Din 15 octombrie poti sa iei credit cu dobândă zero, garantat de stat. Procedura este extrem de simplă

Creditele cu dobândă zero, garantate de stat, pot fi accesate începând de luni la CEC Bank, beneficiarii şi codebitorii acestora asumându-şi însă o serie de riscuri în caz de neplată.

Potrivit normeor metodologice ale Programului „Investeşte în tine”, aprobat în ultima şedinţă a Guvernului, începând de luni, 15 octombrie, tinerii cu vârsta între 16 şi 26 de ani pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, iar cei cu vârste între 26 şi 55 de ani pot lua credite de până la 35.000 de lei.

Bugetul total al subvenţiilor pentru anul 2018 este de 5 milioane de lei, plafonul total al garanţiilor de stat pentru acest an fiind de 600 milioane de lei. Dobânda acestui program va fi suportată de la bugetul de stat, care-şi asumă şi garantarea, prin FNGCIMM a 80% din cuantumului creditului. Condiţii de eligibilitate

Banii pot fi împrumutaţi atât de persoane care sunt angajate, cât şi de cele care nu au un loc de muncă, în acest din urmă caz fiind obligatorie prezenţa unui codebitor pentru aprobarea creditului.

Potrivit normelor metodologice, codebitorul trebuie să fie român, cu domiciliul în România şi să îşi asume obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare alături de beneficiarul eligibil. În cazul beneficiarului minor, reprezentantul legal poate avea calitatea de codebitor, singur sau împreună cu alţi codebitori.

Creditele pot fi returnate de beneficiari într-o perioadă de maximum 10 ani de la accesare, exceptând o perioadă de graţie de 3 până la 5 ani, în cazul în care împrumutul este destinat unor cursuri sau studii.

Riscuri aferente

Statul şi-a luat însă o serie de măsuri de precauţie, în cazul în care beneficiarii nu returnează datoria către stat, printre acestea numărându-se poprirea pe conturile viitoare şi chiar instituirea unor ipoteci.

„Garanţia de stat este garantată cu sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului şi codebitorului/codebitorilor de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”, potrivit art. 7, alin (2) litera i).

Art. 21 – Recuperarea garanţiei de stat şi a subvenţiei, prevede la alin. (1): „Colectarea şi recuperarea sumelor plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane de analiză şi gestiune, precum şi creanţele rezultate din garanţiile acordate în cadrul Programului şi plătite băncilor de M.F.P, se realizează prin înfiinţarea popririi asupra garanţiei prevăzute la art. 7 alin.

(2) lit. i), precum şi prin celelalte modalităţi prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”. Cu alte cuvinte, veniturile beneficiarului împrumutului sau ale codebitorului său, atât cele prezente, cât şi cele viitoare, pot fi executate silit, prin poprirea conturilor de către ANAF.

Doar amintirea a mai rămas din Tanța lui Teo. Actriţa Nuami Dinescu e total schimbată

Actrița Nuami Dinescu a trecut prin multe transformări uluitoare de când era partenera de emisiune a mult mai celebrei Teo Trandafir.

La 55 de ani, fosta colegă de platou a lui Teo Trandafir a dat jos vreo 10 kilograme, şi-a schimbat culoarea părului şi este mult mai optimistă.

În ceea ce privește silueta, Nuami Dinescu nu vrea să se laude, spune doar că se menține ocupată, iar asta o ajută și îi dă o stare de bine.

Transformarea ei nu a trecut neobservată fanilor. „Nu mai semeni tu cu tine/ da’ iti sade tare bine!”, i-a spus chiar o bună prietenă.

Iar alta a adăugat „Măi, măi, dar tu înflorești pe zi ce trece! Se vede pe chipul tău că îți este bine”.

În 2013, Nuami a scris o carte intitulată sugestiv: „Eu nu sunt Tanţa”. „O iubesc pe Tanţa. Eu am vrut ca cei care o ştiu pe Tanţa să o cunoască şi pe Nuami, aşa e cinstit.

Pentru că nu aş vrea să mă opresc la un personaj, la Tanţa. Şi aş fi vrut să nu mă confunde cu ea, pentru că nu e la îndemâna niciunui actor să fie doar un personaj.

