După 10 ani în Franța un chirurg s-a întors în România. Vrea sa schimbe sistemul medical românesc

La fiecare șase ore, un medic pleacă din România. Chirurgul Victor Costache a făcut însă drumul invers, după ce, mai bine de un deceniu, a salvat vieţi în Franţa.

Acum, îşi urmează la Sibiu pasiunea insuflată în famile – conduce o secţie de chirurgie cardiovasculară şi toracică, pe care a înfiinţat-o chiar el. Vrea însă mai mult – să schimbe sistemul medical românesc.

În sala de operaţie, nu i se clinteşte niciun muşchi. Cu precizie milimetrică şi fără nicio ezitare, chirurgul Victor Costache foloseşte unul după altul instrumentele medicale. Nu are voie să facă nicio greşeală, pentru că are în mâini – la propriu – inima unui pacient.

Vindecarea pacienţilor şi salvarea de vieţi e o tradiţie, în familia Costache.

„Nu-mi amintesc să-mi fi dorit să fiu altceva, chiar nu-mi amintesc. Am trăit în umbra bunicilor mei care au fost chirurgi.

Bunicul meu era chirurg de Chirurgie Generală, dintr-o generație excepțională. Copilăria mea mi-a fost marcată de povestirile lui, inclusiv a fost chirurg pe front, în timpul celui de-al doilea Război Mondial”, povestește Victor Costache, chirurg cardiovascular.

În 1999, Victor Costache termina Medicina, iar un an mai târziu, lua o decizie importantă pentru viitorul lui.

„După primul an de rezidențiat în chirurghie toracică la Iași, am considerat că e mai bine să-mi fac în Europa. În timpul facultății fusesem deja plecat cu stagii de tip Erasmus în Danemarca, în Marea Britanie, mai multe universități prestigioase, cum ar fi Edinburg şi Oxford și atunci era o alegere firească să îmi definitivez formarea în străinătate”, afirmă Victor Costache, chirurg cardiovascular.

Aşa a ajuns în Franţa, într-un spital din Grenoble, unde a reuşit să câştige rapid aprecierea colegilor. Mai bine de un deceniu, a făcut operaţii de transplant pulmonar, intervenţii chirurgicale pe cord deschis şi a corectat malformaţii la copii abia veniţi pe lume.

2014 a fost anul în care medicul a decis să-şi folosească entuziasmul şi experienţa pentru a salva vieţi în România. L-a impulsionat directorul unei clinici din Sibiu, care şi l-a dorit neapărat în echipa lui.

„Doctorul Victor Costache este un tovarăș de drum, este un luptător. Este primul care sare în ajutorul nostru, al medicilor, al pacienților, ori de câte ori este solicitat. Bucuria lui cea mai mare este să stea în sala de operație”, afirmă Celestin Constantin, director general al unui spital privat din Sibiu.

Deşi are un salariu mult mai mic decât în Franţa, doctorul de inimi a găsit motivaţia să înfiinţeze la Sibiu o secţie de chirurgie cardiovasculară şi toracică. Iar miile de oameni care au fost operaţi aici pot spune, cu mâna pe inimă, că îi datorează viaţa medicului Victor Costache.

„O operație foarte grea, pentru care am fost în mai multe centre din România și am fost refuzat să fiu operat, domnul doctor Costache mi-a dat șansa la viață. Este un medic care se apropie foarte mult de pacienţi, nu doar faţă de mine, de toţi pacienţii”, spune Bogdan Stănculescu, pacient operat de Victor Costache.

Iar această preocupare e şi mai mare atunci când pacienţii sunt copii.

„În România sunt 1.000 de copii care mor pe an. Noi operăm zeci de copii anual, dar nu suntem integrați în programul naţional de copii, n-aş putea să vă spun de ce. Astfel, suntem obligați să operăm acești copilaşi prin efortul fundațiilor, practic îi operăm din mila publică”, spune Victor Costache.

Când iese din sala de operaţie, Victor Costache se gândeşte tot la pacienţii săi. Şi ce ar putea face el, ca simplu medic, să le fie mai bine, aici, în România.

„Este o țară extraordinară și cu oameni deosebiți și cu atât mai mult trebuie, noi cei din sistemul sanitar, să ne ridicăm la așteptările poporului pe care îl reprezentăm și îl îngrijm”, afirmă Victor Costache.

