Tinerii români care nu au un loc de muncă stabil sau care sunt în perioada studiilor se vor putea bucura de credite fără dobândă de până la câteva zeci de mii de lei. Măsura se regăsește într-un proiect de ordonanță de urgență adoptat astăzi de Guvern.
Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului privind implementarea programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE” a fost adoptat azi de Executiv. Pentru a se putea aplica, acesta trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.
Mai exact, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani și fără venituri vor putea solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei.
Programul se va adresa tinerilor fără un loc de muncă sau care sunt încă în perioada studiilor. Creditul este destinat acoperirii nevoilor tinerilor, și anume a cheltuielilor legate de educație, sănătate, cultură, sport și altele.
Conform textului propunerii, garanția statului va fi de 80% și acordată prin Fondul Național de Garantare a creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, iar dobânda va fi subvenționată de către stat.
Durata creditului ce va putea fi contractat de către tinerii de până la 26 de ani va fi de maximum zece ani, inclusiv perioada de grație de maximum cinci ani.