Viorica Dăncilă a anunţat că nu mai sunt bani pentru 2019, iar voucherele de vacanţă au fost îngheţate.
În Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului, care a fost proaspăt publicat de către Consiliul Economic și Social se arată că se va amâna acordarea indemnizațiilor de vacanță pentru români.
Mai exact, Legea nr 165/2018 care reglementa voucherele de vacanță a fost, pentru moment, înghețată.
„Aplicarea, începând cu data de 01 ianuarie 2019, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, prin acordarea voucherelor de vacanţă cu un nivel maxim al sumei de şase salarii minime brute pe ţară garantate în plată pentru un angajat sau a dispoziţiilor Legii-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017,
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care salariaţii din sistemul bugetar beneficiază de o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va conduce la un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat şi implicit a bugetelor locale, în contextul creşterilor salariale deja produse, precum şi a majorării salariului minim pe economie.
Voucherele de vacanţă au fost înghețate
În aceste condiţii, exigenţele menţinerii echilibrului bugetar pot impune sistarea acordării acestor drepturi, cu consecinţe negative, atât asupra drepturilor salariaţilor, cât şi asupra întregii industrii a turismului românesc.
Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, până la data de 31.12.2020, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor OUG 8/2009 cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, reduce impactul negativ susmeţionat”, se scrie în Nota de fundamentare a proiectului de OUG menţionat.
Vocuhere care erau acordate românilor se ridicau la suma de 1.450 de lei, iar Viorica Dăncilă explica în ce mod ajută şi turismul din ţară:
„Am stabilit la nivelul Guvernului continuarea unei măsuri foarte apreciată, atât de angajaţii din sistemul public, cât şi din sectorul turismului. Mă refer la menţinerea în anul 2019 a voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei. Am luat această decizie având în vedere atât beneficiile economice, cât şi pe cele sociale.”