Dumnezeu ne pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă

“Oamenii se schimbă, clipă de clipă. Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea.

Bine ar fi să înţelegem că sunt oameni care nu vor să ofere. Nici gând, nici cuvânt, nici emoţie. Din greșeli se învață, nu din teorii. Insistăm când e negru sau gri până se face alb. Pe interior sau pe exterior. Ne privim și înțelegem ce avem nevoie fără cuvinte.

Cum ai reușit să treci peste ziua de astăzi vei trece și peste ziua de mâine. Redescoperă valorile. Găsește sensul vieții, restul sunt detalii.

Suntem pelerini prin lumea aceasta în drum spre cetatea eternă. Invitație la calm, la igiena gândurilor, la încredere în Dumnezeu, Cel care poartă de grijă tuturor.

Trăiește în prezent. Timp, aplecare, suport. Ieși din cutie și din soluțiile celorlalți. Decupează soluțiile potrivite sufletului tău, creionate pe cartonul experiențelor tale.

Dragostea crește din dragoste, nu din spatele întors. Uneori un „prea devreme” poate strica totul. La fel și un „prea târziu” poate hrăni un orgoliu.

Ai răbdare să te coci. Iar când primești lecția nu te necăji. Vei înțelege mai târziu mesajul. Lasă să treacă. Învață și mergi mai departe. Viața este frumoasă dacă privești din unghiul potrivit. Nu există o rețetă a fericirii.

Fericirea ta e un zâmbet, a ei e o floare, a lui o strângere de mână, a mea un cuvânt şi tot aşa. Emoţia e aceeaşi, veşmântul e diferit. Astăzi ce-ai făcut pentru tine, pentru sufletul tău? Drumurile tale duc și spre Hristos? Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă.

Viața mea este întâlnirea dintre barca mea și oceanul vieții. Dezamăgirea și amărăciunea nu ne copleșesc. Eșecul doare, dar nu e un factor paralizant care să te facă să nu poți merge mai departe. Greșeala este un ocol temporar, nu o fundătură.

Este profesor, nu gropar. Este întârziere, nu înfrângere. Lacrimile duc cu ele durerile departe de suferință. Unii plâng mai târziu, alții plâng mai devreme.

Dar oricum ar fi, toți plângem. Toate visele au prețul lor. Cursul vieții, lung, tumultuos, colorat poartă cu el scrisoarea iubirii. Iubire de copil în inimă de bărbat sau de femeie. Până în ultima zi vei simți parfumul…

Bucuria omului e omul. Uneori oamenii te vor în lacrimi pentru ca, privind la ale tale, ale lor să pară mai ușoare. Dar mulți uită că zâmbetul de astăzi poartă în spate lacrima de ieri… Acolo unde au curs lacrimi, a izvorât viaţa.

Succes la examenele de la școala vieții! Viața fiecăruia este o rugăciune…

Toate momentele vieții sunt unice. Momente importante care te-au pus la încercare. Momente care te-au făcut cine ești.

Momente prin care viața îți trece prin fața ochilor. Niciodată nu poți ști ce îți rezervă viitorul. Nici măcar o secundă. Iar când știi, deja se schimbă. Dacă ceva se murdărește, altceva se spală. Dacă ceva dispare, altceva apare. Dacă ceva scade, altceva crește. Dacă ceva moare, altceva învie…

Ne naștem ca să nu mai murim. Omule, numele tău înseamnă Iubire! Ai credinţă! Radiază! Bucură-te! Zâmbește! Întreabă iubirea și îți va spune ce să faci. Trăiește liber în minte și în inimă alături de Doamne! Nu vei regreta. Sunetul a avut un timp când nu a fost, dar liniștea există dintotdeauna…”

Cuvintele Parintelui Hrisostom Filipescu

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Horoscop Neti Sandu 30 octombrie 2018. Ziua de marti vine cu vesti bune pentru trei zodii

Ne dorim stabilitate în cuplu, în familie, la serviciu, să nu apară situaţii pe care să nu le putem controla. E momentul să punem punctul pe i acolo unde e cazul.

BERBEC

O persoană din trecutul sentimental insistă să mai încercaţi pentru c-aţi învăţat din greşelile trecutului. Întrevedere cu cineva care vine cu oferte de lucru şi poate zăriţi ceva care să fie în stilul vostru să vă suplimenteze veniturile c-aveţi multe de făcut în perioada asta.

TAUR

E momentul să aflaţi un diagnostic şi să vi se spună şi ce e de făcut ca să vă recăpătaţi forţele, să fiţi în formă. Poate vi se aprobă o mărire de salariu, nişte bani în avans, o să faceţi progrese pe mai multe planuri, scăpaţi de nişte greutăţi şi o să rezolvaţi o sumedenie de lucruri.

GEMENI

Poate va bate gândul să vă reprofilaţi, să studiaţi şi altceva care să vă stârnească interesul, să fie o relansare. E posibil să vă trimită şeful pe undeva în deplasare, şi să ciupiţi şi o zi, două de minivacanţă, să vizitaţi împrejurimile, să vedeţi locuri noi.

RAC

Un drum la bancă v-ar arăta care e evidenţa financiară şi ce-ar fi de făcut în continuare cu economiile – poate faceţi vreo investiţie. Se poate să fi tot amânat mersul la doctor, dar ar fi cazul să vă faceţi timp, să depistaţi ce e disfuncţional şi să vă meargă bine, să nu daţi de bucluc.