El este elevul român de 17 ani care s-a calificat la Olimpiada Geniilor, în Statele Unite

Un adolescent din Medgidia s-a calificat de curând în finala Olimpiadei Geniilor din Statele Unite ale Americii. Elevul nu este la prima performanţă de acest gen. Tot anul acesta el a reuşit să obţină locul doi la concursul organizat de NASA.

Theodor Florentin Furtună are 17 ani si este clasa a XI-a la liceul Nicolae Bălcescu din Medgidia. Pare un tânăr obişnuit, doar că rezultatele lui arată altceva.

THEODOR FURTUNĂ, elev: Am participat la doua concursuri, la NASA, unde am luat locul doi, şi la olimpiada geniilor la care sunt printre finalisti.

La Olimpiada Geniilor, Theodor şi-a imaginat un plan de afaceri. Proiectul “Stay Wild”- prezentat de adolescentul din Medgidia – este unul dintre cele 30 alese în finală.

“Vreau sa aplic o lege care să interzică defrişările în România. Magneţii mei sunt împărţiţi în două părti, cu frumuseţea naturii şi cum ar arăta daca ar fi defrişat”, spune Theodor.

Despre Theodor profesorii vorbesc doar la superlativ.

MARIUS FURTUNĂ, directorul Liceului Nicolae Bălcescu din Medgidia: Noi avem in liceu elevi foarte buni. Theodor e un copil ca oricare altul din liceul nostru. Participa la multe activitati caritabile de voluntariat, la proiecte europene, la conferinţe internationale. E pasionat de informatică si economie.

GINA ELENA ŞERBAN, profesoara de informatica: Este serios si sclipitor la informatica, pentru ca eu asta fac cu el, are rezultate deosebite. A muncit foarte mult si munceste foarte mult, oricat de genial ai fi. Daca nu muncesti, nu obtii rezultate.

Cu toate acestea, Theodor spune că viaţa lui nu diferă atât de mult de a colegilor lui.

THEODOR FURTUNĂ, elev: Eu ma axez pe ce imi place si lor le dedic 2-3 ore zilnic si in rest am timp pentru mine.

Finala Olimpiadei Geniilor va avea loc la o universitate din New York, între 17 şi 23 iunie 2019. Toţi finaliştii din acest an vor face şi o vizită la marile universităţi americane: Harvard, Yale, Columbia şi Princeton. Theodor pare însă hotărât să îşi continue studiile şi să aibă o carieră în România.

Vremea 8 aprilie – 6 mai. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarea lună, respectiv pentru perioada 8 aprilie – 6 mai.

Potrivit meteorologilor, săptămâna viitoare (8 – 15 aprilie), valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval.

Astfel, temperaturile vor fi mai mari la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile centrale, vestice şi nord-vestice.

Ploile vor fi prezente în special în jumătatea sudică a teritoriului, însă în restul teritoriului cantităţile vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.

Vremea se va răci în săptămâna 15 – 22 aprilie, astfel că temperatura aerului va avea valori de până la 12 grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării.

Cât despre precipitaţii, acestea vor fi prezente rareori şi doar în anumite zone din centrul ţării.

Vremea aprilie – mai 2019. Precipitaţii reduse şi temperaturi normale
În săptămâna 22 – 29 aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate decele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi reduse în această perioadă, notează Administraţia Naţională de Meteorologie.

În săptămâna 29 aprilie – 6 mai, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestei săptămâni,în cea mai mare parte a țării.

Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade Celsius, un pic mai ridicate în zona de sud a ţării.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fideficitare în cea mai mare parte a teritoriului.

Prognoza ANM de weekend! Vreme surprinzătoare sâmbătă și duminică

Prognoza meteo de weekend! Meteorologii vin cu vești incredibile despre temeperaturile din weekendul acesta. Zilele acestea am avut parte de variații ciudate de temperatură și de vânt puternic.

În Bucureşti, cerul va fi senin, temperaturile vor urca până la 19 grade Celsius, dar vântul va răcori va fi unul intens.

Despre sâmbătă, 6 aprilie, meteorolgii spun că vremea va fi caldã în regiunile intracarpatice. În regiunile din sud-vestul ţãrii cerul va fi variabil, cu înnorări. Atât în sud cât și în sud-est, în anumite zone va ploua slab.

În majoritatea regiunilor din țară, vântul va avea intensificări, mai ales în timpul zilei.

Maxima zilei va fi între 10 şi 22 de grade. Temperaturile minime vor fi între 2 şi 11 grade. Termometrele vor ajunge și la -1 grad, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumã. Izolat, în anumite regiuni, va apărea și ceața.