E flatanta aprecierea asta, dar putem mai mult. Şi atunci Tanţa stă puţin în concediu – am scris în carte unde e plecată! – şi noi ne vedem de alte proiecte!”, spunea Nuami Dinescu la evenimentul de lansare al cărţii, potrivit evz.ro.

Cum s-au îmbrăcat Kate Middleton și Meghan Markle la nunta Prințesei Eugenie

Kate Middleton și Meghan Markle au atras toate privirile la nunta Prințesei Eugenie

O nouă nuntă regală la Capela St. George din Castelul Windsor, la cinci luni după nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. Prințesa Eugenie, nepoata reginei și a noua în succesiunea la tron, s-a căsătorit cu un om de afaceri. De la nunta prințesei nu puteau lipsi Kate Middleton și Meghan Markle.

Deși au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a nu eclipsa mireasa, Kate Middleton și Meghan Markle tot au atras privirile tuturor la nunta Prințesei Eugenie vineri, 12 octombrie.

Kate Middleton a venit însoțită de Prințul William, dar și de cei doi copii mai mari, care au jucat un rol important în cortegiul nupțial.

La numai cinci luni de la propria nuntă Meghan Markle s-a întors la capela St. George împreună cu Prințul Harry. Cele două cupluri au stat împreună alături în biserică, în timpul ceremoniei.

Aproape toţi membrii marcanţi ai familiei regale britanice, în frunte cu regina Elisabeta a II-a și Prințul consort Philip, au participat la nuntă.

Singura absență notabilă a fost cea a soției Prințului Charles, Camila. Oficial, ducesa de Cornwall a avut un alt angajament în Scoția, însă gurile rele spun că aceasta ar avea o relație dificilă cu părinții miresei, Prințul Andrew și Sarah Ferguson.

Cum s-au îmbrăcat kate Middleton și Meghan Markle la nunta Prințesei Eugenie

Kate Middleton a purtat o rochie fucsia deasupra genunchilor, cu mâneci trei sferturi și umerii evidențiați. Ducesa de Cambridge a respectat protocolul impus de asemenea evenimente și a purtat pe cap o pălărie cu flori și voaletă, în aceeași nuanță cu rochia. Pantofii stiletto grena au întregit ținuta Alexander McQueen.

Pentru nunta Prințesei Eugenie, Meghan Markle a ales o ținută foarte sobră, de la designerul ei preferat, Givenchy. Meghan a purtat bleumarin din cap până-n picioare.

Ducesa de Sussex a ales o rochie până la genunchi, iar pe deasupra a purtat un pardesiu tunică, cu buzunare cu clapetă. Asemenea tuturor invitatelor la nuntă, Meghan a purtat o pălărie, modelul ales fiind unul discret, cu pene. Ducesa și-a completat ținuta cu un cluch bleumarin și pantofi stiletto în aceeași nuanță.

Cine este Prințesa Eugenie

Prinţesa Eugenie, una dintre nepoatele reginei Elisabeta şi a noua în ordinea succesiunii la tron, este fiica cea mare a Prințului Andrew. În vârstă de 28 de ani, prințesa s-a căsătorit vineri cu Jake Brooksbank, un om de afaceri de 32 de ani, implicat în domeniul băuturilor alcoolice. Cei doi s-au cunoscut în 2010 şi s-au logodit la începutul acestui an.

Cum arată azi, la 38 de ani, Nicoleta Luciu

Nicoleta Luciu a fost una dintre cele mai râvnite vedete din showbizz-ul autohton al anilor 2000, însă de o bună perioadă de timp aceasta s-a retras complet din lumina reflectoarelor.

Nicoleta Luciu a dat viața publică pe viața de familie și a schimbat rolul de fotomodel și actriță cu rolul de mamă și soție devotată.

În anul 2007 făcea furori cu rolul Rosei din telenovela fenomen Inimă de țigan, iar în 2012 s-a căsătorit cu omul de afaceri Zsolt Csergo, împreună cu care are patru copii, pe Zsolt Jr și tripleţi: Kim, Kevin şi Karoly.

De atunci, cea care în 1999 cucerea titlul de Miss România, s-a mutat în orașul Miercurea Ciuc, alături de familia sa, și foarte rar a mai fost văzută la evenimente publice sau pe micul ecran.

