Marius Budăi a precizat că, din cei 100.000 de pensionari care vor primi pensiile majorate, au fost emise deja 35.000 de decizii, urmând ca până de Paști o mare parte să fie puse în plată.
„Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa întâi şi a doua de muncă şi care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiu de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea.
Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor un număr de 35.000 de decizii, urmând ca până în sărbătorile de Paşte marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică jur de 30.000”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi.
Ministrul a spus că pensionarii vor primi noile pensii recalculate în perioada 11-15 aprilie prin mandat postal şi că vor fi plătite diferenţele de pensie din luna octombrie şi până în luna martie. Până la 30 septembrie, se vor achita toate diferenţele pentru toţi cei 100.000 de beneficiari.
„Fac apel la părinţii şi bunicii noştri ca în această perioadă să încerce să ia legătura cu factorii poştali pentru a intra în posesia acestor diferenţe de bani, cu menţiunea că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30. 04. 2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”, a mai spus ministrul.
Casa Naţională de Pensii a anunţat, joi, că, în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poştali şi au fost avizate pentru a se prezenta la Oficiul poştal, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până în 17 aprilie.
Această modalitate de plată a diferenţelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin Poşta Română, cât şi celor care primesc drepturile prin cont bancar.
Marius Budăi a dat exemple de creşteri de pensii după recalculare: un mecanic de locomotivă va primi pensie marită cu 40%, iar foştii mineri vor primi cu până la 43% mai mult la pensie.