Femeia care a stat trei ani să coasă tot Luceafărul pe o pânză uriaşă: „Mă trezeam noaptea şi continuam să cos“

O femeie în vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanţă demnă de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reuşit ca într-o perioadă de trei ani, între 2014 – 2016, să coasă pe o pânză de cânepă poezia Luceafărul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost ”scrise” cu aţă roşie.

Femeia a mai scris, pe aceeaşi pânză, versurile din Hora Unirii, Balada Mioriţa, proverbe, rugăciuni şi zicători. De asemenea, a realizat şi ilustraţii care reprezintă Coloana Infinitului şi Cuminţenia Pământului ale mareluui sculptor Constantin Brâncuşi, precum şi Vioara lui George Enescu.

Maria Todor spune că a realizat toate acestea din dragoste pentru Mihai Eminescu şi ceilalţi mari scriitori sau artişti ai României şi că intenţionează să realizeze un mic muzeu într-o camera a locuinţei sale din Cugir.

Calcul matematic pentru fiecare strofă, rând şi literă

”Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul.

Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu ştiu a câta oară poezia Luceafărul. Atunci m-am hotărât să scriu cu acul şi cu aţa din arnica (fir de bumbac răsucit şi colorat – n.a ) de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei.

Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci şi am hotărât să folosesc câţiva metri din acest material.

Nu a fost deloc uşor pentru că a trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Mi-a luat aproape trei ani ca să termin tot ce am avut de scris”, spune Maria Todor.

Femeia s-a născut în satul Ponor din Munţii Apuseni în 19 august 1946. În satul natal a urmat primii ani de şcoală şi a învăţat de la părinţi şi bunici să ţeasă la război, să croşeteze şi să coasă, dar şi multe alte treburi din gospodăriile ţărăneşti.

În căutarea unui loc de muncă, s-a mutat în anul 1973 la Cugir unde a lucrat timp de 25 de ani la uzina Mecanică. După ce a ieşit la pensie şi-a reluat obiceiurile tradiţionale din tinereţe, respectiv ţesutul la război şi croşetatul.

Are şi un costum popular confecţionat de ea în anul 1964, pe care îl îmbracă în zilele de sărbătoare şi atunci când merge la biserică.

A memorat Luceafărul în timp ce cosea versurile

Despre performanţa de a scrie Luceafărul pe pânza de cânepă de şapte metri, Maria Todor susţine că a ajutat-o şi să înveţe întreaga poezie. ”Singură am decis să fac acest lucru şi nu am avut linişte până nu l-am terminat. Mă trezeam noaptea din somn şi continuam să cos.

De multe ori nu puteam dormi din această cauză pentru că vroiam să termin cât mai repede. Mai coseam şi în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodăreşti.

Exista ceva care mă determina să mă apuc din nou de cusut şi să fac ceva unic, despre care nu am mai auzit. În timp ce coseam cuvintele şi versurile, am reuşit să şi memorez întreaga poezie”, afirmă femeia din Cugir, citată de ziarulunirea.ro.

Spaţiul rămas gol pe pânză a fost chiar mai greu de acoperit decât poezia lui Eminescu. ”M-am gândit să-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creaţia românească.

Aşa că am ales o serie de cugetări, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentând opere ale unor artişti. Dacă în ceea ce priveşte Luceafărul, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai uşor, mult mai greu a fost la celelalte lucrări cusute cu litere de mână, unde atenţia şi efortul au fost cu mult mai mari”, spune Maria Todor.

Aceasta vrea să lase moştenire realizările sale unei nepoate cu talent la desen şi pictură.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate avertizează: “nu aruncați cardurile de sănătate expirate”

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate avertizează persoanele cărora le expiră cardul să nu îl arunce!

Atenționarea vine după ce tot mai multe persoane s-au prezentat la ghișee să primească alt card de sănătate, pentru că actualul card a expirat. CNAS a anunțat că valabilitatea cardurilor de sănătate a fost prelungită, chiar dacă ele au expirat.