Cu toate că a renunțat la notorietate, frumoasa brunetă continuă să aibă grijă de silueta sa, ba mai mult, pe lângă măștile de înfrumusețare pe care și le aplică acasă sau la salon, Nicoleta Luciu și-a făcut operație de micșorare de stomac, liposucție și și-a injectat grăsime în fese.

În prezent, după multe fluctuații de greutate, Nicoleta Luciu, care a împlinit luna trecută 38 de ani, pare să fi reușit să se mențină în echilibru, la aproximativ 56 de kilograme.

Cu toate că este activă pe rețelele de socializare, pozele publicate de vedetă tind să-i ascundă silueta și sunt foarte bine alese.

Conform zvonurilor din presă, întocmai operațiile de înfrumusețare la care s-ar fi supus vedeta ar fi responsabile de kilogramele în plus acumulate.

Vin banii pentru școlari. Ministerul Educației: Elevii vor primi 250 de lei pe lună

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a semnat două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro, care vizează proiectele ”Bani de liceu” şi ”Bursa profesională”.

Elevii din familii cu venituri mici vor primi câte 250 de lei pe lună, dacă vor frecventa cursurile, iar cei din şcolile profesionale vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 200 de lei. Doar prin programul ”Bursa profesională” vor fi peste 80.000 de beneficiari.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii MEN, contractul aferent programului ”Bani de liceu”, cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susţinerea şi continuarea acestui program şi va acoperi cheltuielile realizate sau estimate pentru perioada anilor şcolari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.

Începând cu acest an şcolar, fiecare beneficiar al programului ”Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei, faţă de 180 lei lunar, suma primită anterior majorării.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situaţia economică actuală (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).

În ceea ce priveşte contractul de finanţare semnat între Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul ”Bursa profesională”, acesta are o valoare de 83 milioane euro.

”Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul român în cadrul programului, pentru perioada anilor şcolari 2015-2018, şi vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operaţional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte”, au anunţat reprezwentanţii MEN.

Potrivit acestora, prin ”Bursa profesională”, 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, vor fi stimulaţi să-şi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.

Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 lei, se plăteşte tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, dar în anumite condiţii de frecvenţă, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educaţie şi formare profesională iniţială.

Horoscop week-end 12-14 octombrie. Situațiile tensionate afectează toate zodiile

Astrele prezic un weekend tensionat pentru toate zodiile. Luna în scorpion își spune cuvântul și activează subconștientul, probelmele adânci, secretele, tabuurile, tot ce există în lumea pe care nu o vedem.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Berbec

Posibil să simți deja mișcarea retrogradă a lui Venus destul de intens și ai nevoie de ajutor să îți rezolvi aspecte ascunse din lumea ta emoțională. Asta poate fi un bun moment să discuți cu un vindecător sau terapeut și să lucrezi pe plan energetic să cureți tiparele negative ce tot revin în viață ta.

Arborele genealogic ține toate răspunsurile pe care vrei să le găsești pentru sufletul tău. Prietenii buni îți sunt alături, se bucură pentru succesul tău. Repara ce este stricat și bazează-te doar pe cei care s-au dovedit de încredere, sinceri și susținători de-a lungul anilor. Tu știi exact unde și care sunt acești oameni.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Taur

Deși poate crezi că ești rezistent la diverse mărunțișuri din trecut, aceste zile îți pot arată că nu e chiar așa. Fă loc pentru lucruri care au nevoie de spațiu că să se desfășoare într-o direcție pozitivă pentru ține și nu te teme să te reîntorci într-un anumit moment sau situație din trecut care atunci durea.

Acum ești altul. Relațiile pot fi stresante și pline de surprize. Stai ferm pe ambele picioare, competent și pregătit să te aperi.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Gemeni

Întrucât Mercur a intrat în Scorpion la mijlocul săptămânii, e posibil să te simți blocat în intențiile tale de a avansa în direcții ce îți necesită mai mult focus.

Aspectele emoționale nu îți dau răgaz de odihnă și deși ești practic și pregătit să îți pui energia în mișcări raționale, tot ai nevoie de o inima ușoară și emoții negative curățate.

