Aer polar deasupra României. Temperaturile au scăzut, vin ploi și vijelii

Ne aşteaptă un weekend de toamnă, cu ploi torenţiale şi frig. Iar duminică un ciclon format în Marea Neagră va ajunge pe litoralul romanesc. La munte, în mijlocul lunii iulie, peisajul este de iarnă, a nins, iar temperaturile au coborât până la pragul îngheţului.

Zăpadă ca în prag de iarnă la 2.500 de metri altitudine, în munţii Bucegi. A nins şi la Bâlea Lac, unde s-a înregistrat minus un grad. Asta în condiţiile în care temperatura medie pentru luna iulie este de 22 de grade Celsius.

Turiştii au fost surprinşi să vadă că peste stratul de zăpadă rămas din iarnă s-a depus unul nou.

Valul de aer rece a cuprins toată ţara. La Miercurea Ciuc, oamenii sunt îmbrăcaţi de toamnă, cu veste, geci şi căciuli pe cap.

Dacă, în alţi ani, la mijlocul lui Cuptor veneau alerte de caniculă, acum ne pregătim hainele groase.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea este rezultatul încălzirii globale, avertizează climatologii. Vremea se schimbă pe tot globul, iar în Europa vara vine cu furtuni puternice, ca cea care a devastat Grecia, dar şi cu temperaturi scăzute, ca în România.

Aer polar deasupra României, se anunţă vreme rea

La noi va fi un weekend dominat de ploi şi vijelii. Le vom simţi chiar de azi, la început în partea de vest, apoi în toată ţara. Din nordul continentului vine un aer polar, care va traversa România, Bulgaria şi se va opri tot în Grecia. Iar deasupra Mării Neagre se va forma un ciclon.

Duminică şi luni, pe lângă răcirea considerabilă, vom avea şi furtuni, la munte, atenţie mare, viituri, la mare, la fel o scădere de temperatură – Roxana Bojariu, climatolog

Pe litoral, turiştii stau pe plajă acoperiţi cu prosoape pentru a se proteja de vântul puternic. Sunt 22 de grade în aer, iar apa mării s-a răcit brusc, din cauza curenţilor. Are doar 18 grade, faţă de 27 săptămâna trecută.

Prognozele europene arată că vremea se va îndrepta abia spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Loading...