„În urma întrebărilor primite din partea asiguraților, CNAS reamintește că valabilitatea cardurilor naționale de sănătate a fost prelungită de la 5 la 7 ani.

Acest lucru înseamnă că asigurații pot folosi la toți furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate cardurile de sănătate încă doi ani după data înscrisă pe suprafața documentului, iar furnizorilor respectivi le vor fi decontate serviciile astfel prestate către asigurați.”, se arată în comunicatul CNAS.

Atenție, nu aruncați cardurile de sănătate expirate! Acestea își prelungesc valabilitatea automat cu încă 2 ani!

Cardurile expirate nu trebuie aruncate! Acestea sunt valabile încă 2 ani de la data expirării. CNAS a făcut un apel la asigurați să nu arunce cardurile expirate și nici să ceară altele noi.

Valabilitatea cardurilor expirate s-a prelungit sau se va prelungi, după caz, automat în sistem pentru fiecare asigurat. Atenționarea CNAS vine după ce oamenii s-au prezentat la ghișeele instituției și au cerut eliberarea altui card, pentru că cel deținut a expirat.

Așa că dacă aveți cardul expirat sau urmează să expire în scurt timp nu vă îngrijorați. Acestea își prelungesc automat valabilitatea cu 2 ani.

„De exemplu, toate cardurile care au înscrisă data de expirare 31.01.2019 vor fi valabile până la 31.01.2021. Aceasta înseamnă că deținătorul de card nu are nevoie de adeverință sau de alte modalități de a dovedi calitatea de asigurat al sistemului asigurărilor sociale de sănătate.”, se arată în comunicatul dat de instituție.

CNAS a făcut și o precizare importantă. În cazul în care nu mai aveţi cardul vechi, fie că l-ați aruncat, pierdut sau deteriorat, trebuie să solicitaţi o adeverinţă valabilă 60 de zile, timp în care se va emite un nou card.

Horoscop Neti Sandu 15 Ianuarie 2019. Schimbări la serviciu și avansare în carieră pentru unele zodii

O să primim aprobări, o să avem acces şi la acele lucruri care ne-au fost interzise, o să mai facem un pas în cariera şi o s-avem o altă deschidere. Vibraţia zilei este 6 şi or să ni se mai ia nişte greutăţi de pe umeri.

Ce se întâmplă în fiecare zodie:

BERBEC: E posibil să luaţi o sumă mai mare de bani, poate e un credit bancar şi o să puteţi da avansul pentru o casă, o maşină.

Se poate să primiţi un fel de răsplată a muncii de pân-acum şi să fie un bun stimulent pentru ce v-aţi propus de-aici încolo, pentru că vi se părea că sunteţi invizibili.

TAUR: O să vă puneţi de acord cu familia, cu rudele în privinţa locuinţei, a unei plecări în străinătate şi stabiliţi când, şi cu ce bani.

E posibil să-ncepeti nişte negocieri care să nu se-ncheie cu una, cu două şi cu cât trece timpul să vă convingeţi de seriozitatea angajatorului, a coechipierilor de afaceri.

GEMENI: Poate va trebui să faceţi nişte investigaţii medicale, să urmaţi un tratament şi să reveniţi, eventual, ca să vă asiguraţi că v-aţi vindecat.

Se poate să luaţi nişte sume de bani pe care trebuia să-i încasaţi de anul trecut şi să achitaţi facturi, taxe, impozite, să vă eliberaţi de povara plăţilor mari, de la începutul anului.

RAC: O să puteţi spune toate lucrurile pe care n-aţi avut curaj să le rostiţi şi acum o să vă puteţi elibera de povara unor adevăruri.

O să interacţionaţi cu multă lume şi poate v-alegeţi cu oferta de lucru, cu diverse colaborări în particular şi să intraţi într-o altă lume, să aveţi şi voi un cuvânt de spus acolo.

LEU: Poate faceţi nişte modificări în locuinţă şi o să cheltuiţi din banii puşi de-o parte ca să nu rămâneţi restanţieri la niciun capitol.