Că să mergi tot înainte cu viteză, ai nevoie de o viziune clară despre ce dorești și de ce. Găsește susținere în relațiile apropiate și vezi cum și cele mai dureroase subiecte servesc că baza de creștere personală.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Rac

Zilele acestea vei găși cai noi practice să îți folosești talentele și creativitate și te vei simți inspirat de relațiile din viață ta care nu sunt chiar așa de ușoare precum le-ai vrea.

Totuși, ele par să aibă un scop în sine exact așa cum sunt, că să fie că o fundație pentru realizări mai mari și lucruri noi în viață pentru care ești pregătit.

Deși săptămâna nu a adus prea multe momente pline de veselie, asemenea zile ne reamintesc de fragilitatea noastră și cât de importantă este iubirea pe care o purtăm în inimi. Apreciază oamenii speciali din viață ta și cere-le suportul când ai nevoie de el, în loc să rezolvi lucrurile singur.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Leu

Atunci când te gândești la planuri mari, acum brusc capătă sens dar știi că e nevoie și de multă energie că să le împingi înainte.

Planifică și crează o baza solidă pentru succesul viitor înainte să te arunci în orice nou și grandios. Ceea ce alții nu reușesc să vadă nu te va bulversa cât timp crezi în ține. Reține că drumul tău arată așa cum arată pentru un scop.

Misiunea ta te așteaptă și nu ar trebui să eviți să avansezi pe acea direcție care se simte cu ușurință și bucurie în inima ta.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Fecioară

Poate că ai avut anumite neplăceri financiare sau stresuri pe tema asta, însă acum vei avea șansă să mergi mai departe cu mintea liberă.

Ai nevoie să te reintalnesti cu natură că să fii în contact cu energia momentului și cu tot ce ai de câștigat din ea. Focuseaza-te și fii rezonabil când vine vorba de aspecte profesionale însă lasă suficient loc că să cureți provocările emoționale.

Relațiile pot să nu fie așa de stabile și există un scop pentru asta. Te poți enerva repede și folosi cuvinte care dor. Îmbrățișează-i pe alții cu compasiune și înțelegere pentru că să găsești o cale comună și pentru că respectul să curgă în ambele sensuri.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Balanță

Te pot preocupă anumite subiecte și știi că este prea devreme să le discuți, însă totuși nevoia această există.

Deși dialogurile te pot duce într-un punct de a înțelege unele lucruri, ai totuși răbdare pentru că ai nevoie de timp pentru manifestarea viziunilor tale spre viață, în special dacă e vorba de aspecte financiare.

Ține minte starea de bine pe care să o ai, dar nu uită că și ceilalți trebuie să aibă stare de bine, mai ales cei care țîn la ține. De aceea, găsește soluțiile care înseamnă binele înalt al tuturor celor implicați în visele tale.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Scorpion

Deși săptămâna această posibil să fi avut parte de ceva critici, rezultatul final nu este înfricoșător. De aceea, e bine să ții de opiniile și atitudinea ta atât timp cât ele au un sens în lumea ta și îți dau respect de sine.

Tu crezi în ceva însă încă mai e nevoie de puțin timp pentru materializare. În loc să tot alergi spre obiective, mai bine stai pe loc și rezolva aspectele emoționale ce te țin pe loc și te împiedică să depășești un punct stagnant.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Săgetător

Cuvintele și gândurile îți sunt mai rapide decât manifestarea emoțiilor din inima ta. De aceea, fii atent ce spui oamenilor care suferă deja, pentru că există riscul să vorbești prea dur despre aspecte ce le frange inima.

Cu suficientă tandrețe și pozitivitate, totul se va simți bine și te vei putea conecta cu ceilalți prin iubire când vorbești. Secretele ar putea fi dezvăluite sau îngropate mai adânc. Oricare ar fi cazul, nu te vei simți bine dacă nu ești sincer și cu pace în suflet.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Capricorn

Surprizele pot veni spre ține din locuri neașteptate și din relațiile din viață ta. Ai nevoie să te simți în siguranță și susținut de cercul tău social și nu te deranjează nicio schimbare a vieții atât timp cât ea nu interferează cu starea ta de siguranță în activitățile zilnice.

