Sfatul Astrologilor pentru astazi, daca vrei sa-ti mearga bine

Astrologii ne spun ca trebuie sa fim mai atenti si mai calmi. Citeste ce spune la zodia ta.

Horoscop Berbec.

Priveşte la cei din jur care au ajuns la un nivel către care tu încă te chinui să urci şi ia-i pe aceştia ca exemplu de reuşită.

Dacă ei au ajuns acolo, înseamnă că nu este un drum imposibil, ci poţi şi tu, dar înainte de a ajunge la vârf, e nevoie de o atitudine nouă, care, momentan, îţi lipseşte.

Aceasta ar implica mai multă încredere în forţele proprii şi mai ales în rezultatele finale, dar şi un dram de infatuare!

Prea îţi găseşti defecte la tot pasul şi, în acest caz, nu trebuie să-ţi vezi doar punctele slabe, ci să scoţi mai mult în valoare atuurile cu care eşti înzestrat din plin!

Horoscop Taur.

Fii cinstit cu tine însuţi şi analizează mai atent dacă eşti în stare să duci mai departe planul început. Dacă ai ajuns într-un impas, caută atent unde se află greşeala şi recunoaşte-o, pentru că n-are rost să ascunzi gunoiul sub preş.

Om eşti şi tu şi a greşi e omeneşte, deci acceptă-ţi slăbiciunile şi limitele aşa cum sunt ele, fără a o face pe grozavul. La fel ca orice om mai calci alături, mai faci gafe infantile, dar pe care le poţi repara imediat.

Primul pas e să priveşti adevărul în faţă cu realism, să nu-l mai respingi cu atâta vehemenţă. Tu ai comis-o, deci recunoaşte-ţi vina şi pune mâna pe unelte ca să redresezi situaţia prin forţe proprii.

Horoscop Gemeni.

Ştii cum se zice: cere şi ţi se va da! A te chinui singur să rezolvi o problemă nu e chiar în avantajul tău, pentru că uneori ajunge doar să recunoşti că ai nevoie de ajutor şi acesta vine în cantităţi uriaşe.

Există atâţia oameni care deţin cheia la problema care te frământă, dar ori din orgoliu, ori din ruşine, nu ai curaj să apelezi la ei. Ia-ţi inima în dinţi şi sună un prieten: este acolo să sară în ajutorul tău cu bucurie, pentru că aşa îşi întoarce serviciile pe care şi tu le-ai făcut altădată pentru el.

Nu e deloc motiv de jenă să ceri, deci fă-o cu încredere că cei care vor fi alături de tine sunt persoanele potrivite.

Horoscop Rac.

Deşi nu-ţi place ceea ce primeşti, nu ai încotro şi trebuie să te mulţumeşti cu atât. E bine să ai vise măreţe, să ridici standardele cât mai sus, dar dacă nu ajungi la ele, ai putea aluneca spre decepţie şi nu ai nevoie de asta.

Azi e bine să accepţi ceea ce ai, ceea ce ţi se oferă.

Horoscop Leu.

Veştile care vin azi de departe au un efect ciudat asupra ta, de parcă ţi-ar turna în suflet doar temeri. Exagerezi cu această atitudine, semn că eşti cam obosit.

Dacă poţi, evită orice contacte, fie la telefon, fie faţă în faţă, cu oameni din alt mediu decât cel cu care eşti obişnuit, pentru că îţi va fi greu să îi înţelegi şi să-i accepţi.

Horoscop Fecioara.

Joci un rol cheie în rezolvarea unei probleme de serviciu cu care multă lume îşi bate capul. Tu eşti bine pregătit la nivel teoretic, ai acumulat deja informaţiile necesare pentru soluţionarea situaţiei de faţă, dar aştepţi să ţi se ceară părerea.

Consideri că, dacă te bagi fără să fii consultat, ar fi un semn de infatuare.

Îţi cunoşti valoarea, şi alţii ţi-o cunosc foarte bine, dar de data aceasta stai cuminte în banca ta până când colaboratorii ajunşi în impas vor ajunge la concluzia că trebuie să apeleze la tine.

Horoscop Balanta.

Ţi-e teama de judecata aspră a celor din jur şi, ca să nu intri în gura lupului, preferi să rămâi tăcut şi anonim pe margine.

Poate criticile sunt corecte şi meritate, poate te-ar ajuta să îndrepţi o situaţie de care te faci vinovat, dar azi nu te simţi în stare să faci faţă unui tir de atacuri.

Horoscop Scorpion.

Te-ai opus mai demult unei schimbări de direcţie şi credeai că, dacă a trecut momentul, nu vei mai fi pus în aceeaşi situaţie, dar te-ai înşelat.

După o vreme, revii în acelaşi punct în care eşti nevoit să iei o decizie: vrei sau nu să porneşti pe această cale?

Mai bine o accepţi acum, nu mai tergiversa lucrurile, pentru că oricum vei ajunge aici odată. De unele schimbări nu poţi fugi!

Horoscop Sagetator.

Azi ai o şansă cu totul specială de a te remarca, de a atrage toate privirile asupra ta, pentru că eşti, de departe, cel mai bun.

Încrederea deplină care ţi se citeşte pe chip te ajută să ieşi în evidenţă şi astfel toată lumea să-ţi remarce supremaţia şi calităţile.

Lumea va vorbi despre tine azi în termeni elogioşi, semn că ţi se recunoaşte valoarea şi unicitatea într-un anumit domeniu, ca atare fă un pas în faţă şi arată lumii mai clar la ce eşti tu cel mai bun.

Ai motive să fii mândru de tine!

Horoscop Capricorn.

Azi poţi să te joci un pic de-a lista de dorinţe, pentru că numai aşa ai curajul să treci pe această listă idei cât mai multe, cât mai mărunte, cât mai variate.

Din joacă îţi dai seama cât de multe lucruri ţi-ai dori de la viaţă, deci ajunge să le arunci una câte una în univers, pentru a se materializa.

Fii sigur că cineva acolo sus te ascultă, deci cere, fă-o cu încredere, cu bucurie, cu optimism, ca un copil aflat în faţa unei vitrine cu jucării şi vrea şi una, şi cealaltă, şi mai vrea ceva şi tot aşa. La fel trebuie să sune şi jocul speranţelor tale de viitor!

Horoscop Varsator.

Eşti un exemplu de socializare şi comunicare, deoarece tu găseşti întotdeauna stilul potrivit de a te apropia de oameni, subiectele comune de conversaţie cu oricine, chiar şi cu cei necunoscuţi, iar calităţile pe care le implici te pun bine în valoare, devenind o prezenţă agreabilă şi căutată de multă lume.

Tine-o tot asa!

Horoscop Pesti.

Se pare ca ai ceva batai de cap vizavi de castigurile provenite de la ceilalti, insa cu putin efort vei reusi sa depasesti totul cu bine. La capitolul financiar, deocamdata domina necunoscutul si castigurile mici si incerte.

Recomandabil este sa te tii departe de investitii, imprumuturi sau speculatii de orice fel. Energia este fluctuanta si s-ar putea sa ai nevoie de ceva mai multa odihna.