Mai e luna lor de aur. Patru zodii au noroc cu carul

Patru nativi din horoscop vor fi favorizați de astre în aceasta luna!

RAC

Stăpânul casei carierei Racului, Marte, și stăpânul casei muncii, Jupiter, se întâlnesc în una dintre cele mai norocoase case ale horoscopului: casa a cincea. Prin urmare, șansa răsare de unde nu te aștepți.

Totodată, perioada este deosebit de creativă, bună pentru punerea în evidență a talentelor și propice promovării, prezentării, lansării oricăror creații, produse sau proiecte.

Banii depind de ceilalți: îi faci sau îi cheltui împreună cu ei sau pentru ei.

Așa o perioadă se ivește rar în viață!

SCORPION

Muncă și bani:

Marte și Jupiter, aflați în Scorpion, te îndeamnă la fapte mari. Ai inițiativă, ai curaj și poți demara acum un proiect amplu și ambițios.

În mai 2019 simți nevoia să te impui, să arăți ce poți. Și sunt șanse bune să reușești: în fond, Marte este stăpânul tradițional al Scorpionului, iar Jupiter este Marele Benefic!

Altfel, luna mai predispune la ieșiri și întâlniri, discuții și negocieri. Drumurile, comunicarea și preocupările intelectuale sunt privilegiate.

Acum poți să înveți ceva nou, să faci un curs, să redactezi o lucrare, să ții o prelegere, să susții un interviu. O șansă în acest sens poate apărea în decada a doua.

Sectorul financiar este dinamic pe tot parcursul lunii mai 2019. Poți face bani frumoși, dar ți-e greu să economisești.

CAPRICORN

Muncă și bani:

Cu o mulțime de planete în Capricorn, în mai 2019 dispui de o mulțime de atuuri pentru a reuși, pentru a avea succes.

Soarele îți aduce forță, autoritate și prestigiu; Venus – șansă, colaborări și relații utile; Mercur – iuțeală de minte, idei și libertate de mișcare; Saturn, stăpânul Capricornului – strategie și o bună coordonare; Pluto – ambiție și focalizare. Așadar, poți realiza cam orice ți-ai pune în minte.

Și, ca un bonus de zile mari, Marte și Jupiter, aflați în casa a unsprezecea, promit popularitate, izbândă în proiectele colective și poziție de lider în grupuri construite în jurul unor interese sau pasiuni comune.

VARSATOR

Muncă și bani:

În mai 2019 cariera Vărsătorilor este în plin avânt.

Cu Marte și Jupiter în casa carierei, ai planuri mari și pui mult suflet în îndeplinirea lor. Apar ocazii favorabile, dar se poate să ai de dus și un schimb de opinii, în care, din fericire, ai șanse mari de victorie.

În mai îți poți consolida puterea și renumele, te poți impune în fața celorlalți și, grație reușitei profesionale, poți avea câștiguri financiare mulțumitoare.

Trebuie însă să îți dai seama că nu toată lumea este la fel de sinceră și bine intenționată ca tine și că pot exista persoane care te invidiază și ar putea încerca să comploteze din umbră, să te saboteze.

Nu lăsa succesul să ți se urce la cap și păzește-ți spatele!