Îndreaptă-ți energia spre exterior, plimbări, sport că să eviți să o direcționezi unde nu este de folos sau strică relațiile. Multe uși ce se deschid o fac pentru că să intri pe ele. Nu rată oportunitățile doar pentru că ai lipsa de credință. Lărgește-ți orizonturile fără frică.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Vărsător

Dacă te arunci în mișcări rebele zilele acestea, să știi că ele nu îți vor fi de prea mare folos dacă ele exclud anumite persoane importante din viață ta.

Reamintește-ți unde există adevărată autoritate și nu uită să îți întrebi sufletul pentru un sfat mai înainte de a cere sfat altora deasupra ta.

Obiectivele vor fi atinse doar dacă ai destulă iubire și inspirație. Toate aspectele ce țîn de carieră ta riscă să te deranjeze dacă nu ești mulțumit cu alegerile din trecut și nu îți iubești jobul suficient de mult încât să investești emoțiile potrivită in el.

Horoscop weekend 12-14 octombrie – Pești

Sunt zile în care subiecte ce țîn de constientizari adânci, de spiritualitate sau de sexualitate vor ieși din nou la lumina. Ai nevoie de multă claritate în lumea ta emoțională că să vii în contact cu cei care nu sunt așa de deschiși și disponibili precum i-ai dori.

Nu te retrage din față lor. Tu știi că adevăratul contact se poate face nu doar pe planul fizic. Crede în simțurile tale și în ce simți pentru o persoană.

Poți avea niște experiențe oarecum ciudate pe care nu le poți explică in cuvinte pentru cei practici sau sceptici. Nu îți epuiza energia că să dovedești adevărul tău. În schimb, bucură-te de culorile din lumea ta că să îți crești energia.

Exemplu de români cinstiți! Au salariul minim pe economie, dar când au găsit o pungă plină de bani pe o bancă, nu au stat pe gânduri: „Așa am fost învățați. Să nu ne bucurăm de bani nemunciți”

Florica Bosie are 43 de ani și este îngrijitoare la Liceul Agricol din Buzău. Soțul său lucrează la întreținere, la un alt liceu din oraș.

Au salariul minim pe economie, doi copii la liceu, cu gând de facultate, însă nevoia de bani nu i-a făcut să-și încalce principiile.

Soții Bosie și băiatul lor de 17 ani au găsit o pungă cu bani pe o bancă din Buzău. Deși nu au avut în mână niciodată o sumă atât de mare, aproape 30.000 de lei, oamenilor nu le-a trecut nici o secundă prin gând să ia banii.

Buzoianca a povestit pentru Libertatea cum a dat peste punga cu bani, ziua în amiaza mare.

Soțul și băiatul au venit să o ia de la serviciu și, pentru că aveau de așteptat până să rezolve o problemă, și-au luat ceva de mâncare și s-au așezat pe o bancă.

„Pe aceeași bancă mai erau două grupuri de tineri. La un moment dat, un grup de fete a luat-o într-o parte, grupul de băieți în cealaltă parte. Am văzut că pe bancă a rămas o sacoșă. După cum arăta, am crezut că e vorba de o pungă mare de cafea”, povestește buzoianca.

Băiatul său a alergat după tineri crezând că ei au uitat sacoșa.

„Tinerii au spus că nu e a lor. Atunci, băiatul s-a întors și am zis să vedem ce e înăuntru. Am rămas șocați, muți de uimire, când am văzut teancul de bani. Era și o chitanță acolo cu numele unei femei”, continuă Florica Bosie.

Femeia care i-a pierdut era disperată. „Nu se mai aștepta să-i găsească”

Nu i-a trecut prin cap nici o secundă să ia banii. Cu frică de Dumnezeu și gândindu-se că cineva plânge după ei, femeia a mers direct la Poliție.

„Era un teanc gros de bani. Erau de 50, de 100, de 200. Așa am fost învățați. Să nu ne bucurăm de bani nemunciți. Minunea a făcut ca la scurt timp și cea care a pierdut banii să sune la Poliție”.

Buzoianca povestește că întâlnirea cu femeia care a pierdut banii a fost de-a dreptul emoționantă.

„Era disperată. Plângea, se consuma… Spunea că a vândut un apartament, iar banii ăștia îi mai avea să-și plătească niște datorii. Cred că nu se mai aștepta să-i găsească”, mai spune Florica Bosie.

Se simte împăcată și se bucură că a putut face o faptă bună.

