Horoscop 4 Iunie 2018. Luni se deschid noi orizonturi, provocări pentru multe zodii

Începe ziua cu horoscopul zilnic, care te ajută să afli cum îți va merge în dragoste, sănătate sau carieră.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Presimţi că se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă dar, în loc să foloseşti timpul ce te desparte de acesta într-un mod constructiv, stai şi-ţi torni singur cenuşă în cap, lamentându-te întruna.

Lucrurile ar putea fi gestionate cu bine, chiar dacă nu e vorba de un eveniment fericit, şi aceasta tocmai pentru că ai fost avertizat şi ai timp să le aranjezi pe toate în aşa fel încât să nu te afecteze urmările neplăcute. Zi mersi că mai ai câteva zile la dispoziţie pentru a te pregăti sufleteşte ca să treci cu brio peste acel hop.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Taur (21 aprilie – 21 mai)

Afacerile merg bine, banii se adună uşor, pentru că ai idei excelente care pot atrage câştiguri frumuşele dacă sunt puse în practică. Dacă ieşi la cumpărături, te atrag lucrurile foarte moderne, încât nu ar fi de mirare să te întorci acasă cu o tabletă de ultimă generaţie sau cu o poşetă din ultima colecţie.

Simţi nevoia să-ţi arăţi bunăstarea şi prin obiectele pe care le deţii, căci e o plăcere să ieşi la cumpărături azi, deoarece tot ce cumperi e ultra-modern, o formă excelentă să atragi atenţia şi să-ţi demonstrezi valoarea.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Ai alături de tine un om care îşi deschide inima în faţa ta tocmai pentru că are încredere deplină în sfaturile tale. Din prietenie sinceră, îi vei oferi ajutorul tău, convins că vei juca un rol cheie în rezolvarea problemei care îl macină.

Nu eşti direct implicat emoţional, şi tocmai capacitatea de a rămâne detaşat de ceea ce trăieşte acesta te ajută să-i oferi un sfat corect şi concret. Îi vei câştiga respectul şi prietenia pentru o viaţă întreagă, pentru că simte că fără tine nu ar fi depăşit impasul.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Rac (22 iunie – 22 iulie)

Timpul se dovedeşte a fi cel mai mare inamic al tău, pentru că trece incredibil de greu. Ai vrea să treci deja la etapa următoare, dar nu poţi încă, pentru că mai ai de rezolvat câte ceva pe nivelul pe care eşti acum şi de care simţi că nu mai scapi.

De felul tău eşti mai rapid, mai dinamic, or această lentoare în care eşti blocat nu-ţi prieşte deloc, nu-ţi place, te face să fii ineficient şi să baţi pasul pe loc. Fă un efort să te supui ritmului în care evoluează lucrurile, fără să-ţi pierzi răbdarea şi interesul pentru ceea ce se ridică atât de greu.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Leu (23 iulie – 22 august)

Unii se cam joacă azi cu nervii tăi, dar în loc să le dai satisfacţie, mai bine le răspunzi în doi peri, ca să nu vadă că te-ar deranja. Poţi pune pe figură o mască falsă ca şi cum totul ar fi perfect, chiar dacă în sinea ta te supără atitudinea lor obraznică, dar nu trebuie să le arăţi ce simţi.

Mai mult, ai putea să întorci armele împotriva lor într-o manieră pe care ei nu o vor agrea, astfel încât ironia şi sarcasmul tău să-i dezarmeze complet. Ia-i tu pe ei peste picior şi nu-i mai lăsa să te rănească!

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Nu trebuie să pleci urechea la problemele altora, de vreme ce tu ai azi un motiv de sărbătorit. Nu e dovadă de egoism faptul că râzi, când altul, alături plânge, pentru că nu poţi rezolva necazurile tuturor de pe pământ.

Acum contează bucuria ta şi a celor care au contribuit la acest succes, deci nu te jena să te distrezi. Sunt unii care nu ştiu să se bucure de lucrurile bune pe care le au şi tot caută ceva ce nu vor obţine. Tu ai obţinut şi trebuie să profiţi de norocul tău, pentru că viaţa nu e echitabilă. În timp ce tu câştigi ceva, altul pierde, dar aşa e viaţa.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Nu merită să fii amabil chiar cu oricine, pentru că vei vedea că la vorbele tale amicale ţi se răspunde de multe ori cu tupeu, cu agresivitate. Alege-ţi modul de comunicare în funcţie de anturaj şi de subiectul despre care se vorbeşte, pentru că sunt situaţii în care trebuie să fii la fel de vehement în exprimare.

A fi mereu împăciuitor şi blând nu e în avantajul tău, pentru că vor veni alţii cu personalitate puternică care te vor da deoparte. Luptă pentru dreptul tău la replică!

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Joci un rol important într-un proiect de care depind şi alţii. Îţi dai seama ce responsabilitate imensă porţi pe umeri şi faci tot ce poţi ca să nu-i dezamăgeşti. Eşti în poziţia de creator, de strateg, de învăţător pentru alţii, pentru că lumea presupune că tu deţii deja toate informaţiile de a ajunge la succes şi te urmează întocmai.

Da, poate eşti cel mai potrivit pentru ceea ce se petrece acum, dar trebuie să recunoşti că, deşi eşti în fruntea plutonului, şi tu mai înveţi încă din mers. Recunoşti că nu le ştii sau nu le poţi tu chiar pe toate, ci chiar şi aşa mai ai încă surprize de transformat în experienţă!

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Te preocupă mult viitorul profesional şi iei de pe acum unele măsuri care vor avea efecte benefice cu privire la poziţia ta la serviciu sau la profesiunea ta privită în perspectivă mai îndepărtată.

Te înscrii la un curs, te gândeşti să urmezi o nouă facultate sau şeful îţi face o propunere de nerefuzat care poate implica şi preluarea unor responsabilităţi mai mari decât înainte. Eşti mulţumit de ceea ce se prefigurează la orizont, convins că e un pas înainte pentru tine, ca profesionist.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Cineva îţi oferă o mână de ajutor, dar ceva îţi spune să nu accepţi atât de repede, de parcă ai presimţi că în spatele aparentelor bune intenţii, s-ar ascunde şi un interes negativ. Nu mai fi atât de suspicios, nimeni nu-ţi vrea răul, dar azi ai tendinţa de a vedea chiar şi în cele mai sincere gesturi de apropiere semne de ostilitate şi adversitate.

