Primele imagini cu ducii de Sussex, după nuntă! La ce eveniment au participat

A venit momentul ca cei doi proaspăt căsătoriți să își ia în primire atribuțiile care vin odată cu titlurile pe care tocmai le-au dobândit după nunta regală. Harry și Meghan au participat pentru prima oară la un eveniment public, de la frumosul moment în care și-au unit destinele, la Castelul Windsor.

Prințul Harry și Meghan Markle au participat, la trei zile de la nunta regală, la primul eveniment oficial, în calitate de soț și soție și Duci de Sussex.

Petrecerea în aer liber a avut în jur de 6 mii de invitați și a fost organizată la Palatul Buckingham, în cinstea Prințului Charles, care urmează să împlinească anul acesta 70 de ani, fiind cel mai longeviv prinț moștenitor britanic din istorie.

Recepția, care a fost un „garden-party(petrecere în grădină n.r), a fost oferită de către Regina Elisabeta a II-a și a reunit 400 de organizații caritabile, în care Charles s-a implicat. Una dintre acestea, Royal Collection Trust, urmează să organizeze o expoziţie cu opere de artă alese de Prinţul de Wales.

Operele vor fi expuse pe timpul verii, la Palat. Vor urma multe astfel de evenimente, date în cinstea aniversării Prințului Charles, chiar dacă ziua de naștere oficială a acestuia este în data de 14 noiembrie.

Harry și soția sa au renunțat momentan și la luna de miere, pentru a putea fi prezenți în cadrul acestor ceremonii oficiale, ce vor urma. De asemenea, întregul an se anunță a fi foarte ocupat pentru cuplul proaspăt căsătorit.

Coform unor surse din interiorul Casei Regale, agenda celor doi este deja planificată: în luna octombrie, este programată o vizită în Australia, cu ocazia jocurilor Invictus 2018, urmând să fie anunţate şi alte călătorii în străinătate în a doua jumătate a acestui an, conform Digi24.

De asemenea, se vehiculează că Meghan și Harry se gândesc serios și la mărirea familiei, surse din anturajul actriței susținând că aceasta „își dorește cât mai curând să devină mamă”.

În ceea ce privește evenimentul anterior menționat, la care cei doi însurăței au participat pentru a-i fi alături Prințului Charles și partenerei acestuia, Camilla, Ducesa de Cornwall, Meghan a optat pentru o ținută potrivită și elegantă, care a costat 590 de lire sterline, conform specialiștilor.

De asemenea, se vehiculează faptul că actrița va trebui să renunțe de acum la purtarea altor brand-uri, în afară de cele britanice.

„Familia regală are o lungă tradiţie în apărarea mărcilor vestimentare britanice şi este foarte probabil ca Meghan să fie sfătuită să opteze pentru casele de modă britanice, pentru a sprijini regatul”, a susținut Emma Usher de RunRagged, care este consultant vestimentar pentru celebrităţi.

Meghan a purtat o rochie elegantă, asortată cu o pălărie pe măsură. Noua Ducesă părea extrem de fericită