Arşiţa va pune stăpânire luni pe zona de sud a ţării. Temperaturile se vor menţine anormal de ridicate şi în celelalte regiuni, dar vor apărea ploi. De asemenea, în zilele următoare, în București, temperaturile vor crește și vom avea parte de prima caniculă din acest sezon.
Luni, instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunile vestice, nordice şi centrale, la deal şi la munte.
Aici, local, sunt aşteptate, averse torenţiale, descărcări electrice şi vijelii. Izolat, cantităţile de apă acumulate vor fi semnificative şi va putea apărea grindina. Vremea va fi călduroasă în Oltenia şi Muntenia, cu maxime de 33, posibil 34 de grade Celsius, iar în Maramureş vor fi şi valori termice de 24 de grade.
Bucureştenii vor avea parte de vreme însorită şi temperaturi ce vor putea ajunge chiar la 34 de grade Celsius pe timpul după-amiezii. În plus, vântul nu va reuşi să răcorească prea mult atmosfera, iar presiunea aerului va rămâne la un nivel mai mic decât cel agreabil.
Perioada următoare se anunţă lipsită de precipitaţii şi extrem de caldă în Capitală. Ziua de miercuri va fi şi prima caniculară din acest an, cu o maximă de 36 de grade Celsius la umbră. Minimele nu vor coborî sub 16 de grade Celsius, aşa că disconfortul termic va fi destul ridicat şi noaptea.
Soarele nu se va arata foarte des în zona de munte, dar mercurul în termometre va reuşi să urce până la 21…22 de grade Celsius în câteva staţiuni. Mai ales în a doua parte a zilei, aversele cu tunete, fulgere şi vijelii se vor înmulţi în majoritatea masivelor. Pe suprafeţe mici se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindina.
Norii vor mai apărea trecător la mare, însă şansele de ploaie vor fi reduse în perioada următoare. Prin urmare, temperaturile vor fi ridicate şi vor ajunge lejer la 26..27 de grade Celsius. Vântul îşi va face simţită prezenţa din când în când, iar în apa mării vor fi până la 23 de grade.