Cel care este acum alături de tine chiar îşi oferă prietenia pe tavă, numai tu eşti cel care respinge totul cu teamă, ca nu cumva să te încrezi în cine nu merită.

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Uneori eşti nevoit să mai faci şi compromisuri pentru a face lucrurile să meargă mai departe. Eşti în faţa unui sacrificiu care merită făcut, îl poţi face, ca atare nu te mai gândi că ţi-ai călca pe orgoliu cu această ocazie!

Când vei vedea ce bine se aşează lucrurile după aceea, te vei felicita singur că ai făcut asta, fără să te mai gândeşti la preţul plătit. Oricine plăteşte un tribut cât de mic pentru succesele pe care le obţine, deci acceptă şi tu, fără regrete!

HOROSCOP 4 IUNIE 2018 Pești (19 februarie – 20 martie)

Stresul te face să vezi în jur numai pericole şi piedici şi simţi că baţi pasul pe loc. Nu întâlneşti oameni care te pot ajuta cu adevărat în ceea ce ai de făcut, pentru că ai ghinionul de a atrage în calea ta oameni pesimişti, exagerat de critici, care comentează maliţios fiecare pas al tău, inamici care-ţi pun beţe în roate şi, în asemenea cadru tensionat, e şi normal să te copleşească gândurile negative.

Luptă împotriva celor care ţi se opun cu atâta vehemenţă, pentru că efectele lor pot fi contracarate printr-o atitudine puternică, încrezătoare în forţele proprii şi neapărat… optimistă!

Previziuni Iunie 2018 Nicoleta Svârlefus: “Posibile despărţiri, vizite la medic, dar şi câştiguri băneşti. Zilele norocoase pentru fiecare”

Se recomandă introspecție și retragere din iureșul cotidian până pe 20 ale lunii. Perioada este favorabilă odihnei, plimbărilor în aer liber și dietelor. Afecțiunile legate de aparatul respirator și digestiv se pot accentua.

Zodia Berbec

Întâlnirile, dialogurile și vizitele la cei apropiați sunt frecvente în prima parte a lunii. Avalanșa de informații care vine spre tine în această lună te poate pune pe gânduri, însă ai grijă și selectează în permanență totul.Poate fi vorba de achiziționarea unei locuințe, a unui teren sau de îmbunătățirea condițiilor de locuit.

Relațiile cu membrii familiei sunt bune, însă pot apărea din când în când nemulțumiri greu de stăpânit. Poziția ta socială și imaginea publică vor cunoaște reconfigurări începând cu finalul lunii. Se recomandă prudență și discernământ în relațiile profesionale și în cele cu autoritățile oficiale.

Zodia Taur

Prima parte a lunii îți aduce în atenție chestiuni bănești. Este vorba despre câștigurile tale din munca proprie. Poți primi bani, favoruri și chiar poate intra în discuție îmbunătățirea climatului de la locul de muncă.

Atenție la ziua de 13 Iunie, deoarece se anunță începutul unor variante noi de câștig. Sau primești o sumă mare de bani. În a doua jumătate a lunii se întrezăresc mai multe drumuri pe distanțe scurte, fie în scop profesional, fie în scop turistic.

Prudența și discernământul folosește-le din plin. Ar fi bine să-ți îmbăgățești palmaresul cultural prin parcurgerea unor cursuri sau programe de instruire personală.

Zodia Gemeni

Beneficiezi de mult sprijin astral până pe 20 ale lunii. Sunt zile favorabile tratamentelor de înfrumusețare, parcurgerii unor programe de exerciții fizice sau pentru începerea unor diete de sezon. Ai chef să te implici în tot și toate, însă mai bine ocupă-te doar de ale tale.

Ziua de 13 Iunie poate marca o nouă etapă în modul tău de relaționare cu ceilalți și cu mediul în care trăiești și îți desfășori activitatea. Fii prudent, înțelegător și evită provocările celor din jur. A doua parte a lunii îți aduce câștiguri financiare de la locul de muncă.

Zodia Rac

Se recomandă introspecție și retragere din iureșul cotidian până pe 20 ale lunii. Perioada este favorabilă odihnei, plimbărilor în aer liber și dietelor. Afecțiunile legate de aparatul respirator și digestiv se pot accentua.

Fii prudent și îngrijește-te suficient. De evitat consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale în intervalul 12 – 14 Iunie, deorece rezultatele scontate pot fi eronate. Pe de altă parte, conflictele de la locul de muncă vor ieși la iveală.

Relațiile colegiale sunt tensionate. Reține ce se petrece în sfera profesională și trasează-ți noi planuri în acest sens. Evită să le divulgi! De la jumătatea lunii te vei simți mai bine, se vor atenua problemele de sănătate și cele de la serviciu.

Zodia Leu

Relațiile cu prietenii sunt la ordinea zilei în prima parte a lunii. Sunt posibile întâlniri frecvente, dialoguri interesante și sfaturi demne de urmat. Totuși, față de unii apropiați ar trebui să fii mai precaut, deoarece îți pot crea neplăceri serioase și pe termen lung. Ziua de 13 Iunie este importantă la acest capitol, pentru că pot apărea în preajma ta personaje noi, alături de care poți merge pe un drum animat de idealuri comune.

Ultima parte a lunii îți va trimite atenționări speciale în sfera muncii și a sănătății. Segmentele aparatului osos și digestiv vor deveni vulnerabile, de aceea ai grijă ce mănânci și dormi mai mult. De evitat pe cât posibil analizele medicale, consultațiile și intervențiile chirurgicale în intervalul 27 – 29 Iunie.

Zodia Fecioara

Domeniul profesional este foarte accentuat de către astre până în preajma datei de 20 Iunie. Sunt posibile întâlniri și dialoguri cu oameni cu funcție care te pot sprijini în proiectele tale. Vei primi responsabilități noi, însă cu siguranță îți vor face plăcere și te vei descurca excelent.

Ziua de 13 Iunie anunță evenimente importante legate de statutul tău social și de imaginea publică. Ți se va oferi șansa de a-ți îmbunătăți cariera profesională și de a stabili legături cu oameni importanți pentru destinul tău. Ascultă ce ți se spune și corectează-ți acțiunile și atitudinea unde este cazul.

Zodia Balanta

Se pare că până pe 20 Iunie gândurile și acțiunile tale vor fi îndreptate spre legăturile cu străinătatea. Sunt zile favorabile dialogurilor cu cei aflați departe de țară și pentru demersuri de a călători peste mări și țări. Dacă ești nevoit să pleci la drum în această perioadă, fii prudent și ia-ți toate măsurile de precauție.

