Cel mai bun sfat pentru fiecare zodie

Cu toţii primim sfaturi. Unele ne ajută în luarea deciziilor, altele nu ne sunt de folos nici măcar în situaţiile limită, dar cert este că ajungem să le cunoaştem întru totul.

Există şi o serie de sfaturi esenţiale potrivite pentru fiecare zodie în parte. Află care sunt acestea!

BERBEC

Îți place să dai ordine și să conduci doar tu. Învață să te relaxezi și să plutești după flux, pentru că nu totul în viață poate fi controlat. Nu te agăța de trecut, el nu mai poate fi schimbat. Mai bine acceptă ceea ce este, eliberează ceea ce a fost și speră la ceea ce va fi.

TAUR

Principala ta problemă este lenea. Îţi place să te justifici spunând că nu ai inspirație sau motivație. Poți fi foarte muncitor când în sfârșit te vei pune pe treabă. Dar ai nevoie de un impuls. Deci, ține minte un lucru: nici un lucru cu adevărat important nu vine uşor.

GEMENI

Eşti sociabil și vrei să găsești asemănări și teme comune cu alții. Dar, uneori, dorința de a-i mulțumi pe toți – face să ai două fețe în ochii oamenilor. Ţine minte: dacă este greșit – nu fă acest lucru, dacă nu este adevărat – nu spune aceasta.

RAC

Îţi înțelegi bine sentimentele, dar de multe ori acționezi irațional și impulsiv. Ar fi bine să-ţi asculți intuiția din când în când, nu lăsa frica și anxietatea să-ţi perturbeze viaţa. Nu permite emoțiilor să prevaleze asupra rațiunii.

LEU

Ești egocentric. Uneori eşti atât de concentrat pe tine însuți, încât nu ții cont de sentimentele altora. Da, ai grijă de familia și prietenii tăi, dar uneori eşti prea superficial și nu observi lucrurile evidente. Încearcă să arăți atenție și interes sincer pentru oameni. Ţine minte: lumea nu se învârte doar în jurul tău!

FECIOARA

Eşti talentat și, indiferent dacă o recunoști sau nu, ești un perfecționist. Însă în viață nimeni şi nimic nu este perfect, de aceea dorința eternă pentru ideal face din tine un critic veșnic nemulțumit. Învață să te bucuri de ceea ce ai.

BALANȚA

A lua decizii nu este punctul tău forte. Ești atras de multe lucruri diferite. Ai tendința să cântărești prea mult, să eziți și să fii indecis. Urmează-ţi apelul inimii, dar ascultă-ţi mintea.

SCORPION

Oamenii cred că ești o persoană prea dură și răzbunătoare. Acest lucru influențează negativ relațiile tale cu ceilalți.

Furia nu înfrumusețează pe nimeni, iar intransigența te poate costa succesul. Ce zici dacă vei schimba radical tactica jocului: doboară dușmanii cu zâmbetul şi omoară-i cu bunătatea ta.

SĂGETĂTOR

Poți sta departe și poţi respinge oamenii. Întotdeauna e mai ușor să pari o persoană rece care ştie tot.

E bine că în adâncul sufletului înțelegi ce oameni poți lăsa să intre în lumea ta şi că ai foarte multe de învățat. De aceea repetă-ţi din când în când: nimeni nu știe toate răspunsurile. Ascultă opiniile altora.

CAPRICORN

Îţi faci prea multe griji. Ce pot să-ţi spun? Trebuie să înțelegi: nimic nu se va schimba dacă îţi faci griji.

VĂRSĂTOR

Ești încăpățânat și iubești să te lauzi cu intelectul tău. Te consideri mai bun şi mai deștept decât alţii. Și dacă cineva nu recunoaște acest lucru, atunci nu este suficient de inteligent pentru a-ți aprecia geniul.

Nu fi arogant. Dacă opinia cuiva nu coincide cu a ta, nu înseamnă că cineva dintre voi nu are dreptate. Fii mai simplu, deschide-ți inima pentru alți oameni.

PEȘTI

Pui totul la inimă. Chiar și glumele bune ale prietenilor îţi pot strica dispoziția. Îți place să-ți creezi probleme, chiar și atunci când ele nu există. Este inutil. Ţine minte: uneori trebuie pur şi simplu să renunți la probleme.