Zodiile care vor avea noroc la bani în 2019

Pentru a afla ce zodii vor avea noroc la bani în anul 2019, vom analiza tranzitele astrologice ale planetelor cu mișcare lentă și nu pe cele cu tranzite rapide sau lunare.

Planeta Mercur care, dincolo de a fi planeta responsabilă cu comunicarea, este și planeta tranzacțiilor, a investițiilor și a negocierilor, are tranzit rapid, prin urmare, acolo unde aceasta traversează sectorul financiar șansele de îmbunătățire a veniturilor sunt mari, însă pe termen scurt, motiv pentru care nu va fi luată în calcul în această analiză astrologică.

De asemenea, nici planetei Venus, planeta micilor beneficii, dar și a iubirii, de asemenea, responsabilă cu norocul financiar, nu îi vom lua în calcul tranzitele lunare.

Punctăm aceste aspecte deoarece atât Mercur, cât și Venus, de-a lungul anului, pot aduce mai multor zodii ocazia îmbunătățirii situației financiare.

Iată care sunt zodiile care vor avea noroc la bani în 2019!

Zodii care vor avea noroc la bani în 2019

Pentru a afla care sunt zodiile care vor avea noroc la bani în 2019, vom analiza tranzitul lui Jupiter, Marele Benefic al zodiacului, care până în decembrie 2019 se află acasă, în Săgetător, adică în semnul pe care-l guvernează, dar și tranzitul lui Uranus, planeta marilor schimbări, care încă șapte ani de aici încolo se va afla în zodia Taur.

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor avea parte de tranzitul lui Uranus, planeta transformărilor și a marilor schimbări, întocmai în sectorul financiar.

Acest aspect nu va fi benefic pentru toți nativii Berbec pentru că vine cu lecții importante la capitolul financiar, prin urmare va depinde de la un nativ la altul, în funcție de experiențele personale de viață.

Astfel, Berbecii pot avea parte de câștiguri neașteptate, însă la fel de ușor pot pierde sume considerabile de bani.

Pot fi forțați să învețe lecția chibzuinței, a economiei, însă pot fi forțați să se zbată mai mult pentru a avansa în carieră, pentru a obține un loc de muncă mai bine plătit.

Pot descoperi metode inedite și revoluționare de a face bani, însă și proiectele avute care le rotunjeau bugetul se pot prăbuși. Important pentru acești nativi este să nu ducă nimic la extrem, ci să se mențină în echilibru constant în ceea ce privește zona financiară.

Taur

Cei născuți în zodia Taur vor avea marea șansă de a-și îmbunătăți considerabil situația financiară întreg anul 2019.

Nativii acestui semn zodiacal se bucură de tranzitul planetei Jupiter, planeta Marilor Beneficii, întocmai în sectorul avantajelor materiale și al banilor deținuți împreună cu partenerul.

Prin urmare, nativii pot primi sume de bani neașteptate, cadouri și bunuri materiale, însă aspectul poate aduce și moșteniri, donații sau accesarea cu ușurință a unui credit.

Cei care dețin afaceri împreună cu persoana iubită sau se află în colaborări cu terți vor avea, de asemenea, succes financiar.

Scorpion

Dacă există o zodie mai norocoasă la bani în 2019 decât Taurii, atunci aceia sunt cei născuți în zodia Scorpion. Jupiter, Marele Benefic al zodiacului, le va tranzita întocmai casa financiară, iar oportunitățile de a-și crește veniturile vor veni din toate părțile.

Astfel, nativii pot obține o mărire de salariu sau își pot schimba locul de muncă cu unul mult mai bine plătit, pot primi prime, bonusuri, comisioane, pot face tranzacții și investiții favorabile și pot obține colaborări, proiecte avantajoase din punct de vedere financiar.