Pe de altă parte ai succes la studii și cercetări care necesită un timp îndelungat. Dacă susții examene, probe sau interviuri, învață suficient și evită cotradicțiile cu profesorii, instructorii sau colegii de studiu. Există posibilitatea să primești oferte de a studia sau lucra în străinătate. Intervalul 12 – 14 Iunie îți poate aduce noutăți la capitolul legat de străinătate și studii pe termen lung.

Zodia Scorpion

Banii și bunurile pe care le deții în comun cu alții sunt preocuparea ta majoră din prima parte a acestei luni. Îți sunt favorizate câștigurile din partea altora, demersurile legate de moșteniri, partaje sau investiții.

Fii prudent și achită-ți facturile sau alte tipuri de datorii. Pe de o parte îți vin bani, dar pe de altă parte vei fi nevoit să cheltuiești destul de mult. Dozează-ți eforturile și ai mai multă grijă de sănătatea ta, deoarece nivelul energetic fluctuează mult. În preajma datei de 13 Iunie sunt posibile evenimente importante legate de banii altora.

Zodia Sagetator

În prima parte a lunii relațiile parteneriale sunt foarte active. Sunt posibile contracte noi de colaborare sau cele vechi vor căpăta pentru tine valențe noi. Atenție că unele relații de acest fel se pot rupe, însă vina este mai mult a celorlalți.

De reținut evenimentele care se prefigurează în preajma datei de 13 Iunie! Pot apărea oferte tentante de colaborare, însă discerne totul pe îndelete. Există detalii și pericole bine ascunse de ochii și urechile tale. După 14 Iunie se întrezăresc îmbunătățiri în sectorul financiar.

Zodia Capricorn

Sănătatea și locul de muncă sunt domeniile accentuate de astre până în preajma datei de 20 Iunie. La serviciu va fi mult de lucru, responsabilități noi și relații colegiale conflictuale. Bazează-te mai mult pe forțele tale și îndeplinește-ți îndatoririle corect și la timp. Atenție că șefii nu sunt de partea ta. Intervalul 11 – 14 Iunie va aduce evenimente noi în sfera muncii.

Este posibil să-ți schimbi locul de muncă sau condițiile în care lucrezi, ori, pur și simplu, îți modifici tu atitudinea vizavi de muncă și implicațiile ei. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului respirator și digestiv. Fii prudent și alocă-ți timp și resurse pentru a te îngriji în permanență. A doua parte a lunii îți aduce forfotă în relațiile parteneriale.

Zodia Varsator

Relațiile sentimentale și cele cu copiii te vor solicita destul de mult în prima parte a lunii. Sunt posibile altercații și chiar despărțiri definitive de cineva drag. Totuși, perioada este favorabilă amorului sub toate formele sale.

Pe de altă parte te-ai putea ocupa cu succes de un hobby. Data de 13 Iunie îți poate aduce un nou început într-o relație de iubire. Fii mai selectiv față de cei pe care îi lași să-ți pătrundă în suflet și simțiri. După 14 ale lunii se aglomerează treburile de la serviciu.

Ocupă-te serios de domeniul profesional în care activezi, dar nu exagera. Colegii în aparență te susțin, dar este doar o aparență. Sănătatea devine vulnerabilă pe segmentele aparatului osos și digestiv.

Zodia Pesti

Tot ce ține de casă și familie îți este bine susținut de astre până în preajma datei de 20 Iunie. Ai spor și succes la curățenii generale, reparații curente, reamenajări interioare și exterioare. Se recomandă o atenție deosebită în intervalul 11 – 14 Iunie, deoarece se pot produce neînțelegeri majore cu membrii familiei.

Relațiile cu cei dragi sunt tensionate și cu greu se poate ajunge la un consens care să mulțumească pe toată lumea. Pe de altă parte se poate pune problema schimbării locuinței, poate chiar în altă țară. După 14 a ale lunii, accentul cotidian se va muta în zona relațiilor sentimentale și a celor cu copiii. Ar fi bine să te pui mai mult în valoare și să lași deoparte problemele celorlalți.

Horoscop Mihai Voropchievici pentru luna iunie. Surprize si provocari pentru zodii

Runele anunţă că în această lună o zodie are parte de o dragoste nouă, fierbinte şi pasională.

BERBEC: Este o zodie câştigătoare pe toate planurile. I-a ieşit cea mai puternică rună şi nativii sunt favorizaţi.

TAUR: O lună cu multe frământări, aşteptări, schimbări importante. Vor veni multe lucruri. Să fie pregătiţi şi să nu le dea cu piciorul.

GEMENI: Trebuie să se stabilizeze să îşi consolideze poziţia şi în familie şi în societate şi la serviciu, pentru a putea ieşi câştigători, E cazul să devină nişte oameni serioşi.

RAC: Primesc un impuls extraordinar. Să lase toate fricile legate de trecut, să lase necazurile în urmă şi să se pregătească pentru o lună mult mai bună.

LEU: O lună de schimbări masive comportamentale. Să abordeze altfel. Dacă au fost buni şi blânzi, acum să caute reversul medaliei.

FECIOARĂ: Bucurie! Luna iunie este simbolul dragostei. Se anunţă o dragoste nouă, fierbinte, pasională. Să nu piardă această ocazie.

BALANŢĂ: Lună de cadouri pentru Balanţe. Gânduri bune, e o certidtudine că vor obţine nişte beneficii.

SCORPION: Scorpionii sunt la tabla înmulţirii. Fertilitate şi belşug, visele lor se împlinesc. Cei care vor să mărească numărul de membri de familie pot să o facă.

SĂGETĂTOR: Au o lună cu dus şi întors. Culeg tot ce au semănat. Vor afla un adevăr foarte important, curând. S-ar putea să fie prea dur.

CAPRICORN: Trebuie să demonstreze că are forţă să treacă peste această lună, care va fi foarte problematică. Pot depăşi obstacolele.

VĂRSĂTOR: Sunt atenţionaţi că trebuie să fie pregătiţi de schimbări majore care încep foarte rapid.

PEŞTI: Veşti bune şi cadouri! E o lună cu multe lucruri interesante!

De ce este atat de speciala zodia Pestilor. Iata 20 de adevaruri

Pestii sunt considerati cei mai evoluati din punct de vedere spiritual din tot zodiacul.
Au doua posibilitati: fie inoata impotriva curentului, fie isi urmeaza intuitia si inoata in sensul curentului.

