Al Bano se căsătorește din nou la 75 de ani

Artistul şi Romina Power se pregătesc să meargă din nou la altar! Cel puțin așa anunță ziarele din Italia, printre care săptămânalul „Nuovo” și revista Oggi.

După ce artistul s-a despărțit de soția sa, Loredana, acesta s-a întors la fosta sa soție, despre care a declarat în nenumărate rânduri că a fost iubirea vieții lui.

Celebrul cântăreț italian și Loredana s-au despărțit cu scandal, după ce soția lui mult mai tânără l-a acuzat că ar înșela-o cu fosta lui soție, Romina.

Frumoasa blondă a declarat în cadrul unor emisiuni TV că între Al Bano și Romina este mult mai mult decât o simplă colaborare profesională, fapt pentru care a decis să-l părăsească ca să nu stea în calea fericirii lui.

Se pare că Loredana a avut dreptate, iar acum cuplul de aur al Italiei se gândesc să se căsătorească din nou la 48 de ani de la prima lor căsătorie.

Al Bano şi Romina Power se căsătoresc la 48 de ani de la prima căsătorie

Al Bano (75 de ani) şi Romina Power (66 de ani) au divorțat în 1999, artistul învinovățind-o pe Romina pentru dispariția fiicei lor cea mare Ylenia. De atunci, timp de 19 ani s-au certat prin tribunale și pe la TV, însă din 2013 au decis să îngroape securea războiului.

Ba mai mult, ei și-au reluat și colaborarea profesională, însă se pare cei doi și-au dat seama că între ei mai există sentimente puternice. Romina a declarat chiar anul trecut, într-un interviu că ea încă îl mai iubește pe Al Bano, iar acum cei doi vor să meargă din nou în fața altarului.

Ei au adus pe lume patru copii: Ylenia (născută în 1970), Yari (44 de ani), Cristel (32 de ani) şi Romina Jolanda (30 de ani). Au lansat hit după hit, cum ar fi: “Felicità”, “Dialogo”, “Acqua di mare”, “Ci sarà”. Însă, viața lor împreună s-a năruit în 1994, când fiica lor cea mare Ylenia a dispărut New Orleans. De atunci, nu au mai știut nimic de ea.

Cum a reușit Meghan Markle să o pună în umbră pe ducesa de Cambridge, deși până acum Kate era cel mai iubit membru al familiei regale britanice

Abia a intrat în familia regală, dar Meghan Markle deja i-a luat fața lui Kate Middleton.

Revista britanică Vogue a desemnat-o pe ducesa de Sussex una dintre cele mai influente femei din lume. În top, nu se regăsesc regina și Kate Middleton, deși ducesa de Cambridge a apărut în trecut, pe coperta publicației.

Deși au trecut abia câteva zile de la nunta grandioasă pe care a avut cu prințul Harry, Meghan Markle se pare că a reușit să-i cucerească deja pe britanici, iar ea ar putea deveni cel mai iubit membru al familiei regale.

Drept dovadă, ea a fost inclusă de revista Vogue în top 25 cele mai influente femei din lume, fiind lăudată pentru campaniile ei feministe bi-rasiale din American. În evident, mare absentă este Kate Middleton.

Kate a apărut pe coperta Vogue, în 2016

Deși regina nu a fost inclusă în top, Elisabeta a II-a este menționată la începutul articolului, însă se pare că ducesa de Cambridge a fost deja uitată de britanici. Se pare că toți sunt interesați acum doar de ce face Meghan Markle (36 de ani).

Britanicele au început să-i copieze ținutele și o rumăresc la fiecare pas, Meghan reușind să-i ia fața cumnatei sale și să atragă toată atenția, deși până acum Kate era cel mai iubit membru al familiei regale britanice.

„Peste noapte, Meghan a devenit cea mai recunoscută femeie din lume. Dar influența ei se întinde mult mai departe de stilul ei și pentru campaniile ei feministe birasialedin America, ea ajută la fortificarea unei noi identități a monarhiei secolului 21”, au scris jurnaliștii Vogue despre Meghan.