LEU

Vi se dă mâna liberă să lucraţi la un proiect în care credeţi şi o să primiţi şi banii la care visaţi – e momentul vostru. Vă puteţi prezenta la un interviu şi să vizaţi un post de calibru şi chiar să fiţi pregătiţi pentru aşa ceva, să treceţi cu succes de probă eliminatorie.

FECIOARĂ

Poate reactualizaţi nişte acte, legitimaţii, carduri, paşaport, buletin şi o să vă asiguraţi uşi deschise peste tot. O să le reamintiţi celor din conducere că v-au promis nişte bani pe care nu i-aţi primit – încă, şi e de văzut dacă mai au de gând să-i vireze odată în contul vostru.

BALANŢA

Se poate să primiţi nişte bani, poate semnaţi şi un contract de colaborare, ca să vă asiguraţi mărunţişul de buzunar. Vă puneţi o dorinţă şi lucraţi la ea să se-mplinească, să faceţi în aşa fel încât lucrurile bune să vină spre voi, să vi se întâmple cele mai neaşteptate lucruri.

SCORPION

Se poate s-aveţi treaba pe-acasă şi să plătiţi o firmă care să repare, să reamenajeze, sau să vă mute în altă parte. Se poate să-nţelegeţi în sfârşit, care e adevărul din spatele unei chestiuni care v-a dat de furcă şi să puteţi corecta, din mers, ce se poate, să vă redresaţi.

SĂGETĂTOR

Poate vă alăturaţi unui grup care desfăşoară o activitate care vi se potriveşte şi o să vă menţineţi în formă şi fizică şi psihică. Poate vă ocupaţi de reparaţia maşinii şi dacă nu se mai poate face nimic poate vă interesaţi la banca de un credit să vă luaţi alta, să fiţi în siguranţă.

CAPRICORN

Se-anunţa o apariţie în public, şi vă combinaţi poate, cu nişte parteneri de afaceri, sponsori, care să vă susţină proiectele, să le puteţi dezvolta. Vi se recunosc nişte merite în cadru public, şi vă combinaţi poate, cu nişte parteneri de afaceri, sponsori, care să vă susţină proiectele, să le puteţi dezvolta.

VĂRSĂTOR

E cineva care vă cheamă să petreceţi câteva zile la ţara sau în străinătate şi poate şi pe cheltuiala acelei persoane. O să puteţi semna nişte acte şi să avansaţi cu demersurile pentru o angajare, ca să vindeţi, să cumpăraţi ceva, să va-nscrieti la nişte cursuri.

PEŞTI

O să vă puteţi reface o relaţie sentimentală, o căsnicie şi să aveţi şi voi un rost, să scăpaţi de sentimentul de însingurare. E posibil să vi se aprobe un împrumut bancar, să vă puteţi lua casa, maşina, să plătiţi nişte cursuri, să vă pregătiţi de nuntă, de botez, şi sunt cu cheltuiala.

O zodie va simți abandonul astrelor. Timpul e prețios și se scurge repede

Horoscopul din 30 octombrie vă recomandă să petreceți timp de calitate în prezența celor dragi.

Horoscop 30 octombrie 2018 Berbec

Berbecii vor primi, astăzi, un cadou. Totuşi, acest cadou nu vă va fi pe plac din cauza faptului că ar putea fi… ciudat. Nu îl aruncaţi. Îl puteţi face cadou unei persoane cunoscute care este pasionată de astfel de obiecte. Spre seară aţi putea avea parte de puţină acţiune.

Veţi ieşi în oraş şi veţi petrece momente plăcute alături de prieteni vechi cu care aveţi foarte multe lucruri în comun. Aţi putea forma un nou cuplu alături de o persoană cu care sunteţi compatibili 100%.

Horoscop 30 octombrie 2018 Taur

Astrele recomandă Taurilor ca, astăzi, să fie foarte atenţi la sfaturile primite de la persoanele din jur. Nu întotdeauna prietenii vă vor binele, iar unele sfaturi v-ar putea aduce mai multe greutăţi decât beneficii.

Bazaţi-vă pe propriul instinct şi mergeţi până la capăt. Nu veţi da greş. Acest lucru este valabil atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Dacă veţi depune eforturi, rezultatele vor fi pe măsură.

Horoscop 30 octombrie 2018 Gemeni

Gemenii sunt sfătuiţi ca, astăzi, să nu tragă concluzii pripite. Nu căutaţi defectele persoanelor din jur, ci încercaţi să vă concentraţi pe aspectele plăcute. Aţi fi uimiţi să aflaţi câte defecte au persoanele alături de care lucraţi sau alături de care trăiţi.

Totuşi, în acelaşi timp, aceşti oameni au şi o mulţime de calităţi, iar balanţa trage către partea pozitivă. Spre seară, veţi cumpăra un cadou pentru o persoană foarte dragă pe care încercaţi să o impresionaţi. Veţi reuşi fără îndoială!

Horoscop 30 octombrie 2018 Rac

Racii vor fi astăzi în centrul atenţiei. Unii vor fi atraşi de frumuseţea exterioară, alţii de comoara din sufletul vostru. Oricum ar fi, veţi simţi din plin prezenţa admiratorilor în jurul vostru.