Iata 20 de adevaruri despre zodia Pesti

1. Iti vor arunca priviri mortale si la fiecare intrebare pe care le-o adresezi vei primi un raspuns super inteligent;

2. Pestii au cea mai pura inima, nu ii rani!;

3. Pestii sunt foarte loiali, puternici si foarte inteligenti;

4. Au o abilitate extraordinara de a-i incuraja pe ceilalti, insa sunt foarte duri cu ei insisi;

5. Pestilor nu le plac regulile;

6. Au un obicei prost in a se atasa de oameni care nu sunt buni pentru ei;

7. Pestii vor fi intotdeauna mult mai atenti la fapte decat la vorbe, pentru ca stiu ca vorbele nu inseamna nimic;

8. Sarcasmul este prima limba a unui nativ Peste;

9. Un Peste ranit va construi un zid in jurul inimii sale. Trebuie sa fii foarte special ca sa poti darama zidul;

10. Pestii analizeaza mai mult decat ar trebui orice lucru si orice situatie;

11. Pestii nu suporta sa nu fie in tema cu ceea ce se intampla. Comunicarea este esentiala pentru ei;

12. Indiferent prin ce au trecut prin viata, este in natura lor sa ii ajute pe cei aflati la nevoie;

13. Sunt romantici incurabili;

14. Nu incerca sa minti un nativ din zodia Pesti. Desi nu iti arata, si-a dat seama de ceva vreme de minciunile tale;

15. Pestii au cea mai puternica intuitie din tot zodiacul;

16. Pestii au abilitatea de a citi oamenii foarte bine. In 2 minute pot spune ce fel de persoana este cea din fata lor;

17. Pestii iubesc mai profund decat oricare alt semn zodiacal;

18. Le este greu sa ia decizii din cauza ca se gandesc prea mult la ceea ce ar putea sa mearga prost;

19. Nu incerca sa le ascunzi lucruri! Sunt bun spioni si gasesc orice lucru cu usurinta;

20. Umorul unui nativ din zodia Pesti este inteles de putini oameni

Cele mai puternice cupluri, în funcţie de zodie

Există zodii care se înţeleg de minune şi altele care pur şi simplu nu ajung să fie fericite, indiferent cât de mult ar încerca. Descoperă care sunt cele mai puternice cupluri, în funcţie de zodie!

Berbec si Varsator

Nu va exista niciodata un moment de plictiseala intre un Berbec si un Varsator, ceea ce face ca relatia lor sa fie extrem de interesanta. Ambele semne sunt incredibil de aventuroase.

Impreuna, se vor bucura de orice moment si vor incearca sa faca lucruri noi. In timp ce alte cupluri s-ar putea plictisi, aceste doua semne vor ramane puternice si se vor bucura de compania celuilalt.

Taur si Rac

Aceste doua semne zodiacale vor functiona foarte bine deoarece au o legatura stransa, atat fizic cat si emotional. Ambii se inteleg reciproc si fac ca legatura sa fie tot mai stransa pe masura ce relatia avanseaza.

Spre deosebire de cei nascuti sub guvernarea altor semne, acest cuplu va fi puternic si se va completa pentru a face o relatie de lunga durata.

Gemeni si Varsator

Gemenii si Varsatorii au o conexiune mentala si emotionala de nota 10. Aceste doua semne sunt creative si pline de idei. Mai mult decat atat, cu toate ca adora sa petreaca timp de calitate in cuplu, cei doi iubiti se pot bucura, de asemenea, si de independenta, care este extrem de importanta in orice relatie.

Rac si Pesti

Racul si Pestii sunt doua semne de apa, care lucreaza foarte bine impreuna si care au o legatura solida, ce poate dura cu adevarat. Trasaturile individuale ale unui partener Rac cu un partener Pesti sunt foarte compatibile. Legatura din reprezentantii celor doua semne zodiacale nu este intotdeauna inteleasa de catre ceilalti, insa nici nu trebuie – important e sa le mearga lor bine.

Leu si Sagetator

Pasiunea este mare intre Leu si Sagetator deoarece ambele semne se bucura atat de viata cat si de dragostea pe care o simt unul pentru celalalt. Pentru ca sunt guvernati de foc, Leul si Sagetatorul se vor intelege de minune pe termen lung. Se vor distra, vor trai cu pasiune si vor naste invidii in randul celor din jur.

Fecioara si Taur

Aceste doua semne zodiacale sunt oneste si sincere, ceea ce le face sa atraga oamenii incredibil de repede intr -o relatie serioasa, pe termen lung. Nu se vor gasi alte doua zodii mai devotate una alteia. Pasiunea le permite celor doi nativi sa se inteleaga cu adevarat unul pe celalalt si sa fie un sprijin pentru partener in momentul in care acesta are nevoie de ajutor. Ce poate fi mai frumos?

Balanta si Gemeni

Relatia dintre o Balanta si Gemeni este mentinuta de o conexiune intelectuala puternica. Inteligenta este un lucru foarte interesant si sexy pentru aceste doua semne de aer, care pot oferi intelegere si apreciere pentru cel drag. Un cuplu ca aceasta se bucura de mentinerea pacii in relatie prin oferirea de prietenie, cunoastere si intelegere deplina.

Scorpion si Rac

Uneori, doua persoane cu caracter puternic intr-o relatie nu sunt tocmai compatibile. Exceptie de la aceasta regula nescrisa fac Racul si Scorpionul. Aceste doua semne traiesc intens si isi hranesc reciproc pasiunea, ceea ce le permite sa functioneze bine in doi.

Sagetator si Berbec

Sagetatorul si Berbecul sunt ambele semne de foc, ceea ce inseamna ca au cantitati nebune de energie. Aceste zodii apreciaza persoana de alaturi si, dincolo de faptul ca sunt foarte asemanatoare, sunt dispuse sa faca totul impreuna. Se lasa cu scantei in momentul in care un Sagetator si un Berbec ajung sa formeze un cuplu!

Capricorn si Taur

Aceste doua semne au cea mai intensa chimie, mai puternica decat oricare dintre celelalte semne astrologice. Vor fi impreuna pentru totdeauna si, cu toate ca in calea lor vor aparea diferite ispite, se vor bucura de o singura companie de-a lungul intregii vieti. Motivul pentru care legatura lor este atat de stransa? Sinceritatea, respectul si dragostea pe care si-o poarta.