Se poate să fie mai mult de lucru la serviciu şi să rămâneţi, probabil şi peste program, dar să luaţi şi bani care să acopere munca pe care o veţi presta.

FECIOARĂ: Relaţia de cuplu poate avansa, galopant, spre o căsătorie, poate şi pentru că vă doriţi foarte mult copii.

Sunt lucruri pe care vi le doreaţi de multă vreme, poate simţeaţi nevoia să fiţi mai creativi, să vă puneţi în valoare un talent, să luaţi nişte cursuri ca să vă puteţi exprima într-un anume fel.

BALANŢĂ: Poate v-aţi decis să vă schimbaţi maşina sau măcar s-o duceţi la reparat, s-o echipaţi de iarnă ca să n-aveţi probleme la drum.

Încep să se vadă eforturile pe care le-aţi depus acasă, investiţiile, mâna de lucru, finisajele şi o să vă puteţi muta, sau poate vindeţi o casă ori vă mutaţi cu chirie.

SCORPION: Se poate să puneţi la cale un eveniment la care or să pună umărul şi rudele apropiate, o fi căsătorie, botez.

E o perioadă favorabilă studiului, să daţi examene, să semnaţi acte, să vă deplasaţi, să luaţi lecţii de şoferie şi să ieşiţi mai des la socializare cu colegii, prietenii, cu rudele apropiate.

SĂGETĂTOR: Poate veţi lucra în colaborare şi o să câştigaţi mai mulţi bani, şi pe o perioadă mai lungă de timp.

O să faceţi un bilanţ financiar ca să vedeţi dacă vă permiteţi o excursie în străinătate, poate vreţi să vă duceţi şi voi la studii, sau să locuiţi acolo, dacă vă căsătoriţi.

CAPRICORN: Poate vă pregătiţi de viaţă de familie şi o să urmeze o cerere în căsătorie, ajungeţi la ofiţerul stării civile, cât de curând.

O definitivare, vi se aprobă, în sfârşit, o cerere sau poate mai multe care-aşteaptă de anul trecut în biroul autorităţilor şi o să vă bucuraţi de uşile care vi se deschid.

VĂRSĂTOR: Poate o să daţi un examen, se fac nişte evaluări şi o să treceţi pe alt post, să faceţi progrese în carieră, pentru că a fost o acumulare, în timp, aşa.

Or să aibă loc nişte schimbări la serviciu şi poate au gânduri serioase cu voi, cei din conducere, să vă pună într-o nouă postură, chiar de şefi, pe unii dintre voi. Ar trebui să fie ceva bun.

PEŞTI: O să puteţi face cunoştinţă, în cercul de prieteni, cu cineva cu care să rezonaţi din mai multe puncte de vedere şi o să iasă o relaţie.

E posibil să vă trimită şefii într-o deplasare, să luaţi legătura cu acei colaboratori externi, să vă documentaţi şi să faceţi ca lucrurile să meargă şi mai bine, pe cât posibil.

Cele mai norocoase zodii ale anului 2019

Daca anul 2018 a fost un an cu de toate pentru majoritatea dintre noi, anul 2019 va fi unul de-a dreptul minunat. Astrele trimit semne pozitive pentru toate semnele si dupa o perioada haotica si dificila, putem vorbi in cele din urma despre o imbunatatire reala.

Exista cateva semne zodiacale care vor avea mai mult noroc decat celelalte in 2019, in special urmatoarele trei:

Leu

Cu sau fara noroc, Leu este si va fi intotdeauna unul dintre cecle mai importante semne ale zodiacului. Un Leu se afla in lumina reflectoarelor indiferent de locul in care se afla si fara a depune prea mult efort sau a face ceva special.

Daca te-ai nascut in zodia Leu, inseamna ca ai o personalitate magnetica si un caracter puternic. Este foarte usor sa te faci placuta, dar este la fel de usor sa ajungi sa fii de nesuportat (mai ales in fata oamenilor care nu pot suporta flerul tau incontestabil).