Dacă eşti singur, aruncă o privirea mai atentă la acest grup de admiratori, vei descoperi pe cineva care ţi se potriveşte de minune. Şi această persoană e cu adevărat interesată să te cunoască.

Horoscop 30 octombrie 2018 Leu

Este ziua în care îţi vei primi răsplata pentru eforturile depuse în trecut, aşa că aşteaptă-te la mai multe recompense. Dacă ai început de curând un proiect personal de afaceri, atunci astăzi e punctul de cotitură în drumul spre succes.

E posibil şi ca recompensele majore să fie legate de viaţa personală şi de relaţia ta. Cineva de care te-ai străduit să rămâi aproape va dori acelaşi lucru şi trebuie să fii pregătit pentru o poveste romantică.

Horoscop 30 octombrie 2018 Fecioară

Agitaţie maximă produsă de tot ceea ce se va întâmpla astăzi. Vor fi probleme la locul de muncă, poate o reducere de personal, dar nu intra în panică şi nu face presupuneri, cel mai probabil decizia se referă la o singură persoană.

Principala sursă de îngrijorare ar trebui să vină de acasă, unde e posibil să înceapă un mic conflict. Dacă nu dai atenţie, el se va transforma într-un dezacord major.

Horoscop 30 octombrie 2018 Balanţă

Astăzi, Balanţele vor fi sensible la complimente şi linguşiri. Orice persoană care vă complimentează poate conta pe atenția dumneavoastră. Asta aduce cu sine şi probeleme. În timp ce sunteți orbit emoțional, nu veți putea vedea clar adevăratele dificultăţi care vă dau târcoale.

Luați în considerare acest sfat și rămâneți extrem de precaut, în special cu persoanele pe care nu le cunoaşteţi. Seara, vă veţi distra împreună cu un prieten sau cu persoana iubită.

Horoscop 30 octombrie 2018 Scorpion

Scorpionii vor astăzi să-şi rezolve problemele personale. Acest lucru vine în detrimentul altor sarcini importante. Concentrați-vă asupra muncii dacă sunteți la lucru. Orice distragere a atenției legată de viața personală va fi imediat percepută ca fiind neprofesională.

Sfatul astrelor este să nu apelaţi la terţe persoane pentru a vă rezolva problemele. Gestionați situațiile singuri, fără să faceţi schimbări majore sau să fiţi obsesivi în anumite privinţe.

Horoscop 30 octombrie 2018 Săgetător

Marţi este o zi plină de surprize pentru Săgetători. Din fericire, acestea vor fi pozitive, chiar vă vor lumina ziua. Este important să împărțiți succesul cu rudele și prietenii apropiați.

Nu vă împărtăşiţi bucuriile cu persoanele străine, păstraţi-le pentru dumneavoastră și cei dragi. Căldura pe care o veţi primi din partea lor va fi de ajuns pentru ca voi să aveţi parte de o zi minunată.

Horoscop 30 octombrie 2018 Capricorn

Capricornii sunt sfătuiţi de astrologi să stea departe de responsabilităţi prea amri în această zi. La serviciu încercaţi să vă reolvaţi sarcinile deja atribuite, dar nu vă avântaţi în proiecte uriaşe fără succes, nu veţi face decât să le creaţi o imagine proastă şefilor voştri, care îşi vor lua gândul de la a vă mai promova.

Evitaţi să vă supraîncărcaţi şi să obosiţi, altfel toată energia voastră se va epuiza până la finalul serii. Vor veni şi lucruri mai bune, dacă înţelegeţi că aveţi nevoie de timp de relaxare.

Horoscop 30 octombrie 2018 Vărsător

Vărsătorul trebuie să asculte de persoanele pe care le respectă şi în care are încredere. Dacă ei insistă în a vă schimba anumite defecte, spre binele vostru, nu aveţi niciun motiv să vă revoltaţi. Sfaturile vă pot oferi un imbold întru a deveni o persoană mai bună, apreciată de cei din jur.

Urmaţi-le paşii şi veţi observa cum lucrurile se vor schimba în bine pentru voi. Fiţi deschişi oricăror oportunităţi.

Horoscop 30 octombrie 2018 Pești

Peştii în această zi vor cunoaşte adevărata valoare a banilor. În ultima perioadă probabil v-aţi permis anumite cheltuieli inutile care v-au cam golit portofelul, iar acum va trebui să vă descurcaţi cu resurse limitate.

În acelaşi timp, va trebui să daţi o mână de ajutor unei persoane, fie ea rudă ori prieten, pentru a elimina anumite probleme apărute recent. Daţi dovadă de măiestrie şi înţelegere, iar lucrurile bune s-ar putea să apară la finalul zilei. Nu este exclus să fiţi răsplătiţi pentru acest ajutor.

Am rugat-o pe soacra mea ca vara să stea cu nepotul său (fiul meu), iar noi să mergem la mare. Nu voi uita ce mi-a zis:

De obicei, soacrele nu sunt iubite și sunt tratate cu prejudecăți. Dar unul din colegi de ai mei întotdeauna a vorbit foarte frumos despre mama soției sale. La întrebarea mea, care este secretul bunei sale relații cu soacra sa, mi-a răspuns:

„Atunci când m-am căsătorit, mă uitam cu groază la soacra mea. Auzisem prea multe istorii și plângeri din partea prietenilor mei despre relațiile lor toxice cu soacrele și m-am gândit că acest lucru este inevitabil. Înafara de aceasta, mama soției mele era singură când ne-am căsătorit și mă așteptam ca ea, din cauza singurătății, să intervină în treburile familiei noastre.

