Două prevederi din Codul Rutier care te lasă fără permis

Noi prevederi au fost introduse în Codul Rutier anul trecut, iar cei care nu le știu pot rămâne fără dreptul de a conduce pe drumurile publice.

În cazul în care şoferul nu face controlul medical recomandat, medicul trebuie să informeze Poliţia Rutieră, urmând ca acest şofer să rămână fără permis.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis conform alin.

(2), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistenţă medicală autorizată”, prevede acum Codul Rutier.

Persoana care posedă permis de conducere, declarată inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt de către Poliţia Rutieră.

În termen de maximum trei zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor.

Un alt aspect se referă la frecvenţa desfăşurării ITP depinde de vechimea maşinii: mai exact, maşinilor mai vechi de 12 ani trebuie să li se facă ITP în fiecare an.

Până la începutul anului 2018, ITP la asemenea maşini trebuia să se facă la doi ani.

Mai mult, primul ITP, în cazul maşinilor noi, se face după trei ani. Bineînţeles, ulterior primei inspecţii, se va face câte o inspecţie la doi ani, perioada de trei ani fiind aplicabilă doar în cazul primei inspecţii.

Ce se întâmplă la expirarea ITP?

Înmatricularea se suspendă, de drept, ceea ce înseamnă că şoferii care circulă cu maşini care au ITP-ul expirat riscă două tipuri de amenzi: una pentru lipsa ITP-ului valabil şi una pentru condusul unei maşini a cărei înmatriculare a fost suspendată.