Cu toții am fost la restaurant, unde ciorbele rădăuțene sunt printre cele mai cătate și nu de puține ori ne-am gândit să cerem rețeta. Am vrea să mâncăm și acasă o astfel de ciorbă, însă nu toată lumea știe să gătească această ciorbă ca un profesionist.
Ingrediente le necesare pentru ciorba rădăuțeană
700 g pulpe și piept de pui
1 rădăcină pătrunjel
100 g rădăcină țelină
1 păstârnac
2-3 morcovi medii
1 praz mediu ( doar partea alba )
4-5 căței usturoi
2 gălbenușuri
250 ml smântână fermentată
oțet după gust (cca 50 ml)
3 l apa
sare
pătrunjel
Mod de preparare- Ciorbă rădăuțeană
Se spală carnea și se fierb bucățile pentru cca 30 de secunde într-o oală cu apă clocotită. Le scoatem din oală, le spălăm sub un jet de apă rece și le punem la fiert într-o oală curată în care am adăugat 3 l de apă fierbinte.
După cca 15 minute, adaugăm țelina, morcovii, păstârnacul, partea albă a prazului taiată în bucăti de 3-4 cm. Acoperim oala cu un capac și lăsăm supa să fiarbă pe foc mic spre mediu pentru cca 1 oră sau până când carnea se desprinde de pe oase.
Strecurăm ciorba, eliminăm pielița de pe pulpe și piept și tăiem carnea în șuvițe subțiri.
Tăiem morcovii, țelina și pastarnacul în pătrațele mici, iar prazul îl aruncăm.
Punem din nou ciorba în oală, adaugăm carnea și legumele și o mai dăm într-un clocot după care stingem focul și o lăsăm să se răcorească puțin, cca 10 minute.
Într-un vas separat, amestecam galbenusurile cu smantana. Adaugam peste ele un polonic din supa radauteana fierbinte, amestecăm bine și adaugăm amestecul în oala cu supă.
Atenție! Nu vom adăuga niciodată smântana și gălbenușurile direct în supa care fierbe deorece, din cauza șocului termic, se vor forma brobonele, iar aspectul supei nu va fi unul…comercial.
Adaugăm usturoiul dat prin răzătoarea mică, iar la sfârșit oțetul.
Servim ciorba rădăuțeană cu pătrunjel proaspăt tocat.
Vă urăm pofta buna!!