Dar timpul trecea, dar de soacră nici urmă… Ea, desigur, își suna fiica în fiecare zi, le auzeam deseori vorbind la telefon, dar asta a fost tot.

Apoi, s-a născut copilul nostru și m-am gândit că probabil acum va petrece zi și noapte cu noi. Dar soacra mea m-a dezamăgit. A cumpărat un cărucior, scutece și a dispărut din nou din viața noastră. Ea, desigur, o ajuta pe soția mea, stătea cu copilul când ea trebuia să plece de urgență la policlinică sau la stomatolog. Doar atât.

Într-o zi am avut un plan extraordinar. Vara se apropia și i-am sugerat soției mele să mergem în vacanță, iar copilul în această perioadă să stea cu soacra, cum ea este singură, se va bucura de timpul petrecut cu nepotul ei. Soția mea a zâmbit și mi-a promis că va vorbi cu mama ei.

Am hotărât să îmi vizitez soacra, dar nu chiar așa, i-am adus ciocolate. Ea a zâmbit, și m-a invitat la un ceai. Îi spun că ar fi bine ca nepotul să petreacă vara cu bunica ei, în timp ce părinții se odihnesc puțin și mai adună și forte noi.

M-a ascultat și mi-a răspuns:

− Desigur, aș putea să petrec vara cu nepotul meu, nu e o povară pentru mine. Dar spune-mi, dragul meu ginere, când vei mai avea ocazia de merge la mare cu fiul tău de trei ani?

Doar anul acesta. Pentru că, peste un an va fi un băiat de patru ani, va fi diferit. Și vei pierde o vara de comunicare cu fiul tău, lăsându-l cu bunica lui. Renunți la acest timp atât de valoros petrecut cu el?

Când va avea 15 ani, fiul tău nu va vrea să meargă cu tine la mare, pentru că va crește și va avea prietenii săi. Va crește rapid și nici nu îți vei putea aminti cum pentru prima data a văzut marea, v-ați scăldat în valurile mării.

Cum pentru prima dată i-ai pus o scoică în mână și ați construit primul castel din nisip. Este dreptul tău! Și e dreptul fiului tău să-și amintească că pentru prima dată marea i-a arătat-o tatăl lui, și nu o altă persoană. Nu-l lipsi de acest farmec!

− Îți spun asta din propria mea experiență, a continuat ea. Copiii noștri sunt cu noi pentru o perioadă foarte scurtă din viața noastră. Și fiecare moment petrecut cu ei este unic.

Și știi, m-a pus pe gânduri. Mi-am amintit cum eu mergeam în fiece vară în sat la bunica mea. Îmi aduc aminte că tatăl meu din cauza lucrului nu avea niciodată timp pentru mine. Apoi a avut un atac de cord și nu am amintiri cu el.

Din această cauză am hotărât să mergem împreună la mare. Și în anul următor la fel.

Eu îmi respect soacra pentru că este într-adevăr o femeie înțeleaptă.”

Cum a reacționat Prințul Harry când i s-a prezis că va fi tată de băiețel. Ce nume de alint folosește

Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți la începutul anului viitor, iar vestea a avut un ecou puternic atât în presa internațională, cât și în rândul fanilor, susținătorilor Casei Regale și… în rândul caselor de pariuri.

Deja toată lumea își dă cu părerea și face calcule statistice privind sexul bebelușului.

Meghan Markle și Prințul Harry se află în acest moment în turneu în Noua Zeelenadă, însă cu puțin înainte să părăsească Insulele Fiji, Ducii de Sussex au avut parte de un moment haios. La una dintre întâlnirile avute, Prințul Harry a fost felicitat că va deveni tată de un tânăr student care i-a transmis direct și fără ocolișuri:

„Prevăd că va fi băiat”. La auzul previziunii, Prințul Harry a zâmbit și a răspuns lejer: „Toată lumea prevede că va fi fată.”

Prințul Harry nu și-a ascuns niciodată preferințele și a spus încă de la început că-și dorește o fetiță. De altfel, inclusiv zilele trecute, în timpul unei vizite în Sydney, cineva din public a strigat: „Sper că va fi fetiță!”.

Ei bine, Prințul Harry, deloc deranjat de remarcă, s-a întors către respectiva persoană și i-a transmis: „Si eu!”.

Este foarte probabil ca dorința Prințului Harry să fie îndeplinită dacă ne amintim că anul trecut Pisica Phoenix, recunoscută grație previziunilor făcute de-a lungul timpului, a ales bolul roz în defavoarea celui albastru atunci când a trebuit să prezică ce sex va avea bebelușul pe care-l vor avea Prințul Harry și Meghan Markle.

