Actorul care a luat numele oraşului său natal a fost unul dintre geniile comediei româneşti, deşi nu absolvise o şcoală de actorie.
Dispărut în urmă cu 23 de ani, Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost iubit de public pentru rolurile din peliculele „Păcală” (1974), „Ciocolata cu alune” (în 1978), „Elixirul tinereţii” (în 1978), „Nea Mărin miliardar” (1979),
“Secretul lui Bachus” (1979). Dincolo de moştenirea lui în teatru şi film, marele actor a lăsat în urmă şi un fiu, pe Florin Mihăilescu-Brăila, din căsnicia cu actriţa Georgeta Rahtopol.
Extrem de sinceră, soţia marelui actor îşi amintea despre Mihăilescu-Brăila în volumul dedicate lui, “O carte atipică despre un actor atipic”, scris de actriţa Rodica Mandache: “”Aveam 8 cereri în căsătorie şi l-am ales pe el.
Când m-a cerut în căsătorie mi-a spus: să nu cumva să ai zestre. Asta mi-a stârnit interesul. Eram o mireasă fără zestre, deşi aparenţele erau altele.
Mama mea era croitoreasă, îmi făcea rochii apretate şi cochete. Au urmat 46 de ani de căsnicie. Avea respect pentru familie. Era copil din flori şi vroia să avem 11 copii.
Nu s-a arătat în faţa mea. Avea în Piaţa Amzei o casă unde se ducea şi dormea pe acolo…”
Din această căsnicie a venit pe lume Florin – urmaşul actorului, care are 64 de ani şi mulţi ani de muncă în Televiziunea Română.
Dincolo de pasiunea pentru munca sa (printre altele, realizează material pentru Teleencicclopedia), Florin Mihăilescu-Brăila este preşedintele de onoare al juriului la Concursul Naţional de Interpretare pentru elevi de la Brăila.
„Nu era deloc un tip comod. Era cu toane. Dar acum, că vremea a trecut, pot spune că toţi avem aşa ceva. Când era supărat era bine să nu insişti, să-l laşi în pace să-i treacă.
Când căutai ceva şi nu găseai şi te vedea că nu reuşeşti să găseşti, venea şi spunea: «Bă, poate n-ai avut!»
Într-o zi, n-am de lucru, când îşi căuta el ochelarii, teribil de grăbit pentru că întârzia la spectacol, şi repeta întruna: «Unde i-am pus?
Unde i-am pus?» şi spun: «Dar poate n-ai avut». O dată s-a întors spre mine: «Vezi că te bag undeva!». Atunci mi-am dat seama că este o chestie unilaterală.
Merge de la el spre mine; invers este mai bine să nu”, a povestit el, în urmă cu 6 ani, pentru Taifasuri despre tatăl său.
Faima tatălui său l-a ajutat să aibă o copilărie lipsită de griji: „Nu mi-a lipsit niciodată nimic. Am avut de toate, chiar atunci când nu se găsea nimic.
De exemplu, am locuit într-un apartament dintr-o vilă veche. Tata se mai ducea prin Piaţa Matache, era prieten şi cu directorul pieţei, şi cu fratele său, maior pe la Buzău.
A venit cu nişte peşti din piaţă, înveliţi în ziare, în mâini. Când a ajuns în faţa uşii şi-a dat seama că nu are nici cum să sune, nici cum să scoată cheile din buzunar. Aşa că a sunat cu nasul”.
„În privinţa teatrului era foarte drastic. O singură dată în toată cariera i s-a întâmplat să uite că are spectacol. L-au sunat de la teatru de au înnebunit, eu nu ştiam unde e… Norocul a fost că avea un rol mai mic.
Dacă era un rol principal, o încurca. Regula era că, dacă se anula un spectacol din cauza unui actor, indiferent din ce motiv, acelui actor i se imputa sala plină”, şi-a mai amintit Florin.