Cristina Țopescu, despre croitoreasa cu voce de aur de la “Românii au talent”: “Mi-a dat o lecţie fata asta”

Cristina Ţopescu a primit o lecţie de la croitoreasa care a impresionat cu vocea şi modestia ei în prima ediţie a noului sezon „Românii au talent“.

Ana Maria Pantaze, o croitoreasă în vârstă de 38 de ani, i-a făcut pe jurații de la ”Românii au talent” să se ridice în picioare atunci când și-a terminat prestația.

Fără studii în domeniu și cu o modestie debordantă, vocea Ana Mariei i-a adus golden buzz-ul care a trimis-o direct în semifinalele show-ului de la Pro TV.

Emoțiile și-au spus cuvântul în ceea ce o privea pe Ana Maria Pantaze, iar atunci când a vorbit despre piesa pe care urma să o interpreteze a avut greșeli de exprimare.

„Cânt o piesă care mă specifică şi sper să nu o pierd“, referindu-se la faptul că melodia „I’d rather go blind“, a Ettei James, o reprezintă.

Când i-a auzit exprimarea, Mihai Petre a ironizat-o şi a pus-o pe concurentă să repete ce a vrut să spună de fapt. Tot el a fost însă cel care, în mod ironic, i-a dat și golden buzz-ul după ce a auzit-o cântând.

Cristina Țopescu a primit o lecție de viață

Nu doar Mihai Petre i-a pus o etichetă croitoresei cu voce de aur ci și Cristina Țopescu. Jurnalista a publicat un mesaj pe contul ei de Facebook în care a vorbit despre lecția de viață pe care a primit-o de la Ana Maria Pantaze.

„Vă uitaţi la Românii au talent? Am butonat şi am dat peste o fată simplă, cu mult bun simţ, croitoreasă, care, după ce a spus «o să cant o piesă care MĂ SPECIFICĂ», iar eu, ca mulţi alţii, am zâmbit puţin răutăcios, când a început să cânte m-a amuţit.

Cât de des suntem dispuşi să fim superficiali, cât de rar judecăm uitând că avem şi inimă. Mi-a dat o lecţie fata asta şi-n cinstea ei, de acum, o să spun şi eu uneori, în diverse contexte, «MĂ SPECIFICĂ»! Emoţionant!“, a fost mesajul jurnalistei.