Cătălin Mihai este profesor de psihologie și unul dintre cei mai iubiți dascăli de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din Bucuresti.
Până când și-a găsit adevarata vocație, a fost dansator, marinar si om de afaceri. Acum predă la cele mai bune licee din București și îi ajută pe copii să se cunoască mai bine.
Povestea unui profesor pentru viitor, iesit din comun, duminică, de la 9.30, la Jurnal pentru copii.
Catălin Mihai, profesor de psihologie: N-o să renunț la a dărui, pentru că atunci când n-o să mai am ce să dau, n-o să mai fiu.
Dansator, marinar, om de afaceri. Până la 40 de ani, profesorul Cătălin Mihai a trăit, parcă, trei vieți diferite.
Acum preda în cele mai bune licee din București. La Vianu, Sava și Calinescu, „Cata”, așa cum îi spun elevii dupa primul semestru, este printre cei mai iubiți dascali.
Antonio Niculae, elev: Materia lui e o gură de aer între atâtea ore îmbâcsite de matematică, de fizică.
Cătălin Mihai, profesor de psihologie: Cred că esența asta este. Ca ei să se cunoască și să se împrietenească și să devină cea mai bună variantă a lor.
Le-am exprimat încă din primul moment că singura valoare care contează în viața lor e timpul și iubirea, cea care poate să facă din toată viața noastră ceva frumos, util, plăcut, care merită trăit.
Cătălin Mihai încearcă să privească tot timpul partea plină a paharului, și la fel face atunci când vine vorba de sistemul de învățământ românesc.
Totuși, există câteva lucruri pe care le-ar schimba, pentru că educația înseamnă mult mai mult decât să te așezi la o catedră și să predai din cărți vechi de ani de zile, spune el.
Cătălin Mihai, profesor de psihologie: Ce aș schimba cu adevărat ar fi implicarea aceasta a nonvalorilor din cele mai înalte poziții, până în cele mai mici exprimări.
Daria Petrache, elevă: Ne-a îndemnat să ne urmăm visurile, ne-a spus să ne scriem 50 de visuri pe o foaie și să începem să lucrăm la ele de acum.
Cătălin Mihai, profesor de psihologie: Atunci când n-o să mai fiu capabil să stârnesc aceleași sentimente pe care le stârnesc astăzi, o să mă retrag și o să-mi împlinesc un alt vis.
Atunci o să mă duc într-un restaurant al meu, unde o să gătesc și o să dau oamenilor de mâncare, în loc să le mai dau cunoștințe.