„N-am văzut atâția bani niciodată, dar mie bani nemunciți nu-mi trebuie!”

Horoscop noiembrie 2018. Începe o lună a schimbărilor pozitive: Veşti bune pentru următoarele zodii

Dacă ești nerăbdătoare să descoperi ce îți rezervă astrele în luna noiembrie, află că zodiile favorizate vor fi Scorpion și Vărsător, însă se întrevăd câteva oportunități pe plan financiar și emoțional și pentru alte zodii.

Berbec

Începi luna cu dreptul,dar ai grijă la excesele de orice gen. Din punct de vedere al sănătății,este posibil să ai ceva probleme cu inima,însă va fi mai mult o sperietură decât ceva grav. Pe plan financiar îți merge extraordinar,așa că este momentul să economisești pentru Crăciun.

Taur

Capul sus. Mai e foarte puțin până la sărbătorile de iarnă,atât de dragi ție. Până atunci,faci liste de cumpărături,cauți idei de cadouri. Pe plan sentimental,este posibil să treci prin momente de cumpănă,să te întrebi dacă relația în care ești are sau nu un viitor. Lasă timpul să decidă.

Gemeni

Vin și vremuri bune pentru tine,chiar dacă nu imediat. E adevărat că în prima săptămână din lună toate par să meargă pe dos,de la datoriile care continuă să se adune,până la certurile interminabile cu partenerul. În a doua parte a lunii,însă,lucrurile par să se așeze.

Rac

Este momentul să faci niște controale mai amănunțite,căci niște probleme mai vechi de sănătate încep să se agraveze. Oboseala își spune cuvântul și numai compania celor dragi te poate ajuta să scapi de stres și de epuizare. Pe plan financiar nu ai de ce te plânge.

Leu

Pentru unii nativi,luna noiembrie pare să fie de bun augur pe plan financiar. Fie închei o afecere care era de mult în discuții,fie câștigi un premiu considerabil. Prietenii îți sunt alături la bine și la greu,dar nu toți sunt sinceri,așa că fii puțin mai sceptică.

Fecioară

Noiembrie pare să fie cea mai bună lună din an. Chiar dacă afară plouă încontinuu,pe strada ta răsare,în sfârșit,soarele. Rezolvi niște divergențe cu iubitul,iar din punct de vedere financiar situația pare să se remedieze.

Balanță

Un ceai fierbinte,o carte bună și brațele calde ale partenerului sunt tot ce ai nevoie pentru a trece peste frigul de afară. În rest,nu sunt vești excelente pe niciun plan,dar nici rele. Pentru tine,noiembrie va fi doar o lună liniștită de toamnă,fără evenimente majore.

Scorpion

Nativii în Scorpion sunt răsfățații zodiacului. Se întrevăd noi oportunități de colaborare,ceea ce va ridica mult venitul familiei. Dai de cap unor probleme de sănătate mai vechi,iar iubitul pare la fel de fascinat de tine,ca la începutul relației.

Săgetător

Dacă nu ai prea mari așteptări în această lună,nu riști să fii dezamăgită. Deși din punct de vedere financiar nu ai motive să te plângi,sentimental se pare că sunt mari șanse să trăiești o mare dezamăgire:fie nici de data asta nu îți găsești marea dragoste,fie te desparți de cel lângă care te vedeai îmbătrânind.

Capricorn

Luna astaai grijă la ce acte semnezi. Nu este exclus ca cineva să încerce să obțină foloase de pe urma muncii tale. În familie apar unele mici dispute,dar situația revine rapid la normal. Partenerul de viață îți pregătește o surpriză de proporții.

Vărsător

Nativii acestei zodii pot trece prin schimbări importante,fie la locul de muncă,fie în viața de familie. Ai încredere în prietenii tăi dacă nu știi ce decizii să iei. Ei te vor sfătui cel mai bine.

Pești

Banii nu sunt o problem pentru tine luna asta. Mai greu cu sănătatea-apar câteva probleme care te vor obliga să mergi de urgență la spital,fie pentru un consult,fie pentru niște analize sau chiar o operație.

Un român câștigă o adevărată avere din frunzele căzute din copaci! Ce face cu ele

Un român a pus pe picioare o afacere din care câștigă o adevărată avere peste noapte, totul datorită…frunzelor căzute din copaci! La ce le folosește și cum funcționează totul?

