Corina Chiriac a iubit o singură dată în viață. Cine a fost marea sa iubire

Corina Chiriac este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste de muzică ușoară din România. Și dacă pe carieră a pus dintotdeauna foarte mult preț, nu același lucru s-a întâmplat și cu partea sentimentală.

Corina Chiriac, în vârstă de 69 de ani, este o prezență fascinantă atât în viața de zi cu zi, cât și pe micul ecran. Artista a dezvăluit că a fost îndrăgostită o singură dată în viață, dar că i-a fost de ajuns, nemaidorind să treacă niciodată prin această experiență: 

„M-am îndrăgostit foarte târziu. Prima oară m-am îndrăgostit la 26 de ani. În seara aia mi-am dat seama, aveam nod în stomac, mă fâstâceam, eu care sunt vorbăreaţă. E tâmpită chestia asta, nu aş vrea să mi se mai întâmple. Să mă ierte spectatorii, devii tembel.

Pot să dau în scris că nu-mi mai trebuie îndrăgosteală. Eu am acum alte preocupări. Într-o viaţă întreagă o singură dată mi s-a întâmplat” – a mărturisit Corina Chiriac la B1Tv

Corina Chiriac a fost măritată o singură dată, timp de 4 ani, cu omul de afaceri Virgil Anastasiu, de care a divorțat în 2007, însă nu a dus lipsă de cereri în căsătorie: ” Eu am ales cariera cu adevărat, asta mă împlineşte pe mine.

Au fost băieţi, bărbaţi care m-au cerut de nevastă în studenţie, în liceu chiar şi le-am spus nu. Văzusem nişte situaţii dramatice. Mie cu siguranţă mi-a dat Dumnezeu o altă vocaţie”  – a mai spus Corina Chiriac.

Dacă am crede că marea iubire a artistei a fost soțul său, ei bine nu este nici pe departe așa. Corina Chiriac a recunoscut anul trecut, în emisiunea ”La radio cu Andreea Esca” de la Europa FM, că a fost vorba de un artist străin, însă nu i-a pronunțat numele. Ei bine, este vorba de celebrul artist ceh Karel Gott.

Corina Chiriac nu a avut niciodată copii, artista regretând foarte mult că nu a devenit
mamă: 

“Câteodată, am regretat că nu am avut copii, au fost multe momente. (…) Nu am părinți, nu mai am soț, nu am copii, nu am nepoți, nu am câine.

Am numai meseria mea. Să nu uitam acest detaliu. Sunt un om care a ales să nu aibă o familie, ca să nu fiu nevoită să am constrângeri și astfel să-mi rănesc familia, să o părăsesc plecând în turnee sau călătorii. Amintiți-vă, am locuit pe trei continente!

Nu am vrut să dezamăgesc oameni, chiar dacă la rândul meu am fost și rănită. Dar cariera nu m-a dezamăgit niciodată.”, – a declarat Corina Chiriac în urmă cu câţiva ani.