Chiar daca vei face cateva greseli cruciale in anul 2019, nu vei renunta, ci vei merge mai departe, vei lupta cu obstacolele, vei urca munti si vei persevera in tot ce iti propui.

In prima perioada a anului te vei bucura de o serie de oportunitati frumoase pentru caariera ta. Exista dragoste in aer si vei avea un an foarte linistit in ceea ce priveste viata sentimentala.

Sagetator

Sagetatorul este unul dintre cele mai aventuroase semne ale zodiacului. Este un semn cu un mod de gandire liber, profund si foarte imaginatinativ. Se pare ca Sagetatorul nu are limite cand vine vorba de ceea ce isi doreste sau ceea ce vrea sa obtina in viata.

Anul 2019 va fi unul cu multe surprize pentru tine nu doar in cariera, unde ai ocazia sa faci o schimbare radicala ce iti va aduce beneficii imediate, ci si in ceea ce priveste viata sentimentala; in cazul in care esti singura, in curand astrele iti vor scoate in cale sufletul pereche.

Fecioara

Pentru Fecioara anul 2018 a fost unul cu de toate, insa anul 2019 va fi unul cu adevarat extraordinar – si aici ne referim la toate aspectele si planurile vietii.

2019 va fi unul dintre cei mai buni ani pentru Fecioara pentru ca va aduce liniste sufleteasca, bunastare emotionala si multe momente frumoase petrecute alaturi de cei dragi; ai ocazia sa consolidezi relatiile cu cei apropiati, insa sa si incepi noi relatii cu oameni pe care ii admiri si cu care te poti conecta la un nivel profund.

In cazul in care esti singura, in acest an ai ocazia sa intalnesti o persoana cu adevarat speciala.

Povestea care demonstreaza ca trebuie sa reactionam la orice semn.. Poate fi un semn de la Dumnezeu

Trăia odată un om. El avea trei vise: să aibă un loc de muncă bine plătit, să se căsătorească cu o femeie frumoasă şi să devină celebru în lume.

Într-o iarnă geroasă, omul mergea în grabă pentru un interviu la o anumită companie. Dintr-o dată, chiar în faţa lui, a căzut un om în vârstă.

Omul s-a uitat la cel căzut, în capul său a apărut ideea că cel mai probabil este beat şi a mers mai departe. Acest lucru l-a ajutat să nu întârzie la întâlnirea programată. Dar interviul nu a avut loc cu succes: omul nu l-a trecut.

Într-o seară omul se plimba pe străzile oraşului. Observând o trupă de artişti pe stradă, s-a oprit să se bucure de spectacol. Spectatori erau puţini, dar piesa a fost distractivă şi interesantă. După ce s-a terminat au izbucnit aplauze, iar oamenii au început să se depărteze.

Omul a dat să plece şi el, dar cineva l-a atins timid pe umăr. Era eroina principală a jocului, o bătrânică-clovn. Ea l-a întrebat dacă i-a plăcut spectacolul şi dacă a fost mulţumit. Dar omul nu a vrut să poarte o conversaţie, s-a întors cu dezgust şi a plecat acasă.

Într-o noapte ploioasă, omul se grăbea acasă de la ziua de naştere a unui prieten. Era foarte obosit, iar în mintea lui domina gândul unei băi parfumate şi a un pat cald şi confortabil. Dintr-o dată a auzit suspinul înăbuşit al cuiva.

Era o femeie care plângea. Stătea pe o bancă lângă casa omului. Fără o umbrelă. Singură. Văzând omul, i-a cerut ajutor. Ea avusese un accident în familie şi avea nevoie de cineva să o asculte. Omul pierdut în gânduri i-a apărut în faţa ochilor baia şi patul şi el s-a grăbit spre casă.

Omul a trăit o viaţă nefericită. Şi s-a dus.

Plecat spre cer, omul l-a întâlnit pe prietenul său, Îngerul Păzitor.