În mod memorabil, Kate a apărut în coperta Vogue, în iunie 2016, pentru a celebra centenarul revistei britanice.

Fotografiată de Josh Olins, în mediul rural din Norfolk, ducesa a apărut într-un editorial de 10 pagini, aceasta fiind primul pictorial pe care l-a acceptat vreodată pentru o revistă. Însă, numele ei nu apare deloc menționat în noul articol al publicației.

Din iunie – Trenurile CFR circulă spre Grecia, Turcia şi Bulgaria. Preţurile pornesc de la 30 euro

Pasagerii vor avea, în perioada iunie – octombrie 2018, legături feroviare directe între Bucureşti şi Salonic, Halkali/Istanbul şi Sofia şi retur, la preţuri ce pornesc de la 30 euro, scrie graiul.ro

Potrivit CFR Călători, trenul către Turcia va circula zilnic, între 3 iunie – 1 octombrie 2018, şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu 4 locuri în cabină. Acesta va pleca din staţia Bucureşti, la ora 12:45 şi va sosi în staţia Halkali, dimineaţa, la ora 7:40. Din staţia Halkali trenul pleacă la ora 21:40 şi ajunge în staţia Bucureşti la ora 19:00, a doua zi.

Între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel: cu plecare din Halkali, la ora 8:00, şi sosire în Istanbul, la ora 9:00, respectiv cu plecare din Istanbul, la ora 20:00 şi sosire în Halkali, la ora 21:00.

O călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la vagon cuşetă cu patru locuri. Preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.

Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia, în perioada 1 iunie – 1 octombrie 2018, vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur o dată pe săptămână, cu plecare vineri, la ora 12:45 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta, la ora 6:30.

Întoarcerea se face duminica, iar plecarea din staţia Salonic este programată la ora 23:10, cu sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 19:00.

Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cuşetă cu 6 locuri, respectiv 4 locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus Bucureşti – Salonic costă aproximativ 45 euro, la vagon clasa a 2-a, 56 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 62 euro la vagon cuşetă de 4 locuri.

Trenul care circulă spre Sofia pleacă zilnic, la ora 12:45 şi ajunge la 22:30. Un bilet de călătorie dus costă aproximativ 30 euro, la clasa a 2-a. De la Sofia, plecarea este la 9:20 şi sosirea în staţia Bucureşti Nord la ora 19:00.

Pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate cu trenul spre Grecia şi Turcia, într-o anumită perioadă, CFR Călători recomandă oferta tarifară internaţională InterRail. Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.

Alexandra Dinu are o viață perfectă lângă iubitul ei în America: «Este alături de mine mereu»

Alexandra Dinu a povestit pentru prima dată despre iubitul ei din America cu care locuiește împreună. Actrița are parte de multe colaborări cinematografice și a mărturisit că deși nu are onorarii foarte mari, ea reușește să se întrețină doar din actorie și are destui bani pentru a-i oferi fiului ei tot ce are nevoie.

Alexandra Dinu și Adrian Mutu au fost căsătoriți timp de doi ani, însă în urmă cu 15 ani ei au ales să divorțeze, chiar dacă au împreună un copil. Mari, fiul lor, locuiește alături de Alexandra Dinu și partenerul ei, regizor de filme.

„Eu trăiesc doar din filme acum. Nu e cazul meu să am un onorariu mare, dar suficient cât să-i ofer totul lui Mario. Mie îmi place să călătoresc, să mă ocup de educația lui Mario.

(…) În America stau cu partenerul meu și cu Mario. Îl cheamă Jeffrey, e american, nu e actor. Mergem în vacanțe împreună și este alături de mine mereu”, a declarat Alexandra Dinu la tv.

De ziua ei, Jeffrey i-a transmis un mesaj foarte emoționant. „Singura și unica… Aceste cuvinte pot fi folosite pentru a o descrie pe ea în atât de multe feluri.

