De ce e bine să plantați porumb pe patul de castraveți și alte câteva sfaturi bune din partea grădinarilor!

691

Am adunat cateva sfaturi importante de la gradinari iscusiti, speram ca va vor fi de folos:

1.Busuiocul, plantat lângă roșii, le îmbunătățește gustul.

2.Inflorescențele de nemțișor (Delphinium) vor fi mai mari dacă, primăvara, veți lăsa câte 3-5 lăstari pe fiecare tufă, iar ceilalți îi veți rupe de la bază.

3.Primăvara devreme, când semănați usturoiul de primăvară, e nevoie să separați cățeii chiar înainte de plantare, altfel ar putea să își piardă germinația.

4.Atunci când cultivați ceapa pentru frunze, trebuie să tăiați vârfurile bulbilor și cozile vor începe să crească mai repede.

5.Ca să scăpați de musca cepei de pe plantațiile de ceapă e nevoie să sărați patul, în timpul săpăturilor de primăvară, iar vara mai presărați o dată solul cu sare. Mai există o metodă: sădiți ceapa împreună cu morcov – un rând de ceapă, unul de morcov. Aceste plante se protejează reciproc de dăunători.

6.Dacă plantați porumb pe paturile de castraveți, randamentul castraveților va crește și aceștia vor rodi mai mult timp.

7.Pentru ca grădina de primăvară să nu se teamă de înghețuri, udați, de cu seară, foarte bine paturile cu apă.

8.În cazul în care, terenul pentru plantarea cartofilor a fost foarte bine fertilizat din toamnă cu gunoi de grajd, puteți sădi cartofi mai mari. Iar dacă s-a adăugat puțin bălegar, ar fi bine să folosiți cartofi de mărimi mai mici, însă să-i sădiți mai des în rânduri.

9.Pomii de măr și vișin trebuie sădiți mai departe unul de celălalt: rădăcinile lor se acționează negativ.

10.Dacă plantați sub meri vetrice sau pelin, acestea vor proteja pomii de vierme. Socul, de asemenea, apără grădina de dăunători.

11.Pentru ca fructele să nu fie afectate de gândacul zmeurului, pudrați arbuștii, în luna mai, până începe perioada de înflorire, cu amestec de pulbere de tutun și cenușă (1:1). Procedura se efectuează pe frunze umede, astfel încât amestecul să se lipească de ele.

12.Mana agrișului apare la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie. Anume în această perioadă, până ca tufele se fie afectate, stropiți-le cu soluție de cenușă. Adăugați 1 kg de cenușă cernută în 10l de apă caldă, lăsați amestecul la infuzat pentru 7 zile, apoi transferați-l (fără sediment) într-o căldare curată, adăugând puțin săpun de rufe. Stropiți tufele de 3 ori, peste 1 zi.

13.Pentru ca plantele tinere de ridiche să nu fie invadate de musculița neagră, înainte de plantare înmuiați semințele, timp de 5-6 ore, în soluție concentrată de sare de bucătărie.

14.Semănați ridichea cât mai devreme, imediat ce s-a topit zăpada. Ea nu se teme de înghețuri și va reuși să devină puternică înainte ca puricele negru să-și înceapă activitatea. Dacă ați întârziat cu plantarea timpurie, atunci amânați semănarea până la începutul lunii iunie. Până atunci, puricele negru se va liniști, iar ridichea va reuși să se coacă până în toamnă.

15.Dacă afidele au atacat castraveții, infuzați un pahar de cenușă cu apă clocotită, lăsați amestecul pentru câteva ore, apoi îl diluați cu 5l de apă și stropiți culturile.

16.Infuzia de crăițe este un produs minunat împotriva afidelor. Tăiați plantele în perioada de înflorire și uscați-le în umbră. Turnați 1 căldare de apă peste ½ căldare de crăițe uscate, lăsați la infuzat pentru 2 zile, apoi stropiți plantele afectate, adăugând săpun răzuit.

17.Plantele cu rădăcini mici și frunze mari au nevoie de cea mai multă cantitate de apă: ridichea roșie, salata, castraveții, varza, dovleceii.

18.Decoctul și infuzia de tulpini și rădăcini de nemțișor pot distruge afidele, omizile și gândacii mâncători de frunze. Amestecați plante cu apă în proporții de 1:10, infuzați timp de 2 zile, apoi stropiți plantele deteriorate.

19.Fluturele de varză nu suportă mirosul de calendulă și de frunze verzi de tomate. Insecta nu atinge paturile dacă aceste plante cresc printre plantațiile de varză.

20.Păpădia este un alt remediu împotriva afidelor. Luați 400 gr de frunze de păpădie, adăugați 1 găleată de apă caldă, lăsați la infuzat pentru 1 zi, adăugați săpun ras de rufe și puteți stropi plantele.

21.Pentru ca păsările să nu ciupească mazărea semănată, înmuiați-o prealabil în infuzie de usturoi.

22.Iată un mod de a scăpa varza de invazia omizilor. Adunați cantități egale de ace de pin și de molid, le treceți prin mașina de tocat carne, apoi le presărați pe frunzele inferioare ale varzei și pe solul din jurul culturilor.

23.Ca să scăpați de brusturi, tăiați-le tulpinile la nivelul solului și presărați tăieturile cu puțină sare de bucătărie.

24.Nu udați cartofii înainte de înflorire, chiar dacă vara este uscată: toate puterile plantei vor fi orientate spre frunze. Iar după înflorire, va fi perioada perfectă pentru irigare: tuberculii vor începe să crească mai repede.

25.Infuzia de urzici proaspete este un îngrășământ excelent, cu nimic mai rău decât gunoiul de grajd. Umpleți cu apă ½ de găleată de urzici tăiate bucăți și lăsați la infuzat pentru 1 săptămână. Apoi diluați soluția cu apă (1:10) și udați paturile.

26.Florile de brumărele vor avea o culoare mai intensă dacă veți fertiliza pământul cu cenușă. Desigur, solul trebuie să fie afânat, umed și să conțină o cantitate moderată de gunoi de grajd.

27.Acolo unde crește mălinul, nu există muște. Iar dacă aduceți în casă o crenguță de soc, puteți alunga chiar și gândacii de bucătărie – ei nu suportă mirosul acestei plante.