Pentru duminică, 7 aprilie, meteorologii au anunțat vreme caldă în regiunile intracarpatice şi în general temperaturi normale în restul regiunilor.

Cerul va fi variabil în nord-vestul țării. Înnorãri vor avea loc și în celelalte regiuni, dar doar pe arii restrânse. În jumãtatea de sud a ţãrii, va ploua slab.

Vântul va sufla slab şi moderat. Intensificãri ale vântului vor fi în Banat, Dobrogea, Moldova şi zona înaltã de munte. În ceea ce privește temperaturile maxime, ele se vor încadra între 11 şi 24 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã.

Dacă în weekend vremea se menține caldă, doar cu intensificări de vânt, de luni vremea se va răci.

Veşti bune pentru pensionari! Pensiile majorate vor ajunge înainte de Paşte. Cât de mult vor creşte

Marius Budăi a precizat că, din cei 100.000 de pensionari care vor primi pensiile majorate, au fost emise deja 35.000 de decizii, urmând ca până de Paști o mare parte să fie puse în plată.

“Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa întâi şi a doua de muncă şi care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiu de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea.

Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor un număr de 35.000 de decizii, urmând ca până în sărbătorile de Paşte marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică jur de 30.000”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi.

Ministrul a spus că pensionarii vor primi noile pensii recalculate în perioada 11-15 aprilie prin mandat postal şi că vor fi plătite diferenţele de pensie din luna octombrie şi până în luna martie. Până la 30 septembrie, se vor achita toate diferenţele pentru toţi cei 100.000 de beneficiari.

“Fac apel la părinţii şi bunicii noştri ca în această perioadă să încerce să ia legătura cu factorii poştali pentru a intra în posesia acestor diferenţe de bani, cu menţiunea că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30. 04. 2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”, a mai spus ministrul.

Casa Naţională de Pensii a anunţat, joi, că, în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poştali şi au fost avizate pentru a se prezenta la Oficiul poştal, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până în 17 aprilie.

Această modalitate de plată a diferenţelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin Poşta Română, cât şi celor care primesc drepturile prin cont bancar.

Marius Budăi a dat exemple de creşteri de pensii după recalculare: un mecanic de locomotivă va primi pensie marită cu 40%, iar foştii mineri vor primi cu până la 43% mai mult la pensie.

Ministrul Muncii, anunț despre pensiile recalculate! Câți bani vor primi românii

Vești bune pentru pensionari. Au început deja să fie distribuite către români pensiile recalculate. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi.

În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri, acesta i-a îndemnat pe cei care se încadrează în grupele de muncă I și II să se adreseze factorilor poștali, pentru a primi diferențele de bani.

Pensii mai mari, în urma recalculărilor

Totodată, ministrul Muncii a oferit o serie de exemple concrete, pentru a demonstra că procesul de recalculare a pensiilor va aduce venituri mai mari pentru români. Mai mult decât atât, Marius Budăi a anunțat și majorarea punctului de pensie, de la 1200 la 1800 de lei, începând cu 1 septembrie.

„Fac apel la bunicii și părinții noștri să încerce să ia legătura cu factorii poștali pentru a primi diferențele de bani. Vă prezint câteva exemple concrete pentru a ne da seama ce a însemnat această recalculare.

Până la 30 septembrie 2019, urmează să se achite toate diferențele de bani pentru toți pensionarii. pentru un mecanic de locomotivă, creșterea pensiei a fost de 40%, un pensionar din Deva, minerit, a beneficiat de o creștere de 42 %. U

n pensionar care a lucrat în zona 1 de radiații are parte de o creștere de 41%, iar Un pensionar de la Metroul SA are o creștere de 42%. De la 1 septembrie, se va majora și punctul de pensie pentru toți pensionarii, de la 1200 la 1800 lei” , a declarat ministrul Muncii.

Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor

Ministrul Muncii nu a ocolit nici subiectul legat de alocațiile copiilor. Marius Budăi au anunțat că acestea au fost majorate de la 1 aprilie, anunțând totodată și câți bani vor beneficia cei mici, în funcție de categoria de vârstă.

„Alocațiile au crescut de la 1 aprilie, așa cum bine știți. Pentru copiii de până la 2 ani, acestea cresc de la 200 la 300 de lei. Pentru cei între 2 și 18 ani, cresc de la 84 de lei la 150 de lei. Menționez aici că aceste alocații erau crescute de la 1 martie, dacă președintele ar fi aprobat bugetul”.

