Persoanele fără venituri pot beneficia de asistenţă medicală gratuită sau de pensie doar dacă îşi plătesc din proprie iniţiativă contribuţiile la sistemele public ede sănătate şi pensii.
Pentru a beneficia de pensie şi de asistenţă medicală, persoanele care nu sunt angajate nicăieri, care nu sunt şomere sau care au un venit sporadic trebuie să-şi plătească singuri dările către stat.
Pentru fiecare dintre cele două drepturi, asiguraţii trebuie să meargă la instituţia respectivă şi să încheie un contract, apoi să plătească contribuţiile, ca şi cum le-ar reţine angajatorul din salariu, dacă ar avea un serviciu.
Plata contribuţiilor poate fi realizată lunar sau doar atunci când apare necesitatea unor servicii medicale.
Prima variantă, cea a plăţii lunare, implică achitarea contribuţiei la sănătate în procent de 5,5% din salariul minim brut pe economie, pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive. Având în vedere valoarea actuală a salariului minim brut (1.900 de lei), asta înseamnă 104,5 lei/lună, adică 1.254 de lei/an.
A doua variantă, cea a plăţii contribuţiei la momentul solicitării de servicii medicale, implică achitarea echivalentul a 5,5% din şapte salarii minime pe economie, respectiv 731,5 lei.
Pentru persoanele care nu realizează venituri din activităţi profesionale, dar care doresc să se asigure în sistemul unitar de pensii publice, Legea nr.263/2010 a prevăzut posibilitatea încheierii unui contract de asigurare socială, ca formă facultativă de asigurare.
În cazul în care persoana încheie un contract cu una dintre casele de pensii, atunci baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat, înscris în acest contract.
Ea se calculează astfel: cota de contribuţie este de 26,3% din venitul asigurat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nu mai mare de cinci ori câştigul salarial mediu brut.
Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 este de 4.162 lei. Venitul minim asigurat este de 35% din 4.162 lei, respectiv 1.456,7 lei, contribuţia minimă datorată fiind de 383,11 lei.
Există şi posibilitatea de a achita în avans contribuţia, pentru o perioadă de maximum 12 luni, calculate de la data plăţii.
Contractul care se încheie cu casa teritorială de pensii include datele de identificare ale asiguratorului şi ale persoanei asigurate, adresa asiguratului, condiţiile de asigurare, obligaţiile asiguratorului şi ale asiguratului şi clauzele contractuale.
În ceea ce priveşte sistemul asigurărilor pentru şomaj, legea nu permite persoanelor fără venituri să-şi achite pe cont propriu această contribuţie.
Autorităţile au legiferat în 2016 şi posibilitatea ”cumpărării” a cinci ani de vechime în muncă.
Prevederile oferă cetăţenilor posibilitatea legală de a-şi achita contribuţia la pensii pentru perioadele din ultimii cinci ani în care n-au avut calitatea de asigurat într-un sistem de pensii.
Realizarea acestui demers se face tot printr-un contract cu o casă teritorială de pensii. Plăţile retroactive se pot face până la data de 31 decembrie 2018.