Varsator si Gemeni

Varsatorul si Gemenii sunt semne de aer care au o conexiune psihologica incredibila. Ei primesc si ofera ceea ce e important si pot face pasi mareti in viata brat la brat deoarece functioneaza mai bine impreuna decat separat.

Pesti si Scorpion

O alta pereche care este foarte dependenta una de alta e formata din Pesti si Scorpioni. Aceste doua semne zodiacale pot intra in mintea celuilalt si isi pot da seama ce gandesc. Ambele au o “foame” de a intelege trupul si sufletul partenerului.

Horoscop Neti Sandu 3 iunie 2018. O zi a surprizelor. Zodia care va avea parte de un nou început

E bine să fim pe fază şi să ne-mprietenim cu cineva şi să cerem scuze dacă se iveşte ocazia ideală să salvăm o căsnicie, o relaţie, chiar şi profesională, prilejuri se vor ivi – de tot felul.

Vibraţia zilei este 3 şi o să avem o replică promptă, la o adică.

BERBEC: E foarte posibil să-ntâlniţi pe cineva de care o să vă ataşaţi sufleteşte şi chair să faceţi casă bună, pentru c-aveţi intenţii serioase, de căsătorie.

Poate vă-ntâlniţi cu prietenii la o cafea, puneţi la cale şi o activitate de timp liber, să scăpaţi de stres, să devină o obişnuinţă ieşitul cu grupul să staţi la poveşti.

TAUR: E cineva care tot aşteaptă un răspuns, dar şi voi depindeţi de cum se comportă omul respectiv că să ştiţi dacă vreţi să fie alături, sau să-l ţineţi la distanţă.

Se poate să le faceţi cinste, că de obicei apropiaţilor cu un meniu preferat, cu nişte delicatese şi să strângeţi relaţiile, poate puneţi la cale o vacanţă în toată regulă pentru iulie, august.

GEMENI: Or să apară nişte oameni tineri care vor să faceţi echipa şi la muncă şi la distracţie, c-aveţi compatibilitate. O să vă daţi întâlnire, poate la prânzul de duminică, ori la un picnic undeva, cu familia, se poate să le fiţi şi suporteri copiilor care au meci, concurs, spectacol.

RAC: E posibil să reapară cineva din trecutul sentimental care mai speră la o revenire – poate mai simţiţi ceva pentru această persoană, vedeţi. Vă invită cineva la o masă festivă, poate fi şi în doi, mai ales dacă bat clopote de nuntă sau e doar o logodnă care o să vă dea un sentiment de siguranţă, cumva.

LEU: Relaţia cu partenerul de cuplu e mai tensionată, dar puteţi schimba registrul, să ajungeţi şi la armonie. Păreţi gata de plecare, poate v-aşteaptă cineva la o destinaţie de vacanţă, la mare sau la munte, poate în străinătate pe undeva şi n-o să vă fie greu să vă duceţi.

FECIOARĂ: Cineva care vă iubeşte va scoate în orassi o să vă facă vreo mărturisire, încearcă, poate o împăcare, după ce v-o fi dezamăgit cu ceva. O să vă daţi osteneala să le fiţi de ajutor unor prieteni, rude, care se mută, reamenajează ceva pe-acasă, ori pun la cale o petrecere şi nu se descurca fără voi.

BALANŢĂ: Se poate să vă duceţi la o ceremonie, e rost de petrecere pe undeva şi o să fie cu încărcătură emoţională. Se-ntâmplă ceva care să vă dea peste cap, o dragoste cu năbădăi, o nouă încercare de a salva o relaţie, ceva e diferit şi la intensitate maximă.

SCORPION: O să vă bucuraţi de unele atenţii din partea unor oameni cărora le-a fost dor de voişi o să le răspundeţi şi voi pe măsură. O invitaţie în alt oraş sau la pădure, la picnic, e posibil să ajungeţi şi la malul mării dacă vă e dor de mare, sau poate copiii – şi dorea să facă plajă, să înoate

SĂGETĂTOR: Foarte posibilă întâlnire sentimentală cu dat şi primit explicaţii pentru vreun fapt petrecut de curând şi lucrurile or să capete alt sens. Situaţii cu destul neprevăzut, dar o să fiţi pe fază şi o să vă descurcaţi de minune, tocmai doza aceea de adrenalină o să vă placă din cale-afară.

CAPRICORN: Se poate să ieşiţi la o cafea, sau chiar la un grătar cu cei care vor să încheiaţi o afacere, ca să discutaţi pe-ndelete detaliile. Se poate să vă faceţi programul, în funcţie de cel al copiilor, sau majoritatea din familie hotărăşte unde şi cu cine să vă duceţi în plimbare, la distracţie.

VĂRSĂTOR: Se poate să vă duceţi la un meci, la un spectacol, e ceva care o să vă acapareze, poate fi şi un raliu, sau vă duceţi la călărie. Aţi putea petrece ziua departe de casă, la invitaţia unor prieteni şi să vă bucuraţi de aer curat, de peisaje, de o mâncare bună şi de prezenţa unor oameni agreabili.

PEŞTI: Poate-i chemaţi pe nişte prieteni la grătar, vă duceţi la iarbă verde, într-un parc şi alegeţi şi un spor de agrement, eventual. Puteţi pleca şi pentru câteva ore la pădure, sau la malul mării şi vă-ntoarceţi fie la noapte, fie mâine dimineaţă vă duceţi direct la serviciu.

Previziuni Cristina Demetrescu pentru vara 2018: “Incepe o noua perioada, viata o ia de la capat, doua zodii sunt vedetele sezonului estival”

Anul 2018 este unul plin de evenimente astrologice. Sunt unii nativi care vor intampina probleme in aceasta vara, în timp ce alţii vor beneficia de protecţia astrelor şi vor deveni printre beneficiarii zodiacului.

Berbecii pot avea o vara financiar buna.

Sunt susţinuţi financiar mai mult de la inceputul lui august, fiind o perioadă lungă de doi ani şi jumătate în care ei trebuie să demonstreze că sunt capabili şi puternici şi că se pot susţine singuri şi că pot lua decizii corecte din punct de vedere financiar, corelat cu ceea ce fac şi ce îşi asumă.

Taurii au un an bun relaţional, in vara se pot căsători. Pot stabilit anumite parteneriate sau se pot ajuta de anumiţi oameni.

