Se fac angajari masive în toată țara

Persoanele care își doresc un job au la dispoziție nu mai puțin de 29.500 de locuri de muncă ce sunt vacante în întreaga țară, cele mai multe fiind în București, după cum anunță Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Angajatorii caută în special muncitori necalificaţi, lăcătuşi şi lucrători comerciali.

Astfel, potrivit ANOFM, în evidenţele instituţiei sunt înregistrate 29.569 de locuri de muncă.

Dintre acestea, în Bucureşti sunt 5.015, în Prahova – 2.680, în Arad – 2.030, în Dolj – 1.536, în Cluj – 1.436, în Iaşi – 1.389, iar în Sibiu – 1.088.

În Gorj sunt 933 de locuri de muncă disponibile, în Dâmboviţa – 905, în Timiş – 786, în Olt – 762, în Argeş – 732, în Neamţ – 698, în Ilfov – 671, în Harghita – 613, în Alba – 597, în timp ce în Maramureş se caută 520 de angajaţi, în Hunedoara – 509, în Tulcea – 505, în Braşov – 436, în Bistriţa-Năsăud – 435, în Brăila – 428 şi în Vaslui – 406.

Articolul continuă după reclame

Alte 377 de oferte de angajare sunt în Constanţa, 373 în Teleorman, 362 în Călăraşi, 310 în Mureş, 302 în Buzău, în timp ce în Satu Mare sunt 292 de locuri de muncă vacante, în Bihor – 287, în Vrancea – 274, în Botoşani – 272, în Giurgiu – 258, în Vâlcea – 238, în Sălaj – 214, iar în Ialomiţa – 202.

De asemenea, locuri de muncă sunt disponibile în Galaţi – 164, în Covasna – 156, în Suceava – 147, în Bacău – 95, în Caraş-Severin – 82 şi în Mehedinţi – 54.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.602); lăcătuş mecanic (1.687);

lucrător comercial (1.379); agent de securitate (1.318); muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.243); manipulant mărfuri (1.108); confecţioner-asamblor articole din textile (1.023); muncitor necalificat la demolarea clădirilor,

căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (730); montator subansamble (647); vânzător (632).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.