La Oradea, frunzele care cad din copaci reprezintă o adevărată afacere pentru o firmă din oraş! Şi asta pentru că a reuşit să facă ceva ce îi aduce o adevărată avere.

Cu o investiţie minimă şi cu materie primă aflată la discreţie, angajaţii transformă frunzele strânse de pe străzi în pământ pentru flori.

Din parcuri, de pe spaţii verzi sau alei, de pe trotuare şi şosele, toate frunzele se strâng grămezi. Apoi, în doar câteva clipe, sunt aspirate cu utilaje speciale. Într-o singură zi, doar din Oradea, se adună peste 30 de tone de frunze uscate.

Frunzele sunt duse pe un platou la marginea oraşului, iar de aici începe drumul spre transformarea în pământ de flori.

Realizarea pământului pentru flori nu e chiar atât de simplă pe cât pare. Zilnic trebuie măsurată temperatura resturilor biodegradabile, astfel încât raportul dintre temperatură și umiditate să rămână unul optim.

Din 100 de kilograme de frunze ies 60 de kilograme de compost. Amestecat cu turbă, acesta este apoi ambalat în saci de plastic.

Pământul de flori se vinde la ambalaje de 10, 20 şi 40 de kg. Cel mic costă 3 lei, cel de 40 de kg costă 10 lei. Anul trecut, firma a vândut 630 de tone de compost şi pământ.

Horoscop pentru final de octombrie. Ce e scris în stele, în a doua parte a lunii, pentru zodia ta

Luna octombrie pare să fie favorabilă celor care caută să-și rotunjească veniturile, dar nici pe plan sentimental lucrurile nu stau rău.

Află ce îți rezervă horoscopul în dragoste, bani și sănătate, în a doua parte a lunii octombrie, pentru zodia ta.

Horoscop octombrie 2018 BERBEC

Se anunță o perioadă liniștită pentru tine, fără prea multe bătăi de cap.

Sănătate: Este nevoie să fii mai reținut când vine vorba de îndulgențele în mâncare si obiceiurile alimentare.

Bani: Până la sfârșitul lunii vei reuși să scapi de majoritatea datoriilor.

Dragoste: Relațiile vor fi destul de intense, dar trebuie să fii responsabil și să iei decizii pe baza conștiinței tale.

Horoscop octombrie 2018 TAUR

Vei munci cu plăcere şi vei reuşi să te faci remarcat, dar concentrarea ta începe să dispară și ești cu gândul la altceva.

Sănătate: Sănătatea nu-ţi va face surprize mari. Te vei bucura de o bună rezistenţă fizică.

Bani: Dacă doreşti să pleci într-o călătorie, cheltuielile vor fi destul de mari aşa că, n-ar fi rău să ai mai mulţi bani la tine.

Dragoste: Sentimentele tale vor fi pline de entuziasm, dar implicarea în relaţia cu persoana iubită nu va fi la nivelul la care îşi doreşte aceasta.

Horoscop octombrie 2018 GEMENI

Unii nativi își vor face în această perioadă planuri de schimbare a locului de muncă sau a carierei.

Sănătate: La începutul intervalului va trebui să fii foarte atent, căci sănătatea ţi-ar putea crea neplăceri și te paște o răceală.

Bani: Vei cheltui foarte mulţi bani, apoi cheltuielile se vor diminua.

Dragoste: Aţi putea lua decizii comune asupra unor chestiuni care te interesează și pe tine și pe persoana iubită.

Horoscop octombrie 2018 RAC

Vei reuşi să te mobilizezi şi să faci eforturi mari pentru a obţine ceea ce-ţi doreşti.

Sănătate: Starea psihică va fi excelentă căci vei fi optimist şi încrezător, iar aceasta va avea efecte pozitive şi asupra sănătăţii tale fizice.

Bani: Mai ales la începutul intervalului, fii atent căci ai putea pierde o sumă de bani.

Dragoste: Este posibil să apară unele neînţelegeri cu partenerul de viață.

Horoscop octombrie 2018 LEU

Este o perioadă în care ar trebui să îți pui puțină ordine în viață și să te concentrezi doar asupra lucrurilor importante.