– Ştii, am avut o viaţă mizerabilă şi fără de valoare. Am avut trei vise, dar niciunul nu s-a realizat. Îmi pare rău…

– Prietenul meu, am făcut totul pentru ca toate visele tale să devina realitate, dar pentru acest lucru am avut nevoie doar de mâna, ochii şi inima ta.

– Şi ce dacă?

– Îţi aminteşti de omul căzut în timpul iernii? Am de gând să îţi arăt această imagine… Acel om era directorul companiei la care erai atât de nerăbdător să ajungi. Ai fi avut o carieră ameţitoare. Tot ce se cerea de la tine era mâna ta.

Îţi aminteşti de clovnul bătrân, care te deranja cu întrebări? Era o tânără actriţă foarte frumoasă care s-a îndrăgostit de tine la prima vedere. Ai fi avut un viitor, copii, dragoste şi ai fi fost fericit. Tot ce se cerea de la tine erau ochii.

Îţi aminteşti femeia plângând aproape de casa ta? Era o seară ploioasă şi ea era distrusă. Era un scriitor bine cunoscut. Ea trecuse printr-o criză de familie şi într-adevăr avea nevoie de un sprijin.

Dacă ai fi ajutat-o, dacă ai fi primit-o în apartamentul tău să îi fie cald datorită cuvintelor tale înţelepte de consolare, ea ar fi scris o carte în care ar fi vorbit despre acest caz.

Cartea ar fi devenit cunoscută în toată lumea şi tu ai fi ajuns faimos pentru că autorul ar fi indicat pe prima pagină numele tău. Tot ce se cerea de la tine era inima ta. Nu ai fost atent, prietene…

Omul a oftat din greu şi a înţeles totul.

Morala: Ascultă și cercetează lumea, pe Dumnezeu îl asculți și îl cercetezi… ea îţi oferă o mulţime de oportunităţi. Ajutorul trebuie să ți-l oferi, nu doar să îl primeşti şi atunci vei cunoaşte fericirea, dragostea şi împlinirea!

Papa Francisc : “Teoria evoluției și cea a Big Bang-ului sunt reale, iar Dumnezeu NU este un magician cu o baghetă magică”

Teoria evoluției și și cea a Big Bang-ul sunt reale, iar Dumnezeu nu este “un magician cu o baghetă magică”, declara Papa Francisc în urma cu doar doi ani de zile în cadrul unei prelegeri susținute la Academia Pontificală de Științe.

Francisc explica faptul că cele două teorii științifice nu contrazic existențacreatorului, universul întreg fiind un design inteligent. Se spune că această viziune ar fi fost îmbrățișat inclusiv de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea sau Papa Ioan Paul al II-lea.

„Când citim despre Creație în Geneză, riscăm să ne imaginăm faptul că Dumnezeu era un magician, avea o baghetă magică și era capabil să facă totul.

Dar asta nu este așa. Big Bang-ul, despre care astăzi credem că ar fi stat la originea Universului nu contrazice intervenția creatorului divin ci, mai degrabă, arată nevoia existenței acestuia.

Evoluția în natură nu este în contradicție cu noțiunea de creație, pentru că evoluția presupune crearea de ființe care evoluează”, declara Papa Francisc, citat de cei de la The Independent.

De la această declarație au trecut doi ani de zile, timp în care Vaticanul pare a nu-și fi schimbat poziția. Potrivit celor de la thequint.com, comentariile lui Papa Francis în susținerea acestor teorii nu sunt primele din cadrul bisericii catolice.

Papa Pius al XII-lea saluta în mod activ teoria Big Bang-ului și ce a evoluționismului în mai multe lucrări etichetate ca fiind la acea vreme „progresiste”.

Inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea, sugera în 1996 faptul că evoluția este “mai mult decât o simplă ipoteză” fiind un “fapt dovedit în mod eficient”.

Giovanni Bignami, președinte al Institutului Național de Astrofizică din Italia, a declarat agenției de știri Adnkronos, faptul că “declarațiile bisericii catolice sunt semnificative și ar trebui privite cu mai multă atenție și nu uitate de către oameni”.

