulbii.

Spor la grădinărit!