Sănătate: Nu se anunţă o perioadă nemaipomenită, căci este posibil să te confrunţi cu migrene sau dureri de dinţi.

Bani: În a doua parte a lunii se întrezăresc tot felul de cheltuieli care ți-ar putea zdruncina bugetul.

Dragoste: Începutul săptămânii va fi ceva mai agitat şi ar fi bine să nu te încăpăţânezi căci rişti să ai parte de discuţii obositoare.

Horoscop octombrie 2018 FECIOARĂ

Eşti obligat să munceşti tot mai mult în timp ce toată lumea aşteaptă rezultate de la tine.

Sănătate: Fii foarte atent la alimentaţie deoarece există riscul să apară unele probleme digestive.

Bani: Situaţia materială nu va fi nemaipomenită, dar nici nu-ţi va ridica probleme deosebite.

Dragoste: Traversezi o perioadă în care ai putea să-ţi consolidezi relaţia cu partenerul.

Horoscop octombrie 2018 BALANȚĂ

Inspirația te va ajuta să iei decizii bune și să eviți situațiile care ți-ar putea cauza neplăceri.

Sănătate: Starea fizică va fi, în general, bună, dar ar trebui să ai grijă oboseală.

Bani: Situația financiară nu îți dă bătăi de cap și toate lucrurile par să meargă în direcția dorită.

Dragoste: Ascultă nemulțumirile partenerului de viață și nu îi ignora problemele. Spune ce ai pe suflet și totul va fi bine.

Horoscop octombrie 2018 SCORPION

Vei fi destul de tensionat în primele zile şi nemulţumirile te-ar putea pune în situaţia de a avea controverse cu şefii.

Sănătate: Din punct de vedere mental, mare atenție căci, în primele zile ale perioadei, capacitatea ta de concentrare va fi sub nivelul obişnuit.

Bani: Banii nu îţi vor lipsi, doar că va trebui să munceşti ceva mai mult pentru a-i obţine.

Dragoste: Eşti cam nemulţumit de felul în care evoluează relaţia cu persoana iubită, însă nu faci nimic pentru a remedia situația.

Horoscop octombrie 2018 SĂGETĂTOR

Vei avea zile bune, dar şi momente mai dificile, în care vei avea nevoie de sprijinul prietenilor.

Sănătate: Este posibil să apară probleme ale aparatului cardio-vascular, deci nu te forța mai mult decât este suficient.

Bani: Pe la jumătatea intervalului ai putea primi o propunere de colaborare care ţi-ar aduce câştiguri într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Dragoste: Comunicarea cu partenerul de suflet, dar şi cu prietenii va evolua cât se poate de bine.

Horoscop octombrie 2018 CAPRICORN

Dacă doreşti să faci o schimbare importantă în zona serviciului, cu siguranţă se va arăta o oportunitate.

Sănătate: Se întrevăd ceva probleme de sănătate, dar dacă vei fi prudent vei putea gestiona bine situaţiile ce vor apărea.

Bani: Îţi este greu cu banii, dar problemele cu care te-ai putut confrunta până acum şi-ar putea găsi rezolvări, măcar de moment.

Dragoste: Eşti ceva mai romantic şi asta poate să te ajute să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu fiinţa iubită.

Horoscop octombrie 2018 VĂRSĂTOR

Energia va fi la nivel maxim în această perioadă aşa că, vei putea să te implici în foarte multe proiecte.

Sănătate: Ai putea avea parte de evenimente neplăcute care îți vor crea ceva dureri de cap.

Bani: La începutul intervalului este posibil să faci unele cheltuieli pentru îmbunătăţirea sănătăţii.

Dragoste: Dacă ești singur, vei fi tentat să te implici într-o relaţie pe care vei dori să o ţii departe de ochii lumii

Horoscop octombrie 2018 PEȘTI

Te descurci bine cu munca de rutină şi vei avea ocazia să fii apreciat pentru asta.

Sănătate: Stresul şi agitaţia din ultimul timp pot duce la probleme de sănătate pe fond nervos. Ia o pauză!

Bani: Ai putea face o investiţie în cămin sau mașină.

Dragoste: Pe cât posibil evită să iniţiezi discuţii pe teme Importante deoarece va fi destul de greu să ajungeţi la o înţelegere.