Pentru mine, ea este unica dragoste a vieții mele. Din fericire sau din nefericire pentru ea, căci sunt sigur că ar prefera două declarații separate, ziua ei de naștere este în apropierea Anului Nou, așa că, la începutul anului, mă declar norocos, recunoscător și entuziasmat să fiu cu ea pentru încă un an de aventuri pe care viața ni le va aduce.

Elegantă, seducătoare, inteligentă, frumoasă și înțeleaptă dincolo de vârsta ei sunt doar câteva dintre atributele care o descriu, dar niciodată nu ați putea ști cât este de specială, dacă nu o veți cunoaște… asta dacă vă lasă să o faceți.

La mulți ani, dragostea mea. Tânără de 28 de ani (Alexandra a împlinit 37 n.r.) și cu atât de multe de dăruit lumii. Lumea și cei care te cunosc sunt incredibili de norocoși să te aibă în preajmă. Dar dă-o încolo de lume, pot să fiu egoist și să spun cât de norocos sunt să te am.

Te iubesc mai mult decât poți să știi vreodată și îmi doresc să-ți arăt asta în fiecare zi mai mult, cu fiecare cuvânt, cu fiecare faptă și cu toată esența ființei mele”, a fost mesajul lui Jeffrey pentru actrița din România.

Mesajul unui român care s-a întors în țară, după 10 ani de Germania: ”Români din diaspora, nu vă întoarceți acasă”

A stat 10 ani în Germania și a făcut greșeala să se întoarcă în țară. După numai câteva luni, vrea să plece înapoi și dă un sfat oricui se gândește să revină în țară: „Nu vă întoarceți acasă, în România! Nu merită să vă investiți banii aici”.

Andrei Beldean, din Alba Iulia, după 10 ani de muncă în Germania, s-a întors cu ceva bani și a hotărât să își deschidă o mică afacere în orașul natal.

A deschis o spălătorie auto, dar a fost îngenuncheat de birocrația românească. Pentru o simplă spălătorie auto.

“Abia am o lună de când am deschis și deja am avut control de la ANAF care m-au și amendat din prima, m-au descurajat total să mai angajez persoane și m-au pus pe gânduri să închid firma.

Statul român spune că sprijină tinerii și pe toți care vin din străinătate să investească în țară. Sprijinul e ANAF-ul pe tine după prima lună și nu oricum. Nu avertismente, direct amenzi.

S-au legat de niște chitanțiere de care nici contabilul nu știa că nu avem voie să le folosim”, a povestit Adrian, pentru Ziarul Unirea.

“Intenționam să mai deschid și o cafenea, dar mă descurajează statul român care nu ne ajută să mergem pe calea cea dreaptă și ne amendează aspru.

Mă gândesc să vând tot ce am în România și să merg să investesc în Germania unde mi se oferă toate condițiile pentru a munci, a trăi și a mă bucura de viață”, mai spune tânărul dezamăgit.

„Români din diaspora nu vă întoarceți acasă, în România! Nu merită să vă investiți banii aici. Țările europene sunt mult mai bune pentru a investi și a deschide o afacere%8

Horoscop Neti Sandu 31 mai 2018. Apare cineva special în viața unei zodii

Putem primi ajutor sub mai multe forme azi, totul e să-l vedem, să citim printre rânduri şi să nu lăsăm să treacă şansa pe lângă noi!

Vibraţia zilei este 4 şi o să facem tot ce ne stă în putinţă să ne protejăm familia şi casa.

BERBEC: Poate-o s-ajungeţi la o înţelegere cu un frate, o soră care au o cotă parte la o moştenire şi împărţiţi frăţeşte banii, casă. Aţi putea face rost de bani dintr-o sursă colaterală şi să fie şi de durată, dacă o să daţi dovadă de diplomaţie, şi conservaţi frumos relaţia partenerială, de afaceri.

TAUR: Aveţi idei bune, de afaceri, iniţiative care vor fi susţinute de cei care vă apreciază şi o să vă descurcaţi frumos, financiar. Încă mai puteţi spera la revenirea unui om pe care-l iubiţi şi să vă continuaţi viaţa în doi, dar după noi reguli de convieţuire, ca să nu mai iasă scântei.