„Regele de oţel“ al Romaniei a lăsat în urma lui un testament impresionant scris cu gândul la românii pentru care inima lui a bătut neîncetat. „Totul pentru ţară. Nimic pentru mine“

Carol I a condus România vreme de 48 de ani. „Regele de oţel“ a lăsat în urma lui un testament impresionant scris cu gândul la românii pentru care inima lui a bătut neîncetat.

Regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani, având cea mai lungă domnie din istoria ţării. De numele primului rege pe care l-a avut România mare se leagă câştigarea Independenţei de stat, adoptarea primei Constituţii, făurirea statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor kilometri de cale ferată din România.

Tenacitatea, sobrietatea şi rigoarea cu care a condus România vreme de aproape cinci decenii i-au atras lui Carol porecla de ”Regele de oţel”.

Crezul primului rege al României a fost ”Totul pentru ţară. Nimic pentru mine”. După ce a acceptat oferta de a prelua conducerea ţării, Carol a venit în România deghizat şi cu un paşaport fals.

Din cauza conflictului existent între ţara sa şi Austria, tânărul principe a fost nevoit să călătorească spre România cu numele de Karl Hettingen care, oficial, se îndrepta spre Odesa în interes de afaceri.

Pe 6 mai 1866, principele a sosit la Baziaş, unde s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu. Cei doi au călătorit separat pe un vapor, la clasa a II-a, fără a schimba o vorbă, pentru a nu isca suspiciuni. A intrat în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani pe la Drobeta Turnu Severin.

Calea lui Carol spre Bucureşti, rămasă în istorie drept ”drumul lui Carol”, a însemnat un traseul prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte.

A intrat în Bucureşti pe 10 mai 1866 pe la podul Mogoşoaiei, întâmpinat de primarul Bucureştiului, Dimitrie C Brătianu, care i-a înmânat cheile oraşului. În aceeaşi zi a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie:

”Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn consituţional”. „Jur!” a fost primul cuvând rostit în limba română de principele Carol.

În momentul depunerii jurământului, tânărul domn a mai spus: „Punând picioarele pe acest pământ, am şi devenit român! Cetăţean azi, mâine, de va fi nevoie soldat, eu voi împărtăşi cu dumneavoastră soarta cea bună ca şi cea rea”.

Carol a lăsat românilor un testament impresionant. A scris ultimele rânduri adresate celor pe care i-a condus vreme de 48 de ani la data de 26 februarie 1899 ”Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine.

Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.

Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul Domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit, fără frică şi fără şovăire, înainte pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.

Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut totdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.

Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine», scria Carol I la vârsta de 60 de ani.

Carol şi-a trecut în testament şi dorinţele legate de înmormântarea sa. ”Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept.

Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată.

Rugăciunea inimii, rostită de părintele Cleopa: “Este scurtă, dar are mare putere și te va feri de rele”

Cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, este cea a inimii. Câteva cuvite pe care să le rostești mereu în minte și care te feresc de rele. Părintele Cleopa le spunea tuturor credincioșilor în căutare de liniște sufletească să o rostească zilnic.

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, așa sună rugăciunea inimii care te ferește de necazuri și supărări.

În varianta mai lungă, rugăciunea inimii sună așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

“Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren, în mașină şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara.

Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea”, le spunea părintele Cleopa tuturor celor care căutau ajutor divin, potrivit ortodoxia.me.

Parintele Cleopa Ilie – Constantin Ilie, fericitul intru pomenire, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912.

Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de Biserica si de copii. Familia Cleopa a fost binecuvantata de Dumnezeu.

Parintii sai nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, ducand o viata curata si bineplacuta lui Hristos.

Casa lor era ca o biserica, precum povestea Parintele Cleopa: “Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam.

Nu se auzeau la ei certuri, nici cuvinte necuviincioase, nici alte lucruri neplacute lui Dumnezeu, ci viata lor de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.

