La Hoceni de Vaslui e ca-n Germania. Primarul îi așteaptă pe ”fiii satului” să se întoarcă și le-a creat condiții ”ca afară”

Primarul comunei Hoceni, din judetul Vaslui, a reusit sa gaseasca cele mai eficiente metode prin care sa-i educe pe sateni astfel incat viata lor si a comunitatii in ansamblu sa se schimbe in bine, iar sloganul „o tara ca afara” sa nu ramana o simpla lozinca lipsita de sens.

Le-a schimbat perceptia despre cum trebuie sa locuiasca un taran aflat la 20 de kilometri distanta de cel mai apropiat oras.

I-a invatat sa depoziteze selectiv gunoiul in locurile special amenajate, sa circule cu carutele doar pe drumurile agricole special amenajate si chiar sa renunte la celebrele garduri din spini, specifice zonei Moldovei.

Asta in timp ce administratia locala a investit in drumuri de asfalt, apa, canalizare si unitati de invatamant.

„Doar asa, imbunatatind conditiile de viata pentru locuitori, ii putem intoarce acasa pe fiii satului, inclusiv pe cei din diaspora”, crede edilul Vasile Tabara.

Comuna Hoceni poate fi oricand un exemplu de bune practici pentru multe dintre comunitatile din tara. Aici, viata locuitorilor se schimba in bine de la o zi la alta, in pofida faptului ca pe teritoriul comunei, situata in zona saraca a Moldovei si la peste 20 de kilometri de cel mai apropiat oras, nu exista nici macar o firma importanta care sa produca si sa aduca plus valoare.

Chiar si asa, autoritatea locala reuseste sa realizeze investitii importante, fie cu fonduri de la Uniunea Europeana, fie cu putinii bani din taxele si impozitele locale.

Astfel, cei 3.500 de locuitori ai comunei au gradinte si scoli moderne in toate cele sase sate, apa curge la robinet in gospodariile din patru localitati, iar in centrul comunei exista sala de sport, teatru de vara si un teren de fotbal cu o planeitate cum nu prea se gaseste nici pe marile stadioane ale echipelor din prima liga.

In plus, tot in zona centrala, primaria a amenajat o cladire in care functioneaza Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta, dotat cu masina de pompieri, un buldoexcavator si un utilaj cu care se fac lucrarile specifice de deszapezire pe cei 40 de kilometri de drumuri comunale si satesti.

Nu putem lasa oamenii blocati cu zilele sau asteptand sa vina cineva sa ne ajute. Trebuie sa ne gospodarim singuri si intervenim de fiecare data din timp, nu dupa ce oamenii nu mai pot iesi deja din curte”, sustine primarul Vasile Tabara.

Poate că una dintre cele mai importante investiții de când se află la conducerea primăriei este drumul comunal de zece milioane de lei, recent finalizat de o firmă al cărei director este chiar din comună.

Artera de 10 kilometri, care arată mai bine ca majoritatea drumurilor europene de pe la noi din țară, leagă toate satele între ele, ceea ce facilitează accesul localnicilor la rețeaua de drumuri județene și naționale.

Cum și mediul înconjurător este important pentru orice comunitate, Primăria Hoceni finalizează și împădurirea a o sută de hectare de pășune degradată, un proiect finanțat de la Administrația Fondului de Mediu.

Localnicii care aruncă gunoiul la întâmplare se trezesc cu el acasă, prin poștă Printr-un proiect european, autoritățile din Hoceni au reușit să realizeze în toată comuna puncte de colectare selectivă a deșeurilor. În cele mai importante zone din localități, au fost amplasate containere mari din plasă, pentru depozitarea deșeurilor din hârtie și plastic.

Cu ajutorul celor o sută de asistați social, materialele refolosibile sunt preluate apoi și valorificate către o firmă specializată.

Localnicii care aruncă gunoiul la întâmplare se trezesc cu el acasă, prin poștă.

Printr-un proiect european, autoritățile din Hoceni au reușit să realizeze în toată comuna puncte de colectare selectivă a deșeurilor. În cele mai importante zone din localități, au fost amplasate containere mari din plasă, pentru depozitarea deșeurilor din hârtie și plastic.

Cu ajutorul celor o sută de asistați social, materialele refolosibile sunt preluate apoi și valorificate către o firmă specializată. „Este o sursă importantă de venit pentru noi, pe lângă faptul că menținem comuna curată. Am disciplinat oamenii și acum știu ce au de făcut.

Cei de la 416 (Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, n.r.) își fac și ei foarte bine treaba, fără să-i mai împingă cineva de la spate.

De aceea, în ciuda controverselor, ajutorul social este bun atât pentru comunitate, cât și pentru beneficiari, cu acele condiții ca ei să-și facă orele de muncă, iar noi să-i plătim”, este convins edilul de Hoceni.