GEMENI: Au rămas nişte lucruri de vorbit cu partenerul de cuplu şi o să găsiţi frecvența potrivită să vă şi puteţi înţelege. Aveţi energie, puteţi accesa resursele interioare şi o să puteţi demara proiecte noi, pentru care veţi găsi susţinere, o sponsorizare.

RAC: Se poate să apelaţi la un avocat, un jurist să vă lumineze într-o chestiune care ţine de drepturi şi obligaţii. Ar avea de unde să vă intre nişte bani şi să vă permiteţi să vă schimbaţi garderoba, să investiţi nişte bani în aspectul fizic, să arătaţi mai bine, mai fresh.

LEU: Cuvintele şi gesturile voastre or să aibă ecou în inima partenerului de suflet şi relaţia va prinde culoare. Se poate s-aveţi cheltuieli mai mari decât de obicei să achitaţi vreo poliță de asigurare, nişte impozite şi alte plăti trimestriale, probabil.

FECIOARĂ: O să vă puneţi în valoare nişte calităţi în cadrul unei activităţi de grup, poate vă-nscrieți la nişte cursuri, într-un club, undeva. E posibil să aveţi un succes profesional şi să vă dea încredere în forţele voastre să mergeţi mai departe, să fructificaţi cunoştinţele acumulate, experienţă.

BALANŢĂ: Insistă cineva să-i faceţi o vizită în alt oraş, altă ţară şi-n funcţie de timp şi de bani o să vă duceţi. Va trebui să vă luptaţi pentru banii pe care-i aveţi de luat de mai multă vreme şi e posibil să aibă efect şi cererea în scris, nu numai verbal, undeva.

SCORPION: Cineva încearcă să-şi facă loc în inima voastră şi are mari şanse de reuşită, pentru c-a descoperit se pare, primul, codul de acces. Poate sunteţi în tratative pentru un alt serviciu, unii dintre voi poate vreţi să vă cumpăraţi o casă, ori o maşină, şi e bine să vă străduiţi pentru că e anul vostru şi aveţi şanse de reuşită.

SĂGETĂTOR: Se poate să renunţaţi la stilul vostru independent, de dragul cuiva care v-a prins frumuşel, în mreje. Voi păreţi mai organizaţi, mai stăpâni pe voi şi o să atacaţi un alt nivel social, profesional, dar care presupune şi mai multă muncă.

CAPRICORN: Apare cineva căruia-i place felul vostru de a fi, îi inspiraţi încredere, că se poate baza pe voi. O să se mai îndulcească atmosfera din casă, din relaţia de cuplu, comunicarea va funcţiona şi o să vă reinventaţi, pas cu pas, cel puţin voi.

VĂRSĂTOR: O să vă mai ajute cineva la treburile casnice, şi cu copii, îi duce, îi ia de la grădiniţă, de la şcoală şi multe altele. Voi sunteţi pe cai mari şi daţi-i zor să profitaţi la maximum de context, de oportunităţi, poate vă luaţi o maşină cu banii pe care-i aveţi, fără să vă împrumutaţi.

PEŞTI: Se poate să-ntâlniţi pe cineva care vrea să formaţi un cuplu şi o să vă surâdă ideea, c-o să scăpaţi şi voi de singurătate, cei singuri. E o perioadă bună pentru studiu, examene, să călătoriţi să cultivaţi şi relaţiile la distanţă, poate aveţi de gând să munciţi sau să plecaţi la cursuri în străinătate.

De ce nu vrea Ioana Tufaru sa să se angajeze! „Eu am ajutor social pe viață, primesc pe lună…Îmi este bine așa”

Celebra actrita Anda Calugareanu a nascut-o prematur pe Ioana, fiica ei si a lui Dan Tufaru. Imediat dupa nastere au aparut complicatiile, Ioana suferind o dubla bronhopneumonie, fiind nevoita sa stea 24 de zile sub un “clopot” de oxigen.

