Satul unicat din România, bijuteria ascunsă între dealuri

Charlottenburg, cunoscut și ca Șarlota, este un sat micuț, cu numai 124 de locuitori, din vestul țării.

Situat în județul Timiș, satul ascuns între dealuri este unul extrem de pitoresc, iar în ultimii ani a început să atragă tot mai mulți vizitatori curioși să vadă cu ochii lor localitatea care a ajuns să fie cunoscută drept „singurul sat circular din România”.

Șarlota face parte din comuna Bogda și se află între orașele Timișoara și Arad, într-o regiune unde relieful este dominat de dealuri acoperite de păduri, de câmpii și de pășuni.

Satul Charlottenburg are o istorie foarte interesantă. Localitatea a fost înființată în anul 1771, în timpul celui de-al doilea val de colonizări germane, perioadă în care în fruntea Imperiului Habsburgic se afla împărăteasa Maria Tereza.

Cu câteva decenii înainte, în anul 1718, Imperiul Otoman pierduse Banatul în favoarea Imperiului Habsburgic. Pentru a-și întări stăpânirea în zonă, austriecii au colonizat în această regiune emigranți germani, în trei perioade numite „convoaiele șvabilor”.

Satul a fost întemeiat cu 32 de familii (131 persoane) venite din spațiul german.

Construcția satului a fost coordonată de Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, funcționar la oficiul sării din Lipova, iar localitatea a fost construită în plan circular, cu diametrul interior de 210 metri.

Iată cum este descris satul Charlottenburg într-o scrisoare a unui etnic german, redactată în anul 1779:

„S-ar putea ca acest sat să fie singurul cu formă circulară. În mijlocul satului se găsește o fântână acoperită cu apă foarte bună. Fântâna este înconjurată de o plantație de duzi perfect rotundă.

În jurul acestei plantații este o piață rotundă fără copaci, iar în jurul pieței este un nou rând rotund de duzi.

În spatele acestor arbori sunt casele, care și ele sunt construite în cerc. Fiecare casă are o curte largă, grajduri și hambare, în spatele curții este o grădină, iar în spatele grădinii o vie.

Și astăzi în sat se află 34 de duzi și este posibil ca unii dintre pomi să fi fost plantați chiar în perioada colonizării.

Momente importante din istoria satului Charlottenburg:

1875-1876: O familie nobiliară construiește în sat o biserică închinată Sfintei Treimi

1895-1896: Este construită gara din apropierea satului, la 2 kilometri distanță de localitate

1896: Este construită școala din sat. Până atunci, copiii învățau într-o cameră din casa de la nr. 57

1946: Are loc naționalizarea terenurilor din sat

1964: Satul este electrificat.

Charlottenburg este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.

În satul rotund nu mai trăiesc însă etnici germani. În urmă cu 2-3 ani, în sat mai locuia un singur șvab. Din punct de vedere etnic, populația este acum majoritar română.