Horoscop 25 Mai 2018. Trei zodii sunt protejate de astre. Le merge bine

Atmosfera destinsa pentru nativii acestor zodii. Citeste previziunile pentru zodia ta!

BERBEC 25 mai

Eşti capabil să dai şi haina de pe tine doar pentru a fi de ajutor unui prieten, dar vai, acesta nu ştie să aprecieze gestul tău. Sacrificiile sunt uneori inutile, pentru că te dedici unor oameni care nu ştiu să valorifice ceea ce ai tu de oferit.

Dăruieşti cu dragă inimă, dar celălalt pune la îndoială intervenţia ta, caută nod în papură, ba, după ce profită de ceea ce ai tu de oferit, începe să vorbească de rău gesturile tale. E un moment bun să începi şi tu să faci curăţenie printre colaboratori, pentru că vei descoperi mai uşor cine merită ajutorul tău, şi cine nu!

HOROSCOP TAUR 25 maii
Te afli într-un mediu ceva mai agitat, în care se spun cuvinte dure, unde certurile sunt gata să izbucnească de la orice, dar dai dovadă de o toleranţă atât de mare, încât te adaptezi cel mai uşor într-o astfel de atmosferă.

Nu pui la suflet criticile, judecăţile nedrepte sau nervii celor cu care intri în contact, ceea ce-i va dezarma mult mai uşor pe cei care apelează la asemenea comportament. Când te vor vedea zâmbitor şi prietenos în continuare, îşi vor mai ajusta şi ei, pe ici, pe colo, modul mai agresiv de comunicare.

GEMENI 25 mai
Eşti un judecător corect, care este capabil să dea verdicte extrem de juste într-o situaţie cu mai multe direcţii de interpretare. Vezi lucrurile prin prisma adevărului şi înţelege exact situaţia, fără a te lăsa influenţat de nimeni sau de nimic din jurul tău.

Nu te bazezi decât pe propriile judecăţi de valoare, pe propriile argumente şi numai aşa vei reuşi să extragi o concluzie cât se poate de corectă cu privire la cele întâmplate. Unii vor încerca să te influenţeze, dar rămâi imparţial pentru a da un răspuns sută la sută lucid şi clar.

RAC 25 mai

Nu te baza pe ce îţi spun alţii că e mai bine să faci, pentru că tu vei obţine cele mai bune rezultate prin experimente proprii. Eşti mult prea creativ şi liber ca să urmezi ordine date de alţii, deci permite-ţi libertatea de a o lua şi pe alte căi decât ţi se spune, de a mai încerca şi alte variante, pentru că vei descoperi căi mult mai interesante.

Fii tu temerarul, deschizătorul de drumuri, exploratorul trăsnit care vine şi cu alte idei decât toată lumea şi, chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu ideile tale, nu le abandona. Într-o zi îţi vor da dreptate şi te vor urma şi ei, dar, la început, orice pionier e privit cu un dram de ironie. Nu pune la suflet glumele lor, ci mergi pe calea ta cu elan!

HOROSCOP LEU 25 mai

E o plăcere să descoperi alături de tine oameni cu aceleaşi idealuri, care vâslesc în aceeaşi direcţie cu tine, care cred în aceleaşi valori. Fă tot posibilul să-i păstrezi alături de tine, să vă uniţi forţele pentru acelaşi scop, deoarece împreună totul va părea mult mai simplu.

Dacă aţi lupta fiecare pe cont propriu pentru acelaşi vis, piedicile ar fi mai mari, or, dacă veţi forma o echipă, cu aceeaşi pasiune şi energie, şi roadele ar fi mult mai aproape. La final, desigur, va trebui să împărţiţi echitabil victoria şi să vă apreciaţi unii altora contribuţia, recunoscând că singuri nu aţi fi ajuns aici.

FECIOARĂ 25 mai

Te laşi condus complet de o persoană care îţi inspiră maximă încredere. E un om respectabil, deosebit, care iese în evidenţă prin personalitatea sa luminoasă şi puternică, deci poate fi un exemplu demn de urmat de către tine. Ceea ce ştie, ceea ce face, ceea ce spune, toate sunt speciale, bine documentate, şi peste toate aceste calităţi mai are şi o carismă căreia nimeni nu-i rezistă.

Şi tu cazi în mrejele sale, dar cu un scop benefic ţie, pentru a primi de la el sfaturile cele mai de încredere, o intervenţie salvatoare la momentul cel mai potrivit. Practic, depinzi de ce face el pentru tine şi te laşi complet în mâinile sale.

