Ioana Ginghină spune adevărul despre ultimul an din viața ei. „Divorțul mi-a schimbat copilul”

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol au divortat dupa 12 ani de casnicie. Insa, dintre cei doi, actrita a fost cea care a dezbatut subiectul dureros, in timp ce fostul sot a preferat sa pastreze discretia.

Intr-o postare pe blogul personal, Ioana a vorbit despre cum s-a schimbat viata ei si si a fetitei, in ultimul an.

„Divortul mi-a schimbat copilul. Am incercat insa sa tin lucrurile sub control, sa-mi ascund emotiile de Ruxandra, sa nu vorbesc cu ea despre temerile mele, sa ma lupt atunci cand imi vine sa plang. Nu vreau sa vada daca si cat ma afecteaza aceasta poveste cu divortul.

Insa nici nu incerc sa fiu vesela tot timpul. Nu e normal, pana la urma nici asta. Dar trebuie sa mentin un echilibru si asta nu este usor. Asta poate ca este cel mai greu, sa-mi pun fata fericita atunci cand ma coplesesc sentimentele triste.

Cand avem un sot, puteam sa ma bazez si sa-mi fac un program de cateva ore doar pentru mine. Seara, dupa ce o culcam pe Ruxi sau dimineata cand nu o duceam eu la scoala. Si pe vremea aceea stateam mult cu ea, dar era totusi cineva care stingea lumina in urma mea, daca o uitam aprinsa. Acum lucrurile s-au schimbat mult! Ma rog, acest articol nu este despre asta ci despre faptul ca Ruxandra s-a schimbat, s-a schimbat in bine.

Eram intr-o seara in masina, eu conduceam, ea era in dreapta mea. Ma cuprinsese o mare tristete asa din senin si desi nu mai era soare afara pastrasem ochelarii de soare pentru a o ascunde. Ruxandra mi-a luat mana si mi-a zis: ”Mama, vrei cand ajungem acasa sa te las sa te relaxezi si sa te uiti la serialul tau?” (…).

Asa ca am marturisit, i-am zis ca sunt trista, ca vor mai fi zile cand voi fi trista, ca este normal sa fie asa. I-am spus ca apreciez ingrijorarea ei si ma ajuta foarte mult, insa nu este treaba ei sa remedieze lucrurile. Am asigurat-o ca o iubesc enorm, scrie libertatea.ro.

Cand am ajuns acasa, Ruxandra a dus punga cu gunoi la tomberon, a dat de mancare la caini si la pisici. Nu pot sa zic ca nu ma ajuta si inainte insa doar cu multe negocieri si insistente din partea mea. Aceasta despartire, care dureaza de un an de zile a venit la pachet cu multe transformari pentru mine si am incercat sa nu le simta si Ruxandra.

Ea are propriile ei sentimente si transformari, iar eu trebuia sa fiu acolo sa o ajut sa treaca cat mai usor peste aceasta perioada de tranzitie de la o familie linistita si fericita, la divort. (…). Comunicarea dintre noi este mult mai buna. Nu mai exista negocieri.

Intelege din prima cand o rog ceva si ma ajuta fara niciun fel de comentariu. Ma intreaba cum mi-a fost ziua si ce planuri am pentru a doua zi. Nu ne mai contrazicem ci avem doar discutii constructive despre anumite situatii cum ar fi alimenatia, timpul petrecut pe telefon sau cititul”, a povestit Ioana Ginghina pe blogul ei.