Vremea din 22 iunie și prognoza meteo se anunță extrem de instabilă în aproape toată România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de ploi şi furtuni, vijelii și grindină pe durata zilei de vineri.
Potrivit meteorologilor, pe 22 iunie, între orele 6:00 – 23:00, vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.
ANM notează că fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie, local în zonele de deal şi de munte, în sudul şi în nord-vestul teritoriului, precum şi pe arii mai restrânse în rest.
Vremea 22 iunie în București
Potrivit vremea.ro, locuitorii Capitalei nu vor scăpa de ploi torențiale și vijelii. Temperaturile sunt mari, cu maxime de 31°C și minime de 12 grade Celsius. Va ploua pe timpul zilei, iar pe timpul nopții va fi înnorat. Vântul va sufla dinspre V cu o viteză între 10 şi 15 km/h. Cantitatea de precipitații va atinge 1 l/m, vor fi furtuni cu fulgere în formare după-amiază.
Prognoza meteo 22 iunie la munte
La munte vor fi furtuni cu fulgere și este în vigoare atenționarea de tip cod galben de ploi. Temperaturile vor mai scădea până la 26°C, iar minima nopții va atinge 9°C. Cantitățile de apă vor fi mari, până la 5 l/m².
Ploile torențiale vor continua și în weekend. Va fi cod galben de vreme instabilă, iar pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să ploua local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.