În ziua de Sfânta Maria, la doi ani şi jumătate după Revoluţie, Anda Călugăreanu s-a stins sub povara unei boli nemiloase. Avea 45 de ani.

Cântăreaţa care a vrăjit România a fost căsătorită de două ori. Prima dată cu Dan Tufaru, cel care i-a dăruit şi singurul copil, o fată pe nume Ioana. După despărţirea de marea ei iubire, l-a cunoscut pe Alexandru Medeleanu. A mai vrut un copil, dar nu s-a putut.

Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, nu duce o viață tocmai roz, însă nici nu vrea să progreseze în vreun fel! Aceasta nu are serviciu și nici nu își dorește unul!

Trăiește din ajutor social și pentru ea este suficient! Ioana a declarat că este mai mult decât mulţumită cu venitul primit de la stat!

Eu am ajutor social pe viaţă, primesc pe lună câte 520 de lei şi îmi este bine aşa. Am înţeles că este o pensie pentru oamenii asistaţi social, pe talonul lunar scrie pensie socială, mai multe nu pot să zic. Nu mă gândesc să îmi caut de lucru.

Ioana locuieşte împreună cu soţul şi cu fiul ei într-o grasonieră dăruită de Gigi Becali. Soţul Ioanei Tufaru câştigă mai puţin de 1.500 de lei la o firmă de salubrizare.

Dacă nu-mi place unde o să lucrez şi rămân fără banii pe care îi primesc de la stat, ce mă fac? Nu vreau să mă angajez, eu nu am lucrat deloc până acum. Am înţeles că din ianuarie o să se facă pensia 640 de lei, lucru foarte bun

Ioana Tufaru şi soţul ei, Ionuţ, au împreună un fiu de aproape doi ani, Luca.

Angelina Jolie și Johnny Depp se mută împreună în Marea Britanie. Motivul pentru care au luat această decizie

Angelina Jolie vrea să-l salveze pe Johnny Depp, după ce acesta și-a distrus imaginea în urma divorțului de Amber Heard. Potrivit „New Weekly”, actrița este îngrozită de faptul că Depp a suferit o așa cădere în ultimii ani și vrea să-l ajute să-și revină.

Frumoasa actriță va locui în următoarele luni într-un conac superb în Marea Britanie, într-o zonă rurală, pe perioada în care va filma „Maleficent 2” și vrea să-l invite pe Johnny să i se alăture.

Cei doi au filmat împreună la pelicula „The Tourist”, în 2010, și s-au înțeles de minune. La un moment dat, s-a scris chiar că între cei doi s-ar fi înfiripat o idilă.

Johnny se judecă și cu fosta lui echipa de management și se pare că e acuzat că a atacat un membru al echipei de filmare de la noua sa peliculă „LAbyrinth”, care l-ar fi acuzat că bea tot timpul și vine beat la filmări. „Johnny are demonii lui și Angelina poate să înțeleagă asta…

Amândoi au o parte întunecată și Angelina știe cum e ca oamenii să de privească ca pe un ticălos”, a declarat o sursă pentru „New Weekly”.

„Ea i-a spus lui Johnny că îi ține spatele și el e extrem de recunoscător că o are de partea lui în aceste momente dificile”, a mai adăugat sursa.

Deşi Depp a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, acesta nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei de film americane.

Însă, el a reuşit să obţină un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din “Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street”, în 2008. De asemenea, la începutul lui iunie 2007, Johnny Depp a câştigat două premii MTV Movie, pentru cel mai bun rol de comedie (“Piraţii din Caraibe:

La capătul lumii”) şi cel mai bun personaj negativ (“Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street”).

Sfaturi de la astrologi: Cele mai bune zodii de bărbați cu care să te căsătorești după 40 de ani

În ultimii ani, în România, numărul divorțurilor a fost dublu față de cel al căsătoriilor. Vârsta de 40 de ani este una critică pentru multe femei căsătorite.