Prințul Harry și Meghan Markle au aterizat duminică în Noua Zeelendă, ultima oprire din turneul regal, unde vor sta patru zile. În cadrul unui discurs susținut în parcul național Abel Tasman, viitorul tătic a dezvăluit care este numele de alint al bebelușului care se află pe drum. Acesta l-a numit „our little bump” (n.r.-micul nostru balonaș): 

„Eu, soția mea și micul nostru balonaș, suntem foarte încântați să fim aici. Aducem binecuvântare din partea bunicii mele, Regina Elisabeta, și din partea familiei noastre. Suntem foarte recunoscători pentru ospitalitatea voastră și pentru munca pe care o depuneți pentru acest loc minunat”, – a transmis Prințul Harry.

Zodiacul chinezesc 2019. Ce ne pregătește anul Porcului de pamant

Horoscopul conține sfaturi utile pentru fiecare persoană. Urmând aceste recomandări, nu veți pierde norocul în 2019 si va puteti face planuri pentru viitor.

Porcul este ultimul semn al horoscopului estic. Această perioadă promite să fie calmă, dar numai în exterior. De fapt, vor exista schimbări în viața oamenilor.

Conform filosofie vechi chinezești, în 2019 culorile norocoase sunt cele corelate cu pământul: galben, cenușiu, maro. Pe de altă parte, pentru a echilibra efluviile energetice din Anul Porcului de Pământ, sunt recomandate culorile roșu și alb, atât pentru îmbrăcăminte, cât și în decorarea casei.

Roșul simbolizează la chinezi focul, și este asociat cu norocul, sărbătorile și căsătoria. Albul este corelat cu elementul Metalului.

Purtarea unor haine, încălțări, bijuterii înglobând roșul și albul poate contribui la absorbirea benefică a energiilor din 2019.

Din tabelul de mai jos puteți afla care animal este patronul tău după anul nașterii. Există douăsprezece animale în total, ca și semnele zodiacului. Fiecare conferă unei persoane anumite proprietăți ale caracterului.

Sobolan

Pentru reprezentanții acestui semn al horoscopului estic, anul va trece destul de rapid și dinamic. Pot apărea probleme serioase cu starea de spirit și bunăstarea.

Puteți spori starea de spirit cu ajutorul acestor sfaturi. Este necesar să se odihnească mai mult, să se suprasolicite mai puțin, sa comunice mai mult cu cei din jur.

Nu trebuie să va ascundeți furia și nu iertați oamenii doar pentru mândrie. Prin eliminarea acestui sentiment, șobolanii vor putea face loc pentru ceva mai util. Cu cât scapă mai devreme de tot ce este de prisos, cu atât mai curând norocul în dragoste și in viata ova veni.

Bivol

Astrologii ii sfătuiesc pe nativii acestei zodii să nu se teamă de probleme: chiar dacă apar dificultăți, ele ar trebui acceptate. Problemele pot învăța pe reprezentanții acestui Semn lucruri noi.

De asemenea, anul acesta va fi util pentru cei care vor căuta noi cunoștințe, impresii, emoții. Mult noroc va zâmbi celor care studiază sau vor începe să învețe. Respectul față de ceilalți și sfatul celor dragi – cele două condiții principale pentru succes. Anul 2019 ii va ajuta pe nativi pentru a înțelege ce vor de la viață.

Tigru

Tigrii vor avea mai mult noroc în sfera financiară a vieții: va fi mai ușor să faca achiziții scumpe și să rezolve problemele legate de bani. Anul acesta este perfect pentru procedurile legale, pentru a restabili justiția.

Potrivit horoscopului, Tigrii vor arata mai mult respect pentru cei de langa ei. Discutiile despre inselat vor întări dragostea și ii vor ajuta la evitarea trădării.

Iepure

Anul 2019 le poate schimba soarta și purifica karma. Universul însuși va lua totul în mâinile sale. În fiecare domeniu al vieții, în fiecare afacere nouă sau veche, este necesar să controleze situația.

La începutul anului va fi o condiție buna pentru atragerea norocului. La sfârșitul anului 2019, presiunile vor scădea, dar nu atât de mult încât să vă puteți relaxa. Cel mai bun moment pentru a vă relaxa este vara.

Dragonul

Există lucruri la care trebuie să renunțati pentru a deveni mai fericiti. 2019 este o perioadă de refuz și auto-disciplină pentru dragoni. Nu este necesar să vă impuneti să duceti un stil de viață ascetic, însă deciziile și aventurile impulsive ar trebui cu siguranță evitate.

Limitându-si divertismentul, Dragonii vor putea să se concentreze asupra muncii și studiului, asupra treburilor casnice și a îndatoririlor. Acest lucru este mult mai important decât orice altceva în următoarele 12 luni.

Sarpele

Șarpele trebuie să lucreze mai mult, să-și dezvolte talentele. Dacă reprezentanții acestui Semn nu sunt mulțumiți de ceva din viața lor, atunci este imposibil să stea liniștiti.

Douăsprezece luni ar trebui să fie mai mult decât suficient pentru a scăpa de rutina enervantă și de plictiseală. Înainte de un viitor strălucitor, anul 2019 este doar începutul și la început este întotdeauna dificil. Șerpii vor avea nevoie de rezistență și credință în ei înșiși.

Calul

Reprezentanții acestui semn ar trebui să se bazeze adesea pe înțelepciunea și intuiția lor pentru a-și păstra norocul. Sursa de ghinion poate fi de la oamenii invidiosi, precum și oamenii in care pur și simplu nu ar trebui să aibă încredere.