Scapă, cum spuneam, de Saturn, care îi potenţează în următoarea perioadă şi pot scăpa de momentul acela în care să facă schimbări obligatoriu şi se pot ocupa de idealurile lor, ceea ce îi relaxează.

Pentru Gemeni, este o vara foarte buna pentru muncă şi sănătate.

Pentru ei, fiind zodie de aer, încep acele schimbări pe care trebuie să le proiecteze pe un termen mai lung. Atenţie la investiţii, cel puţin până în luna august!

Racii iubesc, fac copii, sunt fericiţi. Jupiter în Scorpion îi ajută, îşi împlinesc dorinţe foarte importante.

Cei care sunt căsătoriţi s-ar putea să aibă unele probleme, există tensiuni în planul conjugal, trebuie să fie mai atenţi la relaţia lor.

Leii trebuie să pună mâna la muncă şi să muncească mult.

Mulţi s-ar putea apuca de o investiţie în casă, aşa că în următorii ani: mai puţin cu distracţia şi mai mult cu munca. Au aspecte foarte bune pe casă şi pe cămin.

Anii următori vor fi dificili, prin asumarea responsabilităţilor, dar au foarte multe lucruri de învăţat de acolo.

Şi Fecioarele scapă de Saturn, care le-a tensionat. Pentru cele mai în vârstă sau care au mai fost căsătorite urmează o perioadă importantă din punct de vedere afectiv, mult mai matură decât a fost în momentul de faţă.

Atenţie la cursurile care le pot schimba profesia! Pe baza acestora ar putea să îşi găsească sensul vieţii.

Balanţele sunt cele care investesc. Vor investi chiar dacă nu au nevoie să investească undeva.

Pur şi simplu, ele trăiesc cu gândul că muncesc acum ca să se bucure mai târziu. Va fi un an bun din punct de vedere financiar. Sunt schimbări legate de familie şi de casă.

Pentru Scorpionii, ar trebui să fie o vara excepţionala şi din punct de vedere profesional şi din punct de vedere personal.

Ei trebuie să înveţe lucruri noi şi să fie foarte atenţi ce vorbesc şi ce semnează. Se pot muta dintr-un oraş în celălalt.

Săgetătorii scapă de Saturn şi Luna Neagră, iar lucrurile se mai calmează.

Din zona finanţelor, trebuie să mai înveţe în anii următori pentru a deveni mai maturi şi să nu cheltuie foarte mult. Jupiter îi ajută în schimb la linişte şi sănătate.

Pentru Capricorni, se termină o perioadă grea. Intrarea lui Saturn în Capricorn este de bun augur, mai puţin până în vară, când Luna Neagră stă acolo.

Ei “mută munţii din loc” şi sunt protejaţi. Jupiter îi ajută şi prin cunoştinţe să ceară ajutorul.

Pentru Vărsători, este o vara dificila. Atenţie foarte multă la sănătate.

Trebuie foarte mult să se îngrijească şi să treacă peste încercări. Profesional, va fi bine. Cei care vor munci şi îşi vor asuma responsabilităţi nu vor simţi greutăţile.

Peştii stau bine din punct de vedere al proiectelor, al călătoriilor. Pot călători, pot învăţa, pot evolua spiritual. Pot deveni independenţi, adică se pot rupe de anumite angajamente şi să îşi găsească vocaţia.

Astrolog Mariana Cojocaru: “Saptamana 3 – 10 iunie este una plina de incercari, vesti proaste si discutii contradictorii. Ce se intampla cu fiecare zodie”

Soarele se va poziţiona în cel de-al doilea decan al Zodiei Gemenilor, adică va fi în miezul Costelaţiei şi problemelor perioadei.

E bine să ştiţi acum care este culoarea favorabilă a perioadei: galben. Florile de culoarea galbenă sunt cele care vă aduc multă bucurie în suflet şi vă şi bucură privirea. Gălbenelele, irisul galben, păpădia, muşetelul(gălbenelele, muşeţelul, păpădia sunt flori vindecătoare).

Berbec- Sunt vizaţi în special Berbecii născuţi în al doilea decan al zodiei. Cuadratura Lunii cu Soarele natal vă îndeamnă la evoluţie spirituală.

Cu Soarele în Gemeni vă regăsiţi cu persoanele dragi şi cu prietenele/prietenii la un pahar cu vorbe, o cească de cafea, de ceai sau de ciocolată…cu dragoste.

Unii pot face acest lucru acum cu vecinii. Studioşii se pregătesc pentru examene şi pun serios mânuţa pe carte, că nu-i de joacă. Abia apoi se gândesc la vacanţă! Sănătatea vrea aer liber.

Taur- Cu Soarele în sector astro-financiar şi astro-imobiliar va trebui să vă gândiţi la câştiguri, transferuri, tranzacţii. Unii vând câte ceva să facă acum rost de bani de vacanţă. Alţii investesc pe termen lung, atunci când vând ceva.

Nu cereţi mult pe lucrurile de valoare, că este perioadă de criză în ţară. Sănătatea voastră cere investiţii serioase – reparaţii curente şi capitale. Exploziile solare nu sunt de bun augur pentru sănătate. Ieşiţi în natură doar la orele potrivite, nu în miez de zi.

Gemeni- Săptămâna care urmează are ca vedete nativii celui de-al doilea decan al zodiei. Există un trigon bun între Soare conjunct cu Mercur(patronul vostru zodiacal) şi Nodul Lunar Sud în rezonanţă cu Marte. Acest trigon avantajează doar pe cei buni, de lumină.

Nu-i favorizează pe cei întunecaţi la faţă, ce se îmbracă doar în culori sumbre, că nu sunt lumini…ci doar umbre (mithologie Castro şi Polux). Culorile închise nu sunt potrivite acestei perioade pentru voi.

Rac- Este activ sectorul astral al muncii şi al sănătăţii (afecţiuni cronice). Va trebui să fiţi foarte diplomaţi la locul de muncă, în relaţia cu partenerii sociali şi politici.

Se conturează schimbări majore în societate (vezi partidele politice noi care apar pe scenă, inclusiv Partidul PRO România şi Poliţia Animalelor). Sunt de bun augur aceste schimbări pentru ţară, datorită rezonanţei Soarelui cu Mercur. Conjuncţia Lună Albă-Saturn, diferită de Lună Neagră-Saturn tulbură căsnicii.

