Faptul că statul va acorda şi anul viitor vouchere de vacanţă va conduce la un plus de turişti pe litoral de peste 300.000 de români, iar încă pe atât vor vrea să meargă la mare, dar nu vor mai găsi locuri disponibile nici măcar în extrasezon, potrivit estimărilor agenţiei de turism Litoralulromesc.ro, unul din cei mai mari touroperatori specializati pe litoralul românesc.
De altfel, Ministerul Turismului a anunţat duminică, 2 septembrie, că românii, care lucrează în sistemul de stat, vor beneficia şi anul viitor de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei.
”Din datele disponibile, pe litoral ajung anual în jur de 1,3-1,4 milioane de turişti, iar majoritatea celor 1,2 milioane de bugetari care primesc tichete de vacanţă vor să ajungă, de asemenea, pe litoral”, informează agenţia de turism.
Chiar dacă în acest an voucherele s-au acordat târziu, iar cei care le-au primit au ratat luna iunie, când vacanţele la mare sunt mai ieftine, şi nu au putut beneficia astfel de ofertele early booking puse în vânzare încă din toamna anului trecut, tot s-a simţit o creştere a numărului de turişti cu peste 10% faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă în jur de 150.000 de români care au ajuns la mare doar datorită voucherelor de vacanţă, spun reprezentanţii Litoralulromesc.ro.
În acest context, acesta estimează că anul viitor numărul de turişti pe litoral să fie cu peste 300.000 mai mare decât în 2018, creşterea mare urmând să aibă loc în capetele de sezon.
„Acum, principala problemă pe litoral nu e să trimiţi un număr mai mare de turişti, ci că sezonul nu poate fi mai lung, pentru că încep şcolile foarte devreme şi se termină foarte târziu.
Dacă măsura acordării voucherelor ar fi corelată cu lungirea vacanţei, creşterea sezonului ar mări şi mai mult numărul de turişti. Dacă ar fi vacanţa mai lungă cu o săptămână la început şi o săptămână la final, ar veni, în plus, pe litoral, peste 300.000 de persoane”, a mai spus Ionuţ Nedea.
Un alt efect al prelungirii cu încă un an a acordării voucherelor va fi şi modificarea structurii sezonului. Dacă în anii anteriori vârful de sezon, în care hotelurile de la mare se umpleau, era 20 iulie – 20 august, de acum înainte vârful de sezon se va muta în intervalul 1 iulie – 31 august.
Un alt efect pozitiv al tichetelor va fi şi că unele structuri de cazare care până acum funcţionau în alt regim vor dori să se clasifice.
Cum se obțin voucherele de vacanță 2019:
Titularul unui voucher poate lua cu el în vacanţă pe oricine vrea: prieten, membru al familiei etc. Important este să plătească vacanţa în nume propriu şi să fie titularul rezervării.
Potrivit avocatnet.ro, după cum prevede Legea nr. 165/2018, voucherele de vacanță reprezintă bilete de valoare ce se acordă salariaților pentru a-și acoperi cheltuielile legate de efectuarea concediului de odihnă, cu condiția ca acesta să se efectueze în țară.
Valoarea maximă a voucherelor de vacanță pe care le va putea primi un angajat într-un an este de șase salarii de bază minime brute pe ţară, iar valoarea nominală permisă pentru fiecare voucher de vacanță pe suport de hârtie va fi multiplu de zece lei, dar nu mai mult de 100 de lei.
Voucherele de vacanță se vor putea acorda într-una sau cel mult două tranșe, în funcție de dorința angajatului, mai scrie sursa citată.
Voucherele vor putea fi folosite pentru plata cheltuielilor legate servicii turistice, de cazare, de masă și/sau de recuperare a capacității de muncă, dar și pentru acoperirea unor servicii de călătorie sau de divertisment, dacă acestea sunt incluse într-un pachet turistic.
Voucherele de vacanță vor avea perioada de valabilitate de un an de la data la care a fost emise, iar la plata serviciilor de turism cu ajutorul acestora nu se plătește rest. Pe de altă parte, dacă valoarea serviciilor primite depășește valoarea voucherelor, beneficiarul acestora va plăti diferența unităților turistice.