Caii vor fi mai predispuși la înșelăciune de către alții. Conform calendarului estic, situația va trebui să se schimbe spre bine pana la sfarsitul anului. Astrologii recomanda mai multa intelepciune si mai putina incredere in alte persoane.

Oaia

2019 va fi un an dinamic pentru nativii acestui semn. În această privință, ar trebui să se gândească cât mai des posibil la viitor, să aleagă mediul potrivit și să evite conflictele.

Trebuie gasite metode de indepartarea energiilor negative. În sfera financiară, este mai bine să planifice totul în avans, mai ales dacă doresc să cumpere ceva scump sau sa investeasca bani intr-o afacere.

Maimuta

Astrologii anunta că dragostea și victoriile financiare se prevad inca de la inceputul anului. Dar vara și sfârșitul anului pot fi dificile, așa că în aceste perioade, maimuțele ar trebui să folosească adesea o puternică conspirație împotriva ghinionului și a problemelor.

Poate aparea o scădere a încrederii în sine sau apariția unor situații neprevăzute în toate sferele vieții. Pe de altă parte, poate aduce o experiență importantă și poate întări voința nativilor.

Cocoș

Cocosul – semnul agitat, dar încrezător în calendarul estic. Anul 2019 este marcat de o mare disonanță energetică pentru nativi, pentru că sunt obișnuiți să trăiască într-un ritm de luptă, iar Porcul de pamant dictează reguli complet opuse jocului.

Dacă la începutul anului puteți aborda creativ soluția problemelor, atunci de la vară până la sfârșitul lunii decembrie este mai bine să nu riscați.

Sfatul altora poate fi foarte util pentru Cocoși, deci trebuie să accepte parerile altora, să creadă în ei înșiși și să aibă încredere în opinia celor din anturaj. Problemele interne din 2019 vor fi exclusiv din motive spirituale.

Câinele

În sfera dragostei anul acesta va fi extrem de productiv pentru câini. Șanse mari de a intalni dragostea vieții lor. Consilierea psihică va ajuta reprezentanții acestui semn să devină mai atractivi. Cei care au găsit deja dragostea vor putea aduce relațiile la un nivel nou și superior.

Acesta este un an grozav pentru o nuntă, pentru nașterea unui copil, pentru o schimbare de locuință. Este de dorit ca si câinii să dedice mai mult timp celor dragi. În sfera de afaceri, este de dorit să se evite promisiunile.

Porcul

Anul Porcului promite să fie favorabil reprezentanților acestui semn. Va fi un an foarte productiv când nativii trebuie să-și maximizeze abilitățile. Acesta este un moment de noroc, căutări spirituale și eficiență sporită.

Veți avea nevoie de puțină încredere. Porcul trebuie să-și forțeze norocul prin stabilirea priorităților lui și focalizarea deplină asupra lor.

Rostiți această rugăciune la început de zi și săptămână! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dea putere

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie, si-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu, pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire!

O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugandu-Te sa fie voia Ta cu mine, dupa buna placerea Ta.

Pedepseste-ma Doamne, dupa indurarea Ta, in aceasta lume, iar nu in cealalta viata. Si iarta pe cei vii si pe cei raposati, pentru rugaciunile Sfintei Tale Biserici, si pe toti ne invredniceste de marirea Ta in rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor.

Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.

Rugaciune de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.

Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Ai necazuri? Uite care este RUGĂCIUNEA către Sfântul Părinte Arsenie Boca!

Sfinte Preacuvioase Parinte Arsenie, indreptator al sufletelor noastre si tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti, ca cel ce ai impodobit cu adanc de cunoastere a fapturii omenesti, te rugam in vreme de durere si mahnire, cauta cu mila spre noi pacatosii fiii tai si mijloceste catre Preabunul nostru Mantuitor, iertare de pacate si vindecare de toata neputinta.

Parinte Sfinte care ai mare indrazneala in fata Tronului Ceresc, te chemam cu mare lacrimi, dar cu nadejde ca cele spre vindecare sufleteasca si trupeasca, spre mantuire si sfintire, le vom dobandi prin tine, cel ce ne-ai incredintat prin aceste cuvinte:” Eu ma duc, dar de acolo de unde voi fi, am sa va ajut mai mult ca si pana acum”.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Horoscop Neti Sandu 29 octombrie 2018. Se pot intampla lucruri neasteptate. O zodie are probleme de sanatate

Intuiţia ne spune ce să facem şi ce să spunem ca să salvăm nişte situaţii, nişte relaţii şi să facem tot ce este în avantajul nostru.

BERBEC: Se poate să fiţi ocupaţi până peste cap cu tot felul de lucruri şi din sfera profesională şi din cea personală şi să aveţi rezultate dintre cele mai bune.

TAUR: Aţi putea repara o relaţie de afaceri, dar şi una de cuplu, şi să dezvoltaţi comunicarea pe mai multe planuri, să vă înţelegeţi cu toată lumea.

GEMENI: O să aveţi mult de lucru la serviciu şi ar fi bine să nu vă neglijaţi sănătatea, să faceţi analize, consult medical pentru voi şi ai voştri.

RAC: Se poate să vă-ntâlniţi cu cineva care vrea să facă parte din viaţa voastră şi se pare că-i împărtăşiţi sentimentele şi o să aveţi o relaţie de cuplu reuşită.

