În timp ce autoritățile privesc de pe margine când vine vorba de investiții în sănătate, un bărbat cu suflet mare a decis să doneze toţi banii necesari pentru înființarea ambulatoriului secției de boli infecțioase pentru copii de la Spitalul Județean Arad.
Omul de afaceri este italian şi s-a oferit să suporte toate cheltuielile, în semn de mulţumire pentru românii angajaţi la firma lui.
Au început lucrările la singurul ambulatoriu de boli infecţioase pentru copii din Arad. Banii necesari, peste 100 de mii de euro, n-au venit de la autorităţi, ci de la un om de afaceri italian. De 20 de ani, bărbatul are o firmă de construcţii în ţara noastră, pe care a înființat-o cu ajutorul muncitorilor români. A ales în acest fel să le mulţumească.
„Am lucrat cu ei, ne-am dezvoltat, cu ei a crescut firma noastră și a ajuns la un nivel înalt. Am simțit că am o datorie în România și am ajuns să plătesc datoriile mele”, spune Sergio Valsania om de afaceri.
În luna decembrie, Sergio Valsania a contactat ONG-ul care a reabilitat în doar un an alte 2 etaje ale secţiei de boli infecţioase. Noul ambulatoriu va fi amenajat în subsolul aceleiași clădiri, spațiu nefolosit de peste 4 decenii.
„Ambulatoriul deservește nu numai orașul Arad, ci tot județul Arad. Şi pentru că Timișoara și Oradea nu au ambulatoriu pentru boli infecțioase, ambulatoriul nostru poate deservi și această zonă”, afirmă Anamaria Nyeki președintele asociației „Cetatea Voluntarilor Arad”.
Compartimentul va avea 200 de metri pătrați, cu 12 spații pentru internări, consultații sau alte proceduri medicale.
„Odată funcțional ambulatoriul, compartimentul de boli infecțioase va fi degrevat de sarcini, dacă putem spune așa. O parte dintre copii nu vor mai ajunge pe secție, ci vor fi consultați direct în ambulatoriul de specialitate”, declară Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad.
Între 800 și 1.200 de copii beneficiază, în fiecare an, de serviciile medicale ale secției de boli infecțioase de la spitalul județean din Arad. Dacă lucrările vor decurge conform planului, ambulatoriul va fi dat în folosință chiar de Ziua Copilului.