Leu- Pentru voi Axa Timpului funcţionează corect în săptămâna viitoare. Atenţie la avertizările karmice pentru cei care nu au ales corect în viaţă. Pentru ceilalţi, iubirea este “forever” şi pentru cei cu Ascendent în Leu.

Sănătatea este prioritară, de aceea vă recomand ceaiuri reci, americane (muşeţel, gălbenele, păpădie). Să folosiţi la salate uleiul de măsline, struguri, porumb, rapiţă, nuci. E perioada dulceţurilor: nu rataţi, să faceti dulceaţă de nuci verzi şi de cireşe.

Fecioara- Să nu evite dulciurile, să facă dulceaţă de cireşe alb-gălbui, de trandafiri şi lichioruri- din coajă de nuci(bune la tiroidă şi afecţiuni cardiace). Pentru afecţiuni cardiace recomand şi ceaiul de codiţe de cireşe.

Dulceaţa de caise confiate turceşti este un deliciu cu care nu ne întâlnim foarte des. Nici cu dulceaţa de fragi!… Faceţi măşti naturiste pentru faţă, cu fructe şi legume de sezon şi folosiţi creme bio, descrise de Soare în rezonanţă cu Mercur (patronul vostru zodiacal).

Balanţa- Elegant este să ţineţi cont de sfaturile mele! Opoziţia lui Venus cu Saturn şi Luna Albă versus Luna Neagră(Lilith) din Rac şi Capricorn l-au afectat serios pe Ilie Năstase-Rac(vedeţi previziunile facute de mine înainte) după ce şi-a înşelat soţia Vărsător- Brigitte Sfăt, acum recăsătorită.

Vă poate afecta şi pe voi, datorită cuadraturii pe Zodii Cardinale. Venus în Rac susţine cariera persoanelor ambiţiose. Perioade bune pentru înţelegerea greşelilor karmice din trecutul (zgomotos).

Scorpion- Săptămâna viitoare are aspecte favorabile pentru sănătate şi câştiguri. Conjuncţia patronilor voştri astrali Lilith cu Pluton Retrograd este plină de pasiuni dezlănţuite…precum valurile mării.

Nu este valabilă şi pentru Săgetători(relaţii interzise, complet incompatibile). Relaţia funcţionează doar cu Vărsătorul de Stele. Axa De Destin susţine şi relaţiile Taurului cu Leul. Relaţiile funcţionează perfect la locul de muncă cu Zodiile Fixe menţionate adineaori.

Săgetător- Jupiter acum în Scorpion dă probleme cu justiţia şi în perioada următoare până spre toamnă. Este în sectorul astral al duşmanilor vizibili şi invizibili. Unii vor plăti bani grei şi vor face chiar puşcărie pentru greşelile comise în trecut.

Unii pot dispărea pe aceste aspect, datorită afecţiunilor karmice, cronice. Săgetătorii să ia aminte că nu e de joacă acum cu viaţa, că nu ştiu deloc să iubescă. Doar cei plinuţi(ciclotimici) rezistă şi fac faţă justiţiei divine- suport astral mediu.

Capricorn- Împart zodia în două, după Mitul Cain şi Abel(varianta masculină), Mitul Eva-Lilith, după Vechiul şi Noul Testament(varianta feminină). Saturn Rx şi Pluton Rx vor fi conjuncte cu Luna Alba(Eva) şi Lilith-Luna Neagră.

Unii Capricorni umblă cu cioara vopsită şi părul vopsit, chiar dacă nu sunt blonzi natural, ca şi Săgetătorii şi visează la cai verzi pe pereţi. Nimic nu se anunţă bun pentru ei. Doar blonzii uranieni sunt copii de lumină şi nu vor ajunge în Iad.

Vărsător- Capul şi Coada dragonului, conform zodiacului chinezesc se regăsesc acum şi pe astrograma karmică generală. Doar astrograma natală poate indica acum care sunt menirile pe pământ ale fiecărui individ.

Soarele din al doilea decan al Gemenilor face aspect de trigonocraţie cu Soarele Natal şi asigură succesul. Ascensiuni profesionale cu Jupiter. Sunt garantate şi câştigurile- cele în justiţie (procese). Sănătatea cere meditaţie profundă, acupunctură, confesiuni.

Peşti- Trigonul Neptun-Venus(Rac) şi cuadratura Neptun-Soare(Gemeni) susţin iubirea aproapelui, credinţa, dreapta justiţie, diplomaţia, neutralitatea, perioada de tranziţie care urmează…de aceea spuneam de schimbările pe scena politică a Romăniei.

Cel care a dărâmat zidul Berlinului-Mihail Gorbaciov este Peşti, cum Peşti este şi Ion Iliescu, primul nostru Preşedinte după Revoluţie. Nu mai avem voie să-l băgăm după gratii,STOP PROCESELOR intentate că vor plăti magistraţii cu sănătatea lor!

Ce spun astrologii: 4 zodii care sunt mai fericite singure decât într-o relație

Să ne punem mereu pe primul loc, să evităm primele întâlniri care merg mai prost decât ne-am fi așteptat și să luăm orice decizie vrem fără să depindem de altcineva sună destul de bine.

Care sunt beneficiile când nu te aflii într-o relație? Poți să călătorești unde vrei și ai posibilitatea să faci ce dorești fără să aștepți permisiunea cuiva. Poate că cel mai mare avantaj este că te poți descurca de una singură și acest lucru poate stimula mult stima de sine.

Relațiile sunt minunate, într-adevăr, dar pot deveni destul de streasante uneori. Nu este nimic rău în a ne dori o mică pauză să ne detașăm și să ne putem considera o prioritate în orice situație.

Dacă vrei să știi dacă te numeri printre ele, aici sunt cele patru zodii care sunt mai fericite fără o relație:

1. Gemeni

Gemenii sunt mult mai fericiți singuri; oricine îi cunoaște știe că așa e. Nu este vorba că nu le place să fie într-o relație, această zodie doar preferă să nu fie ceva foarte serios, să fie fără obligații. Pentru ei, relațiile ar trebui să fie distractive și fără griji, fără restricții și angajamente.

Într-adevăr, numai Gemenii ar putea gândi așa, dar este adevărat! Nu știi niciodată la ce să te aștepți de la ei; azi îți zic că te iubesc, iar a doua zi au nevoie de spațiu.

Gemenii preferă să fie independenți, fără să depindă de altcineva. Mai mult de atât, ei nu pot lua ușor o decizie pentru ei înșine (sau pentru partener), doar îi stresează și îi face să se simtă că eșuează în relație. Ei preferă să fie responsabili doar de fericirea proprie.