Horoscop 15 ianuarie 2019. O zodie este sustinuta de astre

Horoscopul din 15 ianuarie vă recomandă să profitați din plin de aspectele astrale pozitive. Se anunță o zi excelentă pentru o zodie care e puternic susținută de astre!

Ce anunță horoscopul zilnic 15 ianuarie pentru toate zodiile.

Horoscop 15 ianuarie Berbec

In prima parte a zilei s-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita, care va atrage din primul moment. Horoscop 15 ianuarie va sfatuieste sa evitati initiativele prea indraznete.

La locul de munca sau in afaceri este recomandat sa fiti foarte atent si sa nu va asumati niciun risc.
Puteti sa va bazati pe intuitie.

Horoscop 15 ianuarie Taur

Se pare că va simțiți în formă intelectuală excelentă, aveți idei ingenioase și sunteți dispus să îi ajutați pe colegii de muncă sau pe partenerii de afaceri.

Relațiile cu cei apropiați ar trebui să fie foarte bune. Spre seară s-ar putea să fiți într-o dispoziție romantică și nu este exclus să faceți un cadou persoanei iubite. Horoscop mâine 15 Taur va recomanda să nu neglijați odihnă.

Horoscop 15 ianuarie Gemeni

Aveți posibilitatea să cumpărați un obiect de valoare pentru casă, pe care familia îl dorește de mult timp.

Horoscop zilnic va recomanda să va sfătuiți cu partenerul de viață înainte de a luă o decizie. În a două parte a zilei s-ar putea să fiți nevoit să va schimbați programul din cauza unor probleme profesionale.

Nu se întrevede nimic grav, dar este posibil să ajungeți mai târziu acasă și să amânați o întâlnire cu persoane apropiate

Horoscop 15 ianuarie Rac

Cei din jur va apreciază pentru atitudinea deschisă și cooperantă. Relațiile cu partenerul de viață au o evoluție foarte bună. La locul de muncă sau în afaceri sunt șanse să va faceți remarcat prin sfaturile ingenioase pe care le oferiți colegilor sau partenerilor.

Horoscopul din 15 ianuarie va recomanda să nu promiteți decât ceea ce depinde de dumneavoastră. Zodia Rac e în top pe toate planurile!

Horoscop 15 ianuarie Leu

Se anunta o zi deosebit de favorabila, cel putin pe plan sentimental. Cu ocazia unei intalniri de grup, s-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita.

Atractia pare sa fie reciproca si nu este exclus sa ajungeti la o prietenie durabila. Horoscopul zilei va sfatuieste sa nu luati in serios afirmatiile unei persoane apropiate, care s-ar putea sa va invidieze.

Horoscop 15 ianuarie Fecioară

Contextul astral favorabil al zilei de azi va poate ajută să faceți un pas important în viață.

Horoscop 15 ianuarie va recomanda să ascultați sfaturile persoanelor apropiate și să luați deciizile care se potrivesc cel mai bine cu obiectivele dumneavoastră pe termen lung. Atenție la tendința de a neglija activitatea profesională sau afacerile!

Horoscop 15 ianuarie Balanță

În prima parte a zilei s-ar putea să fiți dezamăgit din cauza unei pierderi bănești și să va izolați de colegii de muncă sau de partenerii de afaceri.

Situația nu este atât de rea cum o vedeți, iar perspectivele sunt încurajatoare. Horoscop 15 ianuarie va recomanda să va destindeți și să va odihniți mai mult. După-amiază o persoană apropiată v-ar putea face o surpriză plăcută.

Horoscop 15 ianuarie Scorpion

S-ar putea că o nereușită în plan profesional să va ambiționeze și să va îndemne să va asumați mai multe riscuri.

Horoscopul zilei de 15 ianuarie va sfătuiește să nu va lăsați descurajat și să rămâneți prudent. Ziua de azi ar putea fi mai dificilă, dar este o situație trecătoare.

Este recomandabil să acordați mai multă atenție relației cu persoană iubită. Aveți ocazia să petreceți o seară romantică împreună.