Dar fiecare are dreptul să își refacă viața și să găsească fericirea alături de un alt partener. Iată care sunt cele mai bune zodii de bărbați cu care să te căsătorești la a doua tinerețe.

Nu-i ușor să găsești dragostea și nici nu e ușor să o păstrezi! Multe femei trec prin despărțiri dureroase și cu greu mai găsesc curajul să își ofere inima altcuiva. Dar iată ce spune zodiacul despre a doua șansă în dragoste! Iată ce zodii de bărbați sunt mai bune pentru a întemeia o familie după 40 de ani.

Bărbatul Vărsător, mai bun pe măsură ce trec anii

În tinerețe, Văărsătorul este un visător împrăștiat, amator de petreceri și aventuri. Trebuie să îi lași multă libertate și să mai aștepți câțiva ani până când va aprecia căsnicia, dragostea profundă și beneficiile unei familii.

El va fi mereu în topul cu zodii de bărbați mai buni la a doua tinerețe. Dar va rămâne toată viața un nonconformist, care este interesat de femeile cultivate și provocatoare.

Zodii de bărbați bune de însurat după 40 de ani

Nativul Fecioară, un soț bun… cu timpul!

Bărbatul Fecioară nu se grăbește să se căsătorească și nici nu găsește prea ușor o femeie care să îl suporte la tinerețe, pe la 20 de ani, de exemplu. El are nevoie de timp să învețe că partenera lui de viață este la fel de importantă într-o relație ca și el.

Abia după 35 – 40 de ani devine mai înțelept, mai generos și mai profund în sentimente. Este genul de bărbat care descoperă cum să fie un soț bun abia la a doua tinerețe, când învață că este mai important să se dedice familiei, decât proiectelor lui personale.

Bărbatul Capricorn descoperă dragostea… mai târziu

În tinerețe, Capricornul face orice pentru carieră și pentru planurile sale personale. Are câte un hobby costisitor care îi acaparează tot timpul, face sport, stă la birou până la 10 seara și iese cu amicii în cluburi.

Căsnicia nu îi surâde prea devreme și nici nu se implică sentimental în relațiile pe care le are decât… mai târziu. Abia în jurul vârstei de 40 de ani începe să își dea seama că dragostea unei femei este tot ce îi lipsește ca să fie fericit.

Nici cariera, nici banii, nici amicii și meciurile nu îi țin de cald seara. El face parte dintre acele zodii de bărbați mai dificile, introvertite și greu de cucerit, dar merită să îi acorzi încrederea ta.

Sfatul lui Osho pentru fiecare zodie

Osho este unul dintre cei mai cunoscuti lideri spirituali contemporani. Invataturile sale ar trebui sa ne calauzeasca in fiecare zi, de aceea am realizat un horoscop zen, care sa va inspire intelepciune si viziune largita asupra vietii..

Berbec

Simtim supararilea fiindca suntem prea mult angrenati in noi insine. Ce inseamna cand spun ca suntem prea mult in noi insine?

Si ce se intampla cand suntem prea mult in noi? Fie esti in existenta ta, fie esti in sinea ta – nu pot merge impreuna.

Sa fii in tine insuti inseamna sa fii de-oparte, sa fii separat. Sa fii in tine insuti inseamna sa devii o insula. Sa fii in tine insuti inseamna sa trasezi o linie in jurul tau. Sa fii in tine inseamna sa fii inghetat – inseamna ca nu mai curgi.

Daca tu curgi, egoul nu poate sa mai existe. Astfel au devenit oamenii asemenea cuburilor de ghiata.

Ei nu mai au pic de caldura, de dragoste – dragostea inseamna caldura, iar lor le este frica de iubire.

Daca ii cuprinde caldura vor incepe sa se topeasca iar barierele vor dispare. In iubire, barierele dispar; in fericire de asemenea, barierele dispar, fiindca fericirea nu este raceala.

