Ecaterina Andronescu a făcut un anunț foarte important, ce îi vizează pe toți elevii. Aceștia vor primi un ajutor din partea statului.
Potrivit ministrului, fiecare elev va primi un ghiozdan complet, cu manuale și rechizite pentru un an întreg, în valoare de 100 de euro.
De asemenea, aceștia vor primi chiar și vouchere pentru achiziționarea unui echipament de sport, promite ministrul.
Învatamantul obligatoriu este gratuit, conform Constituției, însă părinții trebuie să plătească în fiecare an rechizitele copiilor, uneori chiar și manualele.
Conform ministrului Educației, situația se va schimbă, iar elevii vor primi la începutul fiecărui an școlar un ghiozdan cu toate rechizitele necesare.
„Avem bani și pentru un proiect care nu a fost dezvoltat în anii anteriori și anume un ghiozdan complet pentru fiecare elev. Să asigurăm educația gratuită, așa cum spune Constituția.
În acest ghiozdan trebuie să fie manualele pentru care se dă examen, limba română, matematică etc, și rechizitele care sunt necesare pe un an întreg.
Nivelul este cam de 100 de euro pentru fiecare ghiozdan. Aici o să existe un echipament de sport, care se va acordă cu ajutorul unor vouchere, pentru că este foarte greu să cumperi pentru fiecare copil în parte”, a afirmat ministrul Educației.
Potrivit ministrului, proiectul actual prin care elevii primesc rechizite nu mai este eficient.
„Acela a fost un proiect dezvoltat de Ministerul Educației în 2001, după care a fost descentralizat și derulat de autoritățile locale.
Care este diferență? Acest proiect a fost introdus printr-o lege care stabilea un nivel minim al veniturilor pe cap de familie. Între timp, din 2001 până acum, acest nivel s-a modificat substanțial. În 2001, cam 1.200.000 de copii primeau aceste rechizite, acum mai primesc vreo 200.000”, mai spune Ecaterina Andronescu.
În prezent, o parte dintre elevi primesc rechizite, distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene.
Elevii trebuie să fie înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, iar venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, să fie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țara.