2. Fecioară

Fecioara este foarte pretențioasă când își alege partenerul. Până când un lucru nu este perfect, cei din zodia Fecioară nu sunt mulțumiți. „Destul de bine” nu face parte din vocabularul lor.

Fecioara ar prefera mult mai mult să fie singură decât într-o relație cu cineva de care nu este 110 la sută sigură. Dar doar pentru că este singură nu înseamnă că nu este fericită.

Ba chiar, îi este mult mai bine așa, decât să încerce să-și transforme partenerul după preferințele sale sau să încerce să ignore ce o nemulțumește. Cel mai bine așteaptă să apară persoana perfectă indiferent de cât de mult va dura.

3. Săgetător

Săgetătorul nu refuză ideea de întâlniri și relații, doar că își dorește să fie cel care ia deciziile. Nu, asta nu înseamnă că vrea să aibă control asupra partenerului, însă dacă lucrurile devin prea serioase și nepotrivite pentru el, va renunța ușor.

Deoarece săgetătorul nu este pregătit din punct de vedere emoțional pentru o relație serioasă, acest semn zodiacal este mult mai fericit pe cont propriu.

Dacă Săgetătorul aflat într-o relație lungă și serioasă consideră că nu are destul timp pentru el, înainte de a-și lua alt angajament el o să aștepte să-și dea seama ce vrea cu adevărat pentru a se asigura că nu face iar aceeași greșeală.

Ce îl face cel mai fericit acum este posibilitatea de a fi singur și de a se concentra asupra dorințelor sale, pentru ca în următoarea relație să fie mult mai matur.

4. Vărsător

Vărsătorul este mult mai fericit pe cont propriu decât într-o relație pentru că îi place să fie independent. Desigur, dacă simte că cineva este potrivit pentru el se va bucura să-i fie partener de viață, însă are nevoie de libertate. Vărsătorul nu râvnește după relații intime și apropiere ca celelalte semne zodiacale. Dacă vrea să se simtă iubit, el va petrece timp cu familia sau prietenii.

Timpul pentru sine este un aspect important în viața unui Vărsător și tinde să fie mai fericit când își petrece timp singur. Când se află într-o relație, el vrea să fie un partener bun, așa că va oferi multă atenție perechii sale.

Totuși, acesta poate devni egoist când își dorește să petreacă puțin timp individual. Atunci când este singur, Vărsătorul poate face tot ce își dorește fără să simtă că există cineva care depinde mereu de el și acest lucru îl face cel mai fericit.

Horoscopul anotimpurilor. Ce anotimp îți priește cel mai mult în funcție de zodie

Ți-ai pus problema vreodată că în funcție de zodia ta există un anotimp în care te simți cel mai bine? În acea perioadă a anului corpul tău este în cea mai bună formă și se armonizează perfect cu mintea și sufletul.

Primăvara

Peștele este zodia care tece de la iarnă la primăvară foarte ușor , astfel că aceștia se simt primăvara în elementul lor. În această perioadă sunt foarte ambițioși și deschiși spre noi oportunități, chiar dacă nu le iese de fiecare dată ce își propun continuă să insiste.

Gemenii parcă înfloresc, mai ales spre sfârșitul primăverii. La ei primele flori apărute coincid cu primele sentimente de dragoste pentru cineva, tind să se îndrăgostească nebnește în această perioadă dacă nu sunt deja.

Balanțele fiind semne de aer este foarte greu să spui când nu se simt ele bine, mai ales că își cântăresc fiecare pas cu pricepere. Pentru acestea, primăvara, este un moment ideal pentru a face planuri și a se gândi la obiectivele pe care vor să le atingă până la finele anului în curs.

Vara

Berbecul capătă vara un optimis molipsitor. Pofta de muncă și de autodepășire se observă cel mai mult în această perioadă pe anului. Devin deschiși la schimbări majore pe plan personal, se mută în casă nou alături de partenerul de viață sau pun bazele unei relații solide.

Leul marchează mijlocul verii, perioadă propice pentru vacanțe, exact ce iubesc cel mai mult nativii aceștia. Vara leii trec peste orice obstacol care le apare în cale cu mare succes. Se știe că vara exuberanța este cuvântul chieie, iar acestor semne zodiacale parcă li se potrivește cel mai mult.

Săgetătorul are vara o dublă personalitate care îi ajută să trecă peste orice moment dificil, și mai ales nu uită de discreția care îi caracterizează. În această perioadă oamenii din jurul săgetătorilor se pot baza cel mai mult pe aceștia

Toamna
Văsătorul preferă echilibrul dintre cald și rece, echilibru care se întâlnește la începutul toamnei. Născuți în mijlocul iernii, aceștia se desfășoară mai bine când au parte de un soare potrivit de puternic. În această perioadă duce la bun sfâși tot ce și-a pus în cap să facă.

Scorpionul obține cele mai importante lucruri pe perioada toamnei, având un mare spor la lucru, mai ales cel în echipă. Acest nativ nu suportă să își desfășoare activitățile în condiții climatice extreme. Toamna adoră să stea pe gânduri în aer liber și să se deconecteze de la problemele acumulate.

Capricornii sunt cunoscuți ca fiind niște persoane încăpățânate, cu destul de mult orgoliu, dar în această perioadă a anului ei reușesc să asculte sfaturile celor din jur și să nu mai reacționeze la impuls. Fiind născuți la începutul ierniitind să se simtă mai bine cât încă temperaturile nu sunt foarte scăzute.

Iarna

Taurii sunt năcuți în mijlocul primăverii iar acest lucru îi face ca iarna să se simtă ca a casă, fiind familiști din fire, doresc să se simtă ca acasă. În această perioadă vor avea foarte multă energie și chef de vorbă, ceea ce o să îi ajute în dezvoltarea afacerilor.

Fecioarele scapă iarna de melancolia care le caracterizează și reușesc să fie mai încrezătoare în propriile forțe. Simțul lor de observație parcă se amplifică în această perioadă și reușesc să întâlnească noi prietni sau un partener de viață, dornici fiind de schimbări.

Racii simt iarna că se pot odihni după ce au muncit foarte mult pe timpul verii. Le place că acest anotimp le oferă posibilitatea de a sta mai mult cu familia la mese mari întreținute cu povești despre viață. Firi sensibile, racii vor aprecia fosrte mult frumusețea acestui anotimp.