Taur

Asculta-ti inima, misca-te in ritmul inimii, oricare ar fi tremurul sau: O conditie a simplitatii complete este nu mai putin decat totul… Sa fii simplu este anevoios fiindca aceasta te costa tot ceea ce ai. Trebuie sa pierzi totul ca sa fii simplu.

De aceea oamenii au ales sa fie complecsi si au uitat cum sa mai fie simpli.

Dar doar o inima simpla pulseaza alaturi de Dumnezeu, mana in mana, in armonie adanca. Ca sa ajungi la acel punct trebuie sa iti urmezi propria inima, propriul puls, bataia inimii tale.

Gemeni

Intr-o sala de cinema, privesti ecranul de proiectii, nu privesti niciodata in spatele proiectorului. Filmul nu este insa pe ecran, este doar o proiectie de umbre si lumini. Filmul exista doar in spate, dar tu niciodata nu privesti acolo.

Mintea ta este in spatele a tot ceea ce se intampla si mintea este proiectorul.Tu te uiti mereu la celalat, fiindca celalalt este ecranul. Cand esti indragostit, acea persoana pare frumoasa, nu exista comparatie.

Cand urasti, aceeasi persoana pare cea mai urata si tu nu iti dai seama niciodata cum de, o aceeasi persoana poate fi in acelasi timp si cea mai frumoasa si cea mai urata… Si singura cale de a atinge adevarul este sa inveti cum sa te vezi, cum sa renunti la ajutorul mintii.

Ceea ce vezi nu este decat proiectia ta. Si sunt atatea lumi, cate minti, fiindca fiecare minte traieste in propria lume.

Rac

Viata se repeta la nesfarsit – daca nu devii constient se va repeta ca o roata. De aceea Budistii o numesc roata vietii si a mortii, roata timpului.

Se misca ca o roata: nasterea este urmata de moarte, moartea este urmata de nastere; iubirea este urmata de ura, ura este urmata de iubire, succesul este urmat de ratare, ratarea este urmata de succes.

Trebuie doar sa vezi! Daca ai putea doar sa observi, pentru cateva zile, vei vedea patternul care se desfasoara.

Intr-o zi, o dimineata buna, te simti atat de bine si fericit si alta zi te simti atat de mohorit. Si apoi din nou, in urmatoarea zi esti plin de viata, atat de fericit si recunoscator Divinitatii… Si asa merge la nesfarsit, dar tu nu observi aceasta reptitie.

Leu

In momentul cand devii zgarcit, te inchizi in fata fenomenului elementar al vietii: expansiune, daruire.

In momentul cand incepi sa te agati de lucruri ai ratat tinta – ai ratat. Fiindca lucrurile nu sunt o tinta, tu, cea mai adanca parte din tine esti tinta – nu o casa frumoasa, dar un sine frumos; nu multi bani, dar un sine bogat; nu multe lucruri, ci o fiinta deschisa, deschisa la un milion de lucruri!

Fecioara

Noi suntem lumea. Atunci cand mii si mii de oameni din intreaga lume danseaza si sarbatoresc, danseaza, canta, ecstatic, imbatati de divin, nu exista nicio posibilitate pentru un suicid global.

Cu o asemenea festivitate si cu asemenea fericire, cu atata sanatate fizica si echilibru mintal, cu atata naturalete si spontaneitate, cum poate sa fie razboi?…

Viata ti-a fost daruita ca sa creezi, ca sa te bucuri si sa celebrezi. Atunci cand plangi si suspini, atunci cand te simti mizerabil, esti singur. Dar cand celebrezi, intreaga existenta participa alaturi de tine. Doar celebrand atingem eternul. Doar celebrand invingem ciclul nasterii si al mortii.

Balanta

Uneori se intampla sa devii UNUL, in rare momente. Priveste marea, salbaticia sa zguduitoare – si brusc uiti ca esti separat, uiti de schizofrenia ta; esti relaxat. Sau daca asculti o muzica frumoasa, esti relaxat, te aduni.

In astfel de situatii devii unul, pacea, fericirea, bine-cuvantarea te inconjoara, rasar in tine. Te simti implinit. NU este nevoie sa astepti aceste momente – acestea pot deveni viata fireasca.

