În 2016, revista „Forbes“ din SUA l-a inclus printre primii zece cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 ani din Europa.
În 2018, a câştigat competiţia internaţională Ten Outstanding Young Persons, la fel cum au făcut-o în trecut personalităţi de talia lui Elvis Presley şi John F. Kennedy. Aceasta ar fi, pe scurt, cartea de vizită a lui Cornel Amariei (24 de ani).
Cu peste 50 de invenţii la activ, Cornel Amariei deţine în prezent o importantă funcţie de conducere, Head of Innovation, la Continental Automotive Systems, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume.
Tânărul a terminat în paralel facultăţile de Ştiinţa Calculatoarelor şi Inginerie Electrică la Bremen, în Germania, dar a ales să se întoarcă şi să rămână în ţară, deşi a avut nenumărate oferte în întreaga lume.
Dintre toate invenţiile sale, cea mai importantă o consideră pe cea a ochelarilor Lumen, destinaţi nevăzătorilor.
„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu tânărul care a uimit o lume întreagă, despre parcursul său de pe băncile şcolii până la inventatorul respectat din ziua de azi, despre problemele şi soluţiile care ar putea schimba în bine sistemul românesc de învăţământ şi despre principala sa invenţie, ochelarii Lumen.
„Weekend Adevărul“: Privind în urmă, spre anii în care te-ai format ca elev, cum ai caracteriza şcoala, ce materii îţi plăceau cel mai mult în timpul şcolii şi care îţi diplăceau? Erai genul de elev care învăţa şi în timpul liber sau făceai parte din cealaltă „tabără“?
Cornel Amariei: Nu mi-a plăcut niciodată şcoala. Sistemul românesc de învăţământ este de vină aici. Nu am văzut utilitatea în a memora ridicol de multe lucruri fără ca niciodată să ne fie arătată aplicaţia practică.
Practic, în afară de informatică, în clasele I-IV, unde eram o provocare pentru învăţătoare, nu cred că mi-a plăcut în mod specific vreo materie. Totuşi, am avut o afinitate pentru geografie, dar asta şi datorită tatălui meu.
Cum te priveau colegii de liceu, iar mai apoi cei de la facultate? Se „băteau“ să prindă locuri în preajma ta ca să poată să copieze la examene?
Cu siguranţă nu, şi nici eu, la rândul meu. Când vine vorba de facultate, copiatul era un lucru josnic şi inaplicabil. În cazul examenelor, chiar săptămânale, eram plasaţi într-un mod în care fizic nu puteam să copiem şi, mai mult, telefoanele mobile erau bruiate la examenele cele mai importante.
„Memorarea merge către inutil“
Ai spus că nu ţi-a plăcut şcoala şi că sistemul românesc nu este unul bun. Care ar fi, după părerea ta, cele mai mari lacune ale sistemului de învăţământ românesc?
Aplicabilitatea şi realismul. Trebuie mai întâi să ne gândim la ce foloseşte cunoaşterea unui lucru înainte de a fi predat.
Mai mult, în ziua de azi, memorarea merge către inutil. Ar trebui ca şcoala să ne înveţe cum să găsim informaţia şi cum să o interpretăm, nu cum să o memorăm. Facultatea este altă poveste interesantă. De exemplu, în orice universitate de elită eşti admis universal, nu la o facultate anume.
Poţi alege după primul an la care facultate vrei cu adevărat să mergi. Asta îţi permite să experimentezi timp de un semestru sau timp de un an şi să afli cu adevărat ce îţi place.
Ce ai schimba la acest sistem dacă, să zicem, într-o zi, ai ajunge ministrul Educaţiei sau măcar consilierul său?
Eu aş schimba multe, dar cine m-ar lăsa? Aş începe cu un plan treptat, nicio schimbare de asemenea magnitudine nu ar trebui să vină peste noapte.
Aş organiza o comisie de psihologi cu specializare în psihicul copiilor şi am începe să ne uităm în istoria învăţământului românesc şi să vedem cum putem corela cu ceea ce este actual şi necesar.
„Facultatea din România este prea uşoară“
Având în vedere că ai studiat în străinătate, care sunt, în viziunea ta, principalele diferenţe dintre sistemul de învăţământ din România şi cele din Occident?
Învăţământul universitar este, cel puţin în facultăţile de top din România, nu atât de diferit. Am învăţat şi acum suficiente lucruri de la cunoştinţe care au terminat facultăţi din România, le-am văzut materialele de curs şi mi s-au părut chiar în regulă.
Diferenţa vine în mentalitatea studentului şi a profesorilor. De exemplu, în Germania, eu am fost obligat să studiez cursuri transdisciplianare.
Am studiat cursuri precum „Trafic de carne vie“ sau „Psihologie“, tocmai pentru a-mi lărgi spectrul de înţelegere. Întotdeauna recomand oricărui om să încerce pe cât posibil să cunoască un pic din toate şi să înveţe lucruri cât mai diferite.
Numai aşa poţi să rămâi creativ, când rămâi expus. Întorcându-mă la învăţământul universitar de la noi, baremul este foarte mic.
Facultatea nu este văzută ca un loc important de dezvoltare, ci doar ca încă o semnătură. Cât timp rămânem cu această mentalitate, nu o să ne ajute prea mult studiile universitare. De asemenea, observ că facultatea în România este foarte uşoară.
În facultăţile de elită depresia sau epuizarea sunt lucruri comune, date de suprasarcină. Aşa consider că trebuie să fie o facultate, foarte grea, să te pregătească pentru viaţă.
Bineînţeles, nu vreau să se ajungă la extremele prin care am trecut, terminând două facultăţi în paralel. Sigur că există o limită, dar aceasta trebuie să fie foarte sus, nu jos.
Cum vrea să îmbunătăţească viaţa nevăzătorilor
Cornel Amariei lucrează de mai mulţi ani la ochelarii Lumen, destinaţi nevăzătorilor. Tânărul susţine că este foarte aproape să ajungă la cel mai bun rezultat, iar invenţia sa să intre pe piaţă, probabil încă din 2020.
Ochelarii Lumen sunt asemănători cu ochelarii obişnuiţi, însă beneficiază de o tehnologie revoluţionară de ultimă oră. Ochelarii au un sistem de senzori care, la atingerea frunţii, transmit impulsuri electrice care ajung direct la creier, prin piele.
Astfel, nevăzătorul care îi poartă simte o vibraţie care corespunde ca intensitate cu distanţa la care se află faţă de un obstacol sau de un obiect.
Cu cât purtătorul Lumen se află mai aproape de un obstacol, cu atât impulsurile şi vibraţiile sunt mai puternice, ghidându-l.
Primul prototip a fost realizat în urmă cu aproape patru ani, iar de atunci proiectul său de suflet a evoluat. La final, graţie acestor ochelari speciali, orice nevăzător ar urma să se poată descurca la fel de bine ca o persoană care are un simplu deficit de vedere.