Horoscop 15 ianuarie Săgetător

În plan sentimental este posibil să aibă loc schimbări benefice neașteptate. În societate aveți o vervă deosebită și puteți să va faceți cu ușurință prieteni noi.

Nu este exclus să stabiliți o nouă relație care să devină în scurt timp foarte importantă pentru dumneavoastră. Horoscopul zilei de 15 ianaurie, va sfătuiește să nu neglijați problemele profesionale.

Horoscop 15 ianuarie Capricorn

În prima parte a zilei este posibil să va întâlniți cu o persoană cu care nu v-ați văzut de mult timp. Relațiile cu prietenii și cu rudele ar trebui să fie foarte bune.

Este un moment propice pentru a rezolvă anumite probleme de familie pe care le-ați tot amânat. Eastrolog.ro va sfătuiește să țineți cont de intuiție, dar și de sfaturile unei femei mai în vârstă, care s-ar putea dovedi foarte utile.

Horoscop 15 ianuarie Vărsător

Dacă aveți ocazia să plecați într-o călătorie împreună cu persoană iubită, eastrolog.ro va sfătuiește să nu stați pe gânduri, pentru că o mică escapadă poate aduce un suflu nou relației.

Este de preferat să nu luați decizii importante în plan profesional. Astăzi există riscul să va înșelați sau să fiți dezinformat de către un coleg de muncă sau un partener de afaceri.
Ar fi bine să evitați discuțiile în contradictoriu cu o femeie.

Horoscop 15 ianuarie Pești

Este o zi favorabilă deciziilor importante. Puteți să va faceți planuri pe termen lung în ceea ce privește relațiile sentimentale.

Horoscop 15 ianuarie va recomanda să amânați activitățile importante la locul de muncă și în afaceri, pentru că azi flerul nu va ajută prea mult. Este posibil să va întâlniți cu un prieten vechi și să reînnodați relația.

Cele mai puternice doamne din zodiac in 2019

Puternice si fara slabiciuni, asa s-ar putea caracteriza cateva zodii de femei in 2019.

Cateva native isi vor schimba radical viata si vor obtine tot ceea ce isi doresc. Au meditat, au analizat si au luat masuri, iar acum in 2019 revin in forta si devin cele mai puternice femei. Iata care sunt acestea:

Rac

Femeia Rac a anului 2019 este una foarte hotarata. Ea nu se mai lasa influentata de altii si nici nu mai are asteptari de la cei din jur. Preia singura fraiele conducerii si trece la fapte. Are o multime de lucruri de spus si de facut, caci anul acesta este plina de imaginatie si creativitate.

Capricorn

Femeia Capricorn decide ca din 2019 sa nu mai sufere, mai ales in dragoste. Este preia initiativa si incepe sa cucereasca.

Va iesi la vanatoare si isi va gasi linistea in bratele barbatului la care visa de ani buni. Femeia Capricorn dovedeste anul acesta ca rabdarea este cheia catre succes.

Reuseste imposibilul chiar si in cariera. Va castiga o functie de conducere, care ii va schimba radical viata si o va propulsa.

Sagetator

Femeia Sagatator spune pas tradatorilor in 2019. Va face o curatenie generala printre prietenii sai chiar in primele luni din an. Nu vrea sa mai aiba de-a face cu persoane false si le elimina din viata ei. Femeia Sagetator vrea puritate si energie pozitiva in 2019 si reuseste sa devina alt om, datorita perseverentei sale.

Leu

Nativele din Leu isi scot coltii in 2019. Nu mai vor sa fie conduse. Ele vor sa fie independente si fac doar ceea ce vor.

Nu mai asculta niciun sfat si merg doar pe intuitie. Si bine fac, caci inima si ratiunea sunt cele mai bune arme pentru a razbi.

Berbec

Femeile Berbec sunt sfidatoare in 2019. Stau, observa si iau doar ceea ce este bun pentru ele. Profita de toata lumea ca sa isi atinga scopul, pe care il au unul bine pus la punct si precis. Femeile Berbec stiu ce isi doresc de la 2019 si vor obtine.