Românul din Republica Moldova care a mers pe jos 500 de kilometri pentru a ajunge la Alba Iulia: “Dacă ar fi să se realizeze mâine Unirea mai fac 500 de kilometri pe jos”

Un fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Ion Mărgineanu, a ajuns vineri, 30 noiembrie, la Alba Iulia după ce a parcurs pe jos o distanţă de aproximativ 500 de kilometri în 30 de zile.

Bărbatul de 75 de ani a făcut acest efort pentru a sensibiliza cele două naţiuni că, în viitorul apropiat, trebuie să devină una singură.

”Am plecat pe data de 1 noiembrie şi azi am venit aici unde mi-am pus în gând. Am învăţat foarte multe. Cât o facultate la o instituţie de învăţământ.

Am avut mii de întâlniri cu mii de oameni şi mulţumesc tuturor românilor pentru primire, S-au comportat extraordinar de frumos.

Dacă ar fi să se realizeze mâine Unirea mai fac 500 de kilometri pe jos”, a spus Ioan Mărgineanu la sosirea în faţa Sălii Unirii din Alba Iulia.

Fostul parlamentar din Republica Moldova crede că Unirea cu România se va realiza în viitor. ”Jumătate din Unire s-a realizat. Elementele principale s-au realizat.

Astfel eu nu aş fi aici. Mişcare unionistă din Republica Moldova susţine realizarea deplină şi ireversibilă a Unirii, astfel încât oamenii de la Nistru până la Ttisa să se bucure, să construieasă relaţii economice şi fericirea tuturor românilor”, a mai spus Ioan Mărgineanu.