Maine e marti. Cu ce ceasuri vin astrele pentru fiecare zodie: Horoscop 29 ianuarie 2019

Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marţi, 29 ianuarie 2019.

Zodia Berbec

Evită deplasările, nu accepta propunerea prietenilor de a pleca împreună în vacanță, vor fi predispoziții ca mașina să se defecteze sau să pierzi timp și bani din pricina unui posibil accident.

În partea a doua a zilei e posibil să faci cunoștință cu o persoană nouă. zodiacool.ro îți recomandă prudență sporită și evitarea riscurilor.

Zodia Taur

Energia pe care o investeşti cu entuziasm în proiectul în desfăşurare va da rezultate excelente, deci merită să continui în acelaşi ritm, pentru că nu mai e mult până la rezultate.

Ai convingerea că totul va ieşi excelent datorită acestei implicări totale, şi dacă mai ai şi norocul de a găsi tovarăşii potriviţi, la fel de implicaţi, de motivaţi şi de dornici de succes, finalul nu e departe!

Nu te opri din elan, e direcţia cea bună, ca atare merită să investeşti tot ce ai mai bun în tine, căci ambiţia de acum va genera dorinţa de a trece la un nivel superior, poate şi mai atractiv decât cel actual. Insistă, totul evoluează perfect spre ţelul tău cel mare!

Zodia Gemeni

Sentimentul de nesiguranță este firesc în anumite situații, însă nu trebuie perpetuat, prin urmare, ar fi cazul să renunți la îndoieli și să abordezi noile situații cu mai multă înțelepciune.

Cere sfatul șefilor, colegilor în ceea ce privește cariera și suportul partenerului de viață în ceea ce privește relația de cuplu, cu ajutorul lor poți clarifica unele probleme mai vechi.

Zodia Rac

Pe plan profesional, astăzi îți sunt de folos insistența și perseverența în afaceri, în negocieri. O revedere cu un amic mai vechi îți lasă un gust amar, se dovedește că acesta nu mai este persoana care odată îți era alături, acum se pare că invidia a luat locul respectului, prieteniei.

Zodia Leu

Ai parte şi de veselie şi de supărare în acelaşi loc, de parcă s-ar fi adunat în preajma ta şi o serie de amici puşi pe distracţie, dar şi unii cu tot felul de probleme care simt nevoia să discute cu tine.

Poate e norocul lor că eşti tu de faţă, pentru că ai un tonus pozitiv şi vei reuşi să ridici moralul celor posomorâţi, fără să te molipseşti de tristeţea de pe chipul lor, reuşind să te integrezi perfect în grupul cel vesel.

Poate ai un dar aparte de a readuce zâmbetul pe chipul celor pesimişti şi a ţine, totodată, companie cu entuziasm şi veselie, celor care au ceva excelent de sărbătorit.

Eşti la mijloc între cele două tabere, reuşind să rămâi optimist şi entuziast, indiferent de discuţiile care se leagă.

Zodia Fecioară

Astăzi vei trta cu superficialitate situațiile care ți se par neimportante și nu vei fi atent la detalii. Nu profita de pe urma prieteniilor, pentru a nu deveni la rândul tău ținta unor manipulări pe viitor. Dacă ai de făcut o deplasare alături de un membru al familiei, amână călătoria pe altă zi.

Zodia Balanță

Ai putea atinge un nivel satisfăcător în ceea ce privește situația financiară, însă nu te lăsa pe o ureche, acum ești în formă și poți progresa mai mult decât crezi că poți.

Și pe partea relațională ți se deschid noi orizonturi, mai ales dacă în ultima vreme ai avut probleme sau ai trecut printr-o despărțire.

Zodia Scorpion

Negocierile pot deveni o plăcere în această zi în care astrele te susțin. Apar șanse mari de a fi contactat de anumite firme pentru a deveni purtătorul lor de cuvânt, însă vei accepta propunerile numai dacă vei fi lăsat să rezolvi problemele în stilul tău propriu.

Zodia Săgetător

Șansele de a semna un contract cu o persoană importantă din altă localitate și de a demara împreună o activitate profitabilă sunt mari.

Acest demers îți poate schimba viața în bine la capitolul financiar. Pe partea afectivă simți că ai nevoie de apreciere, încurajare, sinceritate, iubire, comunicare din partea partenerului de viață.

Zodia Capricorn

Tu ai rezolvare la orice problemă, pentru că analizezi lucrurile lucid şi cu seriozitate. Ba chiar ai putea avea sfaturi practice şi pentru alţii care-şi bat capul cu tot felul de întrebări, deci oferă-te să le fii alături la nevoie.

Mai greu e cu cei orgolioşi care nu ţi-ar recunoaşte pentru nimic în lume că nu ştiu cum să iasă din impas şi ar fi în stare să-ţi refuze sprijinul care le-ar fi de ajutor.

Nu încerca să ajuţi pe cineva cu forţa, ci doar dacă îşi va călca pe mândrie să te solicite! Un ajutor e benefic doar atunci când cel care-l primeşte chiar are nevoie de el!

Zodia Vărsător

Astăzi ai puterea de a-ți asuma sarcini suplimentare la locul de muncă, iar pe de altă parte vei începe să te apreciezi mai mult, să ceri mai mulți bani de la cei cu care colaborezi. Ești în toane bune și cei din jur sunt surprinși de grija pe care le-o porți, te comporți ca o persoană nobilă.

Zodia Pești

Pleci la drum plin de elan, dornic să rezolvi dintr-un foc toate sarcinile pe care le ai în plan. Îţi place să fii toată ziua pe drumuri, pentru că toate dorinţele tale sunt astfel împlinite:

dorinţa de socializare, dorinţa de a vedea lucruri noi, dorinţa de a face noi cunoştinţe, iar la întoarcere vei putea spune foarte mulţumit că ţi-ai îndeplinit cu succes misiunea.

Nu ţi se pare obositor când mai schimbi şi tu un pic decorul şi preocupările, ca atare ar fi bine să găseşti o cale de a evada din mediul tău obişnuit, măcar pentru o oră.