LEU: Întâlnire de afaceri ca să vedeţi dacă prelungiţi un contract, sau vă opriți, că n-au fost atât de mari satisfacţiile pe cât v-aţi fi dorit.

FECIOARĂ: O să cheltuiţi bani cu un prilej anume, dar e posibil să vă şi între o sumă pe care aţi fi putut-o încasa demult, dar abia acum s-a deblocat şi-a ajuns în cont.

BALANŢĂ: E posibil să încasaţi nişte bani, fie de la serviciu, fie din particular, poate o recompensă pentru felul în care aţi muncit şi nu neapărat salariul.

SCORPION: Vouă nişte bani din urmă pot să vă aterizeze în cont, c-aţi câştigat un proces, că vi s-au recunoscut nişte merite, sau pentru c-a intrat, în sfârşit, finanţarea.

SĂGETĂTOR: O surpriză de ordin financiar, cine ştie cum vi s-a semnat un contract, a apărut din senin sponsorul şi numai aveţi grijă banilor.

CAPRICORN: Veştile bune nu vă ocolesc, vă treziţi față-n față şi cu omul de care vă era dor şi scăpaţi de toate angoasele, cel puţin pentru o vreme.

VĂRSĂTOR: Voi vă aflaţi într-un vârf de formă şi o s-aveţi energia necesară să vă implicaţi în tot felul de lucruri care vă încântă şi care v-aduc beneficii.

PEŞTI: O să definitivaţi o situaţie legată de un credit, de achiziţionarea unei case, ori poate aţi găsit maşina potrivită cu care s-o înlocuiţi pe cea pe care-o aveţi.

Ceapă uriașă în grădina unui britanic. Din ea se pot hrăni 30 de oameni

O ceapă uriașă a crescut în grădina unui britanic. David Stothard din Doncaster, South Yorkshire, se poate lăuda cu o recoltă bogată din propria grădină – o ceapă cu dimensiuni impresionante, din care se pot hrăni circa 30 de persoane.

Leguma uriaşă pe care bătrânul în vârstă de 74 de ani a cultivat-o cu multă grijă cântăreşte 4,54 kilograme, iar circumferinţa sa este de 68,6 cm. Bărbatul a plantat ceapa de Crăciun anul trecut şi a avut grijă de aceasta în timpul verii caniculare.

Am început să cultiv legume gigantice în urmă cu patru ani şi până anul acesta nu am depăşit cu niciuna una dintre ele greutatea de patru kilograme. Nu mi-a venit să cred că am reuşit anul acesta – a mărturisit pensionarul.

David Stothard îşi împarte producţia cu rudele şi prietenii. Secretul cultivării legumelor gigantice, potrivit bătrânului, este selecţia celor mai bune seminţe. Recordul mondial pentru cea mai mare ceapă aparţine britanicului Tony Glover în 2014 – 8,48 kg.

Legume gigant crescute natural în Alaska. Varză de 62 de kg, pepene de 30 kg , brocoli de 15kg. Cum reușesc?

În Alaska există o comunitate de agricultori care se poate mândri cu cele mai mari legume din lume.

Valea Matanuska-Susitna este renumită în întreaga lume pentru dimensiunile gigantice ale produselor cultivate aici. Spre exemplu varza poate ajunge la 62 de kg, pepenele galben la 29 kg iar broccoli la „doar”15 kg.

„Unele legume nu pot fi recunoscute ce sunt din cauza dimensiunilor extrem de mari“, a declarat Kathy Liska, agricultor local.

În Alaska există o comunitate de agricultori care se poate mândri cu cele mai mari legume din lume.

Valea Matanuska-Susitna este renumită în întreaga lume pentru dimensiunile gigantice ale produselor cultivate aici. Spre exemplu varza poate ajunge la 62 de kg, pepenele galben la 29 kg iar broccoli la „doar”15 kg.

„Unele legume nu pot fi recunoscute ce sunt din cauza dimensiunilor extrem de mari“, a declarat Kathy Liska, agricultor local.

Horoscop 29 octombrie 2018. Aspectele astrale sunt tensionante, zodiile sunt predispuse la greșeli. O zodie are parte de pierderi luni

Horoscop din 29 octombrie vă recomandă prudență în gestionarea relațiilor cu cei din jur. Aspectele astrale sunt tensionante, zodiile sunt predispuse la greșeli, accidente, nevroze. Ce zodie are parte de pierderi luni, 29 octombrie, și ce o avertizează astrele.

Horoscop 29 octombrie Berbec

Ziua este favorabilă treburilor gospodărești. O curatentie generală și o redecorarea a spațiului de locuit ar fi binevenite.

Verifică atent instalațiile de apă din casă, deoarece sunt posibile stricăciuni ascunse. După-amiază ar fi bine să-ți programezi activități recreative cu membrii familiei. Pot există tensiune între ține și ceilalți, dar asta se datorează gradului ridicat al emotivității de care beneficiezi astăzi.

Horoscop 29 octombrie Taur

Ziua anunța multe drumuri pe distante scurte, drumuri prin care este posibil să te întâlnești cu mulți cunoscuți. Relațiile cu ceilalți sunt tensionate, dar dacă îți gestionezi atent gândurile, vorbele și faptele, te vei descurcă excelent.

