Vor fi schimbari mari: Pe 8 noiembrie, Jupiter ajunge acasă, în zodia Săgetător! Acest eveniment are loc o dată la 12 ani

Pe 8 noiembrie are loc un eveniment care se produce o dată la 12 ani: Jupiter intră în Săgetător și produce o serie de schimbări majore în traiectoria noastră.

Jupiter va sta în Casa Săgetătorului până pe 2 decembrie 2019, deci un an și ceva. Iată cum se traduce acest fenomen astrologic.

Jupiter este cea de-a cincea planetă de la Soare, cea mai mare din sistemul nostru solar. Este de o mie de ori mai mare decât Pământul, asta ca o comparație.

Jupiter poate fi observat de pe Pământ căci luminează puternic în timpul nopților. Planeta a fost descoperită de Galileo Galilei în anul 1618. Din punct de vedere astrologic, Jupiter este marele benefic, iar prezența lui într-o zodie de foc aduce vești bune pentru anumiți nativi de aer, de pământ și de foc.

ZODIILE AVANTAJATE:

Gemenii, Balanțele, Fecioarele, Capricornii, Săgetătorii, Leii și Scorpionii sunt zodiile avantajate de acest fenomen astrologic.

Articolul continuă după reclame

În ce sens? În primul rând vor face pace cu trecutul, vor deveni mult mai independente decât au făcut-o până acum. Vor iubi mai mult și, cel mai important, vor ști să aleagă persoana potrivită.

Nu se vor mai avânta în tot felul de relații care se vor dovedi a fi toxice. Vor fi suficient de pregătite pentru a demonstra că pot schimba lumea și o vor face uneori brutal, alteori în pași de tango.

ZODIILE DEZAVANTAJATE:

Berbecii, Taurii, Racii, Vărsătorii și Peștii au parte de un an destul de incomod de acum înainte. Din această listă doar Peștii vor sta ceva mai bine la multe capitole, dar și ei vor fi nevoiți să depună eforturi nu duble, ci triple pentru a le fi bine.

Racii vor suferi mult din dragoste, din păcate. Nu vor putea depăși anumite dezamăgiri, iar Jupiter vine și le apasă oarecum durerea, dar o face în scopul de a scăpa de ea. Dacă Racii nu conștientizează ce îi doare nu vor ști cum să scape de suferințe.