E bine s-avem reflexele la noi, să nu reacţionăm cu efect întârziat şi să ratăm minutul de aur, şansa voastră de a fi fericiţi, de a neschimba serviciul, casa.
Vibraţia zilei este 1 şi e bine s-avem curaj să luăm o decizie spontană.
BERBEC
O prezenţă care va lăsa muţi de uimire, poate revine cineva după o lungă absenţa sau o fi o dragoste la prima vedere. E posibil să faceţi un efort financiar să-i duceţi pe copii în parcul de distracţii, chiar şi din altă ţară, e ceva pe care nu vreţi să li-l refuzaţi celor mici şi o să alocaţi un buget.
TAUR
E cineva care încearcă să vă recucerească şi are toate şansele pentru că e an bun de căsătorie, dar trebuie să vreţi şi voi. Poate vă ia pe sus partenerul de cuplu şi ajungeţi la o destinaţie deconectantă, să vă refaceţi în câteva ore, s-o puteţi lua mâine de la capăt, după această gură de oxigen.
GEMENI
Se poate să faceţi cunoştinţă cu cineva de care să vă simţiţi atraşi în mod inexplicabil şi să iasă de-aici o relaţie. O apariţie neaşteptată, vine un musafir surpriză sau prietenii vă fac o petrecere pregătită pe şest de ziua voastră de naştere şi o să fie cu adrenalină.
RAC
O să puteţi regla relaţia cu partenerul de cuplu dacă lăsaţi de la voi, sunteţi concilianţi, să creaţi armonie şi s-o menţineţi. Probabil că n-o să vă mai uitaţi la bani când vine vorba despre o sumă pe care o cheltuiţi împreună cu ai voştri, să vă distraţi, să spargeţi un pic monotonia din timpul săptămânii.
LEU
O să primiţi un semn de viaţă de la cineva căruia i-ați picat cu tronc şi care vrea cu tot inadinsul să vă cucerească – e de văzut dacă reuşeşte. E posibil să faceţi un dus-întors până la nişte prieteni, rude, care sărbătoresc pe cineva din familie, botează un copilaș şi-aţi vrea să luaţi şi voi parte la ceremonie.
FECIOARĂ
Se poate să primiţi un cadou, să vină cineva în vizită, dacă n-aveţi chef să ieşiţi afară, la terasă, la iarbă verde. I-aţi putea invita pe cei apropiaţi la un picnic, daţi o fugă la pădure, la malul mării, să petreceţi câteva ore alături de prieteni şi de fraţi, surori, nepoţi.
BALANŢA
Cineva care vă iubeşte face tot posibilul s-ajungă la voi, să vă mai vedeţi, că v-aţi auzit şi văzut doar în reţelele de socializare. Se poate să vă implicaţi în organizarea unui party, poate fi şi în aer liber, la mare, la munte, să sărbătoriţi pe unul dintre ai voştri.
SCORPION
Se poate să cunoaşteţi lume multă pe-acolo pe unde veţi ajunge şi să legaţi prietenii poate şi un parteneriat de afaceri. O escapadă turistică, fie şi nu prea departe de casă v-ar ajuta să vă recreaţi şi să vă-ntoarceţi refăcuţi, ca să faceţi față provocărilor care pot apărea de luni încolo.
SĂGETĂTOR
E posibil să apară cineva care să vă placă, la prima vedere şi să nu mai fie decât un pas până la acceptul unei relaţii. Se poate să faceţi o trataţie în onoarea cuiva la care ţineţi enorm, sau să ieşiţi la o terasă şi să le faceţi cinste prietenilor care-l apreciază.
CAPRICORN
Se poate să cheltuiți niște bani ca să vă duceţi la o nuntă sau ca să luaţi cuiva un cadou, poate de casă nouă. E posibil să daţi o fugă o oră, două prin împrejurimi, poate-i faceţi cuiva o vizită si o să vă facă bine să mai schimbaţi impresii.
VĂRSĂTOR
E posibil să prindeţi din zbor o afacere, stând la o cafea, un suc cu nişte oameni are vă propun o colaborare. Îşi reînnoieşte invitaţia un prieten care vrea neapărat să vă întâlniţi şi dacă nu vă încurca programul, poate vă repeziţi să schimbaţi nişte impresii.
PEŞTI
Poate daţi o fuga până la malul mării şi vă-ntoarceţi până la noapte, gata revigoraţi, cu moralul ridicat. Poate s-au anunţat nişte musafiri, o fi un eveniment de familie, o nuntă sau doar o aniversare, un moment festiv și o să vă descurcați frumos.