S-ar putea că o rudă sau un prieten să-ți ceară ajutorul moral sau material. Fii prudent și rezolvă-ți mai întâi treburile tale și abia apoi oferă-ți sprijinul. Evită să dai sau să iei bani cu împrumut!

Horoscop 29 octombrie Gemeni

Horoscop Gemeni. Veniturile tale din muncă proprie sunt supuse unor fluctuații mari la începutul săptămânii. Poți luă salariul, o prima sau poți obține unele favoruri de la locul de muncă. Tentația de a risipi agoniseala pe care cu greu ai strâns-o îți poate creă neplăceri.

Fii prudent și cheltuiește strictul necesar. Relațiile parteneriale, care te pot obosi peste măsură. Poți pierde toți bani, toată agoniseala de până acum, din cauza unor calcule greșite! Astrele te avertizează.

Horoscop 29 octombrie Rac

Stările tale de spirit sunt fluctuante și cu greu poți relaționa cu lumea înconjurătoare. Controlează-ți reacțiile și ocupă-te doar de ține.

Sunt momente favorabile pentru o dietă, plimbări în aer liber sau prin magazinele plăcute ție, un tratament cosmetic, un masaj, toate acestea ți-ar linisiti atât trupul, cât și sufletul. Evită să te bagi în viață altora, pentru că riști să fii respins și înțeles greșit.

Horoscop 29 octombrie Leu

Contextul astral de astăzi te predispune la interiorizare și retragere din prim-planul vieții cotidiene. Sunt momente bune pentru a te gândi atent la planurile tale de viață.

Evită dialogurile publice, contactele cu multă lume sau semnarea documentelor importante. Sănătatea este vulnerabilă și este nevoie de prudentă. Nu se recomanda consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil!

Horoscop 29 octombrie Fecioară

Săptămâna începe alături de prieteni sau alături de grupuri de oameni de care te leagă idealuri și vise comune. Sunt posibile neplăceri și descoperirea unor nereguli în acțiunile comune întreprinse mai demult. Ești tentat să amesteci relațiile de prietenie cu cele de iubire.

Fii prudent și detașează-te de evenimentele zilei. După-amiază, retrage-te în sânul familiei și povestește-le despre nemulțumirile tale profesionale. Cu siguranță asta te va linsiti enorm!

Horoscop 29 octombrie Balanța

Șefului sau altor autorități oficiale va trebui să le dai socoteală astăzi de ultimele tale acțiuni socio-profesionale. În ultimul timp, ceilalți nu au înțeles modul tău de abordare și acțiune, așa încât a venit vremea explicațiilor în acest sens.

Imagina ta publică poate avea de suferit. Pregătește-ți discursul serios, folosind cuvinte puține, dar obiective. Astrele te susțin din plin la capitolul mental și de aici îi poți fascina și lămuri ușor pe cei care te ascultă.

Horoscop 29 octombrie Scorpion

Începutul săptămânii îți aduce vești din străinătate mai mult sau mai puțin folositoare. Ziua este favorabilă pentru a te ocupă de rafinarea sufletului tău și de a-ți lărgi orizonturile cunoașterii.

Planifica-ți vizionarea unor piese de teatru sau parcurgerea unor cursuri de instruire personală și profesională. După-amiază, adună-i pe cei dragi în jurul tău și provoacă o discuție pe teme spirituale. Vei fi uimit ce efecte benefice va avea această situație!

Horoscop 29 octombrie Săgetător

Este nevoie să-ți achiți facturile, taxele sau alte tipuri de datorii. Poate fi vorba și despre plată unor datorii ale partenerului de viață. Fii prudent, întrucât aspectele astrale de astăzi indică pierderi legate de parteneri și colaboratori.

Ar fi bine că banii și bunurile obținute din muncă ta să ți le asiguri fie printr-o firmă de specialitate, fie să le ții într-un loc sigur numai de ține știut.

Horoscop 29 octombrie Capricorn

Partenerul de viață sau vreun colaborator îți vor da bătăi de cap. Sunt momente pasagere, dar ia aminte la ce ți se spune sau ce descoperi vizavi de parteneriatele și colaborarile în care ești implicat.

Impasul în care te afli vizavi de relațiile cu ceilalți este generat de atitudinea și concepțiile tale de viață. Schimbă-te tu și apoi și ceilalți se vor schimbă după ține. Îngrijește-ți sănătatea!

Horoscop 29 octombrie Vărsător

Săptămâna începe în forță cu multă activitate la serviciu. Dozează-ți eforturile, pentru că undeva cândva va trebui să reiei activitățile întreprinse astăzi.

Relațiile colegiale sunt tensionate, fapt pentru care ar fi bine să eviți provocările sau ajutorul acestora. Sănătatea este deficitara. Adopta o dietă, hidratează-te suficient și rezervă-ți momente de odihnă. Nu se recomanda consultațiile și analizele medicale.

Horoscop 29 octombrie Pești

Persoană iubită sau copiii roiesc astăzi în jurul tău. Sunt posibile mici altercații, însă cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu bine. Ești foarte implicat în domeniul profesional, iar de cei dragi te ocupi rar sau deloc.

De aici pot apărea reproșuri, înstrăinări și multă singurătate afectivă. Aloca timp și resurse suficiențe și pentru viață privată. Susținerea astrala din domeniul muncii va trece curând și tot la cei dragi va trebui să te întorci.