Aceste momente extraordinare pot deveni momente obisnuite. Poti trai o viata extraordinara intr-o viata obisnuita: taind lemn, aducand apa din izvor, poti sa fii in incredibila pace cu tine insuti. Curatand podeaua, gatind, poti fi in perfecta pace cu tine.

Scorpion

In aceasta existenta nu este nimeni superior sau inferior. Firul de iarba si steaua mareata sunt absolut egale… Dar omul vrea sa fie mai presus de toate, el vrea sa cucereasca natura, si de aceea trebuie sa se lupte continuu. Complexitatea deriva din aceasta lupta.

Omul inocent este acela care renunta la lupta; el nu mai este interesat de a fi superior, acela care nu mai este interesat in a performa si demonstra faptul ca este cineva special; el nu mai este interesat sa fie mai presus; el a devenit precum floarea de trandafir sau ca roua de pe floarea de lotus;

acest om a devenit parte a infinitatii; acest om a devenit unul cu oceanul si este doar un val si nu are nici o idee despre „eu”.

Sagetator

Iti porti rana. Alaturi de ego-ul tau, toata fiinta ta este o rana. Si o porti imprejur. Nimni nu este intersat in a te rani, nimeni nu vrea sa raneasca pe nimeni; toata lumea este angrenata in a-si apara propria lume. Fii constient de rana ta.

NU o ajuta sa creasca, lasa-o sa se vindece. Si se va vindeca doar atunci cand vei pasi catre originile sale.

Cu cat implici mai putin gandirea, cu atat mai mult rana se va vindeca; fara minte nu exista rana. Fii o fiinta totala si accepta lucrurile.Fa un experiment pentru 24 de ore, incearca – acceptarea totala, orice s-ar intampla.

Daca cineva te insulta accepta, nu reactiona si vezi ce se intampla. Brusc vei simti o energie care va trece prin tine, pe care nu ai mai simtit-o niciodata.

Capricorn

Ascultarea este unul dintre secretele intrarii in Templul lui Dumnezeu. Ascultarea inseamna pasivitate. Ascultarea inseamna sa te pierzi complet pe tine – doar atunci poti asculta. Cand asculti cu atentie pe cineva, te uiti pe tine.

Daca nu te poti uita pe tine, nu asculti niciodata. Daca esti prea mult constient de tine insuti, doar pretinzi ca asculti – in fapt nu asculti. Poate ca inclini din cap, poate uneori spui da si nu, dar nu asculti.

Atunci cand asculti, devii pasiv, receptiv: devii feminin. Nu il putem atinge pe Dumnezeu ca invadatori agresivi, invadatori, cuceritori. Il poti ajunge pe Dumnezeu doar cand esti receptiv in mod feminin. Ascultarea este arta pasivitatii.

Varsator

Mintea nu poate fi niciodata inteligenta – doar negandind esti inteligent. Doar fara minte poti fi original si radical.

Doar fara minte esti revolutionar – revolutia inseamna actiune.Mintea de acum iti da un fel de inconstienta. Este marginta de amintirile trecutului, de proiectiile viitorului si astfel traiesti minimal. Nu traiesti prin maximul tau.

Flacara ta ramane diminuata. Odata ce ai inceput sa renunti la ganduri, praful pe care l-ai colectat in trecut, atunci flacara apare – curata, clara, vie, tanara. Toata viata ta se transforma intr-o flacara, o flacara fara fum. Aceasta inseamna constiinta.

Pesti

Viata ta ar trebui sa ajunga la ceilalti. Pacea ta interioara, binecuvantarea ta, extazul tau nu ar trebui sa ramana in tine doar sub forma unei seminte.

Ar trebui sa se deschida precum o floare si sa isi imprastie mireasma inspre toti – nu doar catre prieteni, ci si catre straini. Aceasta este adevarata compasiune, aceasta este adevarata dragoste: sa imparti stralucirea ta, sa imparti dansul tau.