Vacanța de iarnă a elevilor din învățământul școlar și preșcolar are trei săptămâni anul acesta, astfel că aceștia vor reveni la școală abia pe 14 ianuarie.
Surpriză, însă! Vor sta la ore doar două saptămâni, căci urmează o noua vacanță, timp în care vor mai avea o zi liberă.
Elevii vor merge la școală încă două săptămâni, pentru că după aceea va urma o nouă vacanță, de o săptămână: vacanţa intersemestrială: 2 – 10 februarie 2019. Dar până atunci, vor mai avea o zi liberă: joi, 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române.
Semestul al doilea va începe pe data de 11 februarie, iar pe 20 aprilie va începe vacanța de primăvară, care va dura până pe 5 mai 2019.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.
Programul „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.
Desfășurarea programului „Şcoala Altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Lucrările scrise semestriale vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.
Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.
Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.
Calendarul evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare şi atestare a calificării profesionale şi a competenţelor, precum şi calendarul admiterii la liceu se vor aproba prin ordin al ministrului Educaţiei.