Un adolescent i-a spus pe nume, “Manu”. Cum i-a răspuns președintele Franței

Un adolescent i-a spus pe nume, “Manu”. Cum i-a răspuns președintele Franței tânărului care se afla în public, la ceremonia de la Suresnes, menită să evoce Apelul de la 18 iunie 1940 al lui de Gaulle.

Prezent la o ceremonie oficială de celebrare a 70 de ani de la faimosul discurs a lui Charles de Gaulle, președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost vizibil iritat de modul în care i s-a adresat un tânăr aflat în mulțime.

Adolescentul, îndrăzneț, l-a întâmpinat cu întrebarea ”cum merge Manu?”, dar a fost imediat pus la punct de Macron, conform AFP.

“Nu, asta nu poţi…”, i-a replicat preşedintele Franței în timp ce strângea mâna unui grup de elevi care au asistat la ceremonie de la fortul Mont-Valérien, în apropiere de Paris, unde sute de membri ai Rezistenței Franceze au fost executați în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

“Ești aici, la o ceremonie oficială, și te comporţi cum trebuie. Poţi face pe prostul, dar azi se cântă Marseilleza și Cântecul Partizanilor (cântecul Rezistenței Franceze), așa că îmi spui domnule preşedinte al Republicii sau domnule. De acord?”, i-a spus șeful statului tânărului.

După ce adolescentul s-a scuzat rușinat, Emmanuel Macron a continuat: “E bine. În ziua în care vrei să faci revoluţie, înveţi mai întâi să obţii o diplomă şi să te hrăneşti singur, de acord? Și apoi le poți da lecţii altora”.

Momentul a fost filmat și distribuit apoi pe social media.