Ora de vară 2019. Ce se întâmplă cu ora de vară în 2019? Când dăm ceasurile înainte

Practica schimbării orei în funcție de anotimp a fost dezbătută acerb în trecut. Comisia Europeană a dorit să înlăture obligativitatea schimbării sezoniere a orei în toată Uniunea Europeană.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spunea că 84% dintre europeni ar dori să păstreze ora de vară pe tot parcursul anului.

Cu toate acestea, conform unui studiu, românii ar dori să rămână la ora de iarnă. Aleşii vor avea ultimul cuvânt și în această privință.

Ora de vară 2019. Ce se întâmplă cu ora de vară în 2019

Până în aprilie 2019, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să comunice până în aprilie dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă.

Astfel, ultima schimbare obligatorie a ceasului ar avea loc pe 31 martie 2019, (fiind ora de vară).

Tările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă, vor putea face acest lucru pe 27 octombrie 2019.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, afirma că 84% dintre europeni ar dori să păstreze ora de vară pe tot parcursul anului. Pe de altă parte, potrivit unui studiu, românii ar dori să rămână la ora de iarnă.

Ora de vară 2019. Scurt istoric

Ideea orei de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și a fost propusă în secolul al XVIII-lea. Principalul motiv al implementării a fost acela de a economisi energie.

Ora de vară a fost înființată și ca o necesitate în timpul războaielor.

Din octombrie 2019, în Uniunea Europeană nu se va mai schimba ora în funcție de anotimp.

Schimbarea orei, criticată și de specialiști

Specialiștii în sănătate susțin că schimbarea orei nu are efecte benefice pentru organismul uman. Cele mai afectate sunt persoanele cu depresii sau afecţiuni cardiace.