Month: January 2019

Femeia se numeste Kane Tanaka si a implinit varsta memorabila de 116 ani, chiar la inceputul anului.

Cea mai batrana femeie din lume e originara din Japonia, si in prezent locuieste in orasul Fukuoka. Ea a implinit varsta de 116 ani pe data de 2 ianuarie din 2019, si se bucura de viata lunga pe care a ajuns sa o duca, fara probleme deosebite de sanatate.

Ce mananca in fiecare zi cea mai batrana femeie din lume?

La aniversarea cu numarul 113, femeia a povestit in cadrul unui interviu cum arata viata la o asemenea varsta inaintata, pe care toti ne dorim s-o prindem!

„Daca tot am ajuns atat de departe, si am atat de multi ani, nu prea am de ales! O sa incerc mai tare de acum inainte! Voi face tot ce imi sta in puteri sa ma mentin”, povestea Kane Tanaka.

Cea mai batrana femeie din lume e inca lucida si are are putere sa se ingrijeasca, desi se foloseste si de un cadru special, pentru mobilitate. Femeia din Japonia s-a nascut in anul 1903 si certificatul sau de nastere a fost verificat in vara anului trecut, atunci cand ea a fost declarata cea mai batrana de pe intreaga planeta.

Desi spune ca viata ei a fost plina de incercari, Kane Tanaka e recunoscatoare pentru ajutorul pe care l-a primit mereu din partea familei sale. De asemenea, spune ca somnul a jucat un rol important in traiul longeviv. Un alt secret al vietii lungi a fost pentru femeia din Japonia sa aiba tot timpul speranta in suflet.

In luna iulie din 2018, cea mai batrana femeie din lume a povestit ca isi doreste sa atinga varsta de 120 de ani. Aceasta a povestit si ce mancaruri a ales mereu, astfel incat a trait atat de mult.

In fiecare zi, Kane Tanaka a consumat orez, peste de mici dimensiuni, alaturi de supa si foarte multa apa. Batrana a mai marturisit ca apetitul sau foarte mare a ajutat-o sa traiasca atat de mult, alaturi de pofta de dulciuri, dar si faptul ca a baut cate trei cafele pe zi.

Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de bobotează şi de ziua de Sf. Ioan, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.

Boboteaza, serbată în 6 ianuarie este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos.

AJUNUL BOBOTEZEI. Se ține post negru

În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate.

În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru.

Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile.

După ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc în aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.

AJUNUL BOBOTEZEI. Se stropesc casele credincioșilor

AJUNUL BOBOTEZEI. Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei.

Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.

Tradiţia spune că în ajunul Bobotezei oamenii pregătesc o masa asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare:

coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( „găluşte” ) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei”

– borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în forma de urechiuşe -, borş de peste, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătura de varza acră -, plăcinte cu mac etc.

Unul dintre cele mai importante site-uri care publică ştiri legate de fenomenele geologice din întreaga lume a publicat un material despre trovanţii din Costeşti – Vâlcea, cunoscuţi drept „pietrele vii” ale României.

Cei de la „Geology In” vorbesc despre procesul prin care formaţiunile de piatră din Costeşti – Vâlcea par să crească şi să se modifice, explicând uimitorul fenomen geologic care duce la formarea acestora,

Trovant este sinonim cu termenul german „Sandsteinkonkretinen”, ceea ce s-ar putea traduce ca „nisip cimentat”.

Se ştie despre aceste fascinante „pietre vii” că au un miez de piatră cu o coajă exterioară de nisip, iar după o ploaie torenţială se formează mici pietre pe rocile deja existente, care le fac să fie numite „pietre crescătoare”, remarcă cei de la Geology In.

Cel mai interesant aspect la aceşti trovanţi este faptul că, atunci când sunt tăiaţi, prezintă nişte inele sferice şi elipsoide similare cu cele ale unui trunchi de copac. Se crede că aceste roci crescânde arătau identic şi chiar se mişcau precum rocile alunecoase din Valea Morţii.

Pietre care cresc şi… se mişcă?

Au existat puţine studii despre originea acestor pietre în creştere ale României, dar există mai multe ipoteze, unele dintre ele chiar fantastice, mai spun cei de la Geology In. Conform Congresului Geologic Internaţional desfăşurat la Oslo în 2008,

„Trovanţii” au fost consideraţi, neadecvat, drept „concreţii (formaţiuni) de gresie”. Studiul acestora a început în zona Carpaţilor, încă din 1883 (Cobălcescu), iar până în 1900 Koch şi-a exprimat o serie de opinii cu privire la originea lor.

S-a constatat că nu există o diferenţă mineralogică între aceste pseudoconcreţii şi nisipurile înconjurătoare. Potrivit unor rapoarte, a existat un bazin de sedimentare în această zonă cu aproximativ 6 milioane de ani în urmă, iar trovanţii nu erau identici şi puteau fi găsiţi în asambluri complexe de doi sau mai mulţi trovanţi.

„Conform ipotezei la care s-a ajuns în cadrul congresului, Trovanţii României reprezintă texturi diagenetice (diageneza reprezintă modificările fizice şi chimice apărute în sedimente între perioada de depunere şi solidificare – n.r.)

care reflectă condiţiile paleodinamice (paleoseismice) şi corespund unor tasări specifice ale sedimentelor nisipoase care conţin substanţe (în special carbonaţi) acumulate în nisip, care în timpul şocurilor seismice importante şi sub influenţa forţelor interne de coeziune, ele au avut tendinţa de a forma forme sferice”, mai explică cei de la Geology In.

Forţa de gravitaţie, şocurile seismice, forţele de coeziune ale substanţelor (în special tensiunea superficială) şi rezistenţa de aderenţă dintre granulele de nisip şi lichid se consideră că ar fi implicate în acest proces.

Trebuie remarcat faptul că această ipoteză privind originea seismică a trovanţilor este foarte bine susţinută de multe experimente de laborator.

Se crede că trovanţii cu formă sferică perfectă se datorează marilor magnitudini şi duratelor din timpul cutremurelor, când avea loc deformarea suprafeţei terestre şi degradarea geologică. În România există numeroşi trovanţi de diverse forme.

În ceea ce priveşte creşterea acestor „pietre vii”, se crede că acestea pot să devină treptat mai mari în urma absorbţiei apei, „în acest caz motivul pare să fie acumularea şi depunerile de minerale cimentate din apele bogate de ploaie în carbonat de calciu”.

Se mai bănuieşte că această creştere a trovanţilor din România are la bază o reacţie chimică între „straturile de depozite şi carbonaţii minerali din apa de ploaie”.

Altfel spus, trovanţii cresc lor în volum datorită concentraţiei mari de săruri minerale din „amestecul” de gresie format din stratificări complexe ale nisipului cimentat cu carbonat şi ape calcaroase. Când apa de ploaie vine în contact cu aceste substanţele chimice, determină o creştere bruscă a presiunii interne care duce la mărirea lor.

Atracţie turistică

Din cauza acestor fascinante „roci vii” care par să crească, situl a devenit o atracţie turistică extraordinară în România. Pentru protejarea acestor neobişnuite creaţii geologice, Rezervaţia Naturală „Muzeul Trovanţilor” administrată de Asociaţia Kogayon în judeţul Vâlcea, din 2004 şi este acum sub patronajul UNESCO, aici găsindu-se cea mai mare concentrare de astfel de formaţiuni geologice din România.

Anual, pe data de 6 ianuarie, sărbătorim botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. La fel ca în cazul tuturor celorlalte sărbători de peste an, şi de Bobotează creştinii ortodocşi respectă anumite tradiţii şi obiceiuri păstrate din generaţie în generaţie

Eşti curioasă cum poţi aduce bunăstarea în casă şi cum te poţi feri de necazuri în anul care vine? Iată câteva dintre cele mai importante tradiţii de Bobotează.

1. Fetele nemăritate îşi visează ursitul

În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, fetele nemăritate care vor să îşi afle ursitul leagă un fir roşu de mătase şi o crenguţă de busuioc sfinţit la degetul inelar şi pun o altă crenguţă de busuioc sub pernă. Se spune că bărbatul pe care îl visează le este predestinat.

Pentru ca ritualul să aibă efect, este bine ca fetele nemăritate să ţină post şi să spună rugăciuni în ajunul Bobotezei.

2. Femeile nu spală rufe

O altă tradiţie de Bobotează spune că în această zi sfântă, precum şi în următoarele 7, femeile nu au voie să spele rufe, pentru a nu atrage necazuri în familie. De Bobotează, preoţii sfinţesc apele şi împart agheasmă credincioşilor, iar spălarea hainelor murdare ar însemna spurcarea apei.

3. Femeile care iau agheasmă

Potrivit tradiţiei, femeile care nu pot avea copii trebuie să bea agheasmă de la Bobotează, întrucât apa sfinţită are puteri tămăduitoare.

4. Credincioşii nu dau bani cu împrumut

De Bobotează, se spune că nu este bine să dai bani cu împrumut, întrucât aşa vei face tot anul şi rişti să atragi paguba materială în casă.

Bătrânii spun că în această zi de sărbatoare este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.

5. Credincioşii pregatesc o masă îmbelşugată

La fel ca de Crăciun, şi de Bobotează este musai ca masa să fie îmbelşugată. În ajunul Bobotezei, gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare, pentru a avea masă bogată tot anul.

Coliva, bobul fiert, fiertura de prune, sarmalele umplute cu crupe, „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borşul de peşte, peştele prăjit, plăcintele de post umplute cu tocătură de varză acră şi plăcintele cu mac nu trebuie să lipsească de pe masă în ziua de Bobotează.

6. Credincioşii nu mănâncă până ce alimentele nu sunt sfinţite

Conform tradiţiei, de Bobotează nimeni nu mănâncă bucatele preparate până ce preotul nu vine să sfinţească locuinţa şi mâncarea. În această zi, este bine ca fiecare persoană să strige „Chiralesa”, care în limba neo-greacă înseamnă „Doamne, miluieşte”. Odata ce strigă cuvântul, se spune că persoana respectivă capătă puteri şi este ferită de rele până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

7. Credincioşii beau agheasmă pentru a fi sănătoşi tot anul

Se spune că persoanele care vor să fie ferite de boli tot anul trebuie să bea agheasmă in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 8 zile de la Bobotează şi în zilele de sărbătoare şi de post.

Despre agheasmă se spune ca are puteri tamaduitoare.

Tunelul de cale ferată trece pe sub oraşul Galaţi şi leagă gara de restul infrastructurii feroviare. A fost construit în 1896-1898, iar în 1996 a intrat în reparaţii.

Acestea s-au încheiat în decembrie 2018, la 22 de ani distanţă. Tunelul are 770 de metri lungime, iar repararea lui a costat peste 20 de milioane de euro, adică 25.000 de euro pentru fiecare metru liniar.

Firul 1 al tunelului de cale ferată care leagă gara din Galaţi de reţeaua feroviară electrificată a României (Galaţi-Brăila-Bucureşti) a fost, în sfârşit, redeschis circulaţiei, după o adevărată odisee de 22 de ani, răstimp în care s-au făcut lucrări care au costat, conform devizului final, peste 20 de milioane de euro.

Amintitul tunel (cunoscut şi numele de Tunelul Fileşti) are două fire, însă din 1996, când au început amplele reparaţii de la firul 1, trenurile au circulat doar pe firul 2 (practic, sunt două tuneluri, aflate la circa 20 de metri unul de celălalt), iar acest lucru a generat întârzieri în trafic pentru că trenurile care veneau sau soseau în gara Galaţi erau obligate să se aştepte unele pe altele pentru a putea trece.

Este de menţionat şi faptul că gara din Galaţi mai are o legătură cu reţeaua naţională de cale ferată: linia veche Galaţi-Bârlad-Iaşi.

Aceasta a fost inaugurată în urmă cu 121 de ani (în 1898), însă nu este electrificată şi nici nu mai prezintă siguranţă din cauza alunecărilor de teren din zona lacului Brateş şi a faptului că tunelul Tălăşmani-Docăneasa şi-a depăşit perioada de garanţie structurală.

Tunelul Fileşti, cel care tocmai a fost redeschis, are şi el o istorie aparte, având în vedere că este prima construcţie de acest fel din România care a fost realizată pe sub un oraş. A fost construit într-un timp record de numai doi ani şi jumătate (1896-1898) lucru care pare de domeniul fantaticului dacă ne gândim că, la un secol distanţă, reparaţiile au durat 22 de ani (1996-2018).

Al doilea fir al tunelului a fost construit în perioada socialistă dar, în ciuda faptului că tehnologia avansase considerabil între timp, a fost nevoie de cinci ani (adică dublu faţă de primul) pentru a fi gata: 1962-1967.

Cei de la CFR Infrastructură au concluzionat, chiar cu prilejul redeschiderii firului vechi, că şi al doilea fir ar avea nevoie de consolidări costisitoare, precizând însă că, momentan, se circulă în siguranţă prin el.

Oricum, momentan prin ambele tuneluri se merge cu restricţie de viteză (maximum 30 de kilometri la oră) deoarece în cel tocmai redeschis structura trebuie lăsată să „se aşeze”, iar în cel nereparat sunt luate măsuri de precauţie.

Tunelul Fileşti de pe firul I al liniei CFR Bucureşti–Galaţi are o lungime totală de 770 de metri şi, conform expertizei pe baza căreia s-au făcut reparaţiile, „a fost construit în terenuri loessoide sensibile la umezire şi argilă nisipoasă galbenă”.

Practic, el a fost conceput ca un uriaş tub din piatră şi beton, pe lângă care există un tunel tehnologic care preia şi scoate din subteran, la capătul sudic, apele provenite din izvoare şi din infiltraţiile pluviale.

Costurile pentru reparaţii au ajuns la circa 25.000 de euro pentru fiecare metru liniar, cheltuielile fiind amplificate şi de faptul că, în perioada 1996-2000, după demararea lucrărilor, pe traseul lui au apărut o serie de tasări serioase (pământul de deasupra s-a scufundat şi cu mai mult de un metru), care au avariat zeci de locuinţe şi mai multe străzi (printre care legăturile principale pe axa nord-sud a oraşului Galaţi: bulevardul Coşbuc şi strada Traian).

CFR Infrastructură a precizat că lucrările s-au desfăşurat cu foarte mari întârzieri deoarece banii s-au dat cu ţârâita.

De altfel, subfinanţarea anuală a condus la mai multe întreruperi ale lucrărilor, cu mai multe implicaţii negative, ce amintesc de balada meşterului Manole: degradarea terasamentului şi abateri ale axului tunelului, atât în plan orizontal, cât şi vertical, din cauza unor tasări suplimentare. Unele lucrări au fost refăcute, din acest motiv, de mai multe ori.

Valoarea totală actualizată a lucrărilor, făcute de societatea specializată Tunele SA Braşov, a fost de peste 94 de milioane de lei (puţin peste 20 de milioane de euro), adică mai mult decât dublul costurilor estimate, în 1996, la 39 de milioane de lei.