Claudia Cardinale a împlinit 81 de ani. Cum arată acum actrița

Claudia Cardinale este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din istoria cinematografiei, aceasta hotărând sa îmbătrânească natural, fără să încerce să sfideze timpul cu intervenții estetice.

”Urăsc toate aceste lucruri”, a spus ea într-un interviu recent.

Aceasta a scris în autobiografia sa din 2005: ”La 20 de ani, am devenit protagonista unui basm, simbolul unei țări a cărei limbă abia o vorbeam”.

Venita pe lume în La Goulette, aproape de Tunisia, pe 15 aprilie 1938, din părinți sicilieni, Cardinale, care știa să vorbească doar limba franceză, arabă și dialectul sicilian, a fost adoptata de cinematograful italian, fermecat de frumusețea ei.

Vocea sa a trebuit să fie dublată în limba italiană, cel puțin pâna când a jucat în filmul de Oscar al lui Fellini “8 1/2”, în care regizorul a insistat ca aceasta să vorbeasca în limba lui Dante.

Dorită de mulți bărbați, actrița de mărturisit că ”singura iubire” a ei a fost Pasquale Squitieri, care este tatăl fiicei sale, Claudia, și alături de care a lucrat la o serie de filme.

”Am hotărât că va fi al meu”, a spus ea. ”El avea mereu o mulțime de femei în jurul lui dar, într-o zi, am hotărât că el este singurul bărbat pentru mine și, după aceea, el a renunțat la toate în favoarea mea”.

În cariera sa de zeci de ani, actrița a jucat în 175 de filme, fiind recompensată atât la Festvalul de la Veneția cât și de cel de la Berlin. Acum, Claudia Cardinale s-a retras la Paris pentru o ”viață mai liniștită”.