BALANȚĂ 25 mai

Formezi o echipă de nezdruncinat cu cei dragi din familie. Vă unesc nişte proiecte comune şi reuşiţi să aveţi o relaţie de colaborare perfectă. În familie nu poate fi vorba nici de rivalitate, nici de competiţie, nici de răutăţi, ca atare cele mai bune lucruri în comun le poţi face cu cei de acelaşi sânge.

Că e vorba de o afacere împreună sau de un eveniment care vă adună pe toţi la un loc, merită să atragi rudele alături de tine, deoarece gândiţi la fel, simţiţi la fel şi, mai ales, ţineţi unii la alţii necondiţionat. De dragul lor, eşti capabil de orice, şi ei la fel pentru tine!

SCORPION 25 mai

Munceşti cu sârg, dar nu te preocupă sarcinile care se află acum pe rol, care ţi se par banale şi simple, ci nişte proiecte de viitor de la care ai mari aşteptări. Tu nu priveşti decât mult înainte, în perspectivă îndepărtată, pentru că rezultatele eforturilor de acum se vor arăta atunci, peste luni de zile!

Ai mari speranţe de la aceste planuri de care te ocupi cu seriozitate şi sârg, şi eşti conştient că succesul depinde numai de resursele pe care le pui în joc pentru a ajunge acolo. Nimeni nu va munci pentru tine, deci hai, pune mâna pe unelte şi construieşte cerea ce vrei să obţii. Ceea ce proiectezi tu acum în viitor, va deveni realitate prin forţele tale.

SĂGETĂTOR 25 mai

Ai ceva de lucru, pentru că au rămas unele sarcini nerezolvate şi le consideri foarte importante, de aceea nu le poţi lăsa pe altădată. Chiar dacă ţi-ar consuma toată ziua, măcar vei fi mulţumit, la final, că ai şters de pe lista ta de sarcini o mulţime de lucruri care aşteptau de ceva vreme.

De fapt, eşti cumva influenţat de cineva din anturaj care e foarte preocupat de o activitate importantă şi nu poţi să stai şi tu pe margine. Vă uniţi forţele şi, împreună, veţi ajunge mult mai repede la rezultatele bune, deci conlucraţi, comunicaţi, schimbaţi idei, formaţi o echipă.

CAPRICORN 25 mai

Tu ai creat ceva de care eşti foarte mândru şi simţi nevoia să prezinţi lumii roadele muncii tale, dar azi dai numai peste invidioşi puşi pe harţă care critică tot ce le arăţi tu.

Nu pune la suflet, nu toată lumea aplaudă ceea ce tu faci din plăcere, ci contează să-ţi urmezi mai departe drumul în care tu crezi şi în care tu pui atâta energie pozitivă.

Invidia îi roade, răutatea îi face să comenteze ceea ce reuşesc să facă alţii, când ei nu sunt în stare de nimic pozitiv, decât de critici. Nu ţi-ai găsit anturajul cel mai potrivit să expui rodul pasiunii tale, ca atare alege oameni care îţi împărtăşesc pasiunea şi plăcerea de a crea.

VĂRSĂTOR 25 mai

Greu te vor înţelege ceilalţi, astăzi, pentru că te comporţi atipic: parcă eşti un rebel pus pe fapte mari, care nu se supune nimănui, care îşi pune în valoare doar propria originalitate, un deschizător de drumuri care nu acceptă reguli sau ordine rigide de la alţii.

Menţine-ţi acest spirit de independenţă care te cuprinde, pentru că poate fi exact ce aveai nevoie ca să schimbi o stare de lucruri ce alunecase în monotonie şi banal.

Prin deciziile ciudate, îndrăzneţe, revoluţionare de astăzi, practic întorci totul pe dos, dar îi dai şi o cu totul alt direcţie de evoluţie, care ţi se pare mult mai interesantă şi entuziasmantă. Eliberează-te de regulile altora, fii cu un pas înainte!

PEȘTI 25 mai

Ai trecut cândva printr-o situaţie pe care nu ai înţeles-o la vremea respectivă încât credeai că n-a avut nici un rost, dar iată că sensul ei abia acum se arată, semn că nimic nu e întâmplător în viaţă. Trebuia să se întâmple, trebuia să treci prin acel moment ca acum, după atâta vreme, să culegi roadele acelor evenimente.

Chiar dacă uneori efectele pozitive ale unei întâmplări nu sunt imediate, vine o zi când, privind înapoi, îţi dai seama că atunci, în trecut, a pornit totul şi dacă n-ar fi fost acele evenimente, nici cele de azi nu ar mai fi avut loc. Priveşte spre trecut cu recunoştinţă!