Citește Rugăciunea de duminică, pentru îndeplinirea dorințelor

Aveți o dorință imensă, un necaz care aveți impresia că nu poate fi depășit? Nu trebuie să intrați în deznădejde, ci să porniți la drum cu toată încrederea în Maica Domnului și minunile pe care le poate face.

De asemenea, citiți cu tot sufletul rugăciunea aceasta în fiecare duminică pentru îndeplinirea dorințelor…

Pentru ca rugăciunea să aibă efectul dorit, trebuie să fie citită în fața unei icoana a Sfintei Fecioare, cu o lumânare aprinsă.

“Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”

După ce ai terminat de rostit această rugăciune pentru îndeplinirea dorințelor, continuă cu :

„Bucură-te Marie, cea plină de Har, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ultimul ceas. Amin”.

Loading...