Îţi merge greu? Citeşte Rugaciunea catre Sf. Mina

Sf Mina este protectorul și grabnic ajutătorul celor păgubiți și nedreptăţiţi în procese, al celor ce au pierdut sau li s-a furat ceva de către hoți sau au fost înşelaţi, la el rugându-se cu ardoare și credință cei care doresc ca lucrurile care le-au fost furate să li se întoarcă.

La Sf Mare Mucenic Mina mai pleacă genunchiul, pentru mijlocire în fața lui Dumnezeu, și cei care își caută un loc de muncă, oamenii care nu reușesc să se căsătorească și cei care speră să își îmblânzească dușmanii.

Totodată, persoanele disperate și deznădăjduite caută ajutor la Sfântul Mina, iar în urma rugilor lor fierbinți capătă putere și încredere în forțele proprii.

Rugăciune folositoare și grabnic ajutătoare către Sfântul Mina

‘Preasfinte și întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primește această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor cu lacrimi fierbinți ma rog ție.

Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea, vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu! Mă rog ție, Sfinte Mina, grăbește-te a mă ajuta cu neincetatele și sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea.

Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit?

Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine sa alerg la ajutorul tau, să cred ca la orice facere de bine esti gata ajutător și grabnic folositor.

Și eu acum, fiind la greu si în pagubă, alerg către tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubașul și scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.

Roagă-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.’