Sunt căsătoriți de 73 de ani. Încă din tinerețe au decis să nu facă un lucru. Pentru ei, aceasta este metoda unei căsnicii fericite

Ioan și Elisabeta Gonczi sunt cel mai longeviv cuplu din Bistrița. Ceea ce îi face speciali este faptul că sunt căsătoriți de 73 de ani. Se mândresc că au patru copii și nu mai puțin de 12 nepoți, care îi vizitează ori de când au ocazia.

Pensionarii sunt ambii trecuți de vârsta venerabilă de 90 de ani și spun că secretul căsniciei a fost faptul că nu s-au certat „după apusul soarelui”.

Povestea de dragoste dintre Ioan și Elisabeta Gonczi dănuie de peste 70 de ani. El are 97 de ani, iar ea e cu șapte ani mai tânără. Pensionarii trăiesc într-o casă simplă și fac eforturi, chiar și în ciuda vârstei înainte, să aibă curtea îngrijită, scrie observatorbn.ro.

„18 ani aveam eu când ne-am căsătorit. Ne-am mutat în Bistrița în `55, din câte țin eu minte. Bistrița era ca o comună. Aici, unde avem acum casa, era doar un câmp. Nu erau blocuri în oraș.

Copiii noștri, au venit într-o zi acasă și ne-au spus: o zis învățătoarea că se va face casă pe casă, adică blocuri”, a povestit Elisabeta (foto), pentru sursa citată.

Femeia spune că a crescut patru copii de la care au 12 nepoți. Nu crede că există vreo rețetă pentru o căsnicie perfectă, însă a dezvăluit secretul care i-a transformat în cel mai longeviv cuplu din Bistrița.

„Să ne sfădim, nu ne-am sfădit niciodată. Am mai vorbit cu litere mari, câteodată. Noi am făcut, din tinerețe, o hotărâre că nu stăm certați după apusul soarelui, chiar dacă ne-am supărat, când apunea soarele, imediat ne-am împăcat.

Să nu apună soarele pe mânia noastră. Niciodată nu ne-am culcat mânioși, chiar dacă, peste zi, cu litere mari am mai vorbit. Câteodată, în zilele în care vorbeam cu litere mari, seara, când apunea soarele, ne uitam unul la altul și râdeam.

Am respectat toată viața acest legământ”, au precizat cei doi soți, care, în iunie au împlinit 73 de ani de căsătorie.

Ioan Gonczi a explicat cum a ajuns la venerabila vârstă de 97 de ani.

„Să nu te culci mânios unul pe altul, să mănânci sănătos și să nu te intereseze ce e după gardul casei tale”, a povestit bătrânul.
Bărbatul se mândrește că, în tinerețe, a fost contemporan cu trei dintre regii țării.