Primăriile dau tichete sociale pentru Paște 2019. Cine poate primi și ce acte sunt necesare

Mai multe primării din țară au anunțat deja că vor acorda tichete sociale de Paște 2019 pentru persoanele aflate în dificultate.

Valoarea tichetelor sociale, dar și criteriile după care acestea se acordă sunt stabilite de primăriile și consliile locale, însă, pensionarii cu venituri mici și persoanele cu probleme se regăsesc pe listele persoanelor care pot primi tichete sociale în 2019, de Paște.

Cetățenii care reprezintă cazuri sociale pot cere informații despre tichetele sociale și condițiile în care acestea se acordă de la primăria localității în care au domiciliul.

Tichetele sociale vor putea fi utilizate în primul rând pentru achiziţionarea de produse alimentare și, în anumite cazuri, pentru produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Tichetele sociale nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani.

Tichete sociale de Paște 2019, Galați

În Galați valoarea tichetelor sociale este de 100 de lei.

Tichete sociale în Galați pot primi următoarele categorii de persoane:

pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror susţinători legali nu au posibilităţi financiare;

familii cu patru sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ;

familii monoparentale cu doi sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ;

familii confruntate cu probleme grave de sănătate a membrilor acestora, care în urma anchetei sociale, a detalierii bugetului familiei, a cheltuielilor lunare şi a actelor medicale prezentate la dosar, reprezintă cazuri sociale;

persoanele adulte cu handicap gradul I, II, III;

persoane/familii cu alte situaţii sociale deosebite, constatate în urma efectuării anchetei sociale.
Condițiile pentru a beneficia includ cerința ca venitul net pe membru de familie trebuie să fie sub 700 lei/lună. Apoi nu trebuie să deţină în proprietate o locuinţă, un teren sau un autoturism şi să nu aibă susţinători legali sau persoane obligate prin lege la întreţinere

Acte necesare obținere tichete sociale 2019, Galați:

cerere tip;

actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei;

acte care dovedesc situaţia materială a solicitantului şi a familiei acestuia (cupon pensie/indemnizaţie/alocaţie/vmg, adeverinţă salariu şi alte acte doveditoare ale venitului realizat);

acte medicale (actualizate) din care să rezulte starea de sănătate precară, dacă este cazul,(adeverinţă medic specialist, certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, bilet de ieşire din spital).

Tichete sociale de Paște 2019, Slatina

În Slatina, beneficiarii de tichete sociale de Paște 2019 sunt persoanele cu handicap grav sau accentuat și respectiv, pensionari – fără a se ţine seama de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei/lună.

Tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.

Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă, însoţită de copii xerox ale următoarelor documente:

Tichete sociale pentru pensionari:

documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii;

act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă.

Tichete sociale pentru persoanele cu handicap grav/accentuat:

act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia;

act de identitate al beneficiarului în condiţiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă;

documente din care să rezulte apartenenţa la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap.

Tichete sociale 2019 – Constanța

Primăria Constanța a adoptat un program diferit de acordare a tichetelor sociale 2019. Programul constă în acordarea de tichete valorice în opt tranșe, în cursul anului 2019. Pentru fiecare tranșă vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare.

Condiții de acordare a tichetelor sociale:

a) persoane care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.400 lei;

b) persoane fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani;

c) persoane cu handicap grav sau accentuat;

d) persoane care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;

e) persoane care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal.

f) alte persoane vulnerabile sau aflate în situații de dificultate, care nu se încadrează la lit. a) – e) și care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani în anul de referință, în baza unei anchete sociale.

Acte necesare:

– cerere tip;

– copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea “conform cu originalul”;

– documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.

Turişti din toată lumea vin la Câmpulung Moldovenesc ca să doarmă în case tradiţionale româneşti din secolul XIX

Doi soţi din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au salvat cinci case tradiţionale româneşti, le-au demontat, restaurat şi reasamblat într-o zonă de poveste pentru a le oferi posibilitatea turiştilor să descopere tradiţiile româneşti din perioada secolului XIX.

Soţii Savin din Câmpulung Moldovenesc au reuşit să pună pe picioare o afacere izvorâtă dintr-o pasiune veche şi costisitoarea.

Ciprian Savin ne-a povestit că soţia lui, Doina, care are un simţ estetic foarte bine dezvoltat, a colecţionat de-a lungul timpului numeroase obiecte vechi, de la piese de mobilier, până la unelte. În 2013, cei doi soţi şi-au asumat un risc.

Au cumpărat trei case bătrâneşti, pe care le-au desfăcut, restaurat şi apoi reasamblat într-o zonă superbă de la poalele Rarăului. A urmat apoi decorarea caselor cu obiecte de mobilier colecţionate de la bătrânii satelor din judeţul Suceava.

Cea mai veche casă este de la 1820. Celelalte au în jur de 150 de ani. „Aproape toate piesele de mobilier sunt vechi, majoritatea sunt de colecţie. Mai avem şi piese din perioada comunistă. Cea mai veche piesă este un divan de la 1850. Partea de lemn şi stofa sunt originale. Paturile şi dulapurile sunt din secolul XIX”, ne-a spus Ciprian Savin.

După ce le-au redat frumuseţea de odinioară, cei doi soţi au pus casele tradiţionale la dispoziţia turiştilor dornici să descopere cum trăiau românii în urmă cu sute de ani.

„Ideea este să arătăm viaţa reală a românilor din perioada secolul XIX, începutul secolului XX. Tot mobilierul este din clasa a medie şi practic vedeţi nivelul corect de trai al românilor, al segmentului reprezentantiv din fiecare localitate.

La Muzeul Satului este prezentată doar pătura săracă a românilor. România nu a fost niciodată o ţară săracă, nici oamenii nu erau săraci. Aşa că era anormal să ne prezentăm cu straie rupte, cu case mici, amărâte, cu lut pe jos”, a completat sursa citată.

Ciprian Savin a declarat că, din păcate, guvernanţii nu au niciun fel de proiect pentru salvarea patrimoniului. „Se distrug masiv casele vechi din zonă, sunt cumpărate pentru lemnul vechi din ele, se desfac, le taie partea îmbătrânită, cea expusă la soare şi se vând în Franţa cu mii de euro metrul cub.

Este trist, dar adevărat. Nu este o problemă de ilegalitate, este o problemă a Ministerului Culturii care nu face nimc pentru a salva patrimoniul”, a mai spus bărbatul.

Recent, cei doi soţi au mai cumpărat două căsuţe tradiţionale. Una fost montată deja în pensiunea-muzeu „Casa Poveste”, iar cealaltă este în plin proces de restaurare. Pensiunea nu duce lipsă de turişti. Până acum, aici au fost cazaţi vizitatori din ţările europene, dar şi din Japonia, Australia, Canada, SUA şi India.

“Casa Poveste” de la Câmpulung Moldovenesc .

ANM: Cum va fi vremea de Paște și de Florii. Temperaturile ne vor lua prin surprindere

Frigul se va instala comod în prima parte a lunii aprilie, mai ales în zone extracarpatice și la munte. Începutul lunii vine și cu un deficit de ploi, mai ales în zonele montane din vestul și nordul țării.

Conform ANM, valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice şi la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019

Valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar maiales în zonele montane din vestul și nordul teritoriului

Săptămâna 08.04.2019 – 15.04.2019

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile intracarpaticeși apropiate de cele normale pentru această perioadă în rest.

Săptămâna 15.04.2019 – 22.04.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa îngeneral în jurul celor specifice acestui interval.Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, cu posibilitatea unui ușor excedent local înregiunile sudice dar și a unui ușor deficit în nord-vestul teritoriului.

Săptămâna 22.04.2019 – 29.04.2019

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice acestuiinterval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fideficitare în jumătatea vestică a teritoriului și în general apropiatede cele normale ale perioadei în rest.

Camera Deputaților a votat: Ce se întâmplă cu indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului

Camera Deputaților a votat, miercuri, modificarea OUG 111/2010 prin care indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în cazul în care mamele nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea să fie mai mică decât indemnizația primită pentru copilul născut anterior.

Proiectul a fost adoptat cu unanimitatea celor 254 de deputați prezenți.

Proiectul de modificare a OUG prevede „acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi în perioada în care persoana beneficiază deja de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pentru un copil şi naşte alt/alţi copil/copii, acordarea acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior,

în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşeterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior, reglementarea interdicţiei angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în această perioadă şi implicit pe o perioadă de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului”.

Proiectul va fi trimis spre promulgare Președintelui României și se va aplica după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.