Comuna de dincolo de Cercul Polar cu 2900 de locuitori, dintre care 400 sunt români! „Suntem tot români, chiar dacă stăm aici”

Două avioane, două feriboturi şi încă o sută de kilometri cu maşina. Aşa este drumul pe care îl străbaţi ca să ajungi la Skjervøy, în nordul extrem al Norvegiei. O localitate izolată, la capătul lumii, unde e casa a 400 sunt români!

În prag de centenar, românii din Skervoy, Norvegia, sunt mai uniţi decât cei din patria-mamă. Poate şi pentru că sunt doar 400. Însă sunt destul de mulţi dacă ne raportăm la faptul că micuţa localitate numără doar 2900 de persoane.

Românii de aici s-au adaptat şi muncesc cot la cot cu ceilalţi locuitori, în pescăriile din apropiere. Nu-i deranjează clima arctică, nici faptul că iarna au doar 4 ore de lumină.

Chiar dacă sunt la mii de kilometri de casă, vorbesc, gândesc şi simt în continuare româneşte. Ba chiar prepară murături şi alte bucate tradiţionale. Însă chiar dacă se simt bine în Skervoy, dorul de casă îi năpădeşte de multe ori.

De fiecare dată când vorbesc despre România, îi năpădesc lacrimile: „Mi-ar plăcea să trăiesc în România dacă ar fi ca aici… dar, din păcate, nu e!”

Norvegia este o destinație pe care, cu siguranță, trebuie să o vizitezi, măcar odată în viață, deoarece este una dintre cele mai frumoase țări din lume.

Norvegia este una dintre cele 3 țări scandinave, foarte cunoscută pentru fiordurile sale, acestea oferă unele din cele mai frumoase şi încântătoare privelişti din lume.

Curiozități despre Norvegia:

1 Norvegia este cel mai mare exportator de somon din lume.

2 Novegianul Thor Bjørklund a inventat feliatorul de brânză în anul 1925.

3 În Norvegia poți cumpăra băutură doar din magazinele numite Vinmonopolet. Se găsesc doar două astfel de magazine în fiecare oraș, și niciunul la țară.

4 Bradul de Craciun din Londra este adus în fiecare an din Norvegia, încă din anul 1946.

5 Norvegienii care dețin televizoare trebuie sa plătească o taxă anuală de 481 de dolari.

6 Trondheim este unul dintre primele orașe wireless din Europa.

7 Norvegienii au fondat orașul Dublin, din Irlanda, acum mai bine de 1000 de ani.

8 Norvegia are cel mai mare preț la carburant din întreaga lume, aproape 2 euro/litru (1,688 euro/litru), deși este unul din cei mai mari exportatori de gaze și petrol din lume.

9 Conform Indexului Global al Pacii, Norvegia este una dintre cele